ICCJ. Decizia nr. 5871/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la 8 decembrie 2004, petiționara M.L. a cerut în temeiul art. 195 și art. 196 C. proc. pen., îndreptarea erorilor materiale evidente, din cuprinsul sentinței penale nr. 83/ P din 13 iulie 2004 pronunțată în dosarul nr. 455/P/2004 a Curții de Apel Constanța.
în motivarea cererii a susținut că:
- instanța a omis să menționeze în sentință numele a 22 de intimați făptuitori făcând referire numai la I.V., R.Șt., N.E. și F.E., iar numele I. este greșit în realitate este A., la fel și prenumele M., în loc de E.A.;
- în mod eronat în practicaua sentinței se face mențiunea "s-a luat în examinare plângerea formulată de petenta M.L. împotriva" în loc de "contestația formulată de M.L. la rezoluția nr. 283/P/2003 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitele A.V., R.Șt., N.E., judecătoare la Tribunalul Tulcea și F.E. grefieră la aceeași instanță".
- aceeași mențiune greșită în alin. (6) al sentinței.
Prin încheierea nr. 55/ P din 26 septembrie 2005 a secției penale de la Curtea de Apel Constanța cererea a fost admisă în parte. S-a dispus îndreptarea erorii materiale din considerentele sentinței penale nr. 83/ P din 13 iulie 2004 în sensul înscrierii numelui și prenumelui A.V. în loc de I.V.
în legătură cu cel de al doilea capăt de cerere s-a apreciat că nu sunt întrunite dispozițiile art. 195 C. proc. pen.
împotriva încheierii a declarat recurs petenta M.L. care a criticat-o ca nelegală și netemeinică, deoarece în mod eronat atât în sentința penală nr. 83/P/2004 cât și în încheierea nr. 55/ P din 26 septembrie 2005 s-a făcut referire la dosarul penal nr. 238/P/2003 în loc de dosarul nr. 283/P/2003 cum este corect.
A doua critică privește menținerea erorii în ambele hotărâri prin înscrierea greșită a numelui R.Șt. când în realitate este vorba de Șt.R.
în fine a solicitat să fie exonerată de plata cheltuielilor de judecată către o persoană care nu apare a fi parte în cauza asupra căreia instanțele s-au pronunțat, în speță P.C.
Recursul nu este fondat.
Prima instanță a avut de soluționat o cerere de îndreptare a erorilor materiale dintr-o sentință la care s-a referit petenta.
Constatând că în sentința nr. 83/ P din 13 iulie 2004 s-a trecut greșit numele uneia dintre părți a dispus îndreptarea erorii în sensul înscrierii numelui A. în loc de I. Cu privire la A.E. notar public care în realitate se numește A.M., nefiind parte în proces și pentru că nu este menționată în hotărâre nu se putea dispune îndreptarea cerută.
Cel de al doilea capăt de cerere a fost respins corect având în vedere că potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 278 și urm. C. proc. pen., împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror părțile pot face "plângere", termen folosit de legiuitor și nu contestație așa cum susține petenta.
Celelalte criterii nu pot fi primite deoarece nu au format obiectul sesizării primei instanțe. Menționarea în considerentele sentinței de două ori a numelui și prenumelui R.Șt. și o dată R.Șt. nu produce efecte, ceea ce se execută fiind dispozitivul, care sub acest aspect nu conține eroare.
Obligarea la cheltuieli de judecată în favoarea unei persoane care nu a făcut obiectul cercetării dar la cererea petentei a fost citată și pentru care s-a dispus obligarea petentei la cheltuieli de judecată, hotărârea a rămas definitivă prin respingerea recursului, decizia nr. 1219 din 17 februarie 2005 a secției penale de la înalta Curte de Casație și Justiție nu poate fi considerată eroare materială și așa cum s-a mai arătat nu a constituit obiect al cererii de îndreptare.
Dispozițiile art. 195 C. proc. pen., privesc erori materiale evidente și acestea sunt aplicabile și în cazul când organul de urmărire penală sau instanța ca urmare a unei omisiuni vădite nu s-a pronunțat asupra sumelor pretinse de martori, experți sau interpreți apărători, potrivit art. 189 sau art. 190, precum și cu privire la restituirea lucrurilor sau la ridicarea măsurilor asigurătoare.
în speță, petenta solicită modificarea unei hotărâri definitive în sensul exonerării de plata cheltuielilor de judecată, cerere care nu îndeplinește cerințele înscrise în art. 195 și art. 196 C. proc. pen., și care trebuia invocată în recursul împotriva sentinței a cărei dispoziții au fost îndreptate prin încheierea supusă recursului de față.
Așa fiind, urmează ca în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul să fie respins ca nefondat.
Au fost văzute și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5872/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 5857/2005. Penal → |
|---|
