ICCJ. Decizia nr. 6227/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin încheierea din 10 octombrie 2005 pronunțată în dosarul nr. 2811/2005, Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 160b alin. (3) C. proc. pen., a dispus menținerea stării de arest a inculpatului P.O. trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
în motivarea acestei încheieri s-a arătat că, întrucât măsura arestării preventive a inculpatului a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale se impune menținerea acesteia în condițiile legii.
S-a mai argumentat, în sensul că temeiurile care au stat la baza arestării inițiale a inculpatului subzistă și se impune în continuare privarea de libertate a acestuia, lăsarea sa în libertate prezentând pericol concret pentru ordinea publică, pericol reflectat de natura și gravitatea faptei deduse judecății, creându-se un sentiment de insecuritate în rândul societății civile.
împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru greșita menținere a măsurii arestării preventive, întrucât în cauză nu mai subzistă motivele pentru care s-a dispus luarea acestei măsuri, solicitând revocarea acesteia.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune menținerea acestei măsuri.
în cauză, verificând actele și lucrările de la dosar, respectiv mandatul de arestare preventivă emis de Tribunalul București, secția a II-a penală, se constată că temeiul juridic pentru care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive îl constituie prevederile art. 148 lit. c) și h) C. proc. pen., respectiv inculpatul s-a sustras urmăririi penale, iar infracțiunea săvârșită este pedepsită cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Analizând recursul declarat de inculpat raportat la cele mai sus arătate, se constată că temeiul prevăzut de art. 148 lit. h) C. proc. pen., care a stat la baza luării măsurii arestării preventive nu a dispărut, mai mult chiar, în cauză a intervenit o hotărâre de condamnare în primă instanță prin care s-a reținut vinovăția acestuia pentru faptele deduse judecății, cauza aflându-se în prezent la instanța de apel.
Față de cele reținute, urmează a se constata că în cauză nu au dispărut împrejurările care au justificat luarea măsurii arestării preventive și că, pe cale de consecință nu există temeiuri care să ducă la revocarea acestei măsuri, cu atât mai mult cu cât, de la data arestării și până în prezent nu au apărut elemente noi care să justifice această cerere.
în consecință, s-a constatat că recursul declarat de inculpat este nefondat și a fost respins, ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6245/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 6229/2005. Penal → |
|---|
