ICCJ. Decizia nr. 847/2005. Penal. Plângere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 847/2005
Dosar nr. 7087/2004
Şedinţa publică din 4 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
În anul 1998, petentul I.I.I. a depus o plângere penală la Parchetul Militar Cluj, împotriva fostei sale soţii C.R. şi căpitanului de poliţie C.M. (actualmente inspector şef adjunct la Inspectoratul Poliţiei judeţului Alba) pentru comiterea infracţiunilor de fals intelectual şi uz de fals prevăzute de art. 289 şi art. 291 C. pen.
S-a arătat că, în anul 1996, în timpul soluţionării unui dosar civil, în care fosta sa soţie îşi împărţea bunurile comune, Judecătoria Aiud a făcut o adresă către Poliţia oraşului Ocna Mureş, în care s-au cerut relaţii cu privire la bunurile luate în anul 1991 de C.R. de la fostul ei soţ.
Poliţia în adresa de răspuns, semnată de C.M., a comunicat instanţei că au fost luate diferite bunuri, însă s-a menţionat eronat că ridicarea bunurilor a avut loc în prezenţa lui I.I.I.
Prin rezoluţia din 17 martie 1999, Parchetul Militar Cluj a dispus neînceperea urmăririi penale, în dosarul nr. 37/P/1998, privind pe C.M. şi C.R., motivându-se că nu sunt elemente constitutive ale infracţiunilor reclamate.
Plângerea împotriva sus-menţionatei rezoluţii, formulată de petent a fost respinsă prin ordonanţa din 26 februarie 2001, a prim procurorului militar al Parchetului Militar Cluj.
Prin rezoluţia din 12 octombrie 2001, secţia Parchetelor Militare din Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, a dispus infirmarea soluţiei adoptată de Parchetul Militar Cluj şi continuarea cercetărilor.
Conform rezoluţiei din 11 decembrie 2001, prim procurorul militar al Parchetului Militar Cluj a dispus în temeiul art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale în cauza respectivă, motivându-se că nu s-a dovedit că ofiţerul reclamat a acţionat cu intenţie de a nedreptăţi pe petent.
Plângerea petentului împotriva rezoluţiei de neînceperea urmăririi penale, adoptată de Parchetul Militar Cluj la 11 decembrie 2001, a fost respinsă, soluţia fiind considerată legală şi temeinică, motivându-se că nu a existat intenţie delictuoasă la cei reclamaţi.
După respingerea plângerilor formulate, petentul s-a adresat cu plângere în baza art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., la Judecătoria Aiud.
Prin sentinţa penală nr. 1163 din 20 iulie 2004, Judecătoria Aiud şi-a declinat competenţa de soluţionare a plângerii, în baza art. 40 şi art. 42 C. proc. pen., raportate la art. 2781 din acelaşi cod, în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia, care este instanţa competentă să judece în primă instanţă faptele pentru care se plânge petentul.
Prin sentinţa penală nr. 31 din 9 noiembrie 2004, curtea de apel menţionată a respins plângerea formulată de petent împotriva rezoluţiei procurorului în dosarul nr. 37/P/1998 al Parchetului Militar Cluj, faţă de cei doi intimaţi, la data de 11 decembrie 2001 şi a menţinut soluţia din rezoluţia atacată.
Se motivează că singurul aspect din adeverinţa în discuţie care nu corespunde realităţii este menţiunea greşită privind prezenţa la locul faptei a petentului I.I.I.
Această menţiune eronată, nu a produs şi nu ar produce efecte juridice, fiind pusă pe seama intervalului mare de timp scurs de la data luării bunurilor, la data întocmirii adresei.
Se menţionează că nu există nici un indiciu sau probe că maiorul C..M. a întocmit adresa cu menţiunea greşită, pentru a o favoriza pe C.R.
S-a concluzionat că a lipsit intenţia specifică a infracţiunilor de fals intelectual şi uz de fals, astfel că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracţiuni.
Împotriva sentinţei au declarat recurs petentul I.I.I., susţinând că greşit s-a dispus neînceperea urmăririi penale şi s-a respins plângerea sa împotriva rezoluţiilor procurorului.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea actelor premergătoare, a ordonanţelor de neîncepere a urmăririi penale, a sentinţei recurate şi a susţinerilor părţilor, se constată că prima instanţă a făcut o analiză judicioasă a dosarului cauzei, reţinând corect că nu există nici un indiciu sau probă care să ducă la concluzia că cei reclamaţi au acţionat cu intenţia de a defavoriza pe petiţionar, de vreme ce fapta imputată nu a produs şi nici nu poate produce efecte juridice.
Menţiunea greşită din adresa în discuţie, cu privire la prezenta la primirea bunurilor, a lui I.I.I., a fost posibilă datorită intervalului mare de timp scurs de la faptul respectiv, la data întocmirii adresei.
Deci, corect s-a concluzionat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual şi uz de fals.
Pentru aceste motive şi cum nu se constată nici motive care se iau în considerare din oficiu, recursul examinat nu este fondat, urmând în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fi respins.
Totodată, urmează a obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul I.I.I. împotriva sentinţei penale nr. 31 din 9 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 600.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 846/2005. Penal. întrerupere executare... | ICCJ. Decizia nr. 858/2005. Penal. încheiere. Recurs → |
|---|
