ICCJ. Decizia nr. 579/2005. Penal. Art.20 rap.la art.175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 579/2005
Dosar nr. 5667/2004
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 83 din 7 aprilie 2004, pronunţată de Tribunalul Alba a fost condamnat inculpatul L.N., la 3 ani închisoare şi un an şi 6 luni interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b( C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.
Conform art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), din momentul rămânerii definitive a sentinţei şi până la terminarea executării pedepsei.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată reţinerea din 30 august 1998 pentru 24 oare.
În latura civilă inculpatul a fost obligat să plătească Spitalului Municipal Caransebeş, suma de 1.792.400 lei, Spitalul Clinic nr. 4 Victor Babeş Timişoara, suma de 20.742.049 lei, Spitalul Militar de Urgenţă Dr. Victor Popescu suma de 104.683 lei, Spitalului Clinic nr. 4 Judeţean Timişoara, suma de 1.52.000 lei, iar Spitalului Clinic nr. 1 Judeţean Timişoara, suma de 3.610.000 lei reprezentând despăgubiri civile.
Inculpatul a mai fost obligat să plătească părţii civile C.P. suma de 2.500 Euro cu titlu de despăgubiri şi 2.500 Euro reprezentând daune morale.
Anterior Judecătoria Caransebeş, prin sentinţa penală nr. 257 din 7 aprilie 2000 l-a achitat pe inculpat, pentru infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen., în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. şi l-a obligat să plătească părţii civile C.P. 50 milioane lei despăgubiri civile şi 80 milioane lei daune morale.
Prin Decizia penală nr. 386 din 19 octombrie 2000, Tribunalul Caraş Severin a admis apelurile declarate de parchet şi de inculpat, iar după rejudecarea cauzei l-a condamnat pe acesta la patru luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) şi art. 74 şi art. 76 C. pen. şi a redus daunele materiale la care a fost obligat inculpatul către partea civilă la 25.000.000 lei, iar daunele morale la 30.000.000 lei.
Tribunalul a respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă C.P., împotriva aceleiaşi sentinţe.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia penală nr. 417/ R din 16 mai 2001, a respins, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, prin Decizia penală nr. 1354 din 13 martie 2004, a admis recursul în anulare declarat de procurorul general împotriva hotărârilor menţionate, pe care le-a casat şi a trimis cauza spre rejudecare a faptei de tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., la Tribunalul Caraş Severin.
La termenul din 30 aprilie 2003, Tribunalul Caraş Severin a scos cauza de pe rol şi a trimis dosarul la Tribunalul Alba, deoarece Curtea Supremă de Justiţie prin încheierea nr. 1519 din 25 martie 2003 a dispus strămutarea judecării cauzei la acest tribunal.
În motivarea sentinţei penale nr. 83 din 7 aprilie 2004, Tribunalul Alba a reţinut că, în ziua de 30 august 1998, inculpatul L.N. împreună cu soţia sa L.M.V. au organizat o petrecere cu ocazia reîntoarcerii în ţară, din Germania unde au fost la lucru şi au invitat mai multe rude printre care şi C.P., cumnatul său. În apartamentul soţilor L. din Caransebeş, invitaţii au consumat băuturi alcoolice şi diferite preparate culinare printre care şi fripturi la grătar pregătite de inculpat în apropierea blocului.
Deoarece L.N. a discutat cu fiul său în limba germană, motivează instanţa de fond, partea vătămată C.P. s-a simţit lezată şi l-a insultat pe acesta şi pe socrii săi manifestându-şi dorinţa să părăsească petrecerea şi să se deplaseze cu autoturismul la domiciliul său din Timişoara.
Deşi rudele au insistat, părţile nu s-au împăcat, întrucât erau sub influenţa băuturilor alcoolice, iar C.P. nu a renunţat la ideea de a părăsi petrecerea.
Tribunalul a mai constatat că, în jurul orei 14,00, inculpatul, observând că partea vătămată se află lângă autoturismul său pentru a pleca la Timişoara, s-a apropiat şi a încercat să o convingă să rămână. Între părţi a avut loc o discuţie, iar victima l-a insultat pe inculpat şi i-a adresat injurii şi cuvinte obscene. Dându-şi seama că nu îl poate determina pe cumnatul său să nu părăsească petrecerea, L.N. a scos cuţitul pe care-l avea la spate şi îl folosea la prepararea grătarului şi a încercat să înţepe un cauciuc de la autoturismul acestuia pentru a-l pune în imposibilitate de a pleca la Timişoara.
