ICCJ. Decizia nr. 5520/2005. Penal. Plângere recurs. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5520/2005
Dosar nr. 4252/2005
Şedinţa publică din 29 septembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 144 din 11 martie 2004 a Tribunalului Galaţi a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea petentului F.M. împotriva ordonanţei Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi nr. 517/II2/2001 din 5 iunie 2001.
A fost obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi nr. 1397/P/2000 din 17 aprilie 2001 s-a dispus trimiterea în judecată a petentului F.M., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., precum şi a infracţiunii prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen., ambele infracţiuni cu reţinerea dispoziţiilor prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen.
Prin acest rechizitoriu s-a reţinut că în seara zilei de 22 octombrie 2000, deranjat de faptul că părţile vătămate M.M. şi M.G. au bătut insistent la uşa apartamentului său, petentul a lovit cu o bâtă pe părţile vătămate.
Ulterior trimiterii sale în judecată petentul a formulat plângere împotriva rechizitoriului nr. 1397/P/2000 invocând dispoziţiile art. 275 – art. 278 C. proc. pen. şi arătând că este nemulţumit de soluţia procurorului întrucât prin rechizitoriu nu era analizată şi plângerea sa formulată faţă de părţile vătămate cu privire la săvârşirea de către acestea a infracţiunilor de lovire, ameninţare, violare de domiciliu, insultă şi distrugere în seara zilei de 22 octombrie 2000.
Cu alte cuvinte, petentul a fost nemulţumit de faptul că procurorul nu s-a pronunţat şi cu privire la activitatea infracţională a celor două părţi vătămate, de agresarea cărora era acuzat.
Plângerea petentului a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi sub nr. 517/II/2/2001 iar prin ordonanţa primului procuror din 5 iunie 2001 a fost admisă, constatându-se că într-adevăr organele de urmărire penală nu au efectuat cercetări în cauză şi pentru infracţiunile reclamate de petent.
Admiţându-se plângerea petentului conform art. 275 – art. 278 C. proc. pen., s-a dispus completarea dispozitivului rechizitoriului nr. 1397/P/2000, astfel:
În temeiul dispoziţiilor art. 38 C. proc. pen., s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la făptuitoarele M.M. şi M.G., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 180 C. pen., art. 192 C. pen., art. 193 C. pen., art. 217 C. pen. şi art. 205 C. pen., iar plângerea petentului s-a trimis la Poliţia municipiului Galaţi, secţia 4 pentru efectuarea de cercetări.
Considerând că nu acesta este modul corect de rezolvare a plângerii sale de către primul-procuror întrucât, astfel cele două cauze în care era implicat şi aveau legătură între ele (rechizitoriul nr. 1397/P/2000 având ca obiect infracţiunile de care petentul era acuzat şi plângerea formulată de petent cu privire la infracţiunile comise de părţile vătămate M.M. şi M.G.) urmau a fi soluţionate separat, fără a mai putea fi reunite, petentul a atacat ordonanţa nr. 517/II/2/2001 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
Întrucât plângerile sale înregistrate sub nr. 669/II/2/2001 şi respectiv nr. 26413/5335/2001 au fost respinse, petentul s-a adresat instanţei de judecată invocând Decizia nr. 486/1997 a Curţii Constituţionale ce declara ca neconstituţionale prevederile art. 278 C. proc. pen., în conţinutul avut de acest text de lege la acea dată, în măsura în care se interpretează că persoana nemulţumită de măsurile şi actele procurorului nu se poate adresa cu plângere instanţelor de judecată.
Prin Legea nr. 281/2003 dispoziţiile în materia plângerii împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală au suferit un amplu proces de modificare.
Conform noilor dispoziţii în vigoare de la data de 01 ianuarie 2004 persoana vătămată sau orice altă persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate, se pot adresa cu plângere instanţei, doar împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei, ori după caz a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, nu şi împotriva celorlalte acte şi măsuri ale procurorului.
Această soluţie adoptată de legiuitor a rezultat din întreaga economie a art. 2781 alin. (1) – (12) C. proc. pen., precum şi din denumirea marginală a acestui text de lege: „plângerea în faţa instanţei împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor de netrimitere în judecată."
