ICCJ. Decizia nr. 5765/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5765/2005
Dosar nr. 5426/2005
Şedinţa publică din 12 octombrie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 5 septembrie 2004, pronunţată în dosarul nr. 2886/2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, investită cu soluţionarea apelurilor declarate de D.N.A. şi de inculpatul I.N. împotriva sentinţei penale nr. 933 din 8 iulie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, a menţinut starea de arest în cauză a inculpatului amintit în conformitate cu prevederile art. 160b alin. (1) şi (3), raportat la art. 3002 C. proc. pen.
Hotărând astfel, curtea de apel a constatat că inculpatul a fost condamnat în primă instanţă la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare în regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen., faptă penală ce a impus şi arestarea preventivă a acestuia în cursul urmăririi penale, în baza art. 143 raportat la art. 148 lit. h) C. proc. pen., începând cu data de 23 martie 2004, măsură prelungită ori menţinută succesiv de instanţă.
S-a mai reţinut că deşi prezumţia de nevinovăţie nu a fost înlăturată, condamnarea inculpatului este rezultatul examinării în coroborare a tuturor probelor din dosar, ceea ce constituie o realitate ce nu poate fi ignorată, apreciindu-se totodată, că în raport de modalitatea de săvârşire a faptei, temeiurile legale iniţiale privind luarea măsurii arestării preventive continuă să subziste, menţinerea acestei măsuri fiind în continuare necesară pentru buna desfăşurare a procesului penal şi garantarea executării pedepsei.
Împotriva încheierii amintite, inculpatul a declarat în termen recurs, cu solicitarea de a-i fi revocată arestarea preventivă pentru motivele de nelegalitate şi netemeinicie privind neîndeplinirea procedurii de citare, lipsa de apărare şi încetarea condiţiei din art. 148 lit. h) C. proc. pen., privind pericolul concret prin lăsarea în libertate a acestuia [(corespunzător cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 21, 6 şi 171 C. proc. pen.)].
Precizând cel de-al doilea caz de casare, inculpatul personal şi prin apărător a arătat că i-a fost menţinută arestarea preventivă, neluându-se în considerare cererea de încunoştiinţare a apărătorului ales şi mai ales, peste refuzul expres al inculpatului de a fi asistat de avocat din oficiu, care nu i-a putut asigura de altfel, o apărare efectivă în cauză, fiind încălcate flagrant dispoziţiile imperative ale art. 171 alin. (4) C. proc. pen.
S-a mai susţinut că în raport cu stadiul al actual al procesului, aflat în curs de judecată în apel, perioada îndelungată de arest preventiv de peste 1 an şi 6 luni încalcă cerinţa „termenului rezonabil" impusă de art. 5 alin. (3) din C.E.D.O.
Criticile nu sunt întemeiate.
Din verificarea încheierii atacate şi a lucrărilor dosarului se constată că inculpatul a fost citat la locul de deţinere şi prezent în instanţă, fiind asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat Z.L. care, a pus concluzii motivate în sensul respingerii cererii în concordanţă cu interesele inculpatului arestat preventiv, această situaţie fiind determinată de lipsa delegaţiilor şi a prezenţei efective a apărătorilor aleşi, nominalizaţi de inculpat.
Ca atare, sub aspect procedural, au fost respectate dispoziţiile art. 314 alin. (3), art. 314 alin. (1) şi (2) şi art. 171 alin. (3) şi (4) C. proc. pen., ce reglementează soluţionarea în primă instanţă a cererii privind menţinerea arestării preventive, fiind neîntemeiate cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 21 şi 6 C. proc. pen.
În raport de gravitatea faptei şi persoana inculpatului, consilier municipal, care a fost condamnat în primă instanţă la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, se constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate, această măsuri fiind necesară şi pentru buna desfăşurare a procesului penal. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa la art. 5 din C.E.D.O.
Ca atare, încheierea atacată este legală şi temeinică, iar recursul va fi respins, ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat inculpatul recurent la 60 lei RON cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.N. împotriva încheierii din 5 septembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 57/2005. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6018/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs → |
|---|
