ICCJ. Decizia nr. 6208/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 132 din 13 aprilie 2005, Tribunalul Suceava a dispus condamnarea inculpaților P.F. și J.C., la pedeapsa de câte un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) - art. 2 lit. b) și c) și alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 - art. 76 C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a luat act că partea vătămată G.P. nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul fiind recuperat prin restituire.
în baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul P.F. a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 2.000.000 lei, iar inculpatul J.C. la suma de 2.400.000 lei, cu același titlu, din care 400.000 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu avansat din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:
în seara zilei de 9 mai 2004, în timpul unui incident petrecut în incinta căminului cultural din satul Falcău, inculpatul P.F. i-a cerut părții vătămate G.P. să-i dea bijuteriile pe care le purta. Partea vătămată a părăsit localul, îndreptându-se spre domiciliu, fiind urmărit de inculpații P.F. și J.C. Cei doi au împins victima într-un șanț, au imobilizat-o, iar inculpatul J.C. i-a scos ghiulul de aur de pe deget.
Inculpații au încercat să-i sustragă și lănțișorul de aur de la gât, însă datorită strigătelor de ajutor ale părții vătămate, au renunțat. După ce au părăsit locul faptei, inculpatul J.C. i-a dat bijuteria sustrasă inculpatului P.F., primind, în schimb, suma de 500.000 lei.
Bunul sustras în valoare de 4.000.000 lei a fost restituit de inculpatul P.F., în timpul urmăririi penale.
Situația de fapt și vinovăția inculpaților au fost stabilite pe baza materialului de urmărire penală administrat în cauză: plângerea și declarațiile părții vătămate, dovezi de ridicare și predare a bunului sustras, declarațiile martorilor H.D., D.O.E., C.G., A.F., O.M., P.M., H.C.G., declarațiile inculpaților.
Inculpatul P.F. a recunoscut săvârșirea infracțiunii, în timp ce inculpatul J.C. a negat orice contribuție la comiterea ei.
Curtea de Apel Suceava, prin decizia penală nr. 291 din 19 septembrie 2005, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpați.
Criticile formulate de inculpații P.F. și J.C. care au solicitat achitarea, primul în temeiul art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen., și art. 181C. pen., iar cel de-al doilea în temeiul art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., au fost considerate neîntemeiate.
S-a apreciat că instanța de fond a reținut în mod just vinovăția inculpaților, iar pericolul social al faptei săvârșite s-a reflectat în mod corespunzător în individualizarea pedepselor aplicate.
împotriva acestei decizii penale au declarat recurs inculpații P.F. și J.C.
Inculpatul P.F. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel întrucât hotărârea acesteia nu este motivată.
în subsidiar, s-a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. și art. 181C. pen., întrucât fapta săvârșită a adus o atingere minimă valorilor apărate de lege.
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispozițiile art. 3859alin. (1) pct. 171 C. proc. pen.
Inculpatul J.C. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și achitarea în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispozițiile art. 3859alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.
Examinând recursurile, înalta Curte de Casație și Justiție constată că acestea nu sunt fondate.
Hotărârea judecătorească pronunțată în apel cuprinde un minim de date pe baza cărora instanța de control judecătoresc să poată face verificarea motivelor care au stat la baza pronunțării soluției, instanța de recurs suplinind, prin activitatea sa de control, argumentarea deciziei.
în consecință, Curtea constată că nu este cazul să restituie cauza instanței de apel în vederea motivării soluției dispuse.
Curtea mai constată că instanțele de judecată au stabilit în mod just situația de fapt și vinovăția inculpaților.
De altfel, inculpatul P.F. nici nu a contestat săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, iar probele administrate în cauză dovedesc cu prisosință sustragerea prin violență a ghiului părții vătămate.
Cât privește pericolul social concret al faptei comise, precum și atingerea majoră a valorilor sociale apărate de lege prin săvârșirea acestei infracțiuni, ele rezultă neîndoios din materialitatea faptei și consecințelor acesteia.
Ideea sustragerii bunurilor părții vătămate i-a aparținut de la început inculpatului P.F. care a manifestat interes pentru a intra, prin amenințare și violență, în posesia bijuteriilor victimei. Pentru a-și realiza obiectivul, inculpatul, împreună cu J.C., a și urmărit-o pe partea vătămată și, profitând de starea de temere a acesteia, de absența altor persoane în apropierea locului faptei și de întunericul nopții, a și acționat în sensul celor propuse.
Numai strigătele de ajutor ale victimei i-au împiedicat pe cei doi inculpați să nu-i sustragă și alte bunuri.
în aceste împrejurări, nu se poate vorbi de inexistența pericolului social al unei infracțiuni, iar faptul că inculpatul P.F. a recunoscut săvârșirea faptei, a luat măsurii de restituire a bunului sustras nu constituie elemente care să pună în discuție existența infracțiunii, ci doar argumente care să justifice reținerea în favoarea acestuia a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 și art. 76 C. pen.
Cât privește participarea și contribuția inculpatului J.C. la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, acestea sunt pe deplin dovedite prin declarațiile părții vătămate G.P. care a arătat, în mod detaliat, modul în care a fost deposedat de inel: inculpatul P.F. i-a spus inculpatului J.C. să-i ia inelul și lanțul de aur de la gât, iar acesta s-a conformat, smulgându-i ghiulul din deget.
La rândul său, inculpatul P.F. arată că inculpatul J.C. i-a luat inelul din deget părții vătămate și mai târziu i l-a remis în schimbul sumei de 500.000 lei.
Prezența ambilor inculpați la locul săvârșirii faptei este confirmată de martorii B.A., B.D.D., O.M.
Așa fiind, critica privind greșita sa condamnare se dovedește a fi neîntemeiată, inculpatul fiind coautor al infracțiunii de tâlhărie săvârșită împotriva părții vătămate G.P.
Pentru aceste motive și constatând din oficiu că nu există alte motive de casare, Curtea urmează să respingă, ca nefondate, recursurile inculpaților.
Recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariile apărătorului din oficiu fiind avansate din fondul Ministerului Justiției.
Au fost văzute dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) și art. 189 C. proc. pen.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6225/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 6209/2005. Penal → |
|---|
