ICCJ. Decizia nr. 5504/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 699 din 24 mai 2005 a Tribunalului București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 2098/2005, s-a respins cererea inculpatului P.D. de schimbare a încadrării juridice a faptei, din infracțiunea de tentativă de tâlhărie, în infracțiunea de tentativă de furt calificat, ca neîntemeiată.
în temeiul art. 20 C. pen., raportat la art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (21) lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.D. la o pedeapsă de 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de tâlhărie în stare de recidivă postcondamnatorie.
în temeiul art. 61 C. pen., s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiționate cu privire la restul de 1068 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 10 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2464 din 8 octombrie 2004 pronunțată de Judecătoria Brăila, rămasă definitivă prin neapelare, rest pe care l-a contopit cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, astfel încât inculpatul are de executat pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.
în temeiul art. 71 C. pen., i s-a interzis inculpatului exercițiul tuturor drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata executării pedepsei închisorii.
în temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului.
în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa de 6 ani închisoare reținerea de 24 ore din data de 14 martie 2005 și perioada arestării preventive de la 15 martie 2005 la zi.
S-a luat act că părțile vătămate G.V.I. și I.I. nu s-au constituit părți civile în procesul penal.
în temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a dispus audierea inculpatului, a părților vătămate, a martorilor G.P., D.M. și R.G., după analiza întregului material probator administrat în faza de urmărire penală (proces-verbal de recunoaștere de pe fotografii, proces-verbal de conducere în teren, cercetare la fața locului, proces-verbal de depistare și percheziția corporală) a reținut, în esență, că la 12 ianuarie 2005, în jurul orelor 12,00, inculpatul P.D., împreună cu G.P. au încercat să pătrundă prin efracție în apartamentul părții vătămate G.V., fiind surprins de partea vătămată I.I. în aceste împrejurări pentru a-și asigura scăparea G.P. a folosit violențe, iar inculpatul P.D. a amenințat cu un cuțit pe partea vătămată I.I.
împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul P.D. criticând hotărârea pentru greșita condamnare a sa pentru tentativă de tâlhărie, solicitând schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de tentativă la furt calificat, iar în subsidiar redozarea pedepsei aplicate.
Prin decizia penală nr. 551 din 14 iulie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 2308/2005, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul P.D. împotriva sentinței penale nr. 669 din 24 mai 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. 2098/2005.
S-a menținut starea de arest și s-a dedus prevenția de la 14 martie 2005 la zi.
A fost obligat inculpatul la 900.000 lei cheltuieli judiciare statului, din care 400.000 lei onorariu avocat oficiu s-a avansat din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut în raport de actele și lucrările dosarului că fapta inculpatului P.D. de a încerca să pătrundă prin efracție în apartamentul părții vătămate G.V. împreună cu G.P. și de a folosi amenințări cu o armă albă (fie ea chiar și o cheie reglabilă așa cum a susținut inculpatul) asupra părții vătămate I.I., în scopul de a-și asigura scăparea întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de tâlhărie.
Apărările inculpatului P.D., în sensul neexercitării de acte de amenințări față de partea vătămată I.I. pentru s-ași asigura scăparea după tentativa de pătrundere în apartamentul 180 nu au fost credibile, fiind contrazise de probele administrate în cauză.
Astfel, inculpatul P.D. audiat atât în cursul urmăririi penale, cât și cercetării judecătorești, a recunoscut că la 12 ianuarie 2005 a încercat să pătrundă prin efracție în apartamentul părții vătămate G.V., însă a susținut că nu a avut asupra sa un cuțit, așa cum a pretins partea vătămată, ci a avut în mână în timpul incidentului o cheie reglabilă prevăzută cu mâner și o parte lucioasă de care s-a folosit pentru a sparge butucul de la ușa de acces în apartament, neamenințând în nici un mod pe partea vătămată.
Aceste susțineri au fost infirmate de declarațiile martorilor G.P., D.M. și R.G. care s-au coroborat cu declarațiile părții vătămate I.I.
Coautorul G.P., în declarațiile date în calitate de martor în prezenta cauză, cât i în calitate de inculpat, a relatat că în momentul în care partea vătămată I.I. se îndrepta spre ei înjurându-i, P.D. a scos de la brâu, de sub bluză un cuțit sau o sabie cu lungimea de aproximativ 15-20 cm pe care l-a îndreptat înspre partea vătămată, apoi a luat-o la fugă pe scări.
Martorul D.M. a confirmat că atunci când a ieșit din scara blocului inculpatul avea în mână un obiect, probabil un cuțit și a reușit să fugă, trecând pe lângă ei.
Pentru aceste considerente, conform art. 345 alin. (2) C. proc. pen., s-a dovedit existența faptei, care constituie infracțiune și comiterea acestora de către inculpatul P.D. și în mod corect s-a dispus condamnarea acestuia pentru infracțiunea de tentativă la infracțiunea de tâlhărie.
în ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicate, având în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul sporit de pericol social al infracțiunii comise pus în evidență de modalitatea și mijloacele de săvârșire a faptei, precum și de circumstanțele reale în care s-au desfășurat activitățile infracționale (de două persoane împreună, într-un loc public, prin întrebuințarea de acte de amenințare cu o armă albă în scopul de a-și asigura scăparea după încercarea de pătrundere frauduloasă într-o locuință), de circumstanțele personale ale inculpatului (nu are ocupație, a săvârșit infracțiunea în timpul liberării condiționate, a recunoscut în fața instanței că se ocupa cu furturi din locuințe, iar pe parcursul procesului penal a manifestat o atitudine nesinceră cu privire la modalitatea de desfășurare a activității infracționale), astfel încât nu s-a impus modificarea cuantumului pedepsei și nici modalitatea de executare.
împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs nemotivat inculpatul P.D.
Apărătorul inculpatului în concluziile orale, în dezbateri a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 14 C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și în rejudecare redozarea pedepsei aplicată inculpatului, având în vedere ansamblul probator administrat în cauză, precum și circumstanțele reale ale săvârșirii faptei și cele personale ale inculpatului.
Examinând recursul declarat de inculpatul P.D. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859pct. 14 și 17 C. proc. pen., acesta din urmă față de poziția inculpatului din ultimul cuvânt, înalta Curte apreciază recursul inculpatului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că în mod judicios și temeinic motivat instanța de apel și-a însușit la rândul ei argumentele instanței de fond cu privire la vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii pentru care acesta a fost trimis în judecată, în raport cu situația de fapt reținută.
înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului P.D. din data de 12 ianuarie 2005, ora 12,00, de a încerca să pătrundă prin efracție în apartamentul părții vătămate G.V., împreună cu G.P. și de a folosi amenințări cu o armă albă (fie ea chiar și o cheie reglabilă, astfel cum a susținut inculpatul) asupra părții vătămate I.I., în scopul de a-și asigura scăparea întrunește atât obiectiv, cât și subiectiv conținutul incriminator al infracțiunii de tentativă de tâlhărie, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (21) lit. a) și b) C. pen.
Prin coroborarea declarațiilor părților vătămate G.V. și I.I. în care au descris evidențiat că inculpatul a scos cuțitul fără să adreseze vreun cuvânt părții vătămate I.I., aruncând ulterior cuțitul și coborând pe scări, partea vătămată fiindu-i frică la vederea cuțitului, cu declarațiile martorilor G.P., D.M. și R.G., care, de asemenea, au confirmat existența armei avută de inculpat asupra sa cu care a amenințat partea vătămată, a fost dovedită contribuția inculpatului P.D. în comiterea infracțiunii de tentativă la tâlhărie, acesta folosind amenințarea cu o armă albă pentru a-și asigura scăparea, infirmând poziția adoptată de inculpat, că nu ar fi avut asupra sa cuțit sau o armă albă și nici nu ar fi folosit acte de amenințare cu acestea.
Astfel, apărarea recurentului inculpat P.D. că s-a dus doar la furat din apartament, dar nu a avut cuțit asupra lui, ci o cheie reglabilă și o rangă, fapta sa fiind tentativa de furt și nu cea de tâlhărie nu poate fi avută în vedere, față de probele administrate care au infirmat cele susținute, nefiind incident cazul de casare prevăzut la art. 3859pct. 17 C. proc. pen.
înalta Curte apreciază că în ceea ce privește individualizarea pedepsei aplicată inculpatului a fost făcută o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ținându-se cont de gradul de pericol social în concret al faptei comise care chiar dacă a rămas în forma tentativei, prin circumstanțele reale în care a fost săvârșită, respectiv de două persoane împreună, într-un loc public, prin acte de amenințare cu o armă albă în scopul de a-și asigura scăparea după încercarea de pătrundere frauduloasă într-o locuință a accentuat pericolul social al faptei, dar și de circumstanțele personale ale inculpatului, care nu are ocupație și nici loc de muncă este recidivist, potrivit fișei de cazier, dovedind perseverență infracțională, a manifestat o atitudine nesinceră cu privire la modalitatea de comitere a faptei.
Astfel, prin cuantumul pedepsei aplicate orientat peste medie, cu executare în regim de detenție, fiind făcută și aplicarea prevederilor art. 61 C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, privativă de libertate, s-a considerat corect că numai aceasta este singura în măsură să asigure realizarea scopurilor educativ, dar și de exemplaritate ale pedepsei, dându-se posibilitatea îndreptării atitudinii inculpatului față de comiterea de infracțiuni și resocializarea sa viitoare pozitivă.
în raport cu cele menționate, nici cea de-a doua critică a inculpatului privind greșita individualizare a pedepsei nu poate fi reținută, deoarece în cauză s-a dat relevanță în mod plural tuturor criteriilor specifice individualizării judiciare a pedepsei, nefiind aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Așadar, înalta Curte consideră că instanța de apel a pronunțat o soluție legală și temeinică sub toate aspectele, neconstatând existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Față de aceste considerente, înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.D. împotriva deciziei penale nr. 551 din 14 iulie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 14 martie 2005 la 29 septembrie 2005.
în conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 100 RON (1.000.000 lei) a reprezentat onorariul apărătorului desemnat din oficiu, a fost avansat din fondul Ministerului Justiției.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5501/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 5505/2005. Penal → |
|---|
