ICCJ. Decizia nr. 6584/2005. Penal

Decizii penale ICCJ 2005

Prin sentința penală nr. 346 din 12 octombrie 2000, Tribunalul Bacău a condamnat pe inculpatul V.G., la următoarele pedepse:

- 14 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (3) și (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);

- 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen.;

- 5 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 12 din Legea nr. 87/1994;

- 4 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994.

Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 14 ani închisoare și 10 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) din același cod.

A aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a computat din durata pedepsei, timpul reținerii din 28 mai 1997 și arestul preventiv de la 26 august 1999, la 2 octombrie 1999.

în temeiul art. 14 și art. 346 C. proc. pen., și art. 998 C. civ., a obligat pe inculpat, în solidar, cu partea responsabilă civilmente SC M.E. SRL Brăila, la plata despăgubirilor civile de 11.085.872.197 lei către SC C. SA București și de 1.042.236.842 lei părții civile SC U. SA Vaslui, luând act că D.G.F.P.C.S. Brăila nu s-a constituit parte civilă.

A menținut sechestrul asigurător, a dispus anularea certificatului de depozit falsificat în favoarea SC U. SA Vaslui și înregistrarea în bilanțul contabil al societății inculpatului a celor 69 facturi omise, conform procesului-verbal încheiat de A.F.B.

Inculpatul a fost obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente să achite SC C. SA București, 6.000.000 lei cheltuieli judiciare, iar statului, conform art. 191 C. proc. pen., 5.000.000 lei, cu același titlu.

Hotărând astfel, prima instanță a reținut, în fapt, în esență că, în calitate de asociat unic al SC M.E. SRL Brăila, inculpatul a încheiat în mod fraudulos cu SC C. SA București și SC U. SA Vaslui, două contracte de vânzare a aceleiași cantități de floarea soarelui, prejudiciind ambele unități prin nerespectarea clauzelor contractuale, a menționat în fals, andosarea certificatului de depozit, s-a sustras de la plata impozitelor datorate statului prin ascunderea și neînregistrarea în evidențele contabile a mai multor facturi.

împotriva sentinței penale au declarat apel inculpatul și partea responsabilă civilmente.

Inculpatul a solicitat desființarea hotărârii și în fond, să fie achitat pentru toate faptele deduse judecății care, fie n-au fost comise cu vinovăție, fie nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii, fie lipsește urmarea periculoasă care condiționează existența infracțiunii.

Inculpatul a mai solicitat respingerea pretențiilor suplimentare formulate de partea civilă, recunoscând doar diferența de preț datorată.

în apelul său, partea responsabilă civilmente a criticat sentința penală pentru greșita menținere a sechestrului asigurator și greșita obligare, în solidar cu inculpatul, la plata despăgubirilor.

Curtea de Apel Bacău, prin decizia penală nr. 176 din 19 iunie 2001, a admis apelurile, a desființat în parte hotărârea atacată, numai în privința cuantumului pedepselor principale și complementare aplicate; în ce privește neaplicarea grațierii pentru pedeapsa referitoare la infracțiunea de uz de fals; în privința pedepsei rezultante, ca urmare a contopirii și cu privire la cuantumul despăgubirilor civile datorate de inculpat, în solidar cu partea responsabilă civilmente către SC C. SA București.

în privința existenței faptelor și incidențelor penale, a vinovăției și încadrării juridice, instanța de apel și-a însușit integral argumentația și considerentele reținute de prima instanță, neprimind obiecțiunile formulate de apelanți.

în privința tratamentului penal, prin admiterea apelului inculpatului, pedepsele aplicate pentru infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (3) și (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), au fost reduse de la 14 ani, la 10 ani închisoare, pedeapsa principală și de la 10 ani, la 4 ani durata pedepsei complementare.

Pedeapsa pentru infracțiunea de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., a fost redusă de la 2 ani închisoare, la un an închisoare, iar în baza art. 1 din Legea nr. 137/1997 s-a constatat grațiată condiționat această pedeapsă.

Pedepsele aplicate pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 12 din Legea nr. 87/1994, au fost reduse de la 5 ani, la 3 ani închisoare și cea complementară de la 4 ani, la 2 ani.

De asemenea, au fost reduse pedepsele aplicate pentru infracțiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994, de la 5 ani, la 2 ani închisoare, pedeapsa principală și de la 5 ani, la un an durata pedepsei complementare.

Conform art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen., pedepsele aplicate au fost contopite, dispunându-se să se execute pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de aret.64 lit. a) și b) C. pen.

în ce privește latura civilă a dispus reducerea despăgubirilor la care inculpatul a fost obligat, în solidar, cu partea responsabilă civilmente către SC C. SA București, de la 11.085.872.000 lei, la 10.766.299.632 lei.

împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpatul, partea responsabilă civilmente SC M.E. SRL Brăila, prin lichidatorul SC C. SRL Brăila și partea civilă SC C. SA București.

Partea civilă SC C. SA București și-a retras recursul prin adresa nr. 147 din 21 noiembrie 2001, luându-se act despre retragere, prin încheierea nr. 5099 dată în ședința Curții Supreme de Justiție din 22 noiembrie 2001, în conformitate cu art. 3854raportat la art. 369 C. proc. pen.

în recursul inculpatului V.G., decizia penală a fost criticată, sub următoarele aspecte:

- instanța de apel nu a administrat toate probele necesare unei legale și temeinice soluționări a cauzei, admițând o expertiză contabilă, pe care a înlăturat-o în final ca subiectivă, fără a admite un supliment de expertiză și fără a cere, cel puțin, experților să răspundă la obiecțiunile formulate.

