ICCJ. Decizia nr. 6884/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 215 din 19 aprilie 2005, Tribunalul Prahova, în baza art. 461 lit. c) C. proc. pen., a admis contestația la executare, formulată de condamnatul M.I.M., cu privire la sentința penală nr. 195 din 19 august 1998 a Tribunalului Prahova, definitivă prin decizia penală nr. 363 din 17 noiembrie 1998 a Curții de Apel Ploiești.
A constatat că din pedeapsa de 15 ani și 113 zile închisoare aplicată prin sentința penală sus menționată, condamnatul a executat perioadele cuprinse între 7 octombrie 1994 și 11 septembrie 1998 și de la 25 noiembrie 2002 la zi.
în baza art. 36 alin. (3) C. pen., a scăzut din pedeapsa arătată mai sus, timpul deja executat, de la 7 octombrie 1994 la 11 septembrie 1998, de la 25 noiembrie 2002 la zi.
S-a anulat mandatul de executare nr. 338 din 23 decembrie 1998 emis de Tribunalul Prahova și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare potrivit prezentei.
S-au menținut restul dispozițiilor hotărârilor susmenționate.
Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Prahova a reținut că prin sentința penală nr. 207 din 6 septembrie 1995 a Tribunalului Hunedoara, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1957 din 11 septembrie 1997 a Curții Supreme de Justiție, M.I.M. a fost condamnat, la o pedeapsă rezultantă de 16 ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
în baza acestei sentințe, Tribunalul Hunedoara a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 264 din 15 noiembrie 1997, din procesul-verbal de încarcerare nr. 5 din 28 ianuarie 1998 a Penitenciarului Mărgineni rezultând că executarea pedepsei a început la data de 28 ianuarie 1994 și expiră la data de 27 ianuarie 2010.
Din adresa nr. Y/11007 din 5 aprilie 2005 emisă de Penitenciarul Mărgineni rezultă că, la data de 11 septembrie 1998, condamnatul a fost pus în libertate prin întreruperea executării pedepsei conform sentinței penale nr. 137/1998 a Tribunalului Dâmbovița.
Ulterior, prin sentința penală nr. 218 din 18 decembrie 1998, Tribunalul Dâmbovița a admis o nouă cerere de întrerupere executare pedeapsă pentru o durată de 3 luni.
în executarea pedepsei de 16 ani închisoare condamnatul M.I.M. a fost rearestat la 25 noiembrie 2002 și încarcerat la Penitenciarul Ploiești.
Prin sentința penală nr. 195 din 19 august 1998 a Tribunalului Prahova, definitivă prin decizia penală nr. 363 din 17 noiembrie 1998 a Curții de Apel Ploiești, M.I.M. a fost condamnat, la 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. Totodată, în baza art. 39 alin. (2) C. pen., s-a dispus contopirea restului de pedeapsă rămas neexecutat de 15 ani și 113 zile închisoare din pedeapsa de 16 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 207/1995 a Tribunalului Hunedoara, stabilindu-se ca în final acesta să execute pedeapsa de 15 ani și 113 zile. în baza acestei sentințe a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 338 din 23 decembrie 1998.
Din executarea pedepsei de 16 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 207/1995 a Tribunalului Hunedoara a început la data de 28 ianuarie 1994, în mod eronat în sentința Tribunalului Prahova s-a menționat ca data a începerii executării pedepsei, data de 10 decembrie 1997, în raport de care s-a calculat și restul rămas neexecutat și contopit conform art. 39 alin. (2) C. pen.
în raport de toate cele arătate mai sus, apreciind ca fiind întemeiată contestația la executare formulată de condamnat, tribunalul a admis contestația la executare.
Ca atare, instanța a constatat că, din pedeapsa de 15 ani și 113 zile închisoare, astfel cum a fost aplicată prin sentința penală nr. 195 din 19 august 1998 a Tribunalului Prahova, definitivă prin decizia penală nr. 363 din 17 decembrie 1998 a Curții de Apel Ploiești, condamnatul a executat perioadele: de la 7 octombrie 1994 la 11 septembrie 1998 (când a fost pus în libertate ca urmare a întreruperii executării pedepsei) și de la 25 decembrie 2002 (data reîncarcerării), la zi.
La calcularea acestor perioade, tribunalul a avut în vedere faptul, că perioada de la 28 ianuarie 1994 la 7 octombrie 1994, cât condamnatul a fost în executarea pedepsei de 16 ani închisoare aplicată de Tribunalul Hunedoara, a fost deja dedusă de Tribunalul Prahova care a contopit restul de pedeapsă rămas neexecutat de 15 ani și 113 zile.
în temeiul art. 36 alin. (3) C. pen., tribunalul a scăzut din pedeapsa de 15 ani și 113 zile închisoare aplicată prin sentința penală nr. 195 din 19 august 1998 a Tribunalului Prahova, timpul deja executat de la 7 octombrie la 11 septembrie 1998 și de la 25 noiembrie 2002, la zi.
împotriva acestei sentințe a declarat apel condamnatul M.I.M., susținând că în mod eronat s-a reținut în sentința penală nr. 195 din 19 august 1998, că a început executarea pedepsei de 16 ani închisoare la data de 10 decembrie 1997, în realitate executarea pedepsei a început la data de 28 ianuarie 1994.
S-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și pe fond admiterea contestației la executare, în sensul de a se constata că executarea pedepsei a început din 1990 și nu din 1994.
Prin decizia penală nr. 296 din 6 iulie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de contestatorul, condamnat împotriva sentinței penale sus-menționate.
împotriva ambelor hotărâri, în termen legal, a declarat recurs condamnatul M.I.M., criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie. în esență, contestatorul a susținut că ultima infracțiune dedusă judecății, respectiv cea prevăzută de ar. 279 C. pen., a fost săvârșită în perioada ianuarie 1990 - 25 noiembrie 1997 și, cum este o infracțiune continuă, celelalte trei infracțiuni au fost comise și judecate în acest interval de timp, fiind concurente. Ca atare, se impunea contopirea tuturor celor 4 pedepse, conform dispozițiilor art. 36 C. pen., și scăderea din pedeapsa rezultantă a tuturor perioadelor executate, începând cu 9 aprilie 1990. Au fost invocate cazurile de casare prevăzute de art. 3859pct. 3.9, 10, 17 și 18 C. proc. pen.
Examinând recursul declarat de condamnat prin prisma cazurilor de casare invocate, înalta Curte apreciază că acesta este nefondat.
Pentru aceste considerente, s-au văzut și dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea a respins recursul, ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (3) din același cod, a obligat recurentul la cheltuieli judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6886/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 6888/2005. Penal → |
|---|
