ICCJ. Decizia nr. 6226/2005. Penal

Decizii penale ICCJ 2005

Prin sentința penală nr. 95 din 31 martie 2003, Tribunalul Bihor - Oradea a condamnat, între alții, pe inculpata B.L., la:

- 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu privire la calitatea mărfurilor, prevăzută de art. 297 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 42 C. pen.;

- un an închisoare, pentru participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 31 C. pen., raportat la art. 290 C. pen.;

- 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, prevăzută de art. 2151alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 42 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice a faptei, din aceeași infracțiune, prevăzută de art. 2151alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 42 C. pen.

în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea și anume 2 ani și 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 6 luni închisoare, astfel că‚ în final urmează să execute pedeapsa de 3 ani închisoare.

în baza art. 861C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 6 ani, stabilit conform art. 862C. pen.

în baza art. 863C. pen., a obligat pe inculpată să se prezinte la S.S.R.S. de pe lângă Tribunalul Cluj, la datele stabilite de acesta, pentru a se verifica respectarea măsurilor de supraveghere stabilite de art. 863alin. (2) lit. b) - d) C. pen., pe care le-a impus în sarcina acesteia.

în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestului preventiv de la 23 martie 2000 până la 25 iulie 2000.

A constatat că partea vătămată SC V.C.S. SRL nu s-a constituit parte civilă.

în baza art. 118 C. pen., a dispus confiscarea de la inculpata B.L. a sumei de 123.755.000 lei, sumă pe care urmează să o plătească statului.

în baza art. 445 C. proc. pen., a dispus anularea ca false facturile fiscale cu seriile 5875498, 5875492, 5875494, 5875500, 5875493, 5875497, precum și chitanțele emise în numele SC N.L. SRL de către inculpații B.C. și E.I. prin care s-a atestat că s-a primit de la SC V.C.S. SRL suma de 247.510.000 lei și a căror copii xerox se află la dosarul cauzei, pe care le-a confiscat, în temeiul art. 118 C. pen., în favoarea statului.

în temeiul art. 191 C. proc. pen., inculpata a fost obligată să plătească statului suma de 6.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în fapt următoarele:

Potrivit notei de prezentare din 28 februarie 2000, întocmită de Garda Financiară Cluj, în luna februarie 2000 s-a procedat la efectuarea unui control, având ca obiect verificarea legalității și realității aprovizionărilor și livrărilor de combustibil și carburanți efectuate de către reprezentanții SC N.L. SRL Cluj, în perioada iunie - august 1999.

Conform documentelor, firmei SC N.L. SRL Cluj a încercat să aibă un asociat unic pe numitul N.R.

în fapt, din declarațiile administratorilor SC S. SA Ploiești și SC A.C. SRL Ploiești, care au derulat tranzacții comerciale cu SC N.L. SRL Cluj, a rezultat că această societate a fost reprezentată de către inculpații B.C. și E.I. (ambii condamnați în cauză) care au desfășurat activități care fac obiectul cauzei de față, în calitate administratori de fapt ai societății comerciale SC N.L. SRL.

în această calitate, inculpații s-au aprovizionat, în luna iulie 1999, cu cantitatea de 39.867 kg benzină nafta de la SC I.B. SRL Negrești Oaș, cantitate care a fost comercializată către SC V.C.S. SRL Suatu, cu titlu de benzină și la preț de benzină, cu facturile 5875497 din 14 iulie 1999 și 5875493 din 9 iulie 1999.

La data de 23 iulie 1999, inculpații s-au aprovizionat cu cantitatea de 48.700 kg combustibil tip P de la SC A.C. SRL Ploiești, comercializată cu factura nr. 5875498 din 23 iulie 1999 către SC V.C.S. SRL, cu titlu de motorină.

La data de 3 august 1999, inculpații s-au aprovizionat de la SC A.C. SRL cu cantitatea de 19.150 kg combustibil tip P, comercializată cu factura 5875494 din 4 august 1999 către SC V.C.S. SRL, cu titlu de motorină.

La data de 9 august 1999, inculpații B.C. și E.I. s-au aprovizionat de la SC S. SA Ploiești cu cantitatea de 34.700 kg combustibil tip M, pe care au comercializat-o către SC V.C.S. SRL cu factura 5875500 din 13 august 1999, cu titlu de motorină.

Prin actele de control, s-a stabilit ca pentru aceste activități comerciale SC N.L. SRL, nu a ținut o evidență contabilă, iar plata furnizorilor de combustibil de tip M, P și nafta a fost făcută în locul firmei cumpărătoare de către SC V.C.S. SRL Suatu, Jud. Cluj.

