ICCJ. Decizia nr. 771/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată sub nr. 5642/2004 la Tribunalul București, secția I penală, inculpatul S.J., a solicitat revocarea măsurii arestării preventive, întrucât boala de care suferă nu poate fi tratată în rețeaua medicală a D.G.P.
Constatându-se că inculpatul avea pe rol o cauză în care era judecat pentru săvârșirea unor fapte penale și care formează obiectul dosarului nr. 1573/2004, (prin încheierea din 14 septembrie 2004) s-a dispus conexarea acestuia cu cererea de față, întrucât între ele există o legătură directă.
După conexare, inculpatul a arătat că în mod greșit instanța a apreciat cererea sa ca fiind o cerere de revocare a măsurii arestării preventive și că în realitate aceasta este o contestație la executarea măsurilor dispuse prin încheierea de ședință din 20 august 2004, pronunțată în dosarul nr. 1573/2004, având drept temei juridic art. 461 lit. a), b) și c) C. proc. pen., în sensul că s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă, executarea este îndreptată împotriva altei persoane și există nelămuriri cu privire la hotărârea ce se execută, în sensul că numele său și datele de stare civilă sunt trecute în mod greșit în mandatul de arestare preventivă și preluate în încheierea de ședință.
Tribunalul București, secția I penală, prin sentința penală nr. 1286 din 13 octombrie 2004, a respins, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de inculpatul S.J.
în motivarea acestei hotărâri s-a arătat că contestația la executare așa cum este aceasta reglementată, reprezintă un mijloc procesual de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării unei hotărâri definitive [(cu excepția variantei prevăzută la art. 461 lit. a) C. proc. pen.)] prin care s-a soluționat cauza în fond și s-a pronunțat o sentință de condamnare și un mijloc de soluționare a plângerilor ocazionate de punerea în executare a dispozițiilor dintr-o încheiere de ședință, chiar dacă și încheierea de ședință este o hotărâre în sensul dispozițiilor art. 311 C. proc. pen. și că această concluzie rezultă "din întreaga reglementare a materiei contestației la executare, textul vorbind despre "instanță de executare" care conform art. 418 C. proc. pen., este instanța de fond, instanță în a cărei circumscripție se află locul de detenție, "condamnat", "hotărârea de condamnare".
S-a mai arătat că problemele ridicate de inculpat au fost invocate și în cadrul cercetării judecătorești în dosarul nr. 1573/2004, ocazie cu care instanța a apreciat că "consemnarea greșită a datei sale de naștere și a codului său numeric personal, reprezintă doar o eroare materială care urmează procedura prevăzută de art. 195 C. proc. pen.".
împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul S.J. pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în sensul că se impune desființarea sentinței aplicate și pe fond admiterea contestației la executare, urmând să se constate că încheierea din 20 august 2004 nu este nelegală și netemeinică.
Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 889/ A din 23 noiembrie 2004, a respins, ca nefondat, apelul declarat de contestatorul S.J., cu motivarea că "în mod corect instanța de fond a reținut că potrivit art. 461 C. proc. pen.", contestația la executare este un mod de soluționare a incidentelor ivite în cursul executării unei hotărâri definitive prin care s-a soluționat cauza în fond, iar faptul că acesta este nemulțumit de anumite măsuri luate prin încheierea criticată "este un aspect care poate fi rezolvat pe calea căilor de atac prevăzute de lege, apel sau recurs, depinde dacă încheierea poate fi atacată separat cu recurs".
Decizia curții de apel a fost atacată cu recurs de către contestatorul S.J. pe care a criticat-o pentru aceleași motive invocate și la judecata în apel și anume nelegalitatea încheierii din 20 august 2004, prin care s-au luat măsuri ce-i aduc atingere drepturilor procesuale și în care s-au strecurat erori ce fac imposibilă aplicarea dispozițiilor luate.
Recursul este nefondat.
Așa cum au arătat instanța de fond și cea de apel, calea de atac a contestației în anulare este o cale de atac extraordinară și nu poate fi folosită decât în situația hotărârilor judecătorești rămase definitive.
Cum în cauza în speță nu ne aflăm în fața unei asemenea hotărâri, respectiv care să fi rezolvat fondul pricinii, ci a unei încheieri prin care au fost luate măsuri vremelnice, asupra cărora se poate reveni în orice moment al procesului penal, mai precis până la rămânerea definitivă a hotărârii pronunțată, dacă situațiile care au impus luarea ei au dispărut, folosirea căii de atac uzitată de contestator este inadmisibilă.
Tot astfel, faptul că în unele lucrări întocmite pe parcursul procesului penal s-au strecurat erori evidente, acestea nu pot fi rezolvate pe calea contestației la executare, pentru asemenea situații legiuitorul punând la dispoziția celor interesați instituția îndreptării erorilor materiale (art. 195 C. proc. pen.).
Pentru considerentele ce preced, urmează a se constata că în mod justificat prima instanță a respins, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de contestatorul S.J., iar instanța de apel a menținut această hotărâre.
Prin urmare, motivele de recurs invocate în cauză nu au fost fondate, recursul declarat a fost respins, ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și s-a dispus potrivit dispozitivului prezentei decizii.
| ← ICCJ. Decizia nr. 777/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 738/2005. Penal → |
|---|
