ICCJ. Decizia nr. 5668/2005. Penal

Prin sentința penală nr. 429 din 31 martie 2005, Tribunalul București a condamnat pe inculpatul C.D., la 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1)lit. a) și e) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

în baza art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1)lit. a) și e) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a condamnat, la 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), și pe inculpatul D.G.J.

S-a computat din pedeapsă durata arestului preventiv pentru ambii inculpați de la 17 august 2004 la zi și s-a menținut arestarea preventivă a acestora.

Conform art. 118 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus confiscarea specială a două bidoane din plastic, doi saci rafie, un patent, o bicicletă și o instalație artizanală.

Inculpații au fost obligați în solidar la 2.645.870 lei către partea civilă SC C. SA. Instanța a mai dispus obligarea inculpaților la cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, la data de 17 august 2004, în jurul orelor 14,00, trei jandarmi ce asigurau paza conductelor petroliere aparținând SC P. SA Ploiești au observat cum doi indivizi sustrăgeau produse petroliere cu ajutorul unei instalații artizanale din conductele aparținând SC P. SA în zona pădurii Reactor Măgurele.

Jandarmii i-au urmărit pe cei doi făptuitori încă din momentul intrării în pădure observând că aveau asupra lor o bicicletă pe care se găseau legați doi saci de rafie în care se aflau patru bidoane de plastic. Cei doi făptuitori identificați ulterior ar fi inculpații C.D. și D.G.J. s-au asigurat că sunt singuri în zonă, după care au dezgropat robinetul unei instalații artizanale montat în conducta aparținând SC P. SA și cu ajutorul unui patent au deschis robinetul și au umplut două bidoane cu combustibil. în acel moment inculpații au fost somați și imobilizați întrucât încercaseră să fugă și identificați în prezența martorilor G.A. și D.I.

Din adresele nr. 12542/2004 și 12557/2004 a reprezentanților SC P. SA Ploiești, rezultă că în urma analizelor probelor ridicate din produsul petrolier sustras de inculpați s-a constatat că acesta este motorină Euro Diesel ce se vehiculează prin pompare pe conducta magistrală de motorină Ploiești - București.

Instalația artizanală folosită la furtul motorinei din conductă a fost expertizată tehnico-științific și potrivit concluziilor raportului nr. 106915 din 27 septembrie 2004 aceasta de afla în stare de funcționare și se încadrează în tipologia instalațiilor de sustras produs petrolier.

Prin decizia penală nr. 476/A/2005, Curtea de Apel București a respins, ca nefondate, apelurile inculpaților.

împotriva deciziei au declarat recurs inculpații care nu le-au motivat în termenul prevăzut de art. 38510 din C. proc. pen.

în concluziile sale inculpatul C.D. și inculpatul D.G.J. au susținut că nu ei sunt autorii furtului. în subsidiar inculpatul C.D. a cerut reducerea pedepsei. Motivele de recurs invocate de inculpați sunt cazurile de casare prevăzute de art. 3859pct. 18 și 14 C. proc. pen.

Recursurile inculpaților nu sunt fondate.

Instanța de fond a stabilit în mod temeinic situația de fapt în baza probelor pe care le-a examinat așa cum reține și instanța de apel.

în acest sens sunt rapoartele jandarmilor N.C., A.C. și V.O., procesul verbal de prindere în flagrant precum și declarațiile martorilor G.A., D.I. și R.V., rapoartele de expertiză tehnica științifică.

în mod corect instanța de fond și de apel au înlăturat ca nesincere apărările inculpaților care nu recunosc fapta susținând că se aflau la cules de ciuperci.

în ce privește pedeapsa aplicată de 4 ani închisoare aceasta este egală cu limita minimă prevăzută de lege deși, ambii inculpați sunt recidiviști. Nu există nici o împrejurarea care examinată din oficiu ce putea fi reținută circumstanță atenuantă de natură să determine coborârea pedepsei sub minimul special de lege.

înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins recursurile și i-a obligat pe fiecare recurent la cheltuieli judiciare către stat.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5668/2005. Penal