Cu procesul verbal din 21 martie 2000, încheiat de Garda Financiară Cluj, s-a stabilit că prejudiciul cauzat bugetului de stat prin activitățile de mai sus este de 177.729.375 lei și reprezintă impozit pe profit și TVA, aferente lunilor iulie și august 1999.

Conform notei de prezentare din 21 martie 2000, întocmită de Garda Financiară Cluj, plata către furnizorii de combustibil M, P și nafta s-a făcut de către SC V.C.S. SRL Suatu, în numele SC N.L. SRL, prin bancă cu următoarele ordine de plată: OP nr. 172 din 17 iulie 1999 - 45.000.000 lei către SC I.B. SRL, OP nr. 181 din 13 iulie 1999 în sumă de 89.231.000 lei, către SC I.B. SRL; OP nr. 205 din 23 iulie 1999, în sumă de 105.000.000 lei, către SC A.C. SRL; OP nr. 204 din 23 iulie 1999 în sumă de 115.000.000 lei către SC A.C. SRL; OP nr. 208 din 28 iulie 1999, în sumă de 180.000.000 lei, către SC A.C. SRL; OP nr. 212 din 4 august 1999 în sumă de 85.000.000 lei către SC A.C. SRL și OP nr. 216 din 19 august 1999 în sumă de 164.000.000 lei către SC S. SA.

Urmare a actelor de control, s-a constatat că pentru diferența dintre valoarea facturilor de benzină și motorină emise de SC N.L. SRL către SC V.C.S. SRL și valoarea facturilor emise de furnizori către SC N.L. SRL s-au întocmit chitanțele nr. 6624656 din 19 iulie 1999; nr. 6624657 din 20 iulie 1999; nr. 6624658 din 21 iulie 1999; nr. 6624659 din 29 iulie 1999; nr. 6624660 din 31 iulie 1999, nr. 6624661 din 14 august 1999; nr. 6624662 din 5 august 1999, nr. 6624663 din 7 august 1999, nr. 6624664 din 8 august 1999 și nr.6624665 din 12 iulie 1999, pentru suma totală de 247.510.000 lei.

Din probele de la dosar, s-a stabilit că această sumă a fost împărțită între toți participanții la tranzacțiile menționate, care și-au stabilit cote procentuale după cum urmează: inculpata B.L. 50 % (123 - 755.000 lei), iar inculpatul B.C. și E.I., fiecare către 5 %, iar restul cetățeni ruși.

Suma totală de 247.510.000 lei, figurează în evidențele contabile de la SC V.C.S. SRL ca ieșită din caserie în vederea stingerii obligației față de furnizorul SC N.L. SRL.

S-a mai reținut că inculpații B.C. și E.I. i-au cunoscut pe administratorii firmelor de mai sus la poarta Rafinăriilor A.R. și V. Ploiești, prezentându-se ca administratori ai SC N.L. SRL, interesată de cumpărarea de produse petroliere, intrând în raporturi comerciale și îndeplinind toate activitățile necesare pentru derularea afacerilor.

Inculpații s-au prezentat drept en-grosiști de produse petroliere în zona Ardealul întrebând dacă pot să le facă rost de combustibil M., P. și benzină de extracție și alte tipuri de produse petroliere, după care se prezentau din nou la poarta rafinăriei pentru eliberarea comenzii cu tipurile de produse petroliere de care aveau nevoie. Comanda se întocmea după dictarea inculpaților, după care unul din ei semna comanda și punea ștampila firmei.

Produsele petroliere astfel obținute erau transportate în comuna Suatu, în stație, unde era recepționată de șeful stației sau alți angajați, după care se proceda la stabilirea cantității sosită.

înregistrările în evidențele contabile la SC V.C.S. SRL se făcea în mod defectuos întrucât nu întotdeauna marfa era însoțită de facturi, iar când erau aduse erau întotdeauna în alb, câteodată semnate și ștampilat iar ulterior neștampilate.

S-a mai reținut că la firmă venea inculpata B.L. și ceilalți doi inculpați și că pe facturile, emise de cele două firme tipul de marfă, prețul, cantitatea și calculul facturilor erau fixate de inculpații B.L. și E.I.

Plata produselor către furnizorii produselor petroliere s-au firmelor SC N.L. SRL și C. se făcea prin ordin de plată după dictarea inculpatei B.L. în același mod erau scrise și chitanțele cu plata sumelor în numerar către cele două firme, adică după dictarea inculpatei B.L.

împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpații B.C., E.I. și B.L.

Inculpații B.C. și E.I. au criticat hotărârea primei instanțe cu privire la greșita lor condamnare, solicitând a se dispune achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât faptele reținute în sarcina lor nu există, întrucât probele administrate în cauză nu confirmă vinovăția lor iar în cauză nu există prejudicii.

Inculpata B.L., a criticat aceeași hotărâre cu privire la greșita condamnare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 297 și art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 31 C. pen., ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), întrucât faptele nu există.

Cât privește infracțiunea de delapidare a solicitat achitarea, în principal, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. iar, în subsidiar în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., deoarece faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, și anume calitatea de subiect activ al acestei infracțiuni, întrucât nu era angajata a SC V.C.S. SRL Suatu.

Curtea de Apel Oradea, prin decizia penală nr. 74/ A din 20 aprilie 2004, a admis apelurile declarate de inculpații B.C., E.I. și B.L.

Referitor la inculpata B.L. s-a dispus înlăturarea sporului de pedeapsă și descontopirea pedepsei rezultantă aplicată de prima instanță în pedepsele componente și constatarea că pedepsele, de câte 2 ani și 6 luni închisoare aplicate pentru infracțiunile prevăzute de art. 297 C. pen. și art. 2151alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), sunt grațiate în întregime și condiționat, în temeiul art. 1 din Legea nr. 543/2002, modificată prin O.U.G. nr. 18/2003.

S-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002.

De menționat faptul că aplicarea dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 543/2002 s-a făcut și în ce privesc pe inculpații B.C. și E.I., dar întrucât aceștia nu au declarat recurs, se constată că decizia instanței de apel, pentru ei, este definitivă și executorie și deci nu are relevanță pentru faza procesuală de față.

în ce privește pe inculpata B.L. s-a menținut modalitatea de executare a pedepsei ce nu a căzut sub incidența actului de grațiere.

Cu privire la motivele de casare invocate de inculpata B.L. instanța de apel a arătat că nu sunt întemeiate pentru următoarele argumente:

Faptul că la judecata în fond unde s-a dispus efectuarea unei expertize contabile și față de obiectivele stabilite s-a ignorat împrejurarea că facturile erau completate în fals privind produsul petrolier livrat și prețul acestuia, urmare a cărui fapt expertul a concluzionat "că facturile corespund realității SC V.C.S. SRL Suatu nu i s-a creat vreun prejudiciu nu poate fi luată în seamă atâta vreme cât expertul s-a limitat doar la verificarea evidențelor contabile a SC V.C.S. SRL Suatu, fără a studia dosarul cauzei și a verifica actele de însoțire a mărfii care atestau că în gestiune au intrat produse de tip inferior".

în situația în care, arată instanța de apel, expertul ar fi ținut seama de aceste din urmă aspecte, ar fi ajuns la concluzia reală că prin activitatea infracțională desfășurată, inculpata B.L. a produs un prejudiciu în valoare de 123.755.000 lei, sumă de bani cu privire la care, față de poziția părții vătămate, în mod corect instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 118 C. pen., această sumă reprezentând ceea ce inculpata și-a însușit, fiind calculată prin raportare la totalul sumelor achitate de SC V.C.S. SRL pentru marfa achiziționată (combustibil tip M, P, benzină nafta) de la cei doi inculpați și încasați prin vânzarea ca și combustibil de tip superior (benzină și motorină).

Referitor la cea de a doua critică și anume că nu are calitatea de subiect activ al infracțiunii de delapidare, respectiv cea de funcționar și prin urmare se impune achitarea, s-a arătat că este, de asemenea, neîntemeiată, deoarece potrivit art. 147 alin. (2) C. pen., prin funcționar se înțelege persoana menționată în alin. (1), adică aceea care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu indiferent cum a fost investită o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unități dintre cele la care se referă art. 145.

Având în vedere faptul că inculpata B.L. este administrator și asociat unic al SC V.C.S. SRL Suatu, cu atribuții, de administrare a societății, potrivit art. 3 pct. 4 cu referire la art. 32 din Legea nr. 31/1990, ea răspunde de buna funcționare a societății, de existența reală a dividendelor plătite etc. și îi este interzis dreptul de a lua din fondurile societății mai mult decât s-a stabilit pentru cele ce urmează a se face în interesul societății.

