ICCJ. Decizia nr. 4839/2005. Penal. Contestaţie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4839/2005
Dosar nr. 4368/2005
Şedinţa publică din 31 august 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 741 din 3 iunie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 2971/2005 a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestaţia la executare formulată de petentul B.M., cu privire la pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 846/2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a constatat că motivele invocate de condamnat în contestaţia la executare nu îndeplinesc cerinţele prevăzute de art. 461 C. proc. pen.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel condamnatul B.M., criticând-o sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei, considerând că cererea sa îndeplineşte cerinţele dispoziţiei art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., raportat la art. 15 C. pen., modificarea adusă art. 4 din Legea nr. 143/2000 prin Legea nr. 522/2004 fiind de natură a determina în final, cuantumul pedepsei în sensul diminuării acesteia.
Prin Decizia penală nr. 531/ A din 6 iulie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 2171/2005 a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de petentul condamnat B.M. împotriva sentinţei penale nr. 741 din 3 iunie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 2971/2005, fiind obligat apelantul la 550.000 lei cheltuieli judiciare statului, din care 200.000 lei onorariu avocat oficiu a fost avansat din fondul Ministerul Justiţiei.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a menţionat că potrivit art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., contestaţia contra executării hotărârii penale se poate face când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei, precum şi orice alt incident ivit în cursul executării.
Din analiza dosarului cauzei a rezultat că petentului B.M.I fost aplicată o pedeapsă de un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, iar cum prin Legea nr. 522/2004 au fost menţinute limitele de pedeapsă ale art. 4 din Legea nr. 143/2000 a rezultat că dispoziţiile Legii nr. 522/2004 nu au caracter de lege mai favorabilă în ceea ce-l priveşte pe apelantul petent, drept pentru care, instanţa de apel a constatat hotărârea instanţei de fond ca temeinică şi legală.
Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs nemotivat contestatorul condamnat B.M.
Apărătorul contestatorului condamnat în concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursului, deoarece sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 461 C. proc. pen.
Examinând recursul declarat de contestatorul condamnat B.M. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut la art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul contestatorului condamnat ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza cauzei rezultă că în mod judicios instanţa de apel şi-a însuşit argumentele primei instanţe, constatând la rândul ei că în cauză dispoziţiile Legii nr. 522/2004 nu au caracter de lege mai favorabilă.
Înalta Curte consideră că în contextul cauzei a fost făcută o evaluare corectă a limitelor de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru art. 4 din Legea nr. 143/2000 atât anterior cât şi ulterior modificării prin Legea nr. 522/2004 în ceea ce priveşte deţinerea de droguri de mare risc pentru consum propriu, constatându-se că infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului este sancţionată de legiuitor în aceleaşi limite, astfel că pedeapsa aplicată condamnatului B.M., de un an închisoare pentru art. 4 din Legea nr. 143/2000 este legală, nefiind aplicabile dispoziţiile legii penale mai favorabile în condiţiile art. 15 C. pen., cu referire la art. 458, raportat la art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
Totodată limitele de pedeapsă pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000 nu au fost modificate prin Legea nr. 522/2004, ceea ce face inoperantă examinarea prin prisma dispoziţiilor referitoare la legea penală mai favorabilă.
În raport cu cele menţionate, critica recurentului contestator condamnat în sensul reducerii pedepsei rezultante de 7 ani închisoare, ca urmare a contopirii pedepsei de un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000 şi pedepsei de 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 nu poate fi avută în vedere, deoarece în cauză nu sunt aplicabile prevederile legii penale mai favorabile, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.
Înalta Curte apreciază că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică sub toate aspectele, neconstatând incidenţa vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul condamnat B.M. împotriva deciziei penale nr. 531/ A din 6 iulie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul contestator condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 20 lei (200.000 lei), reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul condamnat B.M. împotriva deciziei penale nr. 531/ A din 6 iulie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul contestator condamnat să plătească suma de 80 lei (800.000 lei) cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 20 lei (200.000 lei), reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 august 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4835/2005. Penal. Revizuire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4854/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs → |
|---|
