ICCJ. Decizia nr. 509/2005. Penal. Sart.174, art.208, 209 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 509/2005
Dosar nr. 6933/2004
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2005
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 196 din 1 martie 2004, Tribunalul Dolj în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 208 şi art. 209 lit. d) şi g) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen., în art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. d) şi g) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen., a dispus condamnarea inculpatului O.M. la pedeapsa de 15 ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complimentară, prevăzută de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. d) şi g) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen., a condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului, dispunându-se executarea pedepsei celei mai grele de 15 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 64 alin. (2) C. pen., s-a dispus revocarea liberării condiţionate privind restul de 550 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 174 din 18 ianuarie 2000 a Judecătoriei Craiova, rest pe care îl contopeşte cu pedeapsa aplicată în cauza de faţă, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa de 15 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) şi art. 350 C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada executată în arest preventiv de la 11 mai 2003 la zi, menţinându-se starea de arest a acestuia.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a unui cuţit şi a unei chei metalice, corpuri delicte identificate potrivit procesului-verbal întocmit la 24 aprilie 2003.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 23.400.000 lei despăgubiri materiale şi 20.000.000 lei daune morale.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în fapt, următoarele:
Inculpatul O.M. şi victima B.C. au avut o relaţie de concubinaj, locuind împreună într-un apartament situat în localitatea Segarcea.
Între părţi, în ultima perioadă, au avut loc mai multe discuţii contradictorii generate de intenţia victimei de a pune capăt relaţiei de concubinaj cu inculpatul.
În seara zilei de 22 aprilie 2003, întorcându-se de la Craiova, inculpatul a găsit-o pe concubina sa în compania unui bărbat, despre care a susţinut că este coleg de serviciu.
Explicaţiile victimei nu l-au mulţumit pe inculpat care, după plecarea persoanei respective, şi pe fondul consumului de alcool a început să lovească victima.
Riposta energică a acesteia, precum şi invocarea din nou a intenţiei de a pune capăt relaţiei de concubinaj, au creat inculpatului o stare de nervozitate pe fondul căreia i-a aplicat victimei mai multe lovituri cu o cheie metalică în zona capului, iar după ce a constatat că aceasta ţipă după ajutor, din bucătărie, a luat un cuţit cu care a tăiat-o în zona gâtului.
Inculpatul a ascuns cuţitul folosit la săvârşirea faptei în debaraua bucătăriei, încercând să ascundă şi celelalte urme care ar fi indicat prezenţa sa în apartament.
Deşi victima, nu decedase, inculpatul profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra, a sustras două inele de pe degete, cerceii acesteia, bunuri confecţionate din aur, cu intenţia de a le valorifica ulterior.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs inculpatul criticând-o pentru netemeinicie, în sensul că pedepsele ce i-au fost aplicate sunt prea severe.
Prin Decizia penală nr. 460 din 21 octombrie 2004, Curtea de Apel Craiova a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul O.M.
În considerentele deciziei se reţine că pedepsele aplicate inculpatului pentru cele două infracţiuni reflectă aplicarea judicioasă a criteriilor înscrise în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul O.M., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 6, 14 C. proc. pen. A solicitat casarea hotărârilor şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond pentru a i se asigura dreptul la apărare iar în subsidiar reducerea pedepsei.
Examinând hotărârile atacate în raport de motivele invocate, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale şi în faza de cercetare judecătorească se constată că instanţele au reţinut o corectă situaţie de fapt, din care rezultă vinovăţia inculpatului, iar încadrarea juridică a faptelor în infracţiunea de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., respectiv furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 lit. d) şi g) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen., este legală.
În cauză au fost respectate dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), aplicându-se pedepse care reflectă pe de o parte gradul de pericol social ridicat al faptelor, iar pe de altă parte periculozitatea inculpatului. Sub acest aspect se constată că inculpatul a săvârşit faptele în stare de recidivă, fiind condamnat anterior prin sentinţa penală nr. 2223/1991 a Judecătoriei Craiova la pedeapsa de 2 ani închisoare, iar prin sentinţa penală nr. 174/2000 a aceleiaşi instanţe s-a dispus condamnarea sa la o pedeapsă de 4 ani închisoare.
În termenul de încercare al liberării condiţionate inculpatul a săvârşit infracţiunile deduse judecăţii, aspect care a fost analizat judicios de instanţe, aplicându-i inculpatului pedepse în limitele prevăzute de textele de incriminare.
Având în vedere modul cum a acţionat inculpatul, lovind victima cu o cheie metalică în zona capului iar după ce aceasta a solicitat ajutor, a tăiat-o cu cuţitul în zona gâtului, ascunzând obiectele folosite la săvârşirea infracţiunii în debaraua bucătăriei, fiind lipsit de orice respect privind valorile umane, modul nemilos în care a ucis victima precum şi sustragerea bijuteriilor acesteia, se apreciază că nu se justifică reducerea pedepselor.
Cât priveşte asigurarea dreptului la apărare, se constată că asistenţa juridică i-a fost asigurată atât la instanţa de fond cât şi în apel.
Pe cale de consecinţă, constatând că nu sunt elemente care să justifice o nouă reindividualizare a pedepsei, având în vedere şi faptul că verificând Decizia atacată în raport şi cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se identifică existenţa şi a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul O.M. este nefondat, urmând a fi respins în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Potrivit art. 38516 raportat la art. 381 C. proc. pen., se va deduce timpul arestării preventive de la 11 mai 2003 la zi.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.M. împotriva deciziei penale nr. 460 din 21 octombrie 2004 a Curţii de Apel Craiova.
Deduce din pedeapsă timpul arestării preventive a inculpatului de la 11 mai 2003 la 24 ianuarie 2005.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 496/2005. Penal. întrerupere executare... | ICCJ. Decizia nr. 512/2005. Penal. Art.211 c.pen. Recurs → |
|---|








