ICCJ. Decizia nr. 5501/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 795 din 31 mai 2005, Tribunalul București, secția a II-a penală, conform art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen., raportat la art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul B.I.G., la o pedeapsă de 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A făcut aplicarea art. 65 C. pen., cu referire la art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.
Conform art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului și conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a computat prevenția de la 16 martie 2005 la 31 mai 2005.
A luat act că partea vătămată M.R.S. nu s-a constituit parte civilă.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, că la data de 16 martie 2005, orele 01,30 am, în timp ce părăsea o sală de jocuri mecanice, în care se aflase și inculpatul, partea vătămată a fost abordată de inculpatul B.I.G. care, pe un ton amenințător, l-a întrebat câți bani are la el, iar de teamă partea vătămată l-a lăsat să-i umble prin buzunare, de unde inculpatul a scos suma de 47.000 lei și un port-act în care se aflau documentele personale al victimei, somând-o pe aceasta să meargă acasă să-i aducă suma de 500.000 lei, iar pentru a fi convins că aceasta se va întoarce cu banii, inculpatul i-a reținut port-actul.
Pe drum spre casă, victima a întâlnit o patrulă a poliției, căreia i-a prezentat situația de fapt și cu care s-a întors în sala de jocuri mecanice unde rămăsese inculpatul. Acesta a fost imobilizat și, pentru a nu confirma afirmațiile părții vătămate, a aruncat port-actul acesteia după un aparat mecanic.
Fiind audiat, în faza de urmărire penală, inculpatul a precizat că nu l-a amenințat în nici un fel pe partea vătămată pe care îl cunoștea, acesta din urmă dându-i de bunăvoie suma de 47.000 lei.
Situația de fapt, mai sus-descrisă, rezultă din: plângerea adresată organelor de poliție de către partea vătămată; proces verbal întocmit cu ocazia constatării comiterii faptei ilicite; procesul-verbal de percheziție corporală întocmit de către organele de cercetare penală; declarațiile inculpatului date în fața polițiștilor; raportul de constatare întocmit când inculpatul a fost supus textului poligraf; precum și declarațiile date de către martorii V.A. și I.S.A., care fiind de față la data producerii incidentului au confirmat faptul că inculpatul B.I.G., prin tonul său amenințător, l-a timorat pe partea vătămată care sub presiune psihică i-a dat cei 47.000 lei și pentru a nu fi violentat fizic i-a promis inculpatului că-i va mai aduce bani pentru a continua jocurile mecanice.
în faza de cercetare judecătorească, inculpatul B.I.G., care a învederat că la momentul comiterii infracțiunii era încadrat în muncă pe un șantier, a precizat că el nu l-a agresat pe partea vătămată ci i-a cerut să-l împrumute cu suma de 47.000 lei, acesta dându-i portmoneul de bunăvoie.
Prin decizia penală nr. 535 din 11 iulie 2005, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondat, apel inculpatul, însușindu-și argumentația instanței de fond, menținând starea de arest a inculpatului și deducând prevenția de la 16 martie 2005 la zi.
împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul B.I.G. solicitând admiterea și, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de abuz de încredere, susținând că partea vătămată i-a lăsat portofelul gaj, el așteptând-o să revină cu bani în sala de jocuri, iar în subsidiar suspendarea executării pedepsei aplicate, depunând și acte în circumstanțiere.
Recursul este fondat.
Analizând hotărârile pronunțate, în raport de circumstanțele reale ale săvârșirii faptei, cât și de cele personale ale inculpatului B.I.G., Curtea constată că, deși, situația de fapt a fost corect reținută, față de împrejurarea că acesta nu a exercitat în mod direct acte de violență asupra părții vătămate, de prejudiciul modic de 47.000 lei, care a fost în totalitate acoperit, cât și față de circumstanțele personale ale inculpatului, care este fără antecedente penale, această faptă reprezentând un element izolat în viața lui, fiind cunoscut ca un tânăr muncitor și modest, care avea grijă de mama sa bolnavă și de fratele mai mic, de caracterizarea făcută de educator V.M. din cadrul A.N.P., Penitenciar Spital București, în care se arată că deținutul, pe perioada detenției, a avut o comportare bună, a fost recompensat de 2 ori și nu a fost niciodată sancționat disciplinar, avându-se în vedere și durata deja executată din pedeapsa aplicată, motiv pentru care va dispune reducerea pedepsei de la 2 ani închisoare la un an închisoare.
Cât privește modalitatea de executare, regimul sancționator prevăzute de lege în cazul infracțiunii de tâlhărie, coroborat cu dispozițiile art. 81 alin. (3) C. pen. și art. 861alin. (3) C. pen., nu permite aplicarea unei pedepse neprivative de libertate, legiuitorul apreciind ca scopul educativ - preventiv al pedepsei prevăzută de art. 52 C. pen., poate fi atins numai prin executarea acesteia în regim de detenție.
Analizându-se celălalt motiv de recurs invocat de inculpatul B.I.G., respectiv schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tâlhărie în cea de abuz de încredere, Curtea constată că situația de fapt a fost corect reținută, iar încadrarea juridică a faptei fiind bine stabilită.
Apărarea inculpatului, în sensul că nu a amenințat în nici un fel pe partea vătămată, pe care o cunoaște și care de bună voie i-a dat suma de 47.000 lei, în mod corect a fost înlăturată de ambele instanțe, fiind infirmată de martorii oculari și de victimă, căreia prin felul în care i s-a adresat i-a creat o stare de temere ce a determinat-o să se supună voinței lui.
Astfel, atât instanța de fond, cât și cea de control judiciar, în mod corect au reținut faptul că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, deși în speță, inculpatul nu a exercitat în mod direct acte de violență împotriva părții vătămate.
Ca expresie a caracterului de infracțiune complexă, elementul material al acestei infracțiuni este format din 2 acțiuni corelate, și anume: acțiunea de furt, principală și acțiunea de constrângere, activitate adiacentă. în cazul tâlhăriei, datorită folosirii de către făptuitor a violenței sau amenințării, luarea poate îmbrăca și forma remiterii silite, dar aparent consimțită a bunului, efectuată de însuși posesorul său detentorul acestuia.
Remiterea bunului de către partea vătămată, oarecum de bună voie, ca urmare a unei constrângeri sau amenințări anterioare, dar săvârșită imediat după ce acestea au avut loc, va fi calificată întotdeauna drept tâlhărie și nu abuz de încredere, de esența acestei din urmă infracțiuni fiind ca bunul să fie remis de bună voie, pe baza încrederii acordată de către proprietar detentorului precar.
Totodată, nu poate fi vorba de abuz de încredere în cazul unor așa-zise "împrumuturi" de sume de bani, întrucât banii, fiind bunuri consumptibile, o dată cu acestea se transmite și dreptul de proprietate asupra lor, ceea ce înseamnă că detentorul va deveni proprietar, și deci nu vor mai fi incidente dispozițiile art. 213 C. pen.
Ca atare, după verificarea cauzei și în raport de dispozițiile art. 3859alin. (3) C. proc. pen., recursul inculpatului B.I.G. a fost fondat, Curtea a admis în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. și a dispus potrivit dispozitivului prezentei decizii.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5502/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 5504/2005. Penal → |
|---|