S-a susținut, totodată, că și probele testimoniale au fost admise în parte, omițându-se audierea unor martori ce dețineau informații importante pentru corecta soluționare a cauzei, fiind astfel, încălcat dreptul la apărare al inculpatului, consfințit prin dispozițiile art. 66 alin. (2) C. proc. pen.;

- cu privire la infracțiunea de înșelăciune în dauna SC C. SA București și SC U. SA Vaslui, acestea au fost reținute fără a se demonstra prin probe convingătoare existența elementelor specifice infracțiunilor respective. El nu a prezentat o falsă realitate, și-a îndeplinit atribuțiile contractuale, nu a urmărit inducerea în eroare a partenerilor comerciali pentru a realiza un folos material injust, producând astfel păgubirea partenerilor;

- nu putea comite infracțiunea de uz de fals, fără să se fi demonstrat existența unor acte false, ceea ce în speță nu există;

- cu privire la infracțiunea de evaziune fiscală, constând în neevidențierea în contabilitate a unui număr de 69 facturi (art. 13 din Legea nr. 87/1994) a susținut că în realitate, fapta nu există și chiar dacă ar exista, nu a fost comisă de inculpat;

- cu privire la infracțiunea de evaziune fiscală săvârșită prin sustragerea de la plata obligațiilor fiscale, prin nedeclararea veniturilor impozabile (art. 12 din Legea nr. 87/1994), a susținut că fapta, așa cum se pretinde că ar fi fost săvârșită, nu este prevăzută de legea penală și chiar dacă, ar fi incidente dispozițiile art. 12 din Legea nr. 87/1994, nu se poate reține că a fost comisă cu vinovăție de către inculpat;

- greșit au fost aplicate dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la pretinsele fapte de înșelăciune. Chiar dacă acestea ar exista, ele ar putea fi doar două, aflate într-o relație de concurență (art. 33 - art. 34 C. pen.) și nu ca elemente ale unei infracțiuni unice, complexe, comise în formă continuată;

- în speță, nu este vorba despre un prejudiciu care să justifice reținerea agravantei de la alin. (5) al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), astfel că, prin efectele aplicării atrt.13 C. pen. (art. 1 din Legea nr. 456 din 18 iulie 2001 de aprobare a O.G. nr. 207/2000), agravanta respectivă trebuia înlăturată, asigurându-se o corectă încadrare juridică.

în recursul părții responsabile civilmente s-a susținut că hotărârile sunt nelegale, societatea fiind în procedură de lichidare, nu se putea opera decât limitat cu obligarea solidară. S-a susținut că, pentru această rezolvare a laturii civile, se impunea disjungerea acesteia de latura penală, avându-se în vedere dispozițiile Legii nr. 64/1995.

Prin decizia penală nr. 4530 din 24 octombrie 2002, secția penală a Curții Supreme de Justiție a admis recursurile declarate de inculpatul V.G. și de partea responsabilă civilmente SC M.E. SRL Brăila, a casat decizia atacată, precum și sentința penală nr. 346 din 12 octombrie 2000 a Tribunalului Bacău și a trimis cauza pentru rejudecare la această din urmă instanță, în vederea completării probatoriilor, prin administrarea unui supliment de expertiză, solicitarea ca expertul să răspundă, în scris, la obiecțiunile formulate la expertiză de SC U. SA Vaslui și de SC C. SA București, precum și administrarea altor probe, inclusiv testimoniale a căror necesitate ar rezulta din dezbateri și eventual, reaudierea inculpatului, pentru ca în raport de întregul material probator, să se determine existența faptelor, natura lor juridică, incidențele penale, vinovăția celui în cauză, asigurându-se astfel o soluționare legală și temeinică a pricinii.

Prin sentința penală nr. 165 din 29 aprilie 2004, Tribunalul Bacău, după completarea probatoriului conform dispozițiilor de casare, a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 291 C. pen., și în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., achitarea pentru infracțiunea prevăzută de art. 12 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)

în baza art. 215 alin. (3) și (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a) și art. 76 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul V.G., la 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, iar în baza art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), art. 74 lit. a) și art. 76 lit. e) din același cod, l-a condamnat la 5 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală.

Pedepsele aplicate au fost contopite, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare.

A aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

A dedus din pedeapsă, timpul reținerii din data de 28 mai 1997 și al arestării preventive de la 26 august 1999, la 2 octombrie 1999.

Inculpatul a fost obligat, în solidar, cu partea responsabilă civilmente SC M.E. SRL Brăila, prin lichidator judiciar SC C. SRL Brăila, să plătească părții civile, suma de 10.766.299.632 lei către SC C. SA București și respectiv suma de 1.042.216.842 lei către SC U. SA Vaslui, cu titlu de despăgubiri civile.

A menținut sechestrul instituit asupra bunurilor inculpatului și părțile responsabile civilmente în faza urmăririi penale.

A dispus înregistrarea în bilanțul contabil a 69 facturi conform procesului-verbal încheiat de A.F.B.

în considerentele hotărârii s-a reținut că față de SC C. SA înșelăciunea constă în inducerea în eroare la încheierea contractului, că ar fi fost proprietarul cantității de 2800 tone floarea soarelui, a cărei contravaloare nu o achitase și prezentarea de către inculpat, reprezentanților acestei societăți că mențiunile înscrise în certificatul de depozit nu mai sunt valabile, întrucât a făcut plata integrală a mărfii către A.N.P.A., sucursala Ilfov.

în derularea contractului este evidentă înșelăciunea prin revânzarea produselor deja contractate, către SC U. SA Vaslui. Deși, vânduse aceeași cantitate de floarea soarelui către SC C. SA București și andosase certificatul de depozit în favoarea acesteia, inculpatul, continuându-și rezoluția infracțională vinde aceeași cantitate de floarea soarelui către SC U. SA Vaslui, fără a-i preciza de existența contractului încheiat cu SC C. SA București și cesionează în favoarea acesteia certificatul de depozit ce fusese inițial andosat.

S-a înlăturat, ca nefondată, susținerea inculpatului potrivit căreia nu a cunoscut că SC C. SA a făcut plata, întrucât în luna ianuarie, în contul societății a intrat o sumă importantă de bani de la cele două societăți, iar SC C. SA îl atenționase în repetate rânduri cu privire la efectuarea plății și onorarea contractului.

Abia în 4 aprilie 1997, inculpatul a comunicat SC C. SA despre stornarea facturii și a trimis o adresă în care arată că A.N.P.A. Ilfov a reziliat contractul cu firma sa, motivat de faptul că plata nu s-a făcut la timp.

Din sumele încasate de la cele două societăți, inculpatul a efectuat plata contravalorii cantității de 2800 tone floarea soarelui către A.N.P.A. și către alți furnizori, fără a restitui suma către SC C. SA.

