ICCJ. Decizia nr. 6914/2005. Penal

Decizii penale ICCJ 2005

Prin sentința penală nr. 373/ P din 28 octombrie 2004, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosarul nr. 584/2004, în baza art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 1 lit. g) și art. 6 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul D.B.M. la 2 ani închisoare.

în baza art. 257 alin. (1), raportat la art. 1 lit. g) și art. 6 din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat inculpatul la 3 ani închisoare.

în baza art. 25, raportat la art. 288 alin. (1) C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat același inculpat la un an închisoare.

în baza art. 25, raportat la art. 288 alin. (1) C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat inculpatul la un an închisoare.

în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

în baza art. 86¹C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe termenul de încercare de 6 ani, calculat potrivit art. 86²C. pen., începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărârii.

Pe durata termenului de încercare a fost obligat inculpatul să se prezinte în mod periodic la S.R.S. din cadrul Tribunalului Bihor, pentru a se verifica respectarea măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86³pct. 1 lit. b), c) și d) C. pen., impuse în sarcina inculpatului.

în baza art. 359 alin. (2) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului prin comunicare scrisă, asupra dispozițiilor legale a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei și asupra măsurilor de supraveghere la care este supus.

în baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii de o zi, măsură luată prin ordonanța de reținere din 17 decembrie 2003 a P.N.A. - Serviciul teritorial Oradea, precum și durata arestării preventive de la 18 decembrie 2003 la 28 octombrie 2004, măsură dispusă prin încheierea nr. 58 din 18 decembrie 2003 a Tribunalului Bihor în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 57/2003.

în baza art. 350 pct. 3 lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului D.B.M.

în baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul N.C.I. din infracțiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 288 alin. (1) C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 288 alin. (1) C. pen., text de lege în baza căruia a fost condamnat la un an închisoare.

în baza art. 81 și art. 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe termenul de încercare de 3 ani, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

în baza art. 359 alin. (2) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului prin comunicare scrisă asupra dispozițiilor legale a căror nerespectare au ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei.

în baza art. 288 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.C.G. la un an închisoare.

în baza art. 288 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul la un an închisoare.

în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele de mai sus în pedeapsa de un an închisoare.

în baza art. 348 și art. 445 C. proc. pen., au fost declarate false:

- permisul de conducere B00058354H pe numele F.A.M.;

- C.I. seria SX nr. 154478 pe numele T.D.L., iar în baza art. 118 lit. a) C. pen., s-a dispus confiscarea acestora.

în baza art. 118 lit. c) C. pen., s-a dispus confiscarea în favoarea statului de la inculpatul S.C.G. a sumei de 100 Euro sau a echivalentului în lei a acestei sume.

în baza art. 6¹alin. (4) din Legea nr. 79/2000 modificată prin Legea nr. 161/2003 a fost obligat inculpatul D.B.M. să restituie martorei denunțătoare F.A.M. suma de 300 Euro sau echivalentul în lei al acestei sume, solicitată de aceasta cu ocazia dezbaterii fondului cauzei.

A fost respinsă cererea P.N.A. privind publicarea hotărârii de condamnare după rămânerea definitivă într-un ziar local.

Onorariile pentru apărătorii din oficiu ai inculpaților în faza de urmărire penală în sumă de 1.200.000 lei, vor fi achitate Baroului Bihor din fondul Ministerului Justiției.

în baza art. 192 alin. (1) și (2) C. proc. pen., au fost obligați inculpații să plătească în favoarea statului, următoarele sume cu titlu de cheltuieli judiciare: 7.000.000 lei, inculpatul D.B.M.; 4.000.000 lei, inculpatul N.C.I.; 4.000.000 lei inculpatul S.C.G., sume incluzând și onorariile apărătorilor din oficiu.

Tribunalul, analizând actele și lucrările din dosarul cauzei, a reținut următoarele:

Conform procesului-verbal de constatare aflat la dosarul de urmărire penală, în data de 21 noiembrie 2003, martora F.A.M. s-a prezentat la punctul de ieșire din țară din Vama Borș, iar printre documentele solicitate la control a prezentat permisul de conducere cu nr. B00058354H, care în urma verificărilor efectuate s-a dovedit a fi falsificat.

Acest document i-a fost procurat martorei de inculpatul D.B.M., care a asigurat-o asupra autenticității documentului invocând faptul că este obținut urmare relațiilor pe care le are în cadrul organelor de poliție abilitate a-l emite. Aceleași asigurări i-au fost oferite de către inculpat martorei I.V.M. Pentru acest document, inculpatul a pretins și primit de la martora F.A.M. suma de 400 dolari S.U.A.

