ICCJ. Decizia nr. 6209/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 78 din 22 iulie 2005, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentul P.I. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 2027/P/2004 din 21 februarie 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, menținută prin rezoluția nr. 869/II/2005 din 7 aprilie 2005 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
Prin plângerea adresată instanței de fond, petentul P.I. a solicitat desființarea rezoluției nr. 2027/P/2004 din 21 februarie 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de inspectorul principal C.I.V. din cadrul D.G.P.M.B., secția 3 poliție, sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 264 C. pen. și trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale față de intimat pentru săvârșirea infracțiunilor menționate.
S-a arătat de către petent că, în data de 15 mai 2002, a sesizat organele de poliție cu privire la săvârșirea infracțiunii de furt de către numiții C.E. și C.S., cauza fiind înregistrată pe rolul secției 3 poliție sub nr. 512357 din 16 mai 2002 și fiind repartizată spre cercetare intimatului C.I.V. în exercitarea atribuțiilor de serviciu, însă, acesta din urmă, cu intenție, a instrumentat în mod defectuos cauza ce a formulat obiectul acestui doar, în scopul de a-l favoriza pe învinuitul C.E., făcându-se vinovat de comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), și 264 C. pen.
în drept au fost invocate prevederile art. 2781C. proc. pen.
în urma cercetărilor efectuate, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus prin rezoluția nr. 2027/P/2004 din 21 februarie 2005, în baza dispozițiilor art. 228 alin. (6) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de intimatul C.I.V., reținându-se că acuzațiile formulate sunt neîntemeiate întrucât cercetările au fost desfășurate de către intimat cu respectarea dispozițiilor legale și sub permanenta supraveghere a procurorului.
împotriva acestei rezoluții, petentul a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, acesta dispunând prin rezoluția nr. 869/II/2/2005 din 7 aprilie 2005, respingerea plângerii, ca neîntemeiată.
S-a reținut în motivare că din probele administrate în cauză rezultă că susținerile petentului sunt nefondate, toate activitățile utile cauzei fiind desfășurate cu respectarea dispozițiilor legale.
în termen legal, împotriva acestei soluții a declarat recurs petentul care prin motivele scrise a susținut, în esență, următoarele:
- instanța a motivat soluția cu ignorarea unor acte de cercetare importante și care constituiau probatorii în acuzarea intimatului și nu în apărarea sa așa cum au fost apreciate.
- instanța, pronunțând soluția de respingere a plângerii, a făcut și o aplicare greșită a legii, prin aceea că rezoluția procurorului nu conține decât o enumerare a probelor, neexistând aprecieri legate de conținutul acestor acte.
- s-a mai susținut că intimatul a realizat o obstrucționare permanentă a adevărului în cauză prin efectuarea unor acte procesuale în mod defectuos în scopul exonerării de răspundere a făptuitorului C.E., aspecte nevalorificate și apreciate de instanță, ca atare.
Criticile formulate vor fi examinate în raport de dispozițiile art. 3859alin. (1) pct. 171 C. proc. pen., constatându-se, însă, că acestea nu conduc la casare pentru argumentele ce urmează.
Instanța de fond a făcut o apreciere corectă a actelor și lucrărilor de la dosar, concluzionând just asupra netemeiniciei plângerii cu care a fost investită.
Analizând rezoluțiile dispuse în cauză instanța nu putea, pe baza actelor premergătoare efectuate în dosarul penal nr. 2027/P/2004, să stabilească o altă situație de fapt și să dispună o altă soluție. Afirmația are în vedere că, în calitate de lucrător de poliție, intimatul a primit spre soluționare lucrarea nr. 512397/2002 având ca obiect plângerea penală formulată de P.I. împotriva numitului C.E., pentru săvârșirea infracțiunii de furt, în care a desfășurat toate activitățile utile și necesare cauzei, cu respectarea dispozițiilor legale în directă și permanentă supraveghere a procurorului.
Că atât sentința cât și rezoluțiile atacate enumeră actele premergătoare efectuate în cauză nu poate constitui un motiv de casare al acestora, în contextual în care, motivarea soluției are în vedere tocmai conținutul actelor premergătoare efectuate și enumerate.
Mai mult, activitatea desfășurată de intimat în cauză nu poate fi calificată infracțională atâta timp cât nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor reclamate, iar pe de altă parte, nu poate obstrucționa adevărul fiind efectuată în concordanță cu legea și sub supravegherea procurorului.
în consecință, soluția instanței de fond este legală și temeinică, urmând a fi menținută prin respingerea, ca nefondat, a recursului declarat, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Au fost văzute și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6208/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 6210/2005. Penal → |
|---|
