ICCJ. Decizia nr. 57/2005. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 57/2005
Dosar nr. 6806/2004
Şedinţa publică din 6 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 126 din 15 septembrie 2004 pronunţată de Tribunalul Neamţ, în dosarul nr. 948/2004 a fost condamnat inculpatul D.P. la pedeapsa de 15 ani închisoare şi la pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe timp de 6 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen.
În temeiul art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la terminarea executării pedepsei principale.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi, conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia durata reţinerii şi arestării preventive de la 29 martie 2004 ora 23,00 până la data pronunţării sentinţei, 15 septembrie 2004.
S-a luat act că partea vătămată D.T. nu s-a constituit parte civilă.
În temeiul art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea cuţitului, corp delict, aflat în Camera de corpuri delicte a Tribunalului Neamţ.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt, că inculpatul D.P., în vârstă de 22 ani locuia în comuna Cordun, judeţul Neamţ, împreună cu părinţii şi fraţii săi. Între el şi tatăl său, victima D.F. existau dese discuţii, mai ales când cei doi se aflau în stare de ebrietate, victima reproşându-i inculpatului că ar întreţine relaţii sexuale cu D.T., mama inculpatului respectiv soţia victimei.
În ziua de 28 martie 2004, inculpatul a consumat băuturi alcoolice iar în cursul după amiezii a avut un conflict verbal cu un consătean, motiv pentru care, în jurul orei 19,30, a luat din camera sa un cuţit cu intenţia de a pleca în căutarea persoanei cu care se certase.
În cameră se afla tatăl său, D.F., care fiind în stare de ebrietate, i-a reproşat că ar întreţine relaţii sexuale cu mama sa, motiv pentru care acesta a scos din mânecă cuţitul şi a lovit victima în zona toracelui.
După acest incident, inculpatul a plecat să cumpere băuturi alcoolice, la solicitarea unchiului său L.P., fără a spune cuiva despre conflictul violent avut cu tatăl său.
Urmare loviturilor aplicate, victima a decedat, moartea fiind determinată de hemoragia internă şi externă, produsă că o consecinţă a plăgii penetrante toracice cu interesare cardiacă.
Aşa cum a rezultat din actul medico-legal eliberat în cauză, moartea victimei a fost violentă, iar leziunile au putut fi produse prin lovire activă a toracelui cu un obiect înţepător, tăios. Conform aceluiaşi raport, poziţia victimei în momentul agresiunii putea fi culcat în pat, în decubit lateral drept, iar a agresorului, în picioare la marginea patului şi în spatele victimei.
Inculpatul a avut, pe parcursul procesului penal o poziţie oscilantă, în sensul că iniţial a recunoscut fapta comisă, atât la procuror cât şi în instanţă, cu prilejul soluţionării propunerii de arestare preventivă, ca în final, să nu mai recunoască, susţinând că autorul faptei ar fi unchiul său L.P.
Cu toate acestea, instanţa a reţinut că inculpatul este autorul faptei, bazat pe depoziţiile martorilor D.T. şi L.M., mama, respectiv bunica sa, care au arătat unele împrejurări care s-au coroborat cu primele declaraţii ale inculpatului. Astfel, L.M. a arătat că a găsit cuţitul aproape de sobă, confirmându-se astfel, cele relatate de inculpat care a arătat că după ce şi-a lovit tatăl, a aruncat cuţitul lângă sobă. Martorele au confirmat şi starea de încordare care exista între victimă şi inculpat, motivul acesteia cât şi împrejurarea, că ceilalţi membri ai familiei nu au intrat în camera în care se afla victima.
Reţinând vinovăţia inculpatului, prima instanţă a dispus condamnarea acestuia pentru comiterea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen.
În considerentele sentinţei, au fost făcute referiri la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul. Atât în motivarea apelului declarat în scris cât şi oral prin apărător, inculpatul a susţinut că soluţia de condamnare este nelegală şi netemeinică, neexistând probe certe cu care să se facă dovada că el este autorul faptei. Cum cuţitul găsit în camera victimei, era folosit de mai multe persoane, oricare din membrii familiei putea comite fapta, menţionând că la plecarea sa la magazin după băutură, tatăl său trăia. Totodată a mai susţinut, în ultimul cuvânt, că a fost plecat de acasă şi când s-a reîntors s-a retras într-o bucătărie în afara casei, iar când unchiul l-a trimis după băutură nu a mai intrat în casă, solicitând admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi în fond achitarea sa.