Instanţa a mai reţinut că inculpatul, aflat în această poziţie, având cuţitul în mână, a fost lovit de partea vătămată cu piciorul şi a căzut la pământ, moment în care s-a creat o busculadă astfel că victima a căzut şi ea la sol.
Când partea vătămată s-a ridicat, constată tribunalul, martorii au observat că aceasta era tăiată în zona abdomenului şi prezenta urme de sânge.
Chestionaţi asupra modului în care a fost aplicată lovitura de cuţit martorii nu au putut preciza cu certitudine faptul că inculpatul L.N. a executat cu cuţitul o lovitură directă care să fi lezat abdomenul părţii vătămate, ci au afirmat că în momentul care s-a creat busculada atât făptuitorul cât şi victima au căzut la pământ şi a avut loc producerea plăgii toraco-abdominale.
După cele întâmplate, părţii vătămate C.P. i s-a acordat primul ajutor şi a fost dusă la spital, iar inculpatul a fost condus la poliţie pentru cercetări.
În raportul de constatare medico-legală nr. A-455 din 31 august 1998 efectuat în cauză de Laboratorul Medico-Legal Judeţean Reşiţa, se concluzionează că victima a necesitat pentru vindecare un număr de 40 zile de îngrijiri medicale, iar leziunea toraco-abdominală produsă i-a pus viaţa în primejdie.
În cauză, reţine instanţa de fond, a fost efectuat un raport de constatare medico-legală de către Spitalul Judeţean Reşiţa care a concluzionat că leziunile cauzate părţii vătămate pot fi consecinţa lovirii directe cu un obiect înţepător tăios.
Chiar dacă martorii nu au putut preciza cu certitudine modul în care s-a produs leziunea în zona toraco-abdominală a victimei, motivează tribunalul, ci doar au specificat că partea vătămată a lovit pe inculpat şi apoi s-a creat o busculadă, partea vătămată căzând şi ea la pământ, raportul de constatare medico-legală constituie o probă care trebuie luată în considerare, în condiţiile în care nu este infirmată de alte probe.
Partea vătămată a fost internată succesiv în mai multe unităţi spitaliceşti, aşa cum reiese din raportul de expertiză medico-legală nr. 15 din 2 februarie 2004 întocmit de I.M.L. Timişoara, totalizând un număr de 110 zile de îngrijiri medicale.
Constatând că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat sub forma intenţiei indirecte, tribunalul a reţinut în favoarea acestuia circumstanţa atenuantă a provocării prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., deoarece partea vătămată i-a adresat injurii inculpatului şi l-a lovit determinând căderea acestuia la sol şi în acest context făptuitorul i-a aplicat lovitura de cuţit.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia penală nr. 309 din 15 septembrie 2004, a admis apelurile declarate de parchet şi de partea civilă C.P., a desfiinţat în parte sentinţa pronunţată de Tribunalul Alba şi a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului reţinerea şi arestarea preventivă a acestuia de la 30 august la 27 decembrie 1998.
Totodată, curtea a redus cuantumul cheltuielilor efectuate cu asistenţa medicală a victimei la 896.200 lei către Spitalul Municipal Caransebeş, 10.371.024 lei către Spitalul Clinic nr. 4 Victor Babeş Timişoara, 760.000 lei către Spitalul Clinic nr. 4 Judeţean Timişoara şi 1.805.000 lei către Spitalul Clinic nr. 1 Judeţean Timişoara.
În temeiul art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea cuţitului corp delict şi a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 10.315.000 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat în primul ciclu procesual şi la instanţa de fond.
Inculpatul a mai fost obligat să plătească părţii civile C.P. suma de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare în primă instanţă, menţinându-se restul dispoziţiilor hotărârii atacate.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpatul L.N. şi partea civilă C.P.
