ICCJ. Decizia nr. 6447/2005. Penal. Legea 143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.6447/2005
Dosar nr. 5957/2005
Şedinţa publică din 15 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 852 din 24 iunie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, faţă de inculpatul G.M.S. a fost pronunţată următoarea sentinţă:
A respins, ca neîntemeiată, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracţiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000.
În baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei comisă de inculpatul G.M.S. din infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 16 din aceeaşi lege, în infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000.
În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 16 din aceeaşi lege, a condamnat pe inculpatul G.M.S., la 3 ani închisoare, pentru trafic de droguri de risc şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsă reţinerea şi arestarea preventivă de la 08 februarie 2005 la zi.
În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000, a dispus confiscarea cantităţii de 35,8 grame rezină de cannabis aflate la Camera de Corpuri Delicte a U.G.P.R. – D.C.J.S.E.O. şi a constatat că restul de 1,26 grame rezină cannabis au fost consumate în procesul de laborator.
Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare statului.
Tribunalul Bucureşti în urma probelor administrate în faza de urmărire penală şi cu ocazia cererii judecătoreşti efectuată în cauză a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 8 februarie 2005, numitul C.C.C. a formulat un denunţ în care arată că un individ cunoscut sub porecla de G. vinde cannabis, iar martorul doreşte să colaboreze cu organele de poliţie pentru a efectua un flagrant privind pe acest G., cu scopul de a beneficia de prevederile art. 16 din Legea nr. 143/2000.
Organele de urmărire penală au procedat la înscrierea sumei de 2.900.000 lei şi s-au deplasat împreună cu denunţătorul în zona benzinăriei C. de pe str. M. Eminescu colţ cu str. Tunari, loc de întâlnire stabilit de inculpat şi denunţător la telefon.
La orele 22,30, inculpatul G.M.S. i-a înmânat denunţătorului un baton în care se afla cannabis, primind de la acesta suma de 2.900.00 lei, fiind oprit ulterior de organele de poliţie.
La percheziţia efectuată asupra inculpatului a fost găsită suma de bani înseriată de organele de poliţie conform procesului-verbal, precum şi trei bucăţi de substanţă solidă de culoare olive, inculpatul afirmând că acestea sunt haşiş şi îi aparţin.
Conform raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 206428 din 09 februarie 2005 întocmit de Institutul de Criminalistică din cadrul I.G.P. cele trei fragmente de substanţă solidă de culoare olive înaintată în cauză, conţin 26,89 grame rezină de cannabis.
De asemenea, conform raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 206428 din 2 din 9 februarie 2005 batonul vândut martorului C.C.C. conţine 10,17 grame rezină de cannabis, substanţă psihotropă prevăzută în Tabelul III (droguri de risc) din Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.
Situaţia de fapt reţinută rezultă din declaraţia inculpatului ce se coroborează cu declaraţia denunţătorului C.C.C. şi a martorului asistent I.M., precum şi cu conţinutul proceselor verbale întocmite de organele de poliţie.
Inculpatul G.M.S. a recunoscut împrejurarea că i-a înmânat denunţătorului rezina de cannabis, dar afirmă că este totodată consumator de haşiş şi intenţia sa a fost de a-l ajuta pe denunţător care este la rândul său consumator.
Susţinerile inculpatului nu au fost confirmate de martorul C.C.C., care a arătat că a cumpărat cantitatea de cannabis de la inculpat şi nu i-a fost oferită de acesta, şi de asemenea, nu a confirmat împrejurarea că inculpatul ar fi consumator de haşiş.
Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul şi prin care solicită admiterea acestuia şi pe fond achitarea inculpatului în temeiul art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., respectiv faptul că lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii şi anume latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art. 2 din Legea nr. 143/2000.
