ICCJ. Decizia nr. 6973/2005. Penal
| Comentarii |
|
Condamnatul C.M. prin cererea înregistrată la 29 septembrie 2005 pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, formându-se dosarul nr. 3182/2005, a solicitat ca în baza art. 461 lit. d) C. proc. pen., coroborat cu art. 449 alin. (2) C. proc. pen., să fie contopite pedepsele ce i-au fost aplicate pentru fapte concurente și anume:
- pedeapsa de 18 ani închisoare în care s-a contopit pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1574 din 20 iunie 2002 a Judecătoriei sectorului 5 București și pedeapsa de 18 ani închisoare aplicată prin decizia penală nr. 486 din 15 februarie 1999 a Curții Supreme de Justiție cu pedeapsa de 10 ani închisoare, aplicată prin sentința penală definitivă nr. 72 din 12 februarie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală.
Curtea, după verificarea actelor dosarului, a constatat, ca întemeiată, contestația la executare deoarece:
Este de reținut în primul rând că, pedepsele de 18 ani închisoare, 7 ani închisoare și 10 ani închisoare, au fost aplicate condamnatului C.M. pentru infracțiuni aflate în concurs real.
Astfel fiind, condamnatul ar fi avut vocație conform art. 36 C. pen., la contopirea pedepselor după regulile prevăzute de art. 34 și art. 35 C. pen.
în prezent însă, nu mai este posibilă contopirea acestor pedepse, întrucât această operație nu se poate efectua decât cu privire la pedepse executabile. Or, în prezent condamnatul nu mai are de executat decât pedeapsa de 10 ani închisoare, deoarece resturile rămase neexecutate din pedepsele de 18 ani închisoare, respectiv 7 ani închisoare, au fost grațiate prin decret prezindețial. Astfel fiind, contopirea nu poate opera, întrucât de executat nu mai este decât ultima dintre pedepse și anume cea de 10 ani închisoare.
Pe cale de consecință, condamnatul nu ar putea să beneficieze de computările legale arătate de art. 36 alin. (3) C. pen., ceea ce vine în contradicție flagrantă cu prevederile art. 5, 6 și 13 din C.E.D.O.
în concret, raportat strict la legislația română existentă, speța de față nu ar putea avea, din punct de vedere strict formal, decât soluția de respingere, dat fiind că nu este posibilă contopirea.
Dar conform art. 11 alin. (2) din Constituția României, C.E.D.O., a devenit normă de drept intern, astfel încât aplicarea acesteia este obligatorie.
Din perspectiva art. 5, 6 și 13 din C.E.D.O., condamnatul are dreptul ca să beneficieze de un proces echitabil, în cadrul căruia să-i fie respectat dreptul fundamental la libertate.
Potrivit acestor considerente de fapt dar și de drept, Curtea de Apel București, secția I penală, a pronunțat sentința penală nr. 140 din 24 octombrie 2005 și prin care a hotărât: "în baza art. 461 lit. d) C. proc. pen., raportat la art. 449 C. proc. pen., cu referire la art. 11 alin. (2) din Constituția României și la art. 5, 6 și 13 din C.E.D.O., admite cererea condamnatului C.M.
Constată ca fiind concurente în condițiile art. 33 lit. a) C. pen., infracțiunile pentru care condamnatului C.M. i-au fost aplicate pedepse cu închisoare prin decizia penală nr. 486 din 15 februarie 1999 a Curții Supreme de Justiție, prin sentința penală definitivă nr. 1574 din 20 iunie 2002 a Judecătoriei sector 5 București și prin sentința penală nr. 72 din 12 decembrie 2003 a Curții de Apel București, definitivă prin decizia penală nr. 5459 din 28 septembrie 2005 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.
Constată că prin Decretul nr. 1164/2004 a Președintelui României (M. Of. nr. 1207/16.12.2004), au fost grațiate resturile rămase neexecutate din pedepsele aplicate condamnatului C.M. prin decizia penală nr. 486/1999 a Curții Supreme de Justiție și prin sentința penală nr. 1574/2002 modificată prin decizia penală nr. 776/2004 a Curții de Apel București, situație recunoscută prin sentința penală definitivă nr. 2891 din 14 iunie 2005 a Judecătoriei Craiova.
Constată că, în prezent, condamnatul C.M. are de executat 10 ani închisoare, pedeapsă aplicată prin sentința penală nr. 72 din 12 decembrie 2003, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 5459 din 28 septembrie 2005 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pedeapsă ce este aplicată pentru o faptă concurentă cu acele fapte pentru care resturile de pedeapsă rămase neexecutate au fost grațiate prin Decretul nr. 1164/2004 a Președintelui României.
