ICCJ. Decizia nr. 6507/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 1 pronunțată la 6 ianuarie 2004, în dosarul nr. 2169/2002, Tribunalul Covasna a făcut aplicarea art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen., dispunând achitarea pentru infracțiunea de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 a inculpatei G.E.
Totodată, instanța i-a aplicat inculpatei, conform art. 91 lit. c) C. proc. pen., "sancțiunea cu caracter administrativ în sumă de 5.000.000 lei", obligând-o și la plata de cheltuieli judiciare către partea civilă B.A. și către stat.
Apelul declarat împotriva acestei sentințe de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna a fost admis prin decizia penală nr. 227 pronunțată la 28 iunie 2004 de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. 319/Ap/P2004.
Ca urmare inculpata a fost condamnată, la 2 ani de închisoare, pentru comiterea infracțiunii menționate, făcându-se însă și aplicarea art. 81 C. pen., constând în suspendarea condiționată a executării respectivei pedepse pentru un termen de încercare de 4 ani.
în considerentele deciziei s-a reținut, că la 14 iulie 2000, G.E. a pretins și primit de la partea civilă B.A. 1.500.000 de lei vechi în schimbul promisiunii că, prin influența pe care o are, va determina restituirea permisului de conducere auto care îi fusese ridicat acestuia din urmă de poliție în dimineața de 13 iulie 2000, după ce a fost surprins conducând un autoturism în condițiile în care consumase băuturi alcoolice.
Totodată, instanța de apel a reținut că achitarea inculpatei, hotărâtă cu ocazia soluționării cauzei în fond și care fusese argumentată în sensul inexistenței în speță a pericolului social al unei infracțiuni, este lipsită de temei dată fiind natura faptei comise și împrejurările concrete ale săvârșirii ei.
Prin aceeași decizie a fost respins apelul declarat în cauză de inculpată apreciindu-se că materialul probatoriu confirmă acuzațiile procurorului și infirmă apărările prin care G.E. tindea să demonstreze că la data când se reține că ar fi comis infracțiunea, participa în realitate la o excursie în Delta Dunării
Recursul declarat împotriva acestei decizii și prin care inculpata reitera apărările potrivit cărora s-a aflat în imposibilitatea fizică de a comite infracțiunea de trafic de influență în condițiile reținute de rechizitoriu și de instanța de apel a fost, de asemenea, respins, ca nefondat, prin decizia nr. 6506 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, la 6 decembrie 2004.
împotriva acestei din urmă decizii G.E. a formulat, în termen legal o contestație în anulare, cauza apoi înregistrată pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, cu numărul de dosar 998/2005.
în drept, contestația în anulare a fost motivată prin invocarea generică a prevederilor art. 386 - art. 392 C. proc. pen., dar și prin menționarea expresă a dispozițiilor art. 386 lit. a) și c) din același cod.
în concordanță cu aceste din urmă reglementări contestatoarea a afirmat că:
- "procedura de citare pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanță nu a fost îndeplinită conform legii" și că
- "instanța nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. f) C. pen., cu privire la care existau probe la dosar".
Având a se pronunța asupra contestației în anulare, Curtea reține că în ședința publică, de la 18 octombrie 2004, G.E. a fost prezentă personal luând cunoștință despre amânarea pe care instanța de recurs a dispus-o ca și despre noul termen de judecată, stabilit la 6 decembrie 2004.
La termenul menționat contestatoarea din cauza de față a fost din nou prezentă și, asistată fiind de apărător din oficiu, nu a invocat existența unor neregularități de ordin procedural cu privire la citarea sa, punând în schimb concluzii de admitere a recursului.
De altfel, G.E. nici nu ar fi fost îndreptățită să facă astfel de obiecțiuni date fiind prevederile art. 291 alin. (3) C. proc. pen., conform cărora partea prezentă la un termen de judecată nu mai este citată pentru termenele ulterioare.
în acest context este nefondată susținerea potrivit căreia decizia pronunțată în aceeași zi ar intra sub incidența art. 386 lit. a) C. proc. pen., pe considerentul unei presupuse neîndepliniri, față de contestatoare, a procedurii de citare pentru termenul la care recursul a fost judecat.
Nefondată este și invocarea, în susținerea contestației, a motivului legal prevăzut de art. 386 lit. c) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. f) din același cod.
Este de observat mai întâi că art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., definește drept caz de împiedicare a punerii în mișcare sau de exercitare a acțiunii penale situația în care "lipsește plângerea prealabilă a persoanei vătămate, autorizarea sau sesizarea organului competent ori altă condiție prevăzută de lege necesară pentru punerea în mișcare" a respectivei acțiuni.
Ținând seama de modul în care a fost investită, dar și de obligațiile ce îi reveneau ca instanță de recurs, secția penală a înaltei Curți de Casație și Justiție a analizat "din oficiu", așa după cum se menționează expres în considerente, hotărârile pronunțate în cauză, inclusiv prin raportare la dispozițiile art. 3859pct. 171 C. proc. pen., care vizează orice încălcare a legii, inclusiv neaplicarea, acolo unde eventual s-ar fi impus, a dispozițiilor art. 10 alin. (1) lit. f) mai sus menționate.
Prin urmare faptul că în considerentele deciziei nu au fost menționate expres prevederile art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., nu echivalează cu o omisiune a instanței de a verifica posibila incidență a lor în cauză.
De altfel în motivarea recursului său nici G.E. nu s-a referit la acest text, ci doar la cazul prevăzut de art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., și care nu are relevanță în soluționarea contestației în anulare.
Nu în ultimul rând această Curte, investită fiind cu judecarea contestației în anulare, are în vedere că prevederile art. 2 alin. (2) C. pen., privind oficialitatea procesului penal își găsesc deplină aplicabilitate atât în raport cu regimul juridic al infracțiunii de abuz în serviciu cât și cu datele speței care exclud incidența, fie și ipotetică, a art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
Conchizând așadar că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. art. 386 - art. 392 C. proc. pen., Curtea urmează a respinge contestația ca nefondată.
S-a făcut totodată aplicarea art. 192 alin. (2) C. proc. pen., în sensul obligării contestatoarei la plata către stat a cheltuielilor judiciare prilejuite de soluționarea cauzei în această fază procesuală.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6508/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 6500/2005. Penal → |
|---|