Cum inculpata, prin activitatea infracțională a diminuat practic profitul societății, a creat posibilitatea de a nu se reține impozit corect pe profit și dividende, scăzându-se artificial profitul cu aceste "cheltuieli", cauzând o pagubă în patrimoniul SC V.C.S. SRL Suatu.

Față de cele de mai sus, s-a concluzionat că față de văditele atribuții de administrare ale inculpatei nu se poate susține că aceasta nu are calitatea de subiect activ cerută de art. 2151C. pen., fiind dovedit că aceasta și-a însușit atât pentru sine cât și pentru ceilalți doi inculpați sume de bani pe care îi administra.

în schimb, s-a considerat ca fiind întemeiat apelul inculpatei B.L., pentru un alt motiv și anume incidența art. 1 din Legea nr. 543/2002 privind grațierea unor pedepse și înlăturarea unor măsuri și sancțiuni.

Sub acest aspect, s-a constatat că pedepsele de câte 2 ani și 6 luni închisoare, aplicate inculpatei pentru infracțiunile prevăzute de art. 297 și art. 2151alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), sunt grațiate, urmând ca aceasta să execute doar pedeapsa de un an închisoare, aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 31 alin. (2) și art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), pedeapsă ce se va executa în condițiile art. 861C. pen., așa cum a dispus prima instanță.

împotriva deciziei pronunțată de curtea de apel a declarat recurs inculpata B.L. pe care a criticat-o cu privire la:

- greșita condamnare numai pe baza unor acte întocmite de comisarii Gărzii Financiare, respectiv un proces verbal și două note de prezentare, care nu pot fi considerate drept dovezi de vinovăție, fiind întocmite anterior urmăririi penale dar și mai mult, sunt contrazise de probe ce au fost administrate în cursul urmăririi penale și anume expertiza contabilă și suplimentul la această expertiză din care se desprind concluzii contrare celor stabilite de comisarii gărzii, motiv pentru care se impune casarea hotărârilor pronunțate și trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanța de fond;

- încălcarea dispozițiilor procedurale privind citarea și participarea părților în proces constând în aceea că, în cauză, fără să existe constituire de parte civilă a D.F.P. sau a SC V.C.S. SRL Suatu și contrar voinței acestor părți au fost introduse în proces din oficiu și în această situație impunându-se casarea hotărârii și trimiterea cauzei pentru rejudecare în vederea lămuririi acestor aspecte;

- greșita condamnare pentru faptele reținute în sarcina sa, întrucât din probele existente la dosar nu se desprinde cu certitudine elementele constitutive ale acestora, impunându-se achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Asupra recursului de față.

Recursul declarat de inculpata B.L. este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta:

în C. proc. pen., sunt stabilite principiile și normele după care se desfășoară procesul penal, precum și garanțiile procesuale menite a contribui la desfășurarea unui proces echitabil și care să ducă la aflarea adevărului.

Astfel:

- în art. 2, se arată că procesul penal are ca scop constatarea la timp în mod complet al faptelor care constituie infracțiuni, astfel că orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală;

- în art. 3, se arată că în desfășurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului, cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului;

- în art. 4, se arată că organele de urmărire penală și instanțele de judecată sunt obligate să aibă rol activ în desfășurarea procesului penal;

- în art. 52, se arată că orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă;

- în art. 6 alin. (1), se arată că dreptul la apărare este garantat învinuitului, inculpatului și celorlalte părți în tot cursul procesului penal, iar în alin. (2) că în cursul procesului penal, organele judiciare sunt obligate să asigure părților deplina exercitare a drepturilor procesuale în condițiile prevăzute de lege și să le administreze probele necesare în apărare;

- în art. 62, se arată că în vederea aflării adevărului organul de urmărire penală și instanța de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe;

- în art. 63 alin. (2), se arată că probele nu au valoare de mai înainte stabilite. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului;

- în art. 65 alin. (1), se arată că sarcina administrării probelor în procesul penal revine organului de urmărire penală și instanței de judecată;

- în art. 66 alin. (1), se arată că învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat să-și dovedească nevinovăția, iar în alin. (2), că în cazul când exista probe de vinovăție învinuitul sau inculpatul are dreptul să probeze lipsa lor de vinovăție;

- în art. 67 alin. (1), se arată că în cursul procesului penal părțile pot propune probe și cere administrarea lor iar în alin. (2) că cererea pentru administrarea unei probe nu poate fi respinsă, dacă proba este concludentă și utilă.