Or, în speţă petentul a atacat în instanţă o ordonanţă prin care i s-a admis plângerea formulată împotriva unui rechizitoriu, constatându-se că acesta nu era complet cu privire la soluţiile pe care trebuia să le cuprindă, raportat la cererile părţilor în cauză.
Aşa fiind, întrucât plângerea petentului nu viza o rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale, o ordonanţă sau o rezoluţie de clasare ori o ordonanţă de scoatere de sub urmărire penale sau de încetare a urmăririi penale sau, altfel spus, o soluţie de netrimitere în judecată, astfel cum prevede expres art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. şi s-a respins, ca inadmisibilă, plângerea petentului F.M.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs petentul F.M.
Petentul a precizat că a înţeles să declare apel şi nu recurs în temeiul dispoziţiilor art. 361 – art. 385 C. proc. pen.
A mai arătat că prin hotărârea Tribunalului Galaţi au fost aplicate greşit dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., întrucât el nu a formulat plângere împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale, ci împotriva soluţiei de disjungere faţă de procuror prin ordonanţa nr. 517/II/2/2001 din 5 iunie 2001.
Plângerea a fost formulată împotriva măsurii rezoluţiei procurorului de a trimite la poliţie spre competentă soluţionare plângerea formulată împotriva rechizitoriului dat de procuror în dosarul nr. 1397/P/2000.
A mai arătat că hotărârea recurată este conformă legii, neputând fi declarat inadmisibil dreptul accesului liber la justiţie.
Chiar dacă nu sunt reglementări exprese în C. proc. pen., sunt aplicabile dispoziţiile art. 2, 3, 4, 6, 38, 197, 301 C. proc. pen. şi chiar dispoziţiile art. 3 C. civ.
În acest sens petentul a invocat excepţia nulităţii absolute de ordine publică a ordonanţei 517/II/2/2001.
A mai susţinut că hotărârea nu este motivată şi a fost pronunţată cu aplicarea eronată, greşită a situaţiei de fapt, iar instanţa nu a intrat în cercetarea fondului cauzei.
Prin Decizia penală nr. 305/ R din 6 iunie 2005 a Curţii de Apel Galaţi pronunţată în dosarul nr. 974/P/2004 a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de petentul F.M. împotriva sentinţei penale nr. 144 din 11 martie 2004 a Tribunalului Galaţi pronunţată în dosarul nr. R/2825/P/2003 privind pe făptuitoarele M.M. şi M.G.
În baza dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul F.M. la plata sumei de 1.500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Suma de 400.000 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu în recurs pentru petent a fost avansată către baroul Galaţi din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a decide astfel, instanţa de recurs analizând cauza prin prisma motivelor de recurs, cât şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept a constatat că hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică.
În speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., dispoziţii ce au intrat în vigoare la data de 01 ianuarie 2004.
Conform dispoziţiilor art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., hotărârea instanţei pronunţată potrivit alin. 8 lit. a) şi b), poate fi atacată cu recurs.
În acest s-a considerat că obiectul prezentei cauzei îl constituie recursul împotriva sentinţei penale nr. 144 din 11 martie 2004, motiv pentru care excepţia invocată de petent privind constituirea completului de judecată şi obiectul cauzei în sensul că acesta reprezintă calea de atac a apelului nu a putut fi primită.
Dispoziţiile Codului de procedură penală sunt de strictă şi imediată aplicare, în cazul acestora neaplicându-se prevederile art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), privind legea mai favorabilă.
S-a considerat că în mod corect pe fondul cauzei instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., privind procedura de soluţionare a plângerilor împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată.
Petentul a formulat plângere împotriva ordonanţei 517/II/2/2001 din 5 iunie 2001 solicitând să se constate nulitatea absolută a acesteia.
Prin ordonanţa nr. 517/II/2/2001 din 5 iunie 2001 a Parchetului de pe lângă Tribunalului Galaţi a fost admisă plângerea formulată de petentul F.M.
