ICCJ. Decizia nr. 6225/2005. Penal
Comentarii |
|
Prin încheierea pronunțată la 29 septembrie 2005 în dosarul nr. 6262/2005, Curtea de Apel Alba Iulia, a dispus, printre altele, menținerea măsurii arestării preventive a recurentului inculpat B.E., temeiul legal fiind cel prevăzut de art. 3002C. proc. pen., raportat la art. 160b din același cod.
Pentru a pronunța hotărârea, instanța a reținut că temeiurile care au determinat luarea, față de inculpat, a măsurii arestării preventive, subzistă și în faza judecării recursului formulat împotriva deciziei penale nr. 323/ A din 15 august 2005 a Tribunalului Hunedoara, pronunțată în dosarul nr. 4083/2005.
Astfel, prin sentința penală nr. 1069 din 17 iunie 2005, Judecătoria Deva l-a condamnat pe inculpat la 6 ani închisoare, pentru infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 37 lit. b) din același cod.
Apelul declarat de sus-numitul inculpat împotriva sentinței, a fost admis prin decizia penală nr. 323/ A din 15 august 2005 a Tribunalului Hunedoara și, în ce-l privește, hotărârea primei instanțe a fost desființată cu privire la greșita reținere a dispozițiilor art. 209 alin. (1) lit. i) C. pen., dispoziție ce a fost înlăturată, inculpatul fiind condamnat la 5 ani închisoare. Totodată, s-a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 64 lit. d) și e) C. pen., în condițiile art. 71 din același cod.
în baza dispozițiilor art. 382 alin. (3) din C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.
împotriva hotărârii instanței de apel, inculpatul a declarat recurs, primul termen de judecare fiind stabilit la 29 septembrie 2005, termen la care instanța de recurs, respectiv Curtea de Apel Alba Iulia, verificând din oficiu oportunitatea menținerii măsurii arestării preventive a recurentului inculpat, a pronunțat încheierea menționată mai sus.
împotriva acestei din urmă hotărâri, inculpatul a declarat recurs, nemotivat în scris.
Recursul este inadmisibil.
Potrivit art. 141 alin. (1) C. proc. pen., reprodus astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003, încheierea dată în primă instanță și în apel, prin care se dispune .. menținerea unei măsuri preventive .. poate fi atacată separat, cu recurs.
Din lecturarea acestui text procedural penal, se reține că legiuitorul a stabilit imperativ că recursul împotriva unei încheieri prin care se dispune menținerea unei măsuri preventive, poate fi formulat numai în fazele judecării în primă instanță și în apel.
Or, încheierea recurată de inculpatul B.E. fiind pronunțată de curtea de apel ca instanță de recurs, recursul este inadmisibil și în conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va fi respins.
în baza dispozițiilor art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent a fost obligat să plătească cheltuieli judiciare către stat.
← ICCJ. Decizia nr. 6226/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 6208/2005. Penal → |
---|