Constată că din pedepsele ce au fost grațiate, condamnatul a executat în detenție perioadele de la 10 ianuarie 1997 la 9 iulie 1998, de la 17 februarie 1999 la 16 decembrie 2004 și de la 17 decembrie 2004 la 14 iunie 2005, perioade pe care le deduce din pedeapsa de 10 ani închisoare, executabilă în prezent.
Deduce din aceeași pedeapsă, de 10 ani închisoare și perioada de la 28 septembrie 2005 la zi.
S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen.
Conform art. 35 C. pen., raportat la art. 120 alin. (3) și (4) C. pen., condamnatul va executa și pedeapsa complementară constând în degradarea militară prevăzută de art. 67 C. pen., precum și pedeapsa complementară a interdicției de exercitare pe timp de 7 ani după executarea pedepsei principale a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., precum și măsura de siguranță prevăzută de art. 116 C. pen., privitoare la interdicția de a se afla pe raza teritorială a municipiului București și Petroșani timp de 5 ani după executarea pedepsei principale.
Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea nr. 228/03 din 28 septembrie 2005 emis de Curtea de Apel București, secția I penală, și emiterea unui nou mandat de executare.
Parchetul nemulțumit fiind de această hotărâre, respectiv sentința penală nr. 140 din 28 octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală, în termenul legal, a declarat recurs, socotind-o contrară legii pentru greșita deducere a arestării preventive de la 10 ianuarie 1997 la 9 iulie 1998 din pedeapsa pe care o execută în prezent condamnatul C.M., de 10 ani închisoare, caz de casare prevăzut de art. 3859pct. 171 C. proc. pen.
împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și A.V.M. 1990 - 1991 din România, socotindu-se vătămați prin pronunțarea acestei hotărâri, care în loc de a fi aplicat un spor de pedeapsă condamnatului C.M. și în loc să fi fost trași la răspundere penală și toți vinovații "Mineriadelor", au fost ignorate toate aceste realități și prevederi legale. în final, au solicitat a se reține că recursul declarat este admisibil și se impune îndreptarea sentinței penale recurate în sensul celor de mai sus.
Recursul declarat de A.V.M. 1990 - 1991 din România este inadmisibil, iar recursul declarat de parchet, este nefondat.
Curtea examinând actele dosarului urmează a reține următoarele:
Obiectul cauzei penale de față este cererea de contopire a pedepselor aplicate condamnatului C.M. prin sentințele penale sus-menționate, infracțiunile comise fiind în concurs real potrivit art. 33 lit. a), art. 34 și art. 36 C. pen.
Această cerere a condamnatului a fost soluționată prin sentința nr. 140 din 24 octombrie 2005, constatându-se îndeplinite cerințele textelor de mai sus.
Astfel fiind, instanța, prin admiterea acestei cereri a condamnatului, a adus la îndeplinire o obligație legală și în același timp nu a putut să refuze acestuia un drept de asemenea legal și anume de clarificarea situației ivite pe timpul executării pedepselor aplicate, din cauza condamnării sale în timpi diferiți pentru unele dintre infracțiuni, aflate în concurs, a apreciat însă că se află în cazul unei contestații la executare și datorită grațierii individuale intervenită pentru unele dintre aceste pedepse.
în aceste condiții s-a ajuns la aplicarea dispozițiilor art. 461 lit. d) C. proc. pen., ce reglementează .. "o cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei ivită în cursul executării" .. și astfel s-a soluționat cererea condamnatului în fond, fără citarea părții recurente A.V.M. 1990 - 1991 din România, deoarece legea nu prevede aceasta.
în consecință, această asociație, nefiind parte, la faza judecării în fond și cum obiectul cauzei penale de față (pe care l-am detaliat) are o sferă strictă și doar de aplicare tehnică a textelor ce reglementează, contestația la executare în materie penală, recurenta nu se poate prevala de dispozițiile art. 362 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., pentru a-și justifica legitimarea procesuală.
Ca atare, asociația recurentă a declarat recurs, dar care este inadmisibil și ca atare va fi respins, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., cu unanimitate de voturi.
Față de această parte recurentă se vor aplica și dispozițiile art. 192 C. proc. pen.
Trecând la analiza recursului declarat de parchet, în raport de critica adusă, dar și după verificarea din oficiu, se constată că hotărârea atacată este temeinică și legală și în consecință, va fi menținută.
Este de necontestat că pedeapsa de 10 ani închisoare pe care o execută în prezent condamnatul, este aplicată pentru infracțiuni aflate în concurs real, cu cele pentru care a fost pedepsit la 7 ani închisoare și respectiv, 18 ani închisoare, aplicate prin hotărâri judecătorești (singurele) care erau deja definitive, la data la care s-a emis decretul prezidențial nr. 1164 din 15 decembrie 2004 și prin care condamnatul C.M. a fost grațiat.