S-a completat dispozitivul rechizitoriului 1397/P/2000 astfel: în temeiul art. 38 C. proc. pen., s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la făptuitoarele M.M. şi M.G. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 180 C. pen., art. 192 C. pen., art. 193 C. pen., art. 217 C. pen. şi art. 205 C. pen., iar plângerea petentului a fost trimisă la Poliţia municipiului Galaţi, secţia 4 pentru efectuare de cercetări.
S-a considerat că în mod corect instanţa de fond a constatat că plângerea formulată de petent este inadmisibilă prin raportare la dispoziţiile legale în materia plângerilor împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului, respectiv dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen.
Aşa cum s-a arătat mai sus, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi a admis plângerea petentului şi a dispus ca organele de poliţie să efectueze cercetări faţă de cele două intimate, conform competenţei materiale.
Nu a putut fi primită susţinerea petentului în sensul că s-a încălcat dreptul accesului liber la justiţie în situaţia în care s-a respins, ca inadmisibilă, plângerea.
Organele de poliţie au fost investite să soluţioneze plângerea penală a petentului faţă de cele două făptuitoare.
Aşa cum a reţinut şi prima instanţă prin raportate la dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., s-a considerat că plângerea petentului împotriva rezoluţiei nr. 517/II/2/2001 este inadmisibilă, neimpunându-se soluţionarea acesteia de către instanţă pe fondul cauzei.
Dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., reglementează soluţionarea plângerii împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei sau după caz a rezoluţiei de clasare, scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, situaţii ce nu se regăsesc în speţa de faţă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs petiţionarul F.M.
La termenul de astăzi, instanţa, din oficiu, a pus în discuţie excepţia inadmisibilităţii recursului declarat faţă de împrejurarea ca acesta vizează o hotărâre definitivă.
Concluziile procurorului în raport cu excepţia pusă în discuţie au fost consemnate în detaliu în practicaua prezentei decizii.
Examinând recursul declarat de petiţionarul F.M. împotriva deciziei instanţei de recurs, faţă de excepţia pusă în discuţie, Înalta Curte apreciază recursul petiţionarului ca fiind inadmisibil pentru considerentele ce se vor arăta.
În conformitate cu art. 3851 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs deciziile pronunţate, ca instanţe de apel, de tribunale, tribunale militare teritoriale, curţi de apel şi Curtea Militară de Apel, cu excepţia deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.
Legiuitorul a prevăzut în conţinutul dispoziţiilor art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., că hotărârea instanţei pronunţată potrivit alin. 8 lit. a) şi b) poate fi atacată cu recurs de procuror, de persoana care a făcut plângerea, de persoana faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, precum şi de orice persoane ale căror interese legitime sunt vătămate.
Din analiza cauzei rezultă că prin sentinţa penală nr. 144 din 11 martie 2004 pronunţată de Tribunalul Galaţi a fost respinsă ca inadmisibilă plângerea petentului F.M. împotriva ordonanţei Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi nr. 517/II/2/2001 din 5 iunie 2000, iar prin Decizia penală nr. 350/ R din 6 iunie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi a fost respins ca nefondat recursul exercitat de petiţionar, calificat în acest sens, în mod expres, de instanţa de control judiciar. Împotriva acestei din urmă decizii, petiţionarul F.M. a exercitat recurs ce face obiectul prezentei cauze.
Aşadar, Decizia atacată de către petiţionar a fost pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, ca instanţă de recurs, iar nu ca instanţă de apel.
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte consideră că exercitarea în cauză, de către petiţionar din nou a căii ordinare a recursului împotriva unei decizii pronunţate în recurs, ce are caracter definitiv, atrage inadmisibilitatea recursului declarat.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul F.M. împotriva deciziei penale nr. 350/ R din 6 iunie 2005 a Curţii de Apel Galaţi.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul petiţionar la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul F.M. împotriva deciziei penale nr. 350/ R din 6 iunie 2005 a Curţii de Apel Galaţi.
Obligă pe recurentul petiţionar la plata sumei de 60 RON (600.000 lei) cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5492/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5558/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs → |
|---|