Inculpatul prin apărător ales a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate şi achitarea sa, în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru infracţiunea de tentativă la omor calificat, iar în subsidiar schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de vătămare corporală din culpă, respectiv art. 184 alin. (2) C. pen.
Inculpatul L.N. a mai solicitat să se înlăture obligarea sa la plata despăgubirilor civile către unităţile spitaliceşti, întrucât a achitat în întregime, toate cheltuielile ocazionate de spitalizarea părţii civile.
În recursul său partea civilă a susţinut că în mod greşit a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., cu consecinţa reducerii pedepsei sub minimul prevăzut de textul incriminator a despăgubirilor civile şi a daunelor morale.
Verificând hotărârile atacate pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, în raport de criticile formulate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursurile sunt nefondate.
Tribunalul Alba a reţinut o corectă situaţie de fapt în sensul că, în ziua de 30 august 1998, după ce partea vătămată l-a insultat pe inculpat şi pe socrii săi, la o petrecere organizată de acesta şi s-a deplasat în parcare pentru a pleca cu autoturismul la domiciliul său din Timişoara, L.N. i-a aplicat o lovitură cu un cuţit în zona toraco-abdominală cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 110 zile de îngrijiri medicale şi i-au pus în primejdie viaţa, iar încadrarea juridică este legală.
Criticile formulate de inculpat, în recursul său, prin care a solicitat achitarea, iar în subsidiar schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de vătămare corporală din culpă, nu pot fi primite.
Prin Decizia nr. 1354 din 13 martie 2002, Curtea Supremă de Justiţie admiţând recursul în anulare a casat hotărârile atacate şi a trimis cauza pentru judecarea cauzei de tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.
Instanţa de trimitere fiind investită cu soluţionarea cauzei de către o instanţă superioară de control judiciar trebuie să se conformeze neputând pune în discuţie hotărârea acesteia.
Limitele rejudecării menţionate mai sus, ar putea fi depăşite dacă situaţia de fapt avută în vedere cu ocazia rejudecării se schimbă în urma cercetării judecătoreşti efectuate cu ocazia rejudecării.
Tribunalul Alba luând în considerare limitele rejudecării determinate în art. 38518 C. proc. pen., a stabilit corect că starea de fapt nu s-a schimbat, ca urmare a administrării de noi probe, de la data soluţionării recursului în anulare.
Instanţa a procedat doar la audierea soţiei părţii vătămate C.M., dar cele relatate nu sunt de natură să modifice situaţia de fapt, deoarece nu a observat ce s-a întâmplat în timpul conflictului care a avut loc lângă autoturismul lui C.P.
De asemenea, a mai fost efectuat raportul de expertiză medico-legală nr. 15 din 2 februarie 2004 de către I.M.L. Timişoara prin care s-a apreciat că partea vătămată a prezentat leziuni traumatice (plagă înjunghiată toraco-abdominală) care a avut o evoluţie prelungită, cu complicaţii, necesitând repetate internări şi intervenţii chirurgicale, fiind necesare un număr de 110 zile de îngrijiri medicale, sub rezerva unor complicaţii.
Analizând probele administrate în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constată că încadrarea juridică a faptei în infracţiunea de tentativă la omor calificat este corectă.
Există tentativă la infracţiunea de omor şi nu vătămare corporală ori de câte ori făptuitorul acţionează în aşa mod încât provoacă leziuni la nivelul organelor vitale ale organismului victimei, ori foloseşte instrumente sau procedee specifice uciderii, moartea victimei neproducându-se din motive independente.
Relevante pentru caracterizarea unei fapte ca tentativă de omor şi nu vătămare corporală sunt împrejurările în care aceasta a fost comisă, natura obiectului vulnerant cu care a fost lovită victima, intensitatea loviturii, regiunea corporală în care a fost aplicată şi consecinţele cauzate.
Or, în speţă, inculpatul a lovit victima cu cuţitul lângă autoturismul acesteia, cauzându-i o plagă ce interesează inserţia diafragmatică stângă de 12-15 cm. coastele V, VI, VII, pe stânga continuându-se în cavitatea abdominală cu două plăgi perforate gastrice, iar leziunile pot fi consecinţa lovirii directe cu un obiect înţepător tăios, astfel cum se concluzionează în raportul de constatare medico-legală nr. A-455 din 3 august 1998 efectuat de L.M.L. Judeţean Reşiţa al cărui conţinut a fost aprobat de Comisia Superioară Medico-Legală din cadrul I.M.L. Mina Minovici Bucureşti prin avizul nr. E/1489/2000.