Prin Decizia penală nr. 343 din 9 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bacău pronunţată în dosarul nr. 5291/2004, conform art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul apelant D.P. împotriva sentinţei penale nr. 126 din 15 septembrie 2004 a Tribunalului Neamţ. S-a dedus în continuare detenţia de la 15 septembrie 2004 la zi şi s-a menţinut starea de arest a inculpatului. Onorariu avocat oficiu de 400.000 lei a fost suportat din fondul Ministerului Justiţiei către B.A. Bacău şi s-a inclus în cheltuielile judiciare. A fost obligat apelantul la plata sumei de 600.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că inculpatul provine dintr-o familie care este percepută negativ în cadrul comunităţii, prin prisma faptului că toţi membrii familiei consumă alcool în exces, aveau un nivel de trai scăzut, pe fondul lipsei mijloacelor materiale de întreţinere, aceştia nefiind interesaţi de a desfăşura o muncă stabilă. Între tată, victima în cauză şi inculpat, pe fondul consumului de alcool, a existat o stare tensionată, tatăl acuzându-şi fiul că ar întreţine relaţii sexuale cu mama sa. Şi în cursul zilei de 28 martie 2004, atât victima cât şi inculpatul, precum şi alte persoane din familie, au consumat băuturi alcoolice. Datorită stării de ebrietate în care au ajuns, inculpatul s-a dus să se culce în camera în care se afla deja tatăl său. Întrucât victima a început să-i facă aceleaşi reproşuri, în sensul că ar întreţine relaţii cu mama sa, aşa cum a declarat însuşi inculpatul în primele declaraţii l-a lovit o singură dată cu cuţitul, pe care l-a scos din mânecă în zona toracică, după ce în prealabil l-a împins iar tatăl său a căzut în pat. De asemenea, a mai precizat că după ce l-a lovit, a aruncat cuţitul lângă sobă, după care a mers la unchiul său L.P., unde a continuat să consume votcă, la cererea unchiului, iar la întoarcere a constatat că tatăl său este mort, fiind deja sosite organele de cercetare penală.
Aceste relatări ale inculpatului s-au coroborat şi cu declaraţiile date de martorii D.T., mama sa şi L.M., bunica sa. Astfel, martora L.M. a precizat că după ce a fost anunţată de fiica sa D.T. să soţul ei este mort, s-a deplasat şi ea în camera în care se găsea acesta şi a găsit lângă sobă un cuţit, pe care l-a ridicat, cuţit ce a fost luat de D.A. şi înfipt în dulapul de pe hol, iar apoi de D.T., care l-a aşezat pe plita sobei din casă, unde a fost găsit cu ocazia cercetării locului faptei.
Toate aceste împrejurări s-au coroborat şi cu raportul medico-legal care a constatat că victima prezenta pe faţa anterioară a hemitoracelui stâng, parasternal imediat sub coasta a V-a o plagă cu o lungime de 11,5 cm, cu o direcţie uşor oblică de sus în jos, de la dreapta la stânga şi din anterior spre posterior, fiind afectat şi pericardul.
Ori, toate aceste amănunte cu privire la modul în care a fost lovită victima unde a fost găsit cuţitul nu puteau fi cunoscute de inculpatul apelant, dacă nu ar fi fost în cameră în momentul producerii leziunilor.
Faptul că ulterior nu a mai recunoscut comiterea faptei, dând vina pe alte persoane, nu are nici o relevanţă, atâta timp cât probele deja administrate îl indică ca autorul faptei.
Reţinând în mod corect vinovăţia inculpatului, instanţa a încadrat fapta în mod corespunzător dispoziţiilor art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen. şi a aplicat o pedeapsă ce a fost individualizată în raport cu toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul legal, inculpatul D.P., solicitând în scris admiterea recursului, iar pe fond achitarea sa, deoarece actele din dosar conduc la nevinovăţia sa.