În al doilea rând critică sentinţa sub aspectul individualizării pedepsei şi solicită în subsidiar aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen., şi suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Curtea, examinând sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti sub aspectul motivelor de apel invocate cât şi cel al dispoziţiilor art. 371 C. proc. pen., a constatat că prima instanţă a reţinut bine situaţia de fapt şi a stabilit vinovăţia inculpatului în legătură cu săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 16 din aceeaşi lege şi pentru care a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
Verificând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că apărările formulate de inculpat în sensul achitării acestuia sunt pro cauza şi sunt combătute de întreg materialul probator administrat în cauză şi prin care s-a stabilit că faptele săvârşite de inculpat întrunesc în drept elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri prevăzute art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
Pe de altă parte se constată că pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată de instanţa de fond a corect individualizată, fiind îndeplinite cerinţele dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), şi cu reţinerea dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000.
În ce priveşte modalitatea de executare a acestei pedepse s-a apreciat că scopul coercitiv dar şi preventiv-educativ al acesteia nu poate fi atins decât prin executarea în regim de detenţie a pedepsei conform dispoziţiilor art. 52 C. pen.
În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, prin Decizia penală nr. 682/ A din 15 septembrie 2005, a respins, ca nefondat, apelul inculpatului G.M.S. declarat împotriva sentinţei penale nr. 852 din 24 iunie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală.
A menţinut starea de arest a inculpatului şi a dedus prevenţia pentru acesta de la 8 februarie 2005 la zi.
Apelantul a fost obligat să plătească 80 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs inculpatul G.M.S.
Prin motivele de recurs, inculpatul a criticat hotărârile pronunţate în cauză pentru netemeinicie sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei aplicate şi a modalităţii de executare.
Astfel, inculpatul a susţinut că în raport de circumstanţele reale ale săvârşirii faptei, respectiv cantitatea mică de cannabis pe care a comercializat-o, şi circumstanţele sale personale, pedeapsa aplicată este prea severă solicitând reducerea acesteia.
De asemenea, inculpatul a solicitat ca pedeapsa să fie executată fără privare de libertate, având în vedere că este tânăr, a recunoscut fapta şi era un copil minor în întreţinere.
În raport de motivele susţinute, Curtea va analiza recursul formulat prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., referitor la greşita individualizare a pedepsei.
Recursul formulat nu este fondat, hotărârile pronunţate în cauză fiind legale şi temeinice.
Astfel, corect s-a reţinut în cauză că fapta inculpatului de a vinde martorului-denunţător C.C.C. cantitatea de 10,17 grame rezină de cannabis întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
În favoarea inculpatului au fost reţinute dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, având în vedere că acesta a colaborat cu organele de urmărire penală în vederea depistării şi tragerii la răspundere penală a altor persoane care se ocupă cu traficul de droguri.
La individualizarea pedepsei aplicate recurentului inculpat au fost avute în vedere şi criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea comisă, limite care în temeiul art. 16 din Legea nr. 143/2000, sunt reduse cu ½, natura infracţiunii, gradul de pericol social raportat acesteia, urmările socialmente periculoase ale traficului de droguri, precum şi circumstanţele personale ale inculpatului, care a avut o atitudine procesuală relativ sinceră, încercând în pofida probelor administrate în cauză, să acrediteze ideea că este consumator de droguri şi nu traficant, a colaborat cu organele de anchetă, făcând denunţuri cu privire şi la alte persoane care se scuză cu traficul de droguri şi a mai fost condamnat anterior pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de furt, condamnări pentru care s-a împlinit termenul de reabilitare.
În raport de aceste circumstanţe reale şi personale menţionate, Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată corespunde, atât prin cuantum, cât şi prin modalitatea de executare, dublului său scop educativ şi executiv, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen.
Se apreciază că simpla aplicare a pedepsei nu poate conduce la reeducarea recurentului, neexistând garanţia, în cauză, că acesta nu va mai săvârşi alte fapte prevăzute de legea penală.
În consecinţă, în raport de aceste considerente, Înalta Curte, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul inculpatului.
Se va deduce din durata pedepsei aplicate inculpatului, timpul prevenţiei la zi.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.M.S. împotriva deciziei penale nr. 682/ A din 15 septembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 8 februarie 2005, la 15 noiembrie 2005.
Obligă pe recurent la plata sumei de 220 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6431/2005. Penal. întrerupere executare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6448/2005. Penal. Art. 20 rap. la art. 174 Cod... → |
|---|
