ICCJ. Decizia nr. 6431/2005. Penal. întrerupere executare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.6431/2005
Dosar nr. 5597/2005
Şedinţa publică din 14 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 886 din 30 iunie 2005, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul I.Şt.
A fost obligat condamnatul la plata sumei de 300.000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, s-a dispus a fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru a se dispune întreruperea executării pedepsei.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat apel condamnatul I.Şt. care a susţinut că, în mod greşit i-a fost respinsă cererea, deoarece familia sa se află într-o situaţie dificilă, ce reclamă prezenţa sa la domiciliu.
Prin Decizia penală nr. 657/ A din 30 august 2005, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. 2709/2005, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnat.
A fost obligat apelantul-condamnat la plata sumei de 800.000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, s-a dispus a fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei.
Împotriva ambelor hotărâri, în termen legal, a declarat recurs condamnatul I.Şt. care a reiterat motivele invocate în cererea iniţială.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 3856 alin. (1) C. proc. pen., constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 2960/2005 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, condamnatul I.Şt. a solicitat întreruperea executării pedepsei de 8 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 5/2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
În motivarea cererii, condamnatul a arătat că are o situaţie familială grea ce reclamă prezenţa sa la domiciliu (tatăl decedat, mama l-a părăsit de mic, nu mai ştie nimic de fratele său, iar imobilul proprietatea sa se află într-o stare avansată de degradare).
Înalta Curte reţine că legiuitorul a înţeles ca, în situaţii deosebite, de natură a afecta grav şi irevocabil starea familiei condamnaţilor ori a bunurilor acestora, să acorde un plus de clemenţă şi să permită revenirea temporară a condamnaţilor în sânul societăţii.
Astfel, potrivit art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., raportat la art. 455 C. proc. pen., executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă când, din cauza unor împrejurări speciale, executarea imediată a pedepsei ar avea consecinţe grave pentru condamnat sau familia acestuia, caz în care întreruperea executării pedepsei poate fi dispusă o singură dată şi numai pentru cel mult trei luni.
Legea nu stabileşte care sunt „împrejurările speciale" datorită cărora executarea imediată a pedepsei ar putea produce consecinţe grave, revine instanţei de judecată sarcina de a face aprecieri asupra temeiniciei cererii.
Rezultă aşadar că, în cauză trebuie dovedite atât împrejurările speciale în care se găsesc condamnatul sau familia acestuia, cât şi consecinţele grave pe care executarea imediată a pedepsei le-ar avea pentru aceştia, dar şi certitudinea că aceste consecinţe ar putea fi evitate pe perioada maximă de 3 luni în care, potrivit legii, întreruperea executării pedepsei poate fi dispusă.
În speţă, faţă de susţinerile condamnatului s-a dispus efectuarea unei anchete sociale, din conţinutul căreia nu se desprinde iminenţa producerii consecinţelor grave la care se referă textul de lege, deoarece situaţia grea a familiei petiţionarului nu este consecutivă privării acestuia de libertate, ci este cvasiperpetuă, astfel încât, prezenţa pasageră a acestuia la domiciliu pe o perioadă de maximum 3 luni, nu poate influenţa în vreun mod starea familiei sale.
Condamnatul nu este căsătorit, nu are copii în întreţinere, iar imobilul în care a locuit este compus din patru camere, amenajate sărăcăcios, fără cele mai elementare condiţii de igienă, fiind într-o stare avansată de degradare.
Faţă de aceste considerente, apreciind că cererea petiţionarului nu întruneşte condiţiile prevăzute de art. 453 C. proc. pen., raportat la art. 455 C. proc. pen., Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul I.Şt.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul I.Şt. împotriva deciziei penale nr. 657/ A din 30 august 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie.
Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 120 RON (1.200.000 lei), cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 40 RON (400.000 lei), reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6419/2005. Penal. Legea 143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6447/2005. Penal. Legea 143/2000. Recurs → |
|---|