Cercetată pentru folosirea unui document fals, martora F.A.M. a declarat că permisul i-a fost obținut de un anume B. din localitatea Oradea, care a asigurat-o că documentul este perfect valabil, iar în cursul cercetărilor penale pentru a-și proba apărarea a determinat-o pe martora T.N.F., recent expulzată din Italia să-i solicite inculpatului procurarea documentelor care să-i permită reîntoarcerea în această țară.

în realizarea acestui demers, cele două martore s-au întâlnit cu inculpatul D.B.M., iar în cadrul discuțiilor purtate, acesta i-a explicat martorei T.N.F. că rezolvarea problemei sale constă în a-i procura acte care să-i aducă o altă identitate. Discuția s-a limitat doar la acest aspect, inculpatul neavând în acest context vreo cerere asupra lucrătorilor din cadrul poliției.

într-o perioadă de timp ce a urmat acestei întâlniri, martora T.N.F. a plecat în localitatea Craiova, iar la întoarcere, în urma insistențelor martorei F.A.M. aceasta s-a întâlnit din nou cu inculpatul D.B.M., iar în cadrul discuțiilor reluate pe aceeași temă, inculpatul i-a pretins martorei suma de 4.500 Euro, respectiv 4.000 Euro pentru pașaport și 500 Euro pentru cartea de identitate, specificând totodată că avea posibilitatea procurării acestor documente datorită relațiilor pe care le avea asupra unor lucrători din cadrul poliției.

întrucât suma pretinsă depășea posibilitățile financiare ale martorei, aceasta i-a fost împrumutată de martora F.A.M., la fel și banii pe care martora urma să-i plătească pentru realizarea fotografiilor ce i-au fost solicitate de inculpatul D.B.M. în scopul de a fi aplicate pe documentele solicitate.

Ulterior, respectiv în ziua următoare, martora T.N. s-a întâlnit cu inculpatul D.B.M., i-a predat fotografiile, iar la solicitarea acestuia de a-i preda și suma de bani pretinsă contra documentelor, martora i-a răspuns că nu a primit banii promiși cu titlu de împrumut de martora F.A.M. S-a deplasat la locuința acesteia, i-a relatat discuția purtată cu inculpatul, iar aceasta l-a contactat telefonic pe inculpat, stabilindu-se că banii urmau să fie predați a doua zi, respectiv când inculpatul urma să-i predea martorei T.N.

Ziua următoare, respectiv în data de 17 decembrie 2003, cele două martore s-au întâlnit cu inculpatul D.B.M., care le-a comunicat faptul că urmau să se deplaseze în județul Sălaj pentru a obține și pașaportul, stabilind totodată, ca banii pe care martora T.N. trebuia să-i dea pentru cartea de identitate să-i fie remiși pe parcursul drumului. Această călătorie nu s-a mai realizat datorită intervenției organelor de poliție care, urmare denunțurilor depuse, în data de 16 decembrie 2003, de cele două martore, respectiv F.A.M. și T.N., au organizat prinderea în flagrant a inculpatului.

Conform procesului-verbal de percheziție corporală s-a constatat că inculpatul avea asupra sa în această împrejurare, o carte de identitate pe numele T.D.L., având aplicată poza martorei T.N.F.

Atât permisul de conducere predat martorei F.A.M. cât și cartea de identitate ce urma a-i fi predată martorei T.N. au fost falsificate prin utilizarea calculatorului de către inculpatul S.C.G., determinat în acest sens de inculpatul D.B.M. care i-a cerut acestuia din urmă, în primul caz suma de 100 Euro, iar în cel de al doilea caz, a refuzat aceeași sumă oferită de către inculpatul D.B.M. La falsificarea cărții de identitate și-a adus aportul inculpatul N.C.I. prin oferirea datelor de stare civilă ale prietenei sale, respectiv martora T.D.

împotriva sentinței penale a primei instanțe au declarat apel P.N.A. - Serviciul teritorial Oradea și inculpații D.B.M. și N.C.I.

Parchetul a criticat hotărârea sub aspectul individualizării pedepsei aplicate inculpatului D.B.M., solicitând sporirea cuantumului și schimbarea modalității de executare a pedepsei, în sensul de a se dispune privarea de libertate.

în motivare s-a arătat că, în speță, faptele comise prezintă un pericol social crescut, în contextul în care pretinsa influență asupra unor cadre din poliție este în măsură să lezeze grav și imaginea instituției din care face parte persoana respectivă.

Pe de altă parte, s-a considerat că se impune o reindividualizare a pedepsei, avându-se în vedere și atitudinea inculpatului de nerecunoaștere, precum și multitudinea infracțiunilor de corupție săvârșite de acesta.

Inculpații recurenți, prin apărător au solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Recurentul inculpat D.B.M. a susținut că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa, fiind încălcată legea penală imperativă, respectiv, art. 68 alin. (2) C. proc. pen., și nici conținutul acestor infracțiuni pentru care a fost condamnat nu este realizat, pretinsele influențe pe care și le-ar fi arogat neîndeplinind cerințele legii penale.

Inculpatul N.C.I. a susținut că instanța de fond, după schimbarea încadrării juridice a faptei l-a condamnat pentru comiterea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 26, raportat la art. 288 alin. (1) C. pen., reținând existența intenției lui directe în săvârșirea faptei, intenție care, în opinia recurentului nu a fost dovedită ea fiind doar prezumată sau dedusă din împrejurări care nu au legătură cu probele.

A mai arătat recurentul inculpat N.C.I. să se creează precedente periculoase atunci când unul dintre inculpați este condamnat exclusiv pe baza mărturiei unui alt inculpat ale cărui declarații sunt contradictorii.

Curtea de Apel Oradea a respins, ca nefondate, recursurile declarate în cauză, constatând că starea de fapt și vinovăția inculpaților apelanți au fost în mod corect reținute de prima instanță, pe bază de probe concrete, concludente, făcându-se o justă dozare a pedepselor în limitele legale.

în ce privește critica recurentului inculpat D.B.M. privind încălcarea normei imperative prevăzută de art. 68 alin. (2) C. proc. pen., s-a apreciat de către instanța de apel că aceasta este o interdicție adresată organelor judiciare și nu justițiabililor, organele de anchetă încălcând, în speță, această dispoziție legală.

Pe de altă parte, martora F.A.M. se reține că a avut numai un aport moral la determinarea martorei T.N. pentru prinderea inculpatului.

Referitor la cererea de achitare s-a considerat că aceasta nu poate fi primită față de faptul că inculpatul a recunoscut inițial, în prezența apărătorului ales că s-a prevalat de influența sa asupra unor lucrători din cadrul poliției, dar a negat pretinderea și primirea unor sume de bani, retractările sale ulterioare nefiind justificate în vreun fel.

De altfel, declarațiile inițiale ale inculpatului se coroborează cu dispozițiile martorelor F.A.M., T.N., I.V. și T.V., precum și cu înregistrările audio realizate de martora F.A.M., toate aceste probe ducând la concluzia săvârșirii de către inculpat a infracțiunilor reținute în sarcina sa.

Aceeași poziție, de neprimire a criticilor invocate de recurentul inculpat N.C.I. a fost argumentată de instanța de control judiciar, care a reținut că din probele administrate a rezultat că inculpatul N.C.I. l-a ajutat pe coinculpatul D.B.M. la contrafacerea unei cărți de identitate, punându-i la dispoziție datele de stare civilă ale prietenei sale, martora T.D.L.

Apărările acestui inculpat, în sensul că datele de stare civilă ale prietenei sale i-ar fi fost cerute de inculpatul D.B.M. pentru a-i face viză de reședință unei verișoare a inculpatului, urmând ca în baza acestei vize de reședință să se obțină pașaport eliberat de autoritățile din Sălaj, deoarece în Bihor pentru eliberarea unui asemenea act s-ar fi așteptat mai mult, este infirmată de împrejurarea că inculpatul N.C.I. datorită pregătirii sale de subofițer de poliție și fost ajutor de șef de post care are atribuții pe linie de evidență a populației cunoștea faptul că pașapoartele nu se eliberează pe baza unei vize de reședință, ci numai pe baza domiciliului solicitantului.

în plus, inculpatul N.C.I. care era prieten cu martora T.D.L. cunoștea faptul că aceasta nu era titulara apartamentului unde urma să-și stabilească reședința verișoara inculpatului D.B.M., nefiind posibilă încheierea unui contract de închiriere cu aceasta, act pe baza căruia să se poată acorda viză de reședință.

Referitor la motivul de apel al P.N.A., instanța de control judiciar a apreciat că instanța de fond a făcut o corectă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului D.B.M., avându-se în vedere toate criteriile legale de individualizare, respectiv, periculozitatea concretă pentru societate, afectarea imaginii instituției poliției dar și circumstanțele personale ale inculpatului, elementele care justifică, în opinia instanței de apel, menținerea pedepsei aplicate atât sub aspectul cuantumului cât și al modalității de executare.

Decizia instanței de apel a fost atacată cu recurs de P.N.A. și de inculpații D.B.M. și N.C.I., fiecare dintre recurenți reiterând, în esență, criticile invocate în apel.

Astfel, P.N.A. invocă greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului D.B.M., susținând că se impune majorarea pedepsei și executarea ei în regim de detenție dat fiind gravitatea celor două infracțiuni e corupție săvârșit de acest inculpat, lezarea gravă a imaginii instituției poliției dar și atitudinea procesuală abordată de inculpat, de nerecunoaștere a faptelor, precum și persistența infracțională evidențiată de numărul infracțiunilor comise.

în recursurile lor inculpații au solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., reluând argumentele învederate cu ocazia judecării apelurilor.

Recursurile declarate în cauză sunt fondate, dar prioritar pentru motivele ce urmează a fi arătate.

Potrivit art. 200 C. proc. pen., urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul de a se dispune trimiterea în judecată.

Rezultă așadar, că probele strânse în cursul urmăririi penale pot servi numai ca temei pentru trimiterea în judecată, iar pentru a constitui temeiul pronunțării unei hotărârii judecătorești acestea trebuie verificate în cursul cercetării judecătorești, prin administrarea lor în mod nemijlocit de către instanță, în ședință publică, oral și contradictoriu potrivit art. 287 - art. 290 și urm. C. proc. pen.

Numai după efectuarea unei asemenea verificări, printr-o cercetare judecătorească temeinică, cu respectarea principiilor fundamentale ale fazei de judecată și după administrarea oricăror alte probe care vor apare necesare pentru stabilirea adevărului instanța își poate forma motivat convingerea cu privire la faptele și vinovăția persoanelor trimise în judecată, pronunțând în consecință, o hotărâre judecătorească temeinică și legală.

Din examinarea lucrărilor efectuate în cauză de către instanțe rezultă însă că, în speță s-au pronunțat hotărâri judecătorești de condamnare și, respectiv de menținere a acesteia fără ca cercetarea judecătorească să fi fost completă, cu încălcarea dispozițiilor art. 287 - art. 290 C. proc. pen., nelegalitate ce a trecut neobservată de către instanța de apel.

Astfel, deși în faza de urmărire penală au fost audiați un număr de unsprezece martori, în faza cercetării judecătorești instanța s-a limitat la citarea și audierea unui număr de cinci martori și deși la termenul din 11 martie 2004 a admis efectuarea unei expertize criminalistice având ca obiective stabilirea autenticității unei casete audio și identificarea unei persoane după voce și vorbire, ulterior instanța a revenit asupra acestei probe cu motivarea că expertiza nu se poate face într-un termen rezonabil față de împrejurarea că aparatul care a servit la efectuarea înregistrării nu ar putea fi pus la dispoziția experților în timp util.

Pe de altă parte, din analiza declarațiilor inculpatului recurent D.B.M. rezultă că la derularea unor discuții purtate de acesta cu martora F.A.M. a asistat și o altă persoană K.C., care au cunoștință despre conținutul convorbirilor purtate.

Prin revenirea asupra unei probe esențiale și omiterea citării și audierii unor martori, instanța de fond a lăsat nelămurite aspecte de care depindea aflarea adevărului, nesocotind astfel dispozițiile art. 3, 4 și 65 C. proc. pen., potrivit cărora este obligată să-și exercite rolul activ pentru stabilirea adevărului, sarcina probei revenindu-i în exclusivitate.

în conformitate cu obligațiile ce-i revin, instanța trebuia să verifice realitatea susținerilor inculpaților recurenți și apărările acestora prin consultarea tuturor martorilor propuși prin actul de inculpare, citarea și audierea numitului K.C., efectuarea de confruntări între inculpați și martori, precum și a expertizei criminalistice încuviințate inițial.

Numai după verificarea declarațiilor tuturor martorilor în cursul cercetării judecătorești, în ședință publică, nemijlocit, oral și contradictoriu și, după epuizarea celorlalte probe, instanța va putea reține motivat care dintre declarații exprimă adevărul și își va putea forma convingerea cu privire la vinovăția sau nevinovăția inculpaților recurenți.

Pentru considerentele arătate, înalta Curte urmează să admită recursurile declarate în cauză, să caseze hotărârile pronunțate și să trimită cauza spre rejudecare la prima instanță.

Cu ocazia rejudecării, instanța de fond urmează să administreze din oficiu, orice alte probe ce vor apare ca fiind necesare pentru stabilirea adevărului referitor la învinuirile aduse inculpaților recurenți.

Au fost văzute și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.;

← ICCJ. Decizia nr. 6915/2005. Penal		ICCJ. Decizia nr. 6908/2005. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 6914/2005. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6914/2005. Penal