ICCJ. Decizia nr. 6958/2005. Penal

Prin sentința penală nr. 35 din 11 mai 2005 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, s-a respins plângerea formulată de petentul G.C., împotriva rezoluției Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești nr. 161/P/2004, ca nefondată.

în motivarea acestei hotărâri se rețin următoarele:

Petentul a formulat plângere împotriva magistraților M.D. și R.C. ș.a. de la Judecătoria Ploiești și de la Tribunalul Prahova dar și față de avocat D.L., potrivit art. 2781C. proc. pen., deoarece aceștia nu au verificat actele dosarului de urmărire penală nr. 1581/P/2002, atunci când au pronunțat și apoi motivat sentința penală nr. 3397 din 18 decembrie 2003 și prin care s-a respins plângerea sa, împotriva ordonanței nr. 1581/P/2002 din 20 martie 2003 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, după cercetările efectuate prin Rezoluția nr. 161/ P din 20 decembrie 2004, a dispus neînceperea urmăririi penale față de: judecătorul M.D. de la Judecătoria Ploiești pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 și 246 C. pen.; față de judecătorii M.T., I.G. și A.G. de la Tribunalul Prahova pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP); față de procurorii C.R. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești și V.I. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) și față de avocata D.L. de la Baroul Ploiești pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), faptele reclamate neexistând.

Rezoluția nr. 161/ P din 20 decembrie 2004 a fost menținută prin rezoluția nr. 301/II/2005 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Nemulțumit de toate aceste rezoluții petentul a formulat plângerea de față, în baza art. 2781C. proc. pen. Instanța de fond prin sentința penală nr. 35 din 11 mai 2005, constatând că magistrații nu s-au comportat abuziv, în exercitarea obligațiilor de serviciu că nu au comis nici falsuri în adoptarea hotărârilor judecătorești invocate, au respins plângerea și au menținut rezoluția procurorului.

Nemulțumit și de această sentință, petiționarul, a declarat recursul de față, nemotivat în scris și nesusținut nici oral, recurentul neprezentându-se nici personal și nici prin avocat, deși la cererea sa, i s-au acordat două termene.

După examinarea, din oficiu, a sentinței recurate, Curtea va reține că aceasta este temeinică și legală și ca atare va fi menținută.

în consecință recursul va fi respins, ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

S-au aplicat și dispozițiile art. 192 C. proc. pen.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6958/2005. Penal