ICCJ. Decizia nr. 6499/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 753, pronunțată la 17 noiembrie 2004 în dosarul nr. 4155/P/2004, Tribunalul Dolj, secția penală, a făcut aplicarea art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., în sensul achitării pentru infracțiunea prevăzută de art. 239 alin. (3) C. pen., a inculpaților:
- P.C., și
- P.P.,
Prin aceeași sentință inculpatul P.P. a fost condamnat, la 3 ani și 8 luni de închisoare, pentru tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav în forma prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 - art. 176 lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP)
Conform art. 83 C. pen., a fost revocat beneficiul suspendării condiționate a executării unei pedepse de 5 luni închisoare aplicate anterior aceluiași inculpat și s-a dispus executarea, în final, a pedepsei totale de 4 ani și o lună de închisoare.
Cu privire la inculpatul P.C. instanța a hotărât de asemenea:
- condamnarea la 7 ani și 6 luni de închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 - art. 176 lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 75 lit. c) C. pen.
- precum și la 2 500 000 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.;
- aplicarea art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., cu consecința stabilirii unei pedepse rezultante de 7 ani și 6 luni de închisoare, la care se adaugă pedeapsa complimentară a interzicerii pe timp de 3 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
- aplicarea art. 36 alin. (2) și art. 34 alin. (1) C. pen., în sensul contopirii a două pedepse stabilite anterior prin hotărâri judecătorești distincte, astfel încât în acest caz pedeapsa rezultantă a fost de 9 luni de închisoare;
- revocarea, conform art. 83 C. pen., a beneficiului suspendării condiționate în ceea ce privește executarea pedepsei de 9 luni închisoare
- precum și stabilirea la 8 ani și 3 luni a perioadei de timp ce urma să fie executată în închisoare în considerarea pedepselor menționate.
în cazul ambilor inculpați instanța a dispus de asemenea:
- aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP);
- menținerea stării de arest preventiv, conform art. 350 C. proc. pen.;
- deducerea din pedepsele care urmau a fi executate a perioadelor în care cei doi s-au aflat în stare de arest preventiv calculate de la 6 august 2004 în cazul lui P.P. și de la 22 iulie 2004 în cazul lui P.C. precum și
- obligarea fiecăruia dintre ei la plata către stat a cheltuielilor judiciare în valoare de câte 2.000.000 de lei vechi fiecare, cu precizarea că onorariile pentru avocații desemnați din oficiu în cursul urmăririi penale se cifrau la câte 400 000 lei vechi.
Cu privire la soluționarea laturii civile a cauzei, prin sentință:
- s-a luat act că partea vătămată C.S. nu s-a constituit parte civilă,
- a fost respinsă acțiunea civilă formulată de M.M. și
- a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă S.F.I., căruia inculpații au fost obligați în solidar să îi plătească, cu titlu de daune morale, despăgubiri în valoare de 20.000.000 lei.
Ulterior, prin decizia penală nr. 61 pronunțată la 15 septembrie 2005, în dosarul nr. 60/F/MF/2005, Curtea de Apel Craiova, secția minori și familie, a respins, ca nefondate, apelurile declarate împotriva sentinței menționate de către inculpații P.P. și P.C., admițând însă apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj.
Pe cale de consecință hotărârea primei instanțe a fost desființată numai cu privire la latura penală a cauzei.
Ca urmare s-a procedat la schimbarea încadrării juridice date inițial tentativei de omor deosebit de grav reținute în sarcina inculpaților în sensul că, în cazul fiecăruia dintre ei, s-au aplicat și dispozițiile art. 175 lit. i) C. pen.
Referitor însă la celelalte elemente de încadrare juridică, la individualizarea pedepselor ori la contopirea lor, la măsurile de revocare a suspendării executării pedepselor anterioare, la stabilirea duratei pedepselor rămase a fi executate ca și a celor complimentare, dispozițiile instanței de apel au fost identice celor hotărâte cu ocazia judecării cauzei în fond.
Prin aceeași decizie instanța de apel:
- a menținut măsura arestării preventive a inculpaților,
- a actualizat deducerea din pedepsele ce urmau a fi executate a perioadelor de arest preventiv și
- i-a obligat pe inculpați la plata către stat a unor cheltuieli judiciare în valoare de câte 150 lei noi fiecare.
Pentru a pronunța aceste hotărâri, instanța de fond și cea de apel au reținut în esență că vinovăția inculpaților pentru tentativa la infracțiunea de omor deosebit de grav a fost dovedită prin probele care atestă că
- la 18 iulie 2004 aceștia i-au aplicat lui S.F. multiple lovituri peste mâini și peste corp, inclusiv una "de mare intensitate într-o zonă corporală vitală, la nivelul capului";
- respectivele lovituri au fost date "cu o bâtă ciobănească", deci cu un corp contondent apt de a suprima viața unei persoane;
- dinamica infracțională a inclus și o urmărire a victimei în timp ce aceasta încerca să se retragă,
- iar agresiunea a încetat doar după ce partea vătămată a tras două focuri de pistol în plan vertical.
Față de contextul astfel definit s-a apreciat că P.P. și P.C. au acționat cu intenția indirectă de a ucide.
în evaluarea pericolului social al faptelor menționate s-a ținut seama că ele au avut loc în condițiile în care S.F. făcea parte dintr-un grup de cetățeni ai comunei Afumați veniți să discute cu inculpații și cu părinții acestora chestiunile litigioase generate de amplasarea pe teritoriul respectivei comune a unei stâne improvizate de membri familiei P.