Apărătorul inculpatului, în concluziile orale, în dezbateri, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate şi, în principal, achitarea în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., deoarece inculpatul este nevinovat, în raport cu probele administrate, iar în subsidiar, reducerea pedepsei aplicate.
Examinând recursul declarat de inculpatul D.P. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 18 şi 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul inculpatului ca fiind nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat a rezultat că în mod judicios şi temeinic motivat instanţa de apel a stabilit vinovăţia inculpatului D.P. în săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată în raport cu situaţia de fapt reţinută.
Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului de a-l lovi pe tatăl său D.F. cu un cuţit în zona toracică, cauzându-i leziuni ce au condus la decesul acestuia, întruneşte atât obiectiv cât şi subiectiv conţinutul incriminator al infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen.
Astfel, declaraţiile inculpatului în care acesta recunoaşte comiterea infracţiunii şi descrie împrejurările faptice se coroborează cu declaraţiile martorilor D.T., L.P., L.M., C.A. în care aceştia au arătat, circumstanţele pe care le-au cunoscut cu privire la fapta săvârşită de inculpat, procesul-verbal de cercetare la faţa locului, raportul medico-legal de necropsie în ale cărui concluzii se menţionează că moartea victimei D.F. a fost violentă, datorându-se hemoragiei interne şi externe, consecinţa unei plăgi penetrante toracice cu intensitate cardiacă, leziunile putând fi produse prin lovirea activă a toracelui cu obiect înţepător tăios având lungimea minimă a lamei de 11, 5 cm şi lăţimea de 2 cm, poziţia victimei în momentul agresiunii putea fi culcată pe pat, în decubit lateral drept, iar a agresorului în picioare, la marginea patului şi în spatele victimei iar alcoolemia victimei în momentul decesului a fost de 2,80 gr. %o.
Poziţia adoptată de inculpat în cursul judecăţii de a nu recunoaşte infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată este infirmată de probele administrate, care au evidenţiat că inculpatul este autorul infracţiunii de omor calificat.
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte apreciază că percepţia asupra probelor administrate de către instanţa de apel este în concordanţă cu soluţia pronunţată, astfel că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., referitoare la eroarea gravă de fapt.
De asemenea, în ceea ce priveşte individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, instanţa de apel în mod just a considerat că prima instanţă a făcut o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), având în vedere gradul de pericol social în concret ridicat al faptei comise, prin care s-a adus atingere unei valori sociale fundamentale, respectiv viaţa omului, calitatea de rudă a victimei, acesta fiind tatăl inculpatului, circumstanţele reale dar şi cele personale ale inculpatului, atitudinea oscilantă a acestuia referitoare la recunoaşterea infracţiunii, lipsa antecedentelor penale, este tânăr, provine dintr-o familie care are o percepţie negativă în cadrul comunităţii, deoarece toţi membrii familiei sunt consumatori de substanţe etilice, nu prezintă interes faţă de muncă, aşa cum rezultă din referatul de evaluare întocmit de S.R.S.S. de pe lângă Tribunalul Neamţ.
Prin cuantumul minim legal al pedepsei aplicate, cu executare în regim de detenţie, s-a avut în vedere că numai această pedeapsă poate să asigure realizarea scopurilor educativ şi de exemplaritate, în îndreptarea atitudinii inculpatului faţă de comiterea de infracţiuni şi reintegrarea sa pozitivă viitoare în societate.
Aşadar, critica recurentului inculpat cu privire la greşita individualizare a pedepsei, nu poate fi reţinută, deoarece în cauză a fost făcută o apreciere plurală a tuturor criteriilor legale, cărora li s-a dat o adecvare concretă, nefiind aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen.
Astfel, Înalta Curte consideră că instanţa de apel a pronunţat o soluţie legală şi temeinică sub toate aspectele, neconstatând nici existenţa vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, în condiţiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.P. împotriva deciziei penale nr. 343 din 9 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bacău.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 29 martie 2004 la 6 ianuarie 2005.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare statului, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.P. împotriva deciziei penale nr. 343 din 9 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bacău.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 29 martie 2004 la 6 ianuarie 2005.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5642/2005. Penal. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 5765/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs → |
|---|