Cu privire la infracțiunea de uz de fals s-a constatat că aceasta nu există, fiind o infracțiune subsecventă celei de fals în înscrisuri, care nu există, nefiind alterat conținutul certificatului de depozit nr. 4766 din 19 decembrie 1996 și nici nu a contrafăcut scrierea sau subscrierea acestuia.

Cu privire la infracțiunea de evaziune fiscală, ce constă în neevidențierea în contabilitate a veniturilor realizate, s-a reținut ca dovedită existența faptei și vinovăția inculpatului.

Cu privire la infracțiunea de evaziune fiscală, constând în sustragerea de la plata obligațiilor fiscale, în întregime sau în parte, prin ascunderea obiectului sau a sumei impozabile sau taxabile, s-a constatat că inculpatul a fost plecat din țară, iar acesta nu a împiedicat în nici un fel verificările financiar-contabile făcute de organele de control.

împotriva sentinței penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, inculpatul V.G. și partea civilă SC C. SA București.

în apelul parchetului, hotărârea primei instanțe a fost criticată pentru greșita condamnare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și de evaziune fiscală și a solicitat achitarea acestuia, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. și respectiv, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) din același cod.

în apelul său, inculpatul a solicitat achitarea sa, pentru infracțiunea de înșelăciune, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., iar pentru infracțiunea de evaziune fiscală, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) din același cod.

în acest sens, s-a arătat că instanța de fond nu a respectat dispozițiile instanței de casare privind expertiza contabilă. Facturile fiscale au fost înregistrate în contabilitate, iar inspectorii care au efectuat controlul au fost sancționați pentru erori.

S.C. C. SA nu a fost indusă în eroare, întrucât cunoștea la data încheierii contractului, că SC M.E. SRL Brăila va deveni proprietarul mărfii în termen de 5 zile și numai în situația în care va achita integral prețul, altfel și-a asumat un risc contractual și nu a înregistrat vreo pagubă. Virarea în contul societății, fără a fi anunțat apelantul echivalează cu o plată nedatorată, întrucât s-a realizat și peste termenul de 5 zile din contract. Faptul că apelantul nu a anunțat SC C. SA că a depășit termenul din contract în care trebuia să fie făcută plata nu constituie o manoperă frauduloasă, întrucât înșelăciunea nu se realizează prin omisiune. Neîndeplinirea obligațiilor contractuale nu constituie inducere în eroare. SC U. SA Vaslui nu a fost înșelată întrucât a primit marfa.

în apelul părții civile SC C. SA s-a solicitat obligarea inculpatului, în solidar cu partea responsabilă civilmente, să plătească integral despăgubirile civile solicitate, inclusiv beneficiul nerealizat, precum și cheltuielile judiciare.

în cursul judecății, înalta Curte de Casație și Justiție a dispus, prin încheierea nr. 648 din 27 octombrie 2004, dată în dosarul nr. 7065/2004, admiterea cererii petiționarului (inculpat) V.G. și a strămutat judecarea cauzei la Curtea de Apel Brașov.

Cu ocazia soluționării apelului în fața Curții de Apel Brașov, prin concluziile sale, procurorul a arătat în mod expres că "nu înțelege să susțină motivele de apel formulate în scris_." (încheierea Curții de Apel Brașov din 27 aprilie dosar nr. 233/P/Ap/2005), invocând însă alte temeiuri de casare, subscrise dispozițiilor art. 3859pct. 17 C. proc. pen., cu referire la dispozițiile alin. (3) al aceluiași articol (cu mențiunea că, în speță, față de încadrarea inițială, suplimentarea făcută nu reprezintă o încălcare a principiului).

Prin decizia penală nr. 160 din 17 mai 2005, Curtea de Apel Brașov a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău și de inculpatul V.G. împotriva sentinței penale nr. 165 din 29 aprilie 2004 a Tribunalului Bacău cu privire la modul de soluționare a laturii penale a cauzei pentru infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. (3) și (5) C. pen., și de art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), și a celei civile, la aplicarea dispozițiilor art. 348 C. proc. pen., și art. 191 din același cod.

Rejudecând în aceste limite, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul V.G., pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (3) și (5) C. pen.

în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a achitat pe același inculpat, pentru infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994.

A constatat că inculpatul a fost reținut în data de 28 mai 1997 și arestat preventiv în perioada 26 august 1999 - 2 octombrie 1999.

A lăsat nesoluționate acțiunile civile formulate de părțile civile SC C. SA București și SC U. SA Vaslui.

A înlăturat dispoziția de înregistrare în bilanțul contabil al SC M.E. SRL Brăila a 69 facturi, conform procesului-verbal încheiat cu A.F.B.

Cheltuielile judiciare avansate de stat pentru judecarea cauzei în fond au rămas în sarcina acestuia.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

A respins apelul declarat de partea civilă SC C. SA București, pe care a obligat-o să plătească statului suma de 1.500.000 lei, cheltuieli judiciare în apel.

Restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel, după cum rezultă din considerentele hotărârii atacate, a reținut următoarele:

înalta Curte de Casație și Justiție a reținut întemeiat faptul că în cauză au rezultat din probe multiple date, care în parte sunt străine demersului judiciar, iar cele pertinente și concludente duc la reținerea unei stări de fapt cu alte valențe decât cele cuprinse în actul de sesizare a instanței.

Astfel, SC M.E. SRL Brăila este o societate comercială în al cărei obiect de activitate se înscrie și intermedierea de vânzări-cumpărări de cereale.

La data de 19 decembrie 1996 s-a încheiat între A.N.P.A-R.A., sucursala Ilfov, ca furnizor și SC M.E. Brăila, ca beneficiar, contractul de livrare a 2800 tone floarea soarelui. Termenul de livrare al produsului s-a stabilit la 15 ianuarie 1997. Prețul de livrare al acestuia a fost de 775 lei/kg plus TVA, iar valoarea totală a contractului a fost de 2.170.000.000 lei.

S-a stabilit că plata produsului se face în avans, până la 27 decembrie 1996, iar neachitarea la termenul stabilit duce la rezilierea contractului. S-a stipulat că acest contract se consideră realizat la livrarea cantității utile și încheiat la data încasării contravalorii mărfii.

