ICCJ. Decizia nr. 7221/2005. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.7221/2005
Dosar nr. 7843/2005
Şedinţa publică din 28 decembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Piteşti, secţia penală, prin încheierea nr. 82/ F/CC dată în şedinţa camerei de consiliu din 23 decembrie 2005, a admis propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A. - Serviciul Teritorial Piteşti şi în baza art. 146 alin. (9), raportat la art. 148 lit. b) şi h), precum şi art. 143 C. proc. pen., a dispus arestarea preventivă a învinuitului S.G. începând cu data de 23 decembrie 2005 şi până la data de 31 decembrie 2005.
S-a dispus emiterea mandatului de arestare preventivă a învinuitului de urgenţă.
Pentru a se lua măsura arestării preventive s-a reţinut că la 23 decembrie 2005 a fost înregistrată propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A. - Serviciul Teritorial Piteşti, de arestare preventivă a învinuitului S.G., cercetat, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., în condiţiile art. 5, 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În motivarea propunerii se arată că infracţiunea săvârşită este flagrantă, iar pedeapsa închisorii prevăzută de lege este mai mare de un an, că din modul şi împrejurările concrete în care a fost comisă infracţiunea şi, mai ales, din insistenţa cu care învinuitul a pretins sumele de bani, rezultă pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea sa în libertate.
Se mai arată, ca argumente în susţinerea propunerii, că fapta de luare de mită este săvârşită în condiţiile agravante prevăzute şi pedepsite de art. 7 din Legea nr. 78/2000, ţinând seama de calitatea de organ de urmărire penală a învinuitului şi că, deşi a fost pus în faţa evidenţei probelor, acesta a negat fapta.
În drept, s-a invocat art. 468 alin. (1) şi art. 148 lit. b) C. proc. pen.
Examinând probele depuse în susţinerea propunerii de arestare, Curtea a reţinut următoarele:
Învinuitul S.G. are, potrivit fişei postului, calitatea de ofiţer specialist II în cadrul B.P.R. Râmnicu Vâlcea, printre atribuţiile sale aflându-se şi aceea de a conduce şi de a executa toate activităţile de cercetare penală pe schimbul sau cu ocazia producerii unor accidente de circulaţie soldate cu victime, cum şi de a întocmi, în cazul constatării de infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere sau de altă natură, primele acte procedurale, inclusiv verificarea tehnică a autovehiculelor implicate în accident.
Având, prin urmare, calitatea de organ de cercetare al poliţiei judiciare, potrivit art. 2 din Legea nr. 364/2004, instanţa are competenţa de a soluţiona propunerea cu care a fost investită, potrivit art. 27 din Legea nr. 218/2002.
Prin rezoluţia nr. 60/P/2005 din 19 decembrie 2005, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A. - Serviciul Teritorial Piteşti a dispus începerea urmăririi penale faţă de numiţii C.V. şi S.G. sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 255 alin. (1) C. pen., şi art. 254 alin. (1) C. pen., în condiţiile art. 5, 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.
S-a constatat, prin aceeaşi rezoluţie, că există indicii temeinice cu privire la săvârşirea in fracţiunilor de luare de mită şi dare de mită, învinuitul, în calitatea sa de ofiţer de poliţie în cadrul S.P.R. Râmnicu Vâlcea, pretinzând şi primind începând cu data de 13 decembrie 2005, în mai multe rânduri, de la denunţătorul C.V., sumele de 5.000.000 lei ROL şi 200 Euro, cu scopul de a-l favoriza într-un dosar în care acesta era cercetat pentru producerea unui accident rutier şi părăsirea locului accidentului, în sensul de a nu-i întocmi dosar de cercetare penală şi, de a-i restitui permisul de conducere şi celelalte documente ale autoturismului proprietate personală.
În adevăr, denunţătorul, în declaraţiile date, relatează cum, implicat fiind în producerea unui accident de circulaţie, iniţial a părăsit locul faptei, după care, în urma unei discuţii cu martorul T.V., a mers la Poliţia Râmnicu Vâlcea - Serviciul Circulaţie, unde a luat legătura cu ofiţerul de serviciu, învinuitul S.G., iar acesta, cu ocazia discuţiilor purtate, i-a pretins un cadou; mai arată denunţătorul că i-a dat învinuitului, în zilele de 13 şi, respectiv, 14 decembrie 2005, diferite sume de bani, la solicitarea expresă a acestuia, pentru ca, în final, ofiţerul de poliţie să ceară 200 Euro.
Fiind sesizate, organele de cercetare penală, a fost organizata prinderea în flagrant a învinuitului, aceasta, realizându-se la 22 decembrie 2005, potrivit procesului verbal întocmit cu acea ocazie.
A fost înregistrat şi dialogul purtat, la data de 22 decembrie 2005, de către cei doi, din redarea scrisă a înregistrării, rezultând că învinuitul a primit suma de 200 Euro şi, mai mult, a mai pretins şi „nişte lei", pe motiv că trebuie să plătească la o curăţătorie aceşti bani.
