ICCJ. Decizia nr. 4854/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4854/2005
Dosar nr. 5089/2005
Şedinţa publică din 31 august 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din 10 august 2005, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 2041/2005, s-a dispus, în baza art. 3002 C. proc. pen., raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., menţinerea stării de arest a inculpaţilor M.M. şi S.N.
S-a constatat că cererea formulată de inculpatul S.N. de recuzare a completului de judecată nu se încadrează în dispoziţiile art. 51 şi urm. C. proc. pen., fiind formulată după închiderea dezbaterilor.
Împotriva acestei încheieri de şedinţă au declarat, în termen legal, recurs inculpaţii M.M. şi S.N., fără a arăta în scris motivele.
Examinând recursurile declarate prin prisma dispoziţiilor art. 3856 cu referire la art. 141 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile inculpaţilor, ca nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza lucrărilor dosarului rezultă că, prin sentinţa penală nr. 573 din 18 aprilie 2005, Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii I.A.E., S.N., M.M., C.L., M.M., L.N., D.A., C.M.L., I.F., M.M.F., M.A.J., în sensul înlăturării dispoziţiilor art. 75 lit. a) C. pen.
În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 16 din Legea 143/2000, art. 75 lit. c) C. pen., art. 74 – art. 76 lit. b) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat, printre alţii, pe inculpatul M.M., la 6 ani închisoare.
Conform art. 83 C. pen., a dispus revocarea suspendării condiţionate a pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 100/2002 a Tribunalului Bucureşti pe care o cumulează cu pedeapsa din prezenta cauză, inculpatul M.M. fiind condamnat la pedeapsa finală de 8 ani închisoare.
În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea art. 75 lit. c) şi art. 74 – art. 76 lit. a) C. pen., a condamnat printre alţii pe inculpatul S.N. la 7 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Conform art. 65 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, după executare.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus prevenţia inculpatului de la 6 iunie 2003 la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a acestui inculpat.
Sentinţa a fost apelată şi de inculpaţii M.M. şi S.N. fiind menţinută arestarea preventivă a acestora.
În conformitate cu art. 3002 C. proc. pen., aşa cum a fost modificat prin OUG nr. 109/2003, în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160b C. proc. pen.
Totodată art. 160b C. proc. pen., modificat prin acelaşi act normativ arătat, stipulează că în cursul judecăţii, instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Dacă instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
Înalta Curte consideră că în mod corect instanţa de apel a apreciat că în cauză subzistă temeiurile arestării preventive fiind îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 148 lit. h) C. proc. pen., respectiv pedeapsa prevăzută de legea penală pentru infracţiunea săvârşită de inculpaţi este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestora în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, precum şi art. 148 lit. f) din acelaşi cod, chiar dacă sentinţa pronunţată în cauză nu este definitivă, inculpaţii fiind condamnaţi pedepse finale de 8 ani închisoare şi respectiv 7 ani închisoare pentru o infracţiune de o gravitate ridicată.
De asemenea, verificarea menţinerii măsurii arestării preventive a inculpaţilor M.M. şi S.N. a fost făcută în concordanţă şi cu prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) şi c) ale C.A.D.O.L.F., respectiv arestarea a fost menţinută pe baza condamnării pronunţată de un tribunal competent şi în cazurile de excepţie în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul fiind arestat în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune.
Astfel, Înalta Curte consideră că încheierea din 10 august 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin care s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpaţilor, este legală şi temeinică.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.M. şi S.N. împotriva încheierii din 10 august 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 2041/2005.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se vor obliga recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de câte 20 lei (200.000 lei), reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.M. şi S.N. împotriva încheierii din 10 august 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 2041/2005.
Obligă recurenţii inculpaţi să plătească suma de câte 80 lei (800.000 lei) cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 20 lei (200.000 lei), reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 august 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4839/2005. Penal. Contestaţie la executare.... | ICCJ. Decizia nr. 4855/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs → |
|---|