Cu aceeași ocazie, A.N.P.A. Ilfov a eliberat și certificatul de depozit nr. 4766 din 19 decembrie 1996, din care rezultă că în spațiile S. Voluntari, se află depozitată cantitatea de 2800 tone floarea soarelui, separat de alte produse, astfel că poate fi identificabilă. Se mai confirmă că SC M.E. SRL Brăila va avea drept de proprietate asupra mărfii după achitarea integrală în termen de 5 zile bancare de la data încheierii actului de depozit. S-a menționat să nu se facă nici o livrare fără instrucțiuni specifice din partea proprietarului mărfii, respectiv SC M.E. SRL Brăila și să păstreze marfa în condiții optime și să efectueze livrările la prima cerere din partea proprietarului mărfii.

Potrivit art. 1295 C. civ., vinderea este perfectă între părți și proprietatea de drept strămutată la cumpărător, în privința vânzătorului, îndată ce părțile s-au învoit asupra lucrului și asupra prețului, deși lucrul încă nu s-a predat și prețul încă nu se va fi numărat.

Chiar dacă părțile au convenit că acest contract se consideră realizat la livrarea cantității utile și încheiat la data încasării contravalorii mărfii, adăugând o condiție rezolutorie, ele nu pot deroga de la lege.

SC M.E. SRL Brăila a devenit proprietarul mărfii la data încheierii convenției între părți.

în mod nelegal, instanța de fond a reținut că societatea inculpatului nu a devenit proprietar, întrucât aceasta era convenția părților. Prin convenția părților nu se poate deroga de la lege.

De altfel, reprezentanții A.N.P.A., sucursala Ilfov cunoșteau aceste dispoziții legale și acesta a fost motivul pentru care nu au dispus de cantitatea contractată cu SC M.E. SRL Brăila, întrucât nu mai aveau acest drept.

S-a mai constatat că această cantitate de floarea soarelui contractată reprezintă un bun determinat generic, care se individualizează ulterior prin cântărire. SC M.E. SRL Brăila a devenit proprietar cu ocazia cântăririi, drept pentru care s-a emis certificatul de depozit. Cantitatea de floarea soarelui este și bun fungibil, după însușirile sale naturale, în sensul că se poate înlocui în executarea unei obligații.

Inculpatul, în calitate de reprezentant al SC M.E. SRL Brăila, ca vânzător, a ‚încheiat la 19 decembrie 1996 contractul nr. 1110/1996 cu SC C. SAL București, ca și cumpărător.

Din cuprinsul acestuia rezultă că obiectul contractului îl constituie cantitatea de 2800 tone semințe de floarea soarelui, la prețul de 822 lei/kg, în care se includ taxele de depozitare pentru o lună de la data facturării, 69 lei/kg prestație. Modalitatea de plasă s-a stabilit a fi ordinul de plată în baza certificatului de depozit și a facturii comerciale. Termenul de execuție s-a stabilit a fi momentul în care cumpărătorul intră în posesia mărfii, la facturare. S-a mai menționat că modificările contractului se fac, în scris, cu acordul părților.

Inculpatul și-a îndeplinit obligația asumată și a emis factura nr. 567355 din 19 decembrie 1996 pentru cantitatea de floarea soarelui menționată, în valoare de 2.715.888.000 lei. Suma de 2.517.648.000 lei, reprezintă contravaloarea efectivă a cantității de 2800 tone floarea soarelui, iar suma de 198.240.000 lei reprezintă contravaloarea prestărilor de servicii.

SC C. SA a cunoscut astfel, la data încheierii convenției între părți că SC M.E. SRL Brăila nu achitase prețul produsului cumpărat către A.N.P.A., sucursala Ilfov și că urma să îl achite în 5 zile bancare, în condițiile în care, la rândul său, SC C. SA urma să plătească prețul cuvenit prin contractul încheiat cu SC M.E. SRL Brăila.

Prin adresa nr. 1114 din 23 decembrie 1996, SC C. SA a arătat A.N.P.A., sucursala Ilfov că B. nu a efectuat plata întrucât SC M.E. SRL Brăila nu a andosat certificatul în favoarea sa.

Deoarece SC C. SA a solicitat expres, inculpatul a menționat pe certificatul de depozit nr. 4766/1996, care a primit nr. 666 din 24 decembrie 1996 la societatea cumpărătoare, că l-a andosat în favoarea acesteia.

Cu adresa nr. 83 din 10 ianuarie 1997, motivat de faptul că nu a primit vreo sumă de bani, A.N.P.A. Ilfov a adus la cunoștința SC M.E. SRL Brăila să plătească suma prevăzută în contractul nr. 13 din 19 decembrie 1996 până la 15 ianuarie 1992, întrucât, în caz contrar, va livra marfa altui beneficiar.

După expirarea termenului convenit pentru 27 decembrie 1996, în care SC C. SA nu a făcut vreo plată și despre care această societate cunoștea din certificatul de depozit, în baza căruia s-a încheiat contractul nr. 1110/1996, inculpatul a renegociat cu A.N.P.A., sucursala Ilfov termenul scadenței, care a fost prelungit ulterior, de comun acord între părți, până la 15 ianuarie 1997, data livrării produsului.

în același timp, inculpatul a oferit, cu știința A.N.P.A., sucursala Ilfov, altui cumpărător produsul, respectiv SC U. SA Vaslui. La 27 ianuarie 1997 a încheiat cu această societate un contract pentru livrarea a 1021 tone semințe floarea soarelui până la 17 februarie 1997, la prețul de 830 lei/kg plus TVA. Ulterior, s-au întocmit două acte adiționale privind prețul și modalitatea livrării.

La data de 12 octombrie 1997, a emis factura nr. 567360 pentru 2800 tone floarea soarelui, în valoare de 2.742.320.000 lei, în favoarea SC U. SA Vaslui, cesionând în favoarea acestuia certificatul de depozit nr. 4766 din 19 decembrie 1996. Factura nu a fost însă înmânată, întrucât toate exemplarele se află în carnet, fiind anulate.

La 13 ianuarie 1997, inculpatul menționează, la cererea SC U. SA Vaslui, pe certificatul de depozit nr. 4766 din 19 decembrie 1996, că se cesionează cantitatea de 2800 tone floarea soarelui către această societate.

SC U. SA Vaslui nu a putut intra în posesia mărfii negociate cu SC M.E. SRL Brăila din 13 ianuarie 1997, fiind condiționată de A.N.P.A., sucursala Ilfov de încheierea contractului nr. 15 din 6 decembrie 1997.

în baza acestor documente SC U. SA Vaslui, prin ordinul de plată nr. 7 din 14 ianuarie 1997, a virat în contul SC M.E. SRL Brăila suma de un miliard lei, plată parțială; ulterior, virând și restul sumei, până la valoarea mărfii de 2.091.299.025 lei.

La data de 6 februarie 1997, între A.N.P.A., sucursala Ilfov, furnizor și SC U. SA Vaslui, beneficiar, s-a încheiat contractul de livrare nr. 15 privind cantitatea de 2800 tone floarea soarelui la prețul de 785.743 lei/kg plus TVA. Plata produsului s-a convenit să se facă în avans, iar termenul de livrare era de 28 februarie 1997. însă A.N.P.A. nu putea fi proprietarul mărfii astfel încât nu putea încheia contractul. în afara înscrisurilor ce dovedesc acest fapt, se observă că și din declarațiile reprezentanților A.N.P.A., sucursala Ilfov, audiați în cauză, rezultă că se cunoștea că agenția nu mai este proprietara acestei cantități de produs.

S-a mai reținut că la 27 ianuarie 1997, A.N.P.A., sucursala Ilfov a emis factura nr. 181701 către SC M.E. SRL Brăila pentru suma de 2.560.600.000 lei, deși cunoștea că juridic nu este proprietarul mărfii. Factura este în realitate fictivă pentru că din probe a rezultat că factura originală, purtând acest număr, privește SC B. SA București și are alt conținut. Neîntocmirea în aceeași împrejurare a facturii corespunzătoare contractului încheiat la 19 decembrie 1996 a permis tranzacționarea mărfii în condițiile arătate.

De aceea, la data de 7 februarie 1997, s-a încheiat între SC U. SA Vaslui, comitent și beneficiar, SC M.E. SRL Brăila, comisionar și A.N.P.A., sucursala Ilfov, furnizor, contractul având ca obiect tranzacționarea a 2800 tone floarea soarelui la prețul de 830 lei/kg. Valoarea totală a contractului era de 2.200.080.400 lei, iar valoarea comisionului era de 123.200.000 lei.

Comisionarul s-a obligat să cumpere în numele comitentului această cantitate, furnizorul s-a obligat să livreze marfa, beneficiarul să achite contravaloarea materiei prime în avans și să achite comisionul după recepția mărfii de către comitent.

Prin actul adițional la contractul de livrare floarea soarelui nr. 47 din 7 februarie 1997 s-a modificat cap. III în sensul că beneficiarul SC U. SA Vaslui achită contravaloarea materiei prime furnizorului A.N.P.A., sucursala Ilfov numai după primirea documentelor menționate la cap. III B. 3 în contul comisionarului SC M.E. SRL Brăila, iar cantitatea de 1021 tone floarea soarelui plătită, se va expedia până la data de 22 februarie 1997.

Din succesiunea faptelor rezultă că acest contract tipărit a fost impus de A.N.P.A., sucursala Ilfov, astfel cum rezultă și din declarațiile martorilor audiați: Ț.M. - director economic A.N.P.A. Ilfov, I.G. - director coordonator A.N.P.A. Ilfov, E.N. - contabil A.N.P.A. Ilfov, B.M. - director economic SC U. SA Vaslui, B.V. - director general al SC U. SA Vaslui, M.A. și I.A. - economiști la SC M.E. SRL Brăila, C.M. - administrator SC M.E. SRL Brăila, C.L. - secretar SC M.E.E SRL Brăila, S.L. - director general, sucursala Brăila a SC M.E. SRL Brăila, care confirmă versiunea inculpatului cu privire la această situație, respectiv că nu i s-a permis să dispună de produsul cumpărat.

La 13 decembrie 1997, SC M.E. SRL Brăila a emis factura nr. 4573801 și la 18 februarie 1997, factura nr. 457.4804 către SC U. SA Vaslui ambele pentru 1000 tone floarea soarelui, iar restul de 800 tone, cu acordul SC U. SA Vaslui, a fost vândut către SC V. SRL Bragadiru.

Cu banii primiți, SC M.E. SRL Brăila a achitat contravaloarea mărfii către A.N.P.A., cu ordinele de plată nr. 2 din 15 ianuarie 1997 - 950.000.000 lei; nr. 1 din 16 ianuarie 1997 - 850.000.000 lei; nr. 3 din 23 ianuarie 1997 - 370.000.000 lei; nr. 8 din 27 ianuarie 1997 - 390.600.000 lei. Se observă că inculpatul a susținut că a purtat discuții cu reprezentanții SC C. SA pentru livrarea altei cantități de produs sau de porumb, dar aceștia au negat existența vreunui acord de livrare, recunoscând existența propunerii. Fiind bunuri generice și fungibile și societatea având activitate de prestator servicii, această susținere a inculpatului este pertinentă.

S-a constatat totodată că, SC C. SA București desfășura, la rândul ei activitate de prestări servicii, astfel cum rezultă din contractul încheiat cu SC U. SA Vaslui pentru care urma să se efectueze operațiuni de cumpărare a cantității de 30.000 tone semințe de floarea soarelui, urmând să primească un comision. Din succesiunea faptelor descrise, din declarațiile martorei Ț.M., director economic la A.N.P.A., sucursala Ilfov, rezultă că SC C. SA a încercat stabilirea unei relații comerciale directe între societate și A.N.P.A. cu privire la această cantitate de produs.

SC C. SA a achitat, după expirarea termenului arătat mai sus, prima poziție din factură, privind suma de 2.517.648.000 lei, cu ordinul de plată nr. 7 din 14 ianuarie 1997 suma de 899.160.000 lei, intră în contul SC M.E. SRL Brăila la 15 ianuarie 1997 și cu ordinul de plată nr. 10 din 17 ianuarie 1997, suma de 1.618.488.000 lei, intrată în contul SC M.E. SRL Brăila la 20 ianuarie 1997. Cealaltă sumă, aflată la poziția a doua din factură a fost achitată.