Deşi învinuitul, în declaraţiile sale, neagă că ar fi pretins ori ar fi primit vreo sumă de bani de la denunţător pentru a-l favoriza, susţinând că banii găsiţi asupra sa de către echipa de constatare a infracţiunii flagrante ar fi primit vreodată bani de la învinuit cu titlu de împrumut ori că ar fi trimis învinuitului, prin intermediul denunţătorului C.V., vreo sumă de bani.
În schimb, dialogul dintre denunţător şi învinuit conduce la concluzia că, aşa cum declară denunţătorul, acesta din urmă a purtat anterior discuţii cu învinuitul, pe parcursul cărora, ofiţerul de poliţie i-a promis că el „scoate pietonul vinovat", în schimbul banilor pretinşi, pe care i-a şi primit.
Declaraţiile denunţătorului se coroborează şi cu acelea ale martorului P.M.A., din care rezultă că acest martor l-a împrumutat pe prietenul său, C.V., cu suma de 3.000.000.ROL, pentru a-i da ofiţerului de poliţie. De asemenea, se mai coroborează cu actele efectuate de învinuit în dosarul privind accidentul de circulaţie şi, parţial, chiar cu declaraţia dată de învinuit în faţa procurorului, în care se arată că, deşi autoturismul implicat în accident nu a fost prezentat vreunei comisii pentru verificare din punct de vedere tehnic, totuşi şi învinuitul a întocmit un proces – verbal, un proces - verbal de verificare tehnică.
Din cele expuse, reiese că, în speţă, sunt realizate condiţiile cumulativ prevăzute de art. 148 alin. (1), raportat la art. 143 alin. (1) C. proc. pen., cum şi acelea prevăzute de art. 148 lit. b) şi h) C. proc. pen., în sensul că sunt probe şi indicii temeinice că cel în cauză a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi că această faptă este o infracţiune flagrantă, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani.
În ceea ce priveşte pericolul concret pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate a învinuitului l-ar prezenta, el este dovedit prin chiar probele anterior analizate, fiind evident faptul că, printr-o atare conduită, prin insistenţa cu care cel în cauză a pretins banii, ordinea publică, încrederea cetăţenilor în cei chemaţi să impună respectarea legii, sunt grav tulburate.
În raport cu cele ce preced, Curtea a pronunţat o soluţie de admitere a propunerii, dispunând pe cale de consecinţă, arestarea preventivă a învinuitului, pe o perioadă de 9 zile.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul S.G., criticând-o, pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Inculpatul, prin apărarea sa a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi în baza art. 3859 pct. 171 cu referire la art. 148 lit. b), art. 3859 pct. 18, cu referire la art. 148 lit. h) şi art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. şi C.E.D.O., judecarea inculpatului în stare de libertate.
Recursul inculpatului este nefondat.
Contrar susţinerilor apărării inculpatului, încheierea atacată nu este contrară legii şi, prin ea, nu s-a făcut, nici o greşită aplicare a legii, şi cu atât mai mult, nu s-a comis o eroare gravă de fapt.
Infracţiunea de care este învinuit recurentul este realizată, indiscutabil, în momentul primirii banilor, moment în care s-a finalizat, în toate elementele constitutive, infracţiunea pretins comisă de învinuit şi, imputabilă acestuia. Pe de altă parte, nu se poate susţine că instanţa ar fi reţinut, comiţând, o eroare gravă de fapt, existenţa temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, acestea, fiind dovedite, cu probele aflate în dosar. De asemenea, nu este nici o contradicţie între temeiurile arestării preventive, prevăzute de legea română internă şi C.E.D.O., caz, în care, ar avea prioritate în aplicare Convenţia Europeană, pedeapsa prevăzută de infracţiunea imputată inculpatului, fiind de natură a dovedi că inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii, mai mare de 2 ani, iar lăsarea sa în libertate, are prezenţă, indiscutabil, un pericol concret, pentru ordinea publică.
Faptul că inculpatul, cu ocazia declaraţiei făcute în instanţă, nu recunoaşte comiterea faptei imputate, susţinând că, de fapt, este vorba de o încercare, din partea celor care urmăresc să ocupe funcţia de şef de birou, în cadrul instituţiei în care funcţionează, funcţie pentru care concura şi el, nu este de natură a schimba cu ceva soluţia în materia arestării preventive, susţinerea inculpatului constituind, în fapt, o problemă de fond, ce va putea fi rezolvată, cu ocazia rejudecării cauzei.
În raport cu cele arătate, încheierea atacată fiind temeinică şi legală, Curtea va trebui să privească recursul inculpatului S.G., ca nefondat, şi să-l respingă, ca atare, menţinând, astfel, încheierea atacată.
Văzând şi reglementarea plăţii cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.G. împotriva încheierii nr. 82/ F/CC din 23 decembrie 2005 a Curţii de Apel Piteşti, pronunţată în dosar nr. 1134/P/2005.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 80 RON (800.000 lei) cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 decembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7154/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1009/2005. Penal. Strămutare. Strămutare → |
|---|
