ICCJ. Decizia nr. 7194/2005. Penal
Comentarii |
|
Prin încheierea din 5 decembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 2232/P/2005, Curtea de Apel Timișoara a dispus, printre altele, menținerea stării de arest a inculpatei B.O.M. în temeiul art. 3002C. proc. pen.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a inculpatei, la dosar existând date certe că lăsarea în libertate a acesteia prezintă pericol pentru ordinea publică în raport de modul concret de săvârșire a faptelor, și persoana acesteia.
împotriva acestei încheieri, în termen legal, inculpata a declarat recurs, solicitând, inclusiv prin apărător, revocarea măsurii arestării preventive și punerea în libertate.
Recursul nu este fondat.
în speță, instanța legal sesizată s-a conformat dispozițiilor art. 3002C. proc. pen. și a verificat, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând, potrivit art. 160b din același cod, în sensul că a constatat, pe baza probelor administrate, că temeiurile care au determinat arestarea subzistă, existând motive verosimile de a bănui că inculpata a comis infracțiunile pentru care a fost trimisă în judecată.
Așa cum rezultă din actele dosarului, în cauză au fost respectate și dispozițiile art. 5 din C.A.D.O.L.F., măsura arestării fiind luată de judecător, iar ulterior a fost menținută pe baza condamnării pronunțate de un tribunal competent, respectiv de Tribunalul Timiș, care, prin sentința penală nr. 120/ PI din 9 februarie 2005, a condamnat-o pe inculpată la pedeapsa rezultantă de 13 ani închisoare.
Constatând că sunt întrunite atât cerințele art. 3002_i de art. 160b alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpată, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) din același cod.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpata a fost obligată la cheltuieli judiciare către stat.
← ICCJ. Decizia nr. 7199/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 7197/2005. Penal → |
---|