Chiar dacă martorii audiaţi în cauză, S.V.V. şi J.E.V. nu au putut preciza modul în care s-a produs leziunea toraco-abdominală, ci doar au arătat că victima l-a lovit pe inculpat, s-a creat o busculadă, părţile au căzut la pământ şi în momentul în care C.P. s-a ridicat au observat o plagă care sângera în dreptul abdomenului acestuia, din actul medico-legal indicat mai sus rezultă că inculpatul a aplicat lovitura de cuţit de sus în jos, plaga fiind astfel orientată.
Aşadar, inculpatul i-a aplicat victimei o lovitură directă cu cuţitul în zona toraco-abdominală, orientată de sus în jos, acuzându-i o plagă înjunghiată toraco-abdominală care a necesitat pentru vindecare 110 zile de îngrijiri medicale şi i-a pus în primejdie viaţa.
În raport de această stare de fapt, în mod just s-a reţinut că inculpatul a avut intenţia de a ucide victima şi că se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat şi nu de comiterea infracţiunii de vătămare corporală gravă, cum se susţine în opinia separată, sau cea de vătămare corporală din culpă cum a susţinut recurentul.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, instanţele au făcut o justă aplicare a dispoziţiilor art. 52 şi art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinând seama de pericolul social al faptei săvârşite, de împrejurarea că inculpatul a fost provocat de partea vătămată şi de circumstanţele personale ale acestuia.
Înalta Curte constată că este neîntemeiat şi motivele de recurs privind obligarea inculpatului la plata cheltuielilor ocazionate de spitalizarea victimei, C.P., deoarece acesta nu le-a achitat în întregime, către toate unităţile spitaliceşti, urmând cu ocazia executării, să dovedească în ce măsură le-a plătit.
În consecinţă, urmează a fi respins ca nefondat şi recursul declarat de inculpatul L.N.
Instanţa de control judiciar constată că este neîntemeiată şi critica formulată în recursul său de partea civilă C.P., în sensul că eronat s-a reţinut în favoarea inculpatului, circumstanţa atenuantă a provocării.
Potrivit art. 73 lit. b) C. pen., constituie circumstanţă atenuantă săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.
Din coroborarea declaraţiilor martorilor S.V.V., J.E.V., L.M.V. rezultă că, după ce au consumat băuturi alcoolice, partea vătămată C.P., deranjat de faptul că inculpatul discuta cu fiul său în limba germană, considerând că îl bârfeşte, i-a adresat injurii acestuia şi socrilor, a părăsit petrecerea deplasându-se la autoturismul său pentru a pleca acasă împreună cu soţia, martora C.M.
Lângă autoturism, C.P. l-a lovit pe făptuitor cu picioarele, astfel cum au precizat martorii I.A. şi S.V.V., s-a creat o busculadă, părţile au căzut la pământ şi în aceste împrejurări L.N. a lovit victima cu cuţitul în zona toraco-abdominală.
În aceste condiţii, infracţiunea de tentativă la omor calificat a fost comisă în stare de provocare, pedeapsa aplicată inculpatului fiind corect redusă sub minimul special ca şi despăgubirile şi daunele morale care au fost diminuate în mod corespunzător.
Prin urmare şi recursul declarat de partea vătămată constituită şi parte civilă C.P. urmează a fi respins, ca nefondat, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se va deduce din pedeapsă timpul reţinerii şi arestării preventive a inculpatului de la 30 august 1998 la 27 decembrie 1998.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii vor fi obligaţi la câte 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Cu majoritate de voturi
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă C.P. şi de inculpatul L.N. împotriva deciziei penale nr. 309/ A din 15 septembrie 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Deduce din pedeapsă timpul reţinerii şi arestării preventive a inculpatului L.N. de la 30 august 1998 la 27 decembrie 1998.
Obligă pe fiecare recurent la plata sumei de câte 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 564/2005. Penal. întrerupere executare... | ICCJ. Decizia nr. 581/2005. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
