ICCJ. Decizia nr. 6504/2005. Penal
Comentarii |
|
Judecătoria Galați, prin sentința penală nr. 2840 din 26 noiembrie 2004, l-a condamnat pe inculpatul B.N., la pedeapsa de un an închisoare, dispunând suspendarea condiționată a executării, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 79 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2000.
S-a reținut, că, inculpatul a condus pe drumurile publice un autoturism, deși avea în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală.
Tribunalul Galați, prin decizia penală nr. 287/2005, a respins, ca tardiv, apelul inculpatului iar, Curtea de Apel Galați, secția penală, prin decizia nr. 536/ R din 26 septembrie 2005, a respins ca nefondat recursul declarat de inculpat.
împotriva acestei ultime hotărâri, inculpatul a declarat recursul de față, fără a-l motiva.
Recursul este inadmisibil.
Potrivit art. 29 pct. 2 C. proc. pen., înalta Curte de Casație și Justiție nu poate soluționa recursurile împotriva deciziilor pronunțate de Tribunale ca instanțe de apel, această competență aparținând curților de apel, care pronunță hotărâri definitive în asemenea cauze.
în consecință, recursul declarat de inculpat, împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Galați ca instanță de recurs, este inadmisibil și va fi respins ca atare.
Au fost văzute și dispozițiile art. 192 C. proc. pen.
← ICCJ. Decizia nr. 6500/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 6497/2005. Penal → |
---|