ICCJ. Decizia nr. 5319/2005. Penal
Comentarii |
|
Prin încheierea de ședință din 4 august 2005, pronunțată în dosarul nr. 263/2005, Curtea de Apel Galați, secția penală, a dispus, printre alte măsuri, și menținerea stării de arest preventiv a inculpatului O.I., în temeiul dispozițiilor art. 3002C. proc. pen., cu referire la art. 160b C. proc. pen.
Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reținut că și în prezent se mențin temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive.
împotriva acestei încheieri, în termen legal, a formulat recurs inculpatul O.I. criticând-o sub aspectul greșitei mențineri a stării de arest, solicitând punerea sa în libertate.
Examinând încheierea sub aspectul motivelor invocate de inculpat, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 3856alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, hotărârea pronunțată fiind legală și temeinică.
Astfel, examinând actele și lucrările dosarului, înalta Curte reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 639 din 22 decembrie 2004, Tribunalul Galați, secția penală, a dispus, printre alte măsuri, condamnarea inculpatului O.I. la o pedeapsă de 12 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 174 C. pen., iar în temeiul art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., 175 lit. c) C. pen., art. 176 lit. b) C. pen., a dispus condamnarea acestuia la 10 ani închisoare.
în final, s-a dispus ca inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de 15 ani închisoare, ca urmare a aplicării unui spor de 3 ani închisoare.
Conform art. 350 C. proc. pen., a fost menținută arestarea preventivă a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a fost computată prevenția de la 11 martie 2000 la zi.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că în ziua de 10 martie 2000, inculpatul O.I., folosindu-se de un cuțit, a lovit pe partea vătămată O.F. în zona suprasternală și în aceleași împrejurări, a lovit-o și pe victima A.S. provocându-i un politraumatism cu plagă înțepată-tăiată lombară-stânga penetrantă și plagă renală stânga, care au condus la decesul acesteia.
împotriva acestei hotărâri, a declarat apel inculpatul O.I., instanța de apel menținând, succesiv, starea de arest preventiv a acestuia.
Revenind la hotărârea recurată, înalta Curte constată că potrivit art. 3002C. proc. pen., cu referire la art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în executarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune, conform art. 160b alin. (3) C. proc. pen., prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.
în cauză, așa cum rezultă și din încheierea recurată, instanța de apel a procedat la efectuarea verificărilor dispusă de lege și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului.
înalta Curte apreciază că în raport de modalitatea în care s-a reținut că au fost săvârșite faptele, de împrejurările comiterii (inculpatul a lovit două persoane, cu un cuțit, în zone vitale, provocând decesul uneia dintre acestea), de circumstanțele personale ale inculpatului și de conduita procesuală nesinceră a acestuia, lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și temere în rândul societății civile.
în consecință, în raport de considerentele expuse se constată că se justifică menținerea stării de arest preventiv a inculpatului, iar în conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul formulat.
S-au văzut și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
← ICCJ. Decizia nr. 5200/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 5316/2005. Penal → |
---|