La 30 ianuarie 1997, prin adresa nr. 1141, societatea a solicitat A.N.P.A., sucursala Ilfov să le emită un nou certificat de depozit pentru această cantitate, fără a primi răspuns. Din adresa nr. 1207 din 21 februarie 1997 către agenție, rezultă că nu au achitat SC M.E. SRL Brăila și restul sumei din prudență, întrucât nu i s-a transmis actul de cesiune al mărfii. La corespondența trimisă de SC C. SA, A.N.P.A., sucursala Ilfov nu a răspuns, considerând că nu se află în relații comerciale cu aceasta. Situația reprezintă o dovadă în plus că furnizorul inițial cunoștea că nu mai este proprietarul mărfii la data încheierii contractului inițial.

Reprezentanții SC C. SA au luat legătura cu A.N.P.A., sucursala Ilfov, solicitându-le să confirme în scris existența mărfii, adresa nr. 1263 din 3 aprilie 1997. La acea dată era lipsită de obiect cererea. Prin adresa nr. 164/04.1997 societatea inculpatului a încunoștințat SC C. SA că anulează factura nr. 567356 din 17 decembrie 1996 și a înaintat factura de stornare nr. 567373 din 25 aprilie 1997. SC C. SA a considera marfa plătită și stornarea o eroare, solicitând marfa.

De altfel, din expertiza judiciară contabilă, efectuată în faza urmăririi penale, rezultă această situație expusă, în sensul că plata nu s-a efectuat în termenul stabilit și la expirarea lui relația contractuală era desființată de drept, conform art. 67 C. com. Concluziile acestei expertize, probă administrată în cauză, au fost înlăturate ca neconcludente, fără a motiva aceasta.

S-a mai constatat că pe extrasele de cont nu se înscriu datele privind persoana care a virat în cont aceste sume.

Inculpatul s-a apărat cu motivarea că nu a cunoscut de la cine provin banii în ziua încasării, însă, instanța de fond a respins apărarea ca neîntemeiată, întrucât în luna ianuarie au intrat în contul societății sume mari de bani, iar SC C. SA l-a atenționat repetat despre plată.

Față de aceste considerente s-a reținut că această apărare a inculpatului nu poate fi înlăturată, întrucât din situația încasărilor făcute în contul societății, rezultă că în ziua de 14 ianuarie 1997 au intrat în contul societății 1.000.000.000 lei și respectiv 899.160.000 lei fără să se cunoască, din extrasele de cont, cine este plătitorul. Ulterior, inculpatul a cunoscut că prima sumă este virată de SC U. SA Vaslui, iar cea de-a doua SC C. SA.

Prin adresa nr. 164/04.1997, societatea inculpatului a încunoștințat SC C. SA că anulează factura nr. 567356 din 17 decembrie 1996, ce fusese achitată la 17 ianuarie 1997, înaintând și factura de stornare nr. 567373 din 25 aprilie 1997.

SC C. SA a considerat stornarea o eroare și a solicitat marfa datorată, considerând că a făcut plăți valabile.

Din suita împrejurărilor expuse pa larg mai sus, s-a reținut că între SC C. SA și SC M.E. SRL Brăila s-au desfășurat relații contractuale comerciale în modalitatea arătată. Acest raport de drept nu dobândește însă conotații în plan penal, ci rămâne în sfera inițială. C. civ., art. 1020, 1021, 1320, și cel comercial, art. 60 - art. 73, cuprind regulile pe baza cărora se poate soluționa acest conflict privind neexecutarea obligației de predare a bunului.

în ce privește operațiunea andosării a constatat că, potrivit Normelor-cadru nr. 6 din 8 martie 1994 privind comerțul făcut de societățile bancare și celelalte societăți de credit, cu cambii și bilete la ordin, pe baza Legii nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin, modificată prin Legea nr. 83/1994, aceasta reprezintă un mod de transferare a unuia din aceste titluri altei persoane, cu toate drepturile aferente - pct. 81.

în speța de față s-a folosit impropriu termenul de andosare pentru un certificat de depozit, astfel că această operațiune este lipsită de efectele scontate.

Sunt însă aplicabile dispozițiile Legii nr. 2175/1892, care modifică Legea nr. 1642/1881, relativ la construcțiunea și la legislația magazinelor de întrepozit și docuri. Potrivit art. 3 depozitarul liberează depunătorilor recipise enunțând numele, profesiunea și domiciliul depunătorului, precum și natura mărfurilor și indicațiile proprii a stabili identitatea lor și a le determina calitatea. Potrivit art. 4 la fiecare recipisă este anexat, sub numire de warant, un buletin de gaj, conținând aceleași mențiuni ca și recipisa.

Prin derogare de la regulile de drept comun, potrivit art. 65, simpla girare a warantului separat de recipisă, constituie un drept de gaj asupra mărfurilor în profitul cesionarului warantului, girarea recipisei transmite cesionarului proprietatea mărfurilor, cu singura obligațiune, când warantul nu este transmis dimpreună cu recipisa, de a plăti datoria garantată prin Wrant. Conform art. 9 posesorul recipisei separată de warant poate și înainte de scadență să obțină liberarea mărfurilor plătind datoria garantată prin warant.

S-a constatat că SC U. SA Vaslui nu a fost indusă în eroare cu prilejul încheierii și derulării contractului comercial ca executare dintr-o dată și a primit marfa contractată și plătită. Prejudiciul pe care această societate îl invocă nu este consecința unei acțiuni de inducere în eroare, atât timp cât a fost de acord anterior ca parte a cantității să fie livrată către SC V. Bragadiru.

S-a mai reținut pe baza documentelor contabile că la 30 iunie 1997 SC M.E. Brăila avea de recuperat creanțe de 1.976.000.000 lei. Ulterior începerii procedurii de faliment nu au mai fost încasate sumele datorate întrucât creditorii, în mare parte, se află în stare de faliment. Blocajul financiar a condus în cea mai mare măsură la starea de insolvență a societății.

Instanța a mai reținut că, din toate probele administrate rezultă că faptele inculpatului privind cele două societăți comerciale sunt de natură comercială, astfel încât este necesară achitarea sa pentru infracțiunea de înșelăciune întrucât faptele nu sunt prevăzute de lega penală.