Analizând actele și lucrările de la dosar prin prisma textelor de lege la care s-a făcut referire se constată că atât prima instanță cât și instanța de apel nu le-a acordat semnificația cuvenită, și ca atare au pronunțat hotărâri nelegale.

Astfel, în cursul judecății, prima instanță la cererea atât a inculpatei recurente B.L. cât și a inculpaților B.C. și E.I. a admis administrarea probei cu expertiza contabilă pentru a se stabili în ce măsură documentele aflate în dosarul de urmărire penală reflectă adevărul și dacă concluziile reținute prin actul de trimitere în judecată pe baza acestora se regăsesc în realitate.

Sub acest aspect, în mod justificat prima instanță a admis administrarea acestor probe, în care sens s-au fixat obiectivele ce urmau a fi rezolvate și s-a dispus numirea unui expert care în final a întocmit un raport de expertiză în care și-a exprimat punctul de vedere.

Instanța de fond a înlăturat această expertiză cu motivarea că la întocmirea acestora nu s-au respectat documentele existente la dosar și prin urmare concluziile la care s-a ajuns sunt eronate.

Deși inculpații au susținut contrariul atât în cursul urmăririi penale dar și în instanță și anume că actele efectuate la urmărirea penală nu sunt reale prima instanță le-a luat în considerație, apreciind că ele se coroborează au alte probe de la dosar cum ar fi declarațiile persoanelor audiate în calitate de martori.

Nemulțumiți de modul în care a fost soluționată cauza, inculpații au atacat hotărârea primei instanțe cu apel.

între motivele de apel invocate se regăsește și acela al greșitei înlăturări a concluziilor expertizei admise în detrimentul acordării de credibilitate unor acte și documente pe care le-au considerat ca fiind în mare parte fictive.

Răspunzând acestei critici, instanța de apel a arătat că "La instanța de fond s-a dispus efectuarea unei expertize contabile și față de obiectivele stabilite, ignorându-se împrejurarea că facturile erau completate în fals cât privește produsul petrolier livrat și prețul acestuia, expertul a conchis că facturile corespund contabilității iar SC V.C.S. SRL Suatu nu i s-a cauzat nici un prejudiciu. Prin urmare, expertul limitându-se la verificarea doar a evidențelor contabile a SC V.C.S. SRL Suatu, fără a studia dosarul cauzei și a verifica actele de însoțire a mărfii care atestau că în gestiune au intrat produse petroliere de tip inferior a ajuns la concluzia eronată că societatea".

Acest mod de a proceda a celor două instanțe este greșit și contravine tuturor textelor de lege la care s-a făcut referire mai sus.

Admițând administrarea probei cu expertiza contabilă, instanțele de judecată aveau obligația să urmărească ca aceasta să se facă cu respectarea tuturor obligațiilor impuse de lege și să răspundă tuturor obiectivelor stabilite.

în situația în care instanțele constatau că această expertiză nu este completă din varii motive, cum ar fi omiterea consultării unor documente de care desprindea rezultatul obiectivelor propuse ori că aceasta răspunde doar în parte obligațiilor impuse sau concluziile sunt confuze și necesita unele explicații, acestea aveau obligația să dispună fie refacerea respectivei expertize cu indicațiile necesare ce trebuiau date expertului fie să cheme pe expert în fața instanței pentru a da explicațiile necesare.

Or, respingând pur și simplu expertiza ordonată pe considerentul că expertul nu a ținut seama de anumite acte sau documente, instanțele au comis o gravă eroare, și au încălcat dreptul la apărare a inculpaților, acordând o importanță preferențială unor probe de la dosar, în condițiile în care erau contestate, influențând negativ asupra aflării adevărului în cauza dedusă judecății.

Pronunțate în aceste condiții cele două hotărâri judecătorești sunt nelegale, motiv pentru care recursul declarat în cauză de inculpata B.L. este întemeiat, urmând a fi admis, a dispune casarea lor și trimiterea cauzei la prima instanță pentru administrarea probei cu expertiza contabilă admisă, cu respectarea întocmai a normelor impuse de lege.

Cu ocazia rejudecării cauzei se va avea în vedere și celelalte critici formulate de inculpată și a căror analiză nu se mai impune față de soluția adoptată.

întrucât motivul de casare beneficiază și inculpaților B.C. și E.I., efectele recursului declarat de inculpata B.L. s-au extins și cu privire la aceștia, în conformitate cu dispozițiile art. 3857alin. (1) C. proc. pen.

← ICCJ. Decizia nr. 6230/2005. Penal  ICCJ. Decizia nr. 6225/2005. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6226/2005. Penal