Cum, prin decretul menționat, condamnatul a beneficiat de o grațiere individuală și necondiționată a restului din pedepsele de 7 și respectiv 18 ani închisoare, acestea în prezent nu mai sunt executabile și deci nu pot fi puse în discuție în cadrul unei operații clasice, tipice, de contopire, cu pedeapsa de 10 ani închisoare pe care o execută în prezent, deși toate infracțiunile sunt concurente.
Rezultă deci că, instanța de fond temeinic și legal a apreciat prin sentința penală nr. 140 din 24 octombrie 2005 că deși toate faptele pentru care a fost condamnat definitiv, în timpi diferiți, sunt concurente, contopirea acestora nu mai poate avea loc, deoarece două dintre ele au fost grațiate și a rămas de executat doar cea de 10 ani închisoare.
Deci, faptic și legal, se pot contopi doar pedepsele executabile aplicate pentru infracțiuni concurente.
în această situație fiind, instanța de fond temeinic și legal constatând cele de mai sus, a ajuns la concluzia că, ar fi inechitabil dar și nelegal, de a i se refuza condamnatului, recunoașterea dreptului, de scădere, din pedeapsa pe care o execută de 10 ani închisoare și a perioadei arestării preventive de la 10 ianuarie 1997 la 9 iulie 1998, atâta timp cât toate infracțiunile sunt concurente.
De altfel, a nu se recunoaște acest drept pe care-l are condamnatul, ar însemna a fi nesocotite prevederile art. 36 și art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), precum și ale art. 461 lit. d) C. proc. pen.
De aceea, instanța de fond a apreciat că, cererea intitulată de condamnat ca fiind de contopire, după ce a beneficiat în parte de grațierea individuală a unora dintre pedepse, se reduce doar la operația de deducere a perioadelor de timp executate de condamnat în arest preventiv, în executarea tuturor pedepselor, tocmai pentru că toate sunt concurente.
Așa fiind, cererea condamnatului C.M. ce privește constatarea unei cauze de stingere ori de micșorare a pedepsei, astfel după cum o prevăd dispozițiile art. 461 lit. d) C. proc. pen., a determinat scăderea tuturor perioadelor de arestare preventivă, din cauzele soluționate pentru infracțiunile concurente, iar la speță ne referim la pedepsele de 7 și respectiv 18 ani închisoare, aplicate prin hotărâri judecătorești, în timpi diferiți.
Nu i se pot refuza aceste deduceri, pentru că numai acum, o singură dată și în final, avându-se în vedere toate hotărârile definitive de condamnare, asupra tuturor infracțiunilor concurente, s-a putut rezolva incidentul ivit pe timpul executării pedepsei de 10 ani închisoare.
Așa deci, se reține potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), art. 11 alin. (2) din Constituția României,art. 5, 6 și 13 din Convenția C.E.D.O., ce face parte din dreptul intern, că acest condamnat s-a adresat instanței naționale cu o cerere de contopire, având dreptul să beneficieze de un proces echitabil și prin care să-i fie respectat și dreptul fundamental la libertate.
Ori, tocmai acest drept ar fi încălcat, dacă nu s-ar deduce și perioada arestului preventiv de la 10 ianuarie 1997 la 9 iulie 1998, neavând relevanță că pedeapsa de 18 ani închisoare a fost grațiată.
Altfel spus, dacă în cazul a două infracțiuni concurente, judecate separat, numai una dintre pedepse a fost grațiată, timpul executat din aceasta, trebuie să fie scăzut din durata pedepsei de executat, adică cea negrațiată, în caz contrar s-ar nesocoti, consecințele concursului real de infracțiuni.
După cum arătam nu pot fi omise nici prevederile art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), potrivit cărora .. "timpul reținerii și arestării preventive, se scade din pedeapsa închisorii pronunțate și atunci când a fost urmărit sau judecat în mod separat" pentru acele infracțiuni concurente, precum și ale art. 36 alin. (3) C. pen., și care stipulează, de asemenea, deducerea atunci când .. "dacă infractorul a executat în totul sau în parte pedeapsa aplicată prin hotărârea anterioară, ceea ce s-a executat se scade din durata pedepsei aplicate pentru infracțiunile concurente" .. .
Pentru toate aceste considerente, recursul declarat de parchet cu majoritate de voturi a fost respins, ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., și menținută hotărârea atacată ca temeinică și legală sub toate aspectele.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6974/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 6951/2005. Penal → |
|---|
