ICCJ. Decizia nr. 4873/2005. Penal. Contestaţie în anulare. Contestaţie în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4873/2005
Dosar nr. 1428/2005
Şedinţa publică din 2 septembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 1121 din 15 februarie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii P.I.D. şi P.F.D. împotriva sentinţei penale nr. 49 din 6 septembrie 2004 a Curţii de Apel Craiova.
Curtea a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 49 din 6 septembrie 2004, Curtea de Apel Craiova i-a condamnat pe recurenţi la pedepse rezultante de câte 6 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recursuri inculpaţii, criticând-o cu privire la severitatea pedepsei, respectiv a constatării ca faptele săvârşite, au caracter penal, solicitând ca, prin reaprecierea probelor şi a comportamentului sincer avut de inculpaţi, pe întreg parcursul procesului penal, să stabilească că acestea nu prezintă pericol social al unei infracţiuni şi în consecinţă să se dispună achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen., cu referire la art. 181 C. pen., pentru care să li se aplice sancţiuni administrative.
Recursurile declarate de inculpaţi sunt nefondate.
În conformitate cu dispoziţiile art. 181 alin. (2) C. pen., la stabilirea, în concret, a gradului de pericol social al faptelor se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a acestora, de scopul urmărit, de împrejurările care a fost comisă fapta, de urmarea produsă, precum şi de persoana şi conduita infractorului, iar atunci când se apreciază dacă fapta prezintă sau nu gradul de pericol social al unei infracţiuni trebuie să se aibă în vedere, printre altele, urmările faptei şi mijloacele ce au fost folosite la săvârşirea acestora.
Raportând, la speţă, criteriile impuse de textul de lege, ce urmează a fi avute în vedere la stabilirea dacă o faptă prezintă ori nu pericolul social al unei infracţiuni, se constată că, acestea nu sunt îndeplinite.
Mijloacele folosite de inculpaţi, înscenarea producerii accidentului la o altă dată decât cea reală şi, în special, după obţinerea poliţei de asigurare, încheiată ulterior coleziunii celor două autoturisme, întocmirea dosarelor şi înaintarea lor societăţilor de asigurare, în vederea obţinerii de despăgubiri necuvenite, al căror cuantum prezintă o sumă importantă respectiv, peste 120 milioane lei, nu pot fi apreciate ca fiind lipsite de importanţă, ci, dimpotrivă, duc la concluzia că faptele prezintă pericolul social al infracţiunilor comise şi nu este cazul a se face aplicarea art. 181 C. pen.
Faptul că inculpaţii au renunţat la despăgubirile solicitate nu s-a datorat voinţei lor, ci a faptului că societatea de asigurare a constatat nelegalităţile comise, încât, şi din punct de vedere al persoanei acestora, aplicarea art. 181 C. pen., nu este justificată.
De comportarea avută de inculpaţi pe parcursul procesului penal, prima instanţă a ţinut seama, atât la câtimea pedepselor aplicate cât şi la modalitatea de executare, în cauză făcându-se aplicarea art. 81 C. pen.
Faţă de cele arătate, ţinând seama şi de faptul că verificând hotărârea atacată şi din oficiu, nu se constată încălcări ale legii, care să ducă la casare, urmează a se constata că recursurile declarate de inculpaţii P.I.D. şi P.F.D. sunt nefondate şi se impune a fi respinse, ca atare.
Împotriva acestei decizii inculpatul condamnat P.F.D. a introdus contestaţie în anulare, invocând art. 386 lit. b) C. proc. pen.
Contestatorul a pretins, că la data de 15 februarie 2005, când s-a soluţionat cauza de către instanţa de recurs, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştiinţa instanţa, de această împiedicare.
Contestatorul a arătat că dovedeşte respectiva imposibilitate, cu certificatul medical nr. 7 din 14 februarie 2005, din care rezultă afecţiunile de care a suferit şi care au condus la imposibilitatea de a se prezenta la data soluţionării cauzei.
Contestatorul a solicitat admiterea contestaţiei ca fondată, desfiinţarea, prin decizie, a hotărârii atacate şi fixarea unui termen pentru rejudecarea recursului.
Contestaţia în anulare este neîntemeiată.
Este adevărat că în art. 386 C. proc. pen., care reglementează cazurile de contestaţie în anulare se arată că „Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare", printre altele „când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştiinţa instanţa despre această împrejurare".
În speţă, însă, deşi condamnatul invocă acest text de lege ca temei al contestaţiei formulate, nu reuşeşte să-l dovedească, mulţumindu-se a depune un certificat medical eliberat de un cabinet medical de neurologie şi psihiatrie Dr. Şerbănescu Grigore, sub nr. 7 din 14 februarie 2005, prin care se atestă că „suferă de discopatie lombară compresivă cu sindrom hiperolgic sciatic stâng acut, pentru care se recomandă tratament, scutire de eforturi fizice şi control clinic peste 7 zile". Din nici o prevedere a certificatului medical respectiv, nu rezultă imposibilitatea inculpatului de a se deplasa şi, implicit, de a se prezenta la instanţă şi de a încunoştiinţa instanţa despre respectiva împiedicare.
În această situaţie, Curtea va trebui să constate netemeinicia contestaţiei la executare a inculpatului şi a o respinge, ca nefondată, obligându-l la plata cheltuielilor judiciare, aferente purtării prezentului proces.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de condamnatul contestator P.F.D. împotriva deciziei penale nr. 1121 din 15 februarie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 5301/2004.
Obligă pe condamnatul contestator la plata sumei de 60 lei RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4868/2005. Penal. Legea 143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4875/2005. Penal. Recuzare recurs. Recurs → |
|---|