în ce privește infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994, din probele administrate a rezultat că în perioada cercetată, departamentul financiar-contabil era condus de M.A. Aceasta a exercitat funcția de contabil șef în perioada 26 noiembrie 1996 - 13 februarie 1997 și de director economic în perioada 14 februarie 1997 - 8 noiembrie 1998. Aceasta avea, conform fișei postului, atribuții de întocmire a documentelor contabile, înregistrarea acestora, calcularea și plata impozitelor și taxelor, verificarea acestor operațiuni, având și personal de specialitate în subordine.

Atât timp cât inculpatul a delegat în mod legal aceste atribuții unei persoane calificate căreia îi revenea răspunderea evidenței contabile, nu i se poate reține vinovăția în săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

Neprezentarea documentelor contabile justificative de către directorul economic cu ocazia controlului privind modul în care au fost îndeplinite obligațiile fiscale, or putea constitui contravenția prevăzută de art. 17 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 87/1994.

în termenul legal, împotriva deciziei penale au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și partea civilă SC C. SA București.

Cu privire la recursul declarat de parchet, procurorul a precizat că susține numai primul motiv de casare, înscris în memoriul înaintat la dosar și a pus concluzii de admitere, casarea hotărârilor atacate și înlăturarea dispoziției de menținere a sechestrului asigurător instituit în cursul urmăririi penale asupra bunurilor inculpatului și părții responsabile civilmente SC M.E. SRL Brăila.

în acest sens s-a arătat că, în condițiile în care instanța de apel a apreciat că nu se poate reține vinovăția inculpatului pentru săvârșirea nici unei infracțiuni, soluția de menținere a sechestrului asigurător, ca măsură asiguratorie reglementată expres în scopul despăgubirii părții vătămate, nu este justificată.

în recursul declarat de partea civilă SC C. SA București, hotărârea instanței de control judiciar a fost criticată sub următoarele aspecte:

- motivarea soluției contrazice dispozitivul acesteia (caz de casare, prevăzut de art. 3859pct. 9 C. proc. pen.;

- instanța a apreciat greșit că fapta inculpatului nu este prevăzută de legea penală (caz de casare prevăzut de art. 3859pct. 16 C. proc. pen.);

- hotărârea este contrară legii (caz de casare prevăzut de art. 3859pct. 171 C. proc. pen.) și a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și menținerea soluției primei instanțe, cu privire la latura penală, iar pe latură civilă să se dispună trimiterea cauzei la Curtea de Apel Brașov pentru rejudecarea acțiunii civile.

Examinând hotărârea atacată, în raport de cazurile de casare invocate, prevăzute de art. 3859alin. (1) pct. 9, pct. 16 și pct. 171 C. proc. pen. și din oficiu, în baza art. 3859alin. (3) din același cod, Curtea constată, în baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare, urmând a fi admis ca atare, iar recursul declarat de partea civilă SC C. SA București, nefondat, urmând a fi respins.

1. Referitor la critica din recursul părții civile, în sensul că decizia instanței de apel este casabilă, întrucât motivarea soluției contrazice dispozitivul acesteia, reținând în mod greșit că fapta inculpatului nu este prevăzută de legea penală, arătând că rechizitoriul prin care inculpatul V.G. a fost trimis în judecată și hotărârile anterioare pronunțate în cauză au apreciat că acesta a indus în eroare partea civilă la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a cantității de 2800 tone floarea soarelui, prezentând o situație neconformă realității și anume că ar fi proprietarul acestei mărfi, iar derularea ulterioară a contractului a evidențiat și mai mult înșelăciunea, inculpatul revânzând aceeași marfă altei societăți (SC U. SA Vaslui), încasând și de la aceasta prețul mărfii, dar nerestituind SC C. SA prețul încasat pentru această marfă, pe care nu i-a livrat-o, se constată că nu este întemeiată.

Din analiza probelor administrate în cauză, se constată că instanța de control judiciar a stabilit corect situația de fapt și a reținut în mod justificat că partea civilă SC C. SA București a cunoscut, la data încheierii convenției între părți că SC M.E. SRL nu achitase prețul produsului cumpărat către A.N.P.A., sucursala Ilfov și că urma să îl achite în 5 zile bancare, în condițiile în care, la rândul său, SC C. SA urma să plătească prețul convenit prin contractul încheiat cu SC M.E. SRL și ca atare, nu se poate reține că la momentul încheierii contractului cu SC C. SA a existat o acțiune de inducere în eroare din partea inculpatului.

Se reține, totodată, că prin adresa nr. 1114 din 23 decembrie 1996, SC C. SA a arătat A.N.P.A., sucursala Ilfov că B. nu a efectuat plata întrucât SC M.E. SRL nu a andosat certificatul în favoarea sa.

Deoarece SC C. SA a solicitat expres, inculpatul a menționat pe certificatul de depozit nr. 4766/1996, care a primit nr. 666 din 24 decembrie 1996 la societatea cumpărătoare, că l-a andosat în favoarea acesteia.

Cu adresa nr. 83 din 10 ianuarie 1997, motivat de faptul că nu a primit vreo sumă de bani. A.N.P.A., sucursala Ilfov a adus la cunoștința SC M.E. SRL să plătească suma prevăzută în contractul nr. 13 din 19 decembrie 1996 până la 15 ianuarie 1997, întrucât, în caz contrar, va livra marfa altui beneficiar.

După expirarea termenului convenit pentru 27 decembrie 1996, în care SC C. SA nu a făcut vreo plată și despre care această societate cunoștea din certificatul de depozit, în baza căruia s-a încheiat contractul nr. 1110/1996, inculpatul a renegociat cu A.N.P.A., sucursala Ilfov, termenul scadenței, care a fost prelungit de comun acord până la 15 ianuarie 1997, data livrării produsului.

în același timp, inculpatul a oferit, cu știința A.N.P.A., sucursala Ilfov, produsul altui cumpărător, respectiv SC U. SA Vaslui. La data de 27 ianuarie 1997 a încheiat cu această societate un contract pentru livrarea a 1021 tone semințe de floarea soarelui până la 17 februarie 1997, la prețul de 830 lei/kg plus TVA.

La data de 12 ianuarie 1997 a emis factura nr. 567360 pentru 2800 tone floarea soarelui, în valoare de 2.742.320.000 lei, în favoarea SC U. SA Vaslui, cesionând în favoarea acesteia certificatul de depozit nr. 4766 din 19 decembrie 1996, factura nefiind însă înmânată, întrucât toate exemplarele se află la carnet, fiind anulate.

