ICCJ. Decizia nr. 6652/2005. Penal. Legea 143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6652/2005
Dosar nr. 6174/2005
Şedinţa publică din 24 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 178 din 30 martie 2005, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia penală, în dosarul nr. 5420/P/2004, s-a respins cererea inculpatului B.A., privind schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1), art. 3 alin. (1) şi art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 34 lit. a) C. pen., într-o singură infracţiune prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000.
În baza art. 334 C. proc. pen., instanţa a schimbat încadrarea juridică a infracţiunilor săvârşite din art. 2 alin. (1) şi art. 4 din Legea nr. 143/2000, într-o singură infracţiune prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, modificată, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), şi în baza acestui text de lege, l-a condamnat pe inculpat la 5 luni închisoare.
În baza art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat, la pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.
În baza art. 33 şi art. 34 C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.
S-au aplicat inculpatului prevederile art. 64 şi art. 71 C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), şi art. 350 C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestului preventiv, începând cu data de 20 noiembrie 2004, la zi, şi menţine starea de arest.
În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea cantităţii de 9,6 gr rezină de cannabis, ridicată de la inculpatul B.A. şi aflată în custodia D.G.C.C.O.A. Craiova, şi distrugerea cantităţii rămase în urma analizelor de laborator, respectiv 9 grame.
În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la 5.500.000 lei cheltuieli judiciare statului, din care 600.000 lei onorariu avocat oficiu la urmărirea penală.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, în data de 20 noiembrie 2004, organele de urmărire penală au efectuat o percheziţie în domiciliul martorei B.E., din Craiova, şi au găsit asupra inculpatului B.A., fratele martorei, cantitatea de 9,6 gr. substanţă solidă de culoare verde-oliv cu aspect de rezină.
Cantitatea de 9,6 gr. substanţă solidă a fost examinată în Laboratorul de analize fizico-chimice droguri din cadrul D.G.C.C.O.A. a I.G.P.R. şi s-a stabilit că este compusă din rezină de cannabis (haşişi), droguri de risc, tabelul nr. 3 anexă la Legea nr. 143/2000, aşa cum rezultă din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 288782/2004.
Cercetările efectuate în cauză au stabilit că drogurile au fost cumpărate de inculpatul B.A. şi introduse de el ilegal în România, pentru consum propriu.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul, solicitând schimbarea încadrării juridice din infracţiunea pentru care a fost condamnat prevăzută de art. 3 şi 5 din Legea nr. 143/2000 în infracţiunea complexă prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, arătând că nu este dependent de droguri, consumul fiind ocazional şi este inadaptat la mediul social şi familial, suferind un disconfort creat de starea fizică.
De asemenea, a solicitat suspendarea condiţionată a executării pedepsei pentru că nu a fost condamnat anterior, a avut o atitudine sinceră şi a fost cooperant pe parcursul întregii cercetări penale.
Apelul inculpatului a fost respins, ca nefondat, reţinându-se că încadrarea juridică a faptelor săvârşite de inculpat a fost corect stabilită de prima instanţă.
Se motivează în considerentele deciziei în sensul că infracţiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000 este o infracţiune complexă, iar în speţă, singurul scop urmărit de inculpat în acţiunea sa a fost acela de consum propriu şi nu de traficare în vreuna din modalităţile prevăzute de art. 2 din lege, astfel încât în mod corect prima instanţă a schimbat încadrarea juridică a faptei în sensul menţionat.
În ce priveşte reţinerea în sarcina inculpatului şi a săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 3 din aceeaşi lege, s-a argumentat că nu are relevanţă asupra încadrării juridice a faptei împrejurarea că inculpatul a introdus o cantitate mică de droguri în ţară, o singură dată, atâta timp cât legiuitorul nu a făcut distincţie în acest sens.
Cât priveşte pedepsele stabilite şi respectiv aplicate inculpatului s-a apreciat că au fost just individualizate, cu respectarea tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs inculpatul prin apărătorul său ales, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reiterând în esenţă motivele din apel şi a solicitat schimbarea încadrării juridice într-o singură infracţiune complexă, prevăzută de art. 4 din Legea nr. 153/2000, întemeindu-şi cererea pe motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., şi redozarea pedepselor aplicate invocând ca temei dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Recursul nu este întemeiat.
Constituie infracţiunea prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 153/2000 „introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de risc, fără drept", iar potrivi.
art. 4 din aceeaşi lege, „cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri pentru consum propriu, fără drept, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 5 ani.
Din analiza textelor de lege invocate rezultă că infracţiunea prevăzută de art. 3 din Legea nr. 143/2000 este o infracţiune de sine stătătoare prevăzută şi sancţionată distinct, al cărei conţinut nu se regăseşte în dispoziţiile art. 4 din acelaşi act normativ.
Nici una din modalităţile alternative prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000 nu se referă la acţiunea ce caracterizează elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 3 din lege, astfel încât susţinerea apărării în sensul că infracţiunea prevăzută de art. 3 din Legea nr. 143/2000 ar fi absorbită în conţinutul infracţiunii prevăzută de art. 4, nu poate fi primită.
Pe de altă parte nici apărarea recurentului în sensul că a introdus o singură dată în ţară o cantitate mică de droguri pentru consumul său propriu nu are relevanţă sub aspectul încadrării juridice a faptei, deoarece legiuitorul nu a condiţionat existenţa infracţiunii prevăzute de art. 3 din Legea nr. 143/2000 de cantitatea de droguri introduse în ţară şi nici de repetabilitatea în timp a acestei acţiuni.
Acestei împrejurări i s-a acordat relevanţă în ce priveşte individualizarea pedepsei aplicate, alături de gradul de pericol social al faptelor şi circumstanţele personale ale inculpatului, în favoarea căruia, în mod justificat, instanţele au reţinut circumstanţe atenuante, coborând pedepsele sub limita minimă prevăzută de textul încriminator.
Înalta Curte apreciază că instanţele au acordat o eficienţă corespunzătoare circumstanţelor prevăzute de art. 74 C. pen., iar o reducere a pedepsei aplicate nici nu ar fi posibilă, avându-se în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 3 din Legea nr. 143/2000 şi de dispoziţiile art. 76 lit. a) C. pen., aplicabile în cauză.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpat apare, ca nefondat, astfel că va fi respins, ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Urmează a se deduce din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), şi văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat B.A. împotriva deciziei penale nr. 276 din 19 septembrie 2005 a Curţii de Apel Craiova.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive de la 20 noiembrie 2004 la 24 noiembrie 2005.
Obligă pe inculpat să plătească suma de 220 lei (2.200.000 lei) cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei (1.000.000 lei), reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6651/2005. Penal. Art. 174 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6712/2005. Penal. Art. 20 rap. la art. 174 Cod... → |
|---|
