ICCJ. Decizia nr. 4893/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4893/2005
Dosar nr. 4839/2005
Şedinţa publică din 2 septembrie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 18 iulie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. 571/P/2004, s-a dispus, printre altele, respingerea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi ţara, formulată de inculpatul D.K.
A menţinut starea de arest a inculpaţilor V.E., N.G., S.I., D.K., K.A. şi H.H. (S.A.A.).
Pentru a hotărî astfel, Curtea de apel a reţinut, cu privire la cererea formulată de inculpatul D.K., de înlocuire a măsurii arestării preventive, cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, că aprecierea temeiniciei unei astfel de cereri de revocare a arestării preventive trebuie făcută în raport de natura şi gravitatea concretă a faptelor săvârşite de inculpat şi de complexitatea cauzei.
Dat fiind, pericolul social concret al faptelor săvârşite, multitudinea părţilor, existenţa unor declaraţii contradictorii, instanţa a apreciat că se impune în continuare judecarea inculpatului în stare de arest, motiv pentru care, a respins, ca nefondată, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul D.K.
De asemenea, verificând legalitatea măsurii arestării preventive a inculpaţilor, în temeiul art. 160b C. proc. pen., Curtea a constatat că se impune în continuare menţinerea stării de arest a inculpaţilor.
În acest sens, a motivat:
„Curtea, constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă, nu au încetat, că între timp a intervenit o hotărâre judecătorească ce constată vinovăţia inculpaţilor pentru faptele de care au fost acuzaţi, având în vedere că speţa este deosebit de complexă, că inculpaţii au avut poziţii oscilante, iar declaraţiile date de aceştia sunt uneori contradictorii şi faptele de care sunt acuzaţi sunt foarte grave.
C.E.D.O. a subliniat în jurisprudenţa sa că aprecierea limitelor rezonabile ale detenţiei trebuie să se facă „in concreto", urmând a se analiza circumstanţele fiecărui caz în parte. S-a subliniat că la aprecierea caracterului rezonabil al duratei detenţiei preventive vor fi avute în vedere: complexitatea cauzei, aspectul dacă inculpatul a prejudiciat în vreun fel eforturile magistraţilor de a lămuri toate aspectele de fapt, de a furniza atât apărării, cât şi acuzării mijloacele de probă şi explicaţiile pe care le consideră necesare (cauza T. împotriva Austriei, cauza S. – R. împotriva Elveţiei).
Având în vedere toate aceste aspecte, Curtea, consideră că nu s-a încălcat un termen rezonabil pentru arestarea preventivă, mai ales, prin prisma faptului că inculpaţii sunt menţinuţi în stare de arest, în baza unei hotărâri de condamnare, motiv pentru care va menţine starea de arest a inculpaţilor".
Împotriva încheierii, în termen legal, au declarat recurs inculpaţii N.G., S.I., K.A., D.K. şi H.H. (S.A.A.) care au susţinut, în esenţă, că nu mai subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor, nerezonabilitatea termenului de arestare preventivă şi lipsa pericolului concret pentru ordinea publică, astfel că au solicitat admiterea recursurilor, casarea încheierii atacate şi să se dispună judecarea lor în stare de libertate.
Recursurile declarate de inculpaţi nu sunt fondate.
În conformitate cu art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând conform art. 160b din acelaşi cod.
Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., în cursul judecăţii instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, iar în alin. (2) şi (3) din acelaşi text, se arată că atunci când constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, instanţa dispune revocarea arestării privative şi punerea în libertate. În cazul în care constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii impun în continuare privarea de libertate ori că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune menţinerea arestării preventive.
Din analizarea acestui ultim text de lege, rezultă aşadar, printre altele, că legalitatea şi temeinicia arestării preventive poate fi verificată de instanţa investită în faţa căreia se află cauza cu inculpaţi arestaţi, oricând dar nu mai târziu de 60 de zile şi atunci când se constată necesitatea menţinerii arestării preventive, durata acesteia este lăsată la aprecierea instanţei, în raport de situaţia concretă şi de datele concrete ale fiecărui caz în parte, unica limitare fiind ca ea să nu depăşească în cursul judecăţii de 60 de zile.
În raport de dispoziţiile legale menţionate, se constată că în mod corect instanţa de apel a constatat că subzistă condiţiile legale de menţinere a arestării preventive a inculpaţilor în cursul judecării cauzei în apel.
Se reţine astfel că, prin sentinţa penală nr. 1314 din 22 decembrie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a condamnat inculpaţii la pedepse rezultante situate între 6 şi 12 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 9 din Legea nr. 143/2000 şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 293 C. pen.
În sarcina lor, s-a reţinut, în esenţă că, în cursul anului 2002, au deţinut instalaţii şi agregate pentru producerea precursorilor, iar în urma percheziţiilor efectuate la domiciliile lor au fost găsite şi ridicate mai multe substanţe care, în urma expertizării tehnico-ştiintifice s-a constatat că fac parte din tabelul 4 anexă la Legea nr. 143/2000.
Faţă de împrejurarea că din probele administrate până la această dată în cauză, rezultă indicii temeinice că inculpaţii au săvârşit infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată, infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol apreciat de instanţă, raportat la gravitatea faptelor comise, gravitate determinată de natura şi împrejurările în care au fost săvârşite, precum şi de urmările, din punct de vedere material şi uman, al acestora, Curtea apreciază că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpaţi, se menţin şi în prezent şi impun în continuare privarea de libertate a acestora.
Nici criticile din recursurile inculpaţilor, în sensul că prin menţinerea în continuare a arestării preventive s-ar încălca dreptul inculpaţilor de a fi judecaţi într-un termen rezonabil nu justifică, în raport cu datele cauzei, revocarea măsurii arestării preventive şi punerea lor în stare de libertate.
În consecinţă, recursurile declarate de inculpaţii N.G., S.I., K.A., D.K. şi H.H. (S.A.A.) nefiind fondate, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., vor fi respinse, ca atare, cu obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Onorariile cuvenite interpreţilor de limba turcă şi arabă, urmează a fi plătite din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii N.G., S.I., K.A., D.K. şi H.H. (S.A.A.) împotriva încheierii din 18 iulie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. 571/2004.
Obligă pe recurenţii inculpaţi K.A. şi H.H. (S.A.A.) la plata sumei de câte 60 lei RON, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar pe recurenţii inculpaţi N.G., S.I. şi D.K., la plata cu acelaşi titlu, a sumei de câte 80 lei RON, din care, suma de câte 20 lei RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariile interpreţilor de limba turcă şi arabă, se vor plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4883/2005. Penal. întrerupere executare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4910/2005. Penal. Legea 143/2000. Recurs → |
|---|