La 13 ianuarie 1997 inculpatul menționează, la cererea SC U. SA pe certificatul de depozit nr. 4766 din 19 decembrie 1996, că se cesionează cantitatea de 2800 tone floarea soarelui către această societate.

SC U. SA nu a putut însă, intra în posesia mărfii negociate cu SC M.E. SRL, fiind condiționată de A.N.P.A., sucursala Ilfov de încheierea contractului nr. 15 din 6 februarie 1997, iar ulterior, la 7 februarie 1997, între părți s-a încheiat contractul tripartit nr. 47, în care SC U. SA Vaslui, avea calitatea de comitent-beneficiar, SC M.E. SRL Brăila, calitatea de comisionar, iar A.N.P.A., sucursala Ilfov, calitatea de furnizor.

Prin urmare, faptul că, ulterior încheierii contractului cu SC C. SA, inculpatul a cesionat certificatul de depozit nr. 4766 din 19 decembrie 1996 către SC U. SA nu poate fi apreciat ca o manoperă frauduloasă, susceptibilă să ducă în eroare părțile contractante, ci o nerespectare a unui contract, conduită care îndreptățea părțile lezate să se adreseze instanței civile pentru a-și realiza drepturile.

SC C. SA a achitat, după expirarea termenului arătat mai sus, prima poziție din factură, privind suma de 2.517.648.000 lei, cu ordinul de plată nr. 7 din 14 ianuarie 1997, suma de 899.160.000 lei, intrată în contul SC M.E. SRL la 15 ianuarie 1997, iar cu ordinul de plată nr. 10 din 17 ianuarie 1997, suma de 1.618.488.000 lei, intrată în contul SC M.E. la 20 ianuarie 1997. Cealaltă sumă, aflată la poziția a doua din factură, nu a fost achitată.

Se mai reține că, pe extrasele de cont nu au fost înscrise date privind persoana care a virat aceste sume în contul SC M.E. SRL, iar inculpatul a cunoscut ulterior că prima sumă a fost virată de SC U. SA Vaslui și cea de-a doua, de SC C. SA.

Or, virarea sumei în contul SC M.E. SRL de către SC C. SA, cu întârziere față de termenul convenit, fără a fi contactate în prealabil organele de conducere ale acestei societăți, echivalează cu o plată nedatorată, iar atitudinea inculpatului care nu a anunțat acest fapt conducerii SC C. SA nu poate fi apreciată ca o manoperă frauduloasă de inducere în eroare a părții contractante, ci reprezintă un fapt omisiv, dar care nu caracterizează elementul material al infracțiunii de înșelăciune, inducerea în eroare, putându-se realiza numai printr-o acțiune comisivă.

Se constată așadar, în raport de ansamblul probator de la dosar că în mod corect, instanța de control judiciar a apreciat că faptele inculpatului privind cele două societăți comerciale sunt de natură comercială și a dispus achitarea acestuia cu privire la infracțiunea de înșelăciune, întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală, în acest sens, instanța de apel motivând amplu și convingător, argumente, pe care și instanța de recurs și le însușește pe deplin și întrucât, au fost redate pe larg în cuprinsul prezentei decizii, reluarea lor nu se mai impune.

2. Nici critica formulată de recurenta parte civilă, în sensul că instanța de apel a încălcat legea, întrucât nu a soluționat explicit și suficient de clar cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei, din infracțiunea de înșelăciune, în infracțiunea de abuz în serviciu, dispozitivul deciziei necuprinzând vreo măsură dispusă cu privire la această cerere, nu poate fi primită, în condițiile în care, instanța de control judiciar, în urma analizării probatoriului de la dosar, și în mod evident, în raport de dispozițiile legale invocate de apelanți, a ajuns la concluzia că faptele inculpatului nu sunt prevăzute de legea penală și ca o consecință, a dispus achitarea lui, lăsând nesoluționată latura civilă a cauzei.

3. Fondată se dovedește, însă, critica de nelegalitate formulată în recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, în sensul că, deși, instanța de apel a apreciat că inculpatul nu se face vinovat de niciuna dintre infracțiunile reținute în sarcina sa prin actul de sesizare a instanței, totuși, prin una din mențiunile finale ale dispozitivului confirmă măsura instanței de fond de a menține sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor inculpatului și părții responsabile civilmente, pentru o eventuală recuperare a prejudiciului cauzat, cu toate că, prin aceeași decizie se face precizarea că latura civilă a cauzei rămâne nesoluționată, datorită temeiului legal al achitării dispuse.

în legătură cu această critică, se rețin următoarele:

în art. 163 alin. (1) C. proc. pen., se arată în mod expres că măsurile asigurătorii se iau în cursul procesului penal de procuror sau de instanța de judecată și constau în indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru, a bunurilor mobile sau imobile, în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune.

Rezultă așadar, că pentru luarea măsurilor asiguratorii legea prevede următoarele condiții: să existe o pagubă materială; paguba să fie produsă prin infracțiune; cu privire la infracțiune să existe un proces penal și să existe parte civilă.

Or, în speță, în condițiile în care, instanța de control judiciar a stabilit că în sarcina inculpatului V.G. nu se poate reține vinovăția pentru săvârșirea vreunei infracțiuni și datorită temeiului legal al achitării dispusă, a lăsat nesoluționată latura civilă a cauzei, soluția de menținere a sechestrului asigurător asupra bunurilor aparținând inculpatului și părții responsabile civilmente este lipsită de fundament legal.

în consecință, pentru considerentele mai sus arătate, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, fiind fondat, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va fi admis, se va casa decizia atacată, precum și sentința penală a primei instanțe, numai cu privire la dispoziția de menținere a sechestrului asigurător instituit în faza de urmărire penală asupra bunurilor inculpatului V.G. și ale părții responsabile civilmente SC M.E. SRL Brăila, prin lichidator judiciar SC C. SRL Brăila, dispoziție pe care o va înlătura.

în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din același cod, recursul declarat de partea civilă SC C. SA București împotriva aceleiași decizii, a fost respins, ca nefondat, și a obligat-o la plata cheltuielilor judiciare către stat.

← ICCJ. Decizia nr. 6586/2005. Penal  ICCJ. Decizia nr. 6577/2005. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6584/2005. Penal