ICCJ. Decizia nr. 5367/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin încheierea de ședință din 13 septembrie 2005 a Curții de Apel Iași, secția penală, în dosarul nr. 1674/2004, s-a admis cererea formulată de inculpatul M.C.Șt. și în baza art. 139 alin. (1) C. proc. pen., a fost înlocuită măsura arestării preventive a inculpatului cu măsura preventivă prevăzută de art. 136 lit. c) C. proc. pen., a obligării de a nu părăsi țara.
S-a dispus punerea în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 75 din 14 martie 2002 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, dacă nu este arestat în altă cauză, la rămânerea definitivă a încheierii.
S-a amânat cauza la 4 octombrie 2005.
Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel Iași a apreciat că, în cauză, temeiurile care au determinat luarea și menținerea arestării preventive s-au modificat și nu mai impun menținerea stării de arest a inculpatului, respectiv lăsarea în libertate a acestuia nu mai prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, în sensul că o altă activitate infracțională nu mai poate desfășura față de durata arestării preventive, care a depășit un termen rezonabil, și față de probele administrate în cauză.
în raport de aceste considerente, instanța a constatat ca fiind întemeiată cererea formulată de inculpat de înlocuire a măsurii arestării preventive, procedând conform dispozițiilor art. 139 alin. (1) C. proc. pen.
împotriva acestei încheieri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași pentru nelegalitatea încheierii pronunțate de Curtea de Apel Iași și a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate pentru motivul prevăzut de art. 3859pct. 9 C. proc. pen. și, rejudecând, să se constate nulitatea încheierii din 13 septembrie 2005 a Curții de Apel Iași întrucât aceasta nu este motivată.
Examinând legalitatea și temeinicia încheierii de ședință de la 13 septembrie 2005 a Curții de Apel Iași, secția penală, atât în raport de motivul invocat ce se va analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859pct. 9 C. proc. pen., cât și din oficiu potrivit dispozițiilor art. 3856C. proc. pen., cu referire la art. 141 din același cod, înalta Curte apreciază că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin sentința penală nr. 171 pronunțată de Tribunalul Iași, la data de 27 februarie 2004, s-a hotărât, printre altele, condamnarea inculpatului M.C.Șt. la pedeapsa cea mai grea de 12 ani și 6 luni închisoare, fiind dovedită vinovăția acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune calificată, prevăzută de art. 215 alin. (4) și (5) C. pen., iar urmare faptului că a săvârșit mai multe infracțiuni în concurs i s-a aplicat un spor de pedeapsă de 6 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 13 ani închisoare.
Sentința pronunțată de instanța de fond a fost apelată și de inculpatul M.C.Șt.
în conformitate cu dispozițiile art. 3002C. proc. pen., așa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 109/2003, în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160b din același cod.
Totodată, art. 160b C. proc. pen., modificat prin același act normativ arătat, stipulează că, în cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Potrivit dispozițiilor art. 139 alin. (1) C. proc. pen., măsura preventivă luată se înlocuiește cu altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.
înalta Curte consideră că în mod corect instanța de apel a admis cererea inculpatului M.C.Șt. și a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Critica parchetului, în sensul că încheierea prin care instanța de control judiciar a dispus aceasta este lovită de nulitate întrucât nu este motivată, este nefondată.
Examinând considerentele încheierii atacate se constată că instanța a avut în vedere, pe de o parte, faptul că durata arestării preventive a depășit un termen rezonabil, iar, pe de altă parte, s-au avut în vedere probele administrate în cauză.
Așa încât, susținerea parchetului este infirmată de situația existentă în cauză.
Față de aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins recursul declarat de parchet ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5401/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 5355/2005. Penal → |
|---|