S-a reținut totodată că din același grup au mai făcut parte N.C. și F.C., care aveau calitatea de primar și respectiv viceprimar, C.S., consilier al primăriei precum și partea vătămată M.M., care a fost lovit la rândul său de inculpatul P.C., producându-i-se leziuni ce au necesitat 7-8 zile de îngrijiri medicale, această faptă constituind temeiul condamnării respectivului inculpat și pentru infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.
în același timp instanța de fond, urmată de cea de apel au reținut că trimiterea în judecată a inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj prevăzută de art. 239 alin. (3) C. pen., pe considerentul că l-ar fi lovit și pe C.S., nu se justifică, nefiind susținută de un suport probatoriu relevant.
Soluționarea diferită a acțiunilor civile având ca obiect cererile de despăgubiri formulate de S.F. și respectiv de M.M. a fost argumentată de către cele două instanțe prin aceea că ultimul nu și-a susținut cererea sub aspect probatoriu.
în plus față de motivarea sentinței instanța de apel a reținut că schimbarea de încadrare se justifică în raport cu faptul că tentativa de omor deosebit de grav a fost comisă într-un loc public, ceea ce determină incidența în speță a prevederilor art. 175 lit. i) C. pen.
Totodată instanța de apel a reținut că nu se justifică apărările inculpaților referitoare la necesitatea unei alte încadrări juridice a tentativei la infracțiunea de omor deosebit de grav și nici criticile privind caracterul excesiv de aspru al pedepselor, după cum sunt lipsite de temei și criticile apelantului Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj referitoare la insuficienta asprime a acelorași pedepse.
Distinct de acesta instanța de apel a analizat critica adusă de acest din urmă apelant soluției de achitare pe care a înlăturat-o evidențiind, așa cum s-a menționat, neconcludența și lipsa de relevanță a probelor administrate în dovedirea comiterii infracțiunii de ultraj prevăzute de 239 alin. (3) C. pen. împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs în termen legal Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, cauza fiind apoi înregistrată pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, cu numărul de dosar 6040/2005.
în motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 3859pct. 14 și 18 C. proc. pen., au fost reiterate mai întâi criticile aduse și în apel soluției de achitare a inculpaților pentru infracțiunea de ultraj prevăzută de art. 239 alin. (3) C. pen.
în același timp recurentul a susținut necesitatea unei redozări a pedepselor în sensul înăspririi lor, date fiind antecedentele penale ale inculpaților și pericolul social al faptelor pentru care au fost judecați în cauza de față.
Referitor la acest ultim argument s-a subliniat totodată că o abordare consecventă a măsurii schimbării încadrării juridice, operate în sensul reținerii unei forme cu un grad generic de pericol social mai ridicat al tentativei infracțiunii de omor deosebit de grav, ar fi impus o mărire echivalentă a pedepselor care corespund respectivei fapte.
Recursul este nefondat.
în acest sens, Curtea reține că instanțele au procedat la o analiză comparativă minuțioasă a probelor care fuseseră administrate în cauză, inclusiv a celor prin care s-a încercat dovedirea faptului că violențele fizice exercitate de inculpați l-ar fi vizat și pe C.S., participant la altercație care, având calitatea de consilier comunal, a fost menționat în rechizitoriu ca subiect pasiv al infracțiunii de ultraj prevăzute de art. 239 alin. (3) C. pen.
Respectiva analiză a probelor a evidențiat însă caracterul lor cu totul neunitar sau chiar divergent, ca și imposibilitatea de a se stabili dinamica presupusei agresiuni, în ce măsură s-a folosit de către inculpați un obiect contondent și, în caz afirmativ care era natura acelui obiect, existând contradicții flagrante între relatările diverșilor participanți, ca de altfel și între afirmațiile pe care una sau alta dintre acele persoane le-au făcut în diverse faze ale procesului.
Așa fiind, apare cu totul justificată aprecierea instanțelor potrivit căreia în speță nu s-a făcut în mod concludent dovada comiterii infracțiunii de ultraj și că prin urmare soluția de achitare a inculpaților în condițiile art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., este întrutotul legală.
în considerarea acestor argumente motivul de recurs formulat în considerarea art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., este nefondat.
O concluzie similară se impune însă și cu privire la critica adusă de recurent, pe baza dispozițiilor art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., modului de individualizare a pedepselor.
în acest sens, Curtea reține că abordarea de către instanțe a chestiunii individualizării pedepselor răspunde pe deplin în primul rând scopului acestora, definit ca atare de art. 52 C. proc. pen.
în mod special instanțele au ținut seama de necesitatea asigurării unei viitoare reeducări a inculpaților în scopul reinserției lor sociale.
în același timp este de observat că simpla invocare a gradului diferit al pericolului social generic care corespunde încadrărilor juridice distincte avute în vedere la judecarea cauzei în fond și în apel, nu este de natură a determina o înăsprire obligatorie a pedepselor.
Curtea reține că, dincolo de acest criteriu strict formal, instanța de apel dat eficiență fiecăruia dintre criteriile de individualizare a pedepselor și nu a ignorat semnificație faptului că perioadele de detenție stabilite în sarcina inculpaților, prin revocarea beneficiului suspendării executării unor sancțiuni anterioare, nu pot fi considerate în nici un caz ca fiind lipsite de severitate.
Nu în ultimul rând, Curtea, procedând la verificarea și din oficiu a conținutului hotărârilor pronunțate în cauză reține că în speță nu își găsesc aplicarea nici alte prevederi (ale art. 3859C. proc. pen.) decât cele invocate de recurent.
Așa fiind, urmează a se face aplicarea art. 38515 pct. 1 lit. b) din același cod, în sensul respingerii recursului ca nefondat.
Totodată s-a făcut mențiunea că onorariile cuvenite avocatului desemnat din oficiu ca apărător al intimaților-inculpați s-au plătit din fondul Ministerului Justiției.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6496/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 6485/2005. Penal → |
|---|
