ICCJ. Decizia nr. 6785/2005. Penal. Contestaţie în anulare. Contestaţie în anulare
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.6785/2005
Dosar nr. 4003/2005
Şedinţa publică din 2 decembrie 2005
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Petiţionarii M.E. şi U.A. prin mandatar K.I. au formulat, la 27 iunie 2005, contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 2831 din 5 mai 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 1946/2005, prin care s-au respins, ca nefondate, recursurile lor împotriva sentinţei penale nr. 13 din 9 februarie 2005 a Curţii de Apel Timişoara.
În motivarea contestaţiei, contestatorii au motivat că Decizia atacată „este nefondată şi ilegală".
Potrivit art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştiinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i1), cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.
Conform art. 391 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la admiterea în principiu, instanţa examinează admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie, verificând dacă motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute la art. 386 C. proc. pen.
Or, din examinarea motivelor invocate de contestatori dar şi din concluziile depuse la dosar de aceştia, rezultă că între acestea nu se regăseşte nici unul din cazurile prevăzute de art. 386 C. proc. pen.
Aşa fiind, Curtea va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de petenţi şi-i va obliga pe fiecare la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorii M.E. şi U.A. prin mandatar K.I. împotriva deciziei penale nr. 2831 din 5 mai 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Obligă pe contestatori să plătească statului sumele de câte 80 RON (800.000 lei) cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 decembrie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 6746/2005. Penal. Art. 208-209 Cod Penal.... | ICCJ. Decizia nr. 7045/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs → |
---|