ICCJ. Decizia nr. 863/2005. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 863/2005
Dosar nr. 5817/2004
Şedinţa publică din 7 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 121 din 24 mai 2004, Tribunalul Alba l-a condamnat pe inculpatul A.N. la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
S-a dispus aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), i s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestului preventiv, începând cu 12 februarie 2004 la zi.
De asemenea, în baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea părţii civile F.N. suma de 700 euro sau echivalentul în lei la data efectuării plăţii, precum şi suma de 1.000.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale.
În acelaşi timp, în baza art. 357 lit. a) C. proc. pen., instanţa de fond a mai dispus restituirea către inculpat a unei perechi de bocanci conform procesului verbal din 26 decembrie 2003, iar în baza art. 191 C. proc. pen., l-a obligat şi la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că la 26 decembrie 2003, în jurul orelor 18,00, inculpatul A.N. s-a deplasat la barul aparţinând SC V. SRL din municipiul Blaj, unde şi-a comandat o bere, după care s-a aşezat la una din mesele din bar, alături de martorii T.V., S.N. şi M.A.
La o masă învecinată se afla partea vătămată F.N. sub influenţa băuturilor alcoolice, care la un moment dat, intenţionând să verifice dacă mai avea vreo sumă de bani în lei, a scos dintr-un buzunar al pantalonilor un portmoneu, în care avea suma de 700 euro în bancnote de 100 şi respectiv 50, primite de la fiul său din Germania în data de 24 decembrie 2003, pentru instalarea unei centrale termice.
Martorului T.V. i s-a părut neobişnuit ca o persoană în vârstă şi în stare de ebrietate să aibă asupra sa, într-un local public, o sumă mare de bani în valută, iar imediat ce partea vătămată a ieşit din local, le-a atras atenţia celor de la masa la care se afla, precum şi barmanei C.V. asupra acestui fapt, auzit şi de inculpat care, imediat după plecarea părţii vătămate din local, s-a ridicat brusc de la masă şi a ieşit din local.
După circa 5-10 minute inculpatul a revenit în bar sub pretextul că şi-a uitat o brichetă, însă a plecat imediat.
Martorul T.V., văzând atitudinea inculpatului şi cunoscând că acesta a mai fost condamnat anterior, bănuind că ar putea să o atace pe partea vătămată, i-a sugerat martorului S.N. să nu părăsească încă localul, motiv pentru care martorul a mai rămas în bar încă 30 de minute, iar celălalt, T.V. a părăsit localul, în jurul orelor 21,30, aproape de ora închiderii.
Inculpatul, după ce a ieşit din local a urmărit-o pe partea vătămată şi dându-şi seama de traseul ce-l avea de parcurs, s-a deplasat spre Câmpia Libertăţii, în apropierea aleii de acces la grupul statuar, unde, la un moment dat, într-o zonă neiluminată a atacat-o pe partea vătămată aplicându-i mai multe lovituri în zona capului, fără să-i adreseze nici un cuvânt. Apoi, a trântit-o în şanţul de la marginea aleii, după care i-a prins mâinile la spate şi a început să-i caute prin buzunare, sustrăgându-i astfel din buzunarul pantalonilor portmoneul, în care se aflau suma de 700 euro şi permisul de conducere.
Partea vătămată a opus rezistenţă reuşind să-şi tragă o mână de la spate pentru a-l împiedica pe agresor să-l deposedeze de bani, dar inculpatul a călcat-o cu talpa încălţămintei peste degetul de la mână, cauzându-i astfel leziunile descrise în certificatul medico-legal existent la dosar.
Ulterior, inculpatul l-a abandonat pe numitul F.N. căzut la pământ şi plin de sânge pe faţă, părăsind locul faptei.
La un moment dat, partea vătămată şi-a revenit, s-a ridicat de pe jos şi luându-şi haina de pe zăpadă, s-a îndreptat cu greutate spre casă, unde i-a relatat soţiