ICCJ. Decizia nr. 6907/2005. Penal. Plângere recurs. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.6907/2005
Dosar nr. 4946/2005
Şedinţa publică din 7 decembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 7 din 19 mai 2005 pronunţată de Curtea Militară de Apel, în dosarul nr. 22/2005, s-a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul V.V. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale emisă de Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel la data de 10 decembrie 2004 în dosarul nr. 30/P/2004.
A fost obligat petentul la 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin plângerea formulată la 28 august 2004, adresată Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, petentul V.V. a sesizat săvârşirea infracţiunii de calomnie prevăzută de art. 206 alin. (1) C. pen., de către colonelul magistrat B.G.V., procuror militar în cadrul Parchetului Militar Cluj Napoca.
În motivarea plângerii s-a arătat că procurorul militar l-a făcut mincinos atunci când a redactat rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale şi considerentele acesteia în dosarul nr. 148/P/2003 la 16 iunie 2004 şi, în special, atunci când s-a reţinut de acelaşi procuror concluzia că faptele sesizate de petent „sunt nereale".
Cu ocazia verificărilor efectuate în cadrul urmăririi penale a rezultat că deţinutul V.V. se află în executarea unei pedepse, de 9 ani închisoare, pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 şi art. 175 lit. a) şi i) C. pen. În perioada 2001 – 2003, petentul a formulat mai multe plângeri şi memorii în legătură cu faptul condamnării sale ori cu executarea pedepsei. Într-o asemenea din urmă plângere adresată Parchetului Militar Cluj Napoca, ce a constituit obiectul dosarului nr. 148/P/2003, deţinutul a reclamat săvârşirea unor fapte penale de către şeful S.E.D. din Penitenciarul Gherla. Procurorul militar colonel magistrat B.G.V., în soluţia de neîncepere a urmăririi penale [(în baza art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.)] adoptată prin rezoluţia din 16 iunie 2004, a ajuns la concluzia că „nici una dintre pretinsele fapte nu se confirmă".
În acelaşi sens a fost comunicată soluţia către petentul deţinut, ocazie cu care s-a menţionat că „aspectele sesizate nu s-au confirmat".
Această comunicare, datată la 16 iunie 2004, a fost primită la Penitenciarul Gherla în vederea înmânării ei deţinutului V.V. la 23 iunie 2004.
Din cercetările efectuate la urmărirea penală mai rezultă că nota procurorului militar colonel magistrat B.G.V. este în sensul că faptele imputate de către petent şefei biroului „Evidenţă deţinuţi", locotenent R.A., cât şi altor cadre militare din Penitenciarul Gherla nu au suport probator şi, în consecinţă, sunt nereale.
Din întregul material probator administrat în cauză în faza procesuală a urmăririi penale s-a constatat că fapta de calomnie prevăzută de art. 206 alin. (1) C. pen., sesizată de petentul deţinut V.V. nu a fost comisă, iar motivarea soluţiei în sensul deja arătat nu are nici o relevanţă în sensul pretins de persoana care a reclamat.
Împotriva rezoluţiei din 10 decembrie 2004 de neîncepere a urmăririi penale faţă de colonel magistrat B.G.V. urmare a plângerii petentului V.V. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de calomnie prevăzută de art. 206 alin. (1) C. pen., acesta din urmă a formulat plângere adresându-se direct Curţii Militare de Apel.
Potrivit art. 2781 C. proc. pen., plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta se rezolvă de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de apel ori de procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
Din înscrisul existent din dosarul acestei instanţe rezultă că petentul V.V. nu a formulat plângere la procurorul ierarhic superior împotriva rezoluţiei din 10 decembrie 2004 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale în dosarul nr. 30/P/2004.
Art. 2781, 2 C. proc. pen., prevede că persoana vătămată precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă, numai în cazurile în care a fost respinsă plângerea formulată conform art. 275 – art. 278, împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de încetare a urmăririi penale, date de procuror.
Cum din actele dosarului nu rezultă că petentul deţinut ar fi procedat potrivit art. 2781 C. proc. pen., Curtea a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale din 10 decembrie 2004 emisă în dosarul nr. 30/P/2004 de Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petentul V.V., criticând-o sub aspectul greşitei respingeri a plângerii ca inadmisibilă.
Examinând recursul declarat de petent conform dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat.
Soluţia adoptată de instanţa de fond este corectă întrucât petentul nu s-a adresat cu plângere procurorului ierarhic superior celui care a adoptat rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale nr. 30/P72004, neparcurgând procedura prealabilă obligatorie la care face referire art. 2781 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
În consecinţă, plângerea împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale era inadmisibilă iar recursul împotriva soluţiei instanţei de fond care a constatat acest aspect este nefondat.
Pentru aceste considerente, văzând şi dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul, ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (3) din acelaşi cod, va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul V.V. împotriva sentinţei nr. 7 din 19 mai 2005 a Curţii Militare de Apel.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 120 RON (1.200.000 lei), cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 40 RON (400.000 lei), reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 decembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6889/2005. Penal. Plângere recurs. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6913/2005. Penal. Art. 189 Cod Penal. Recurs → |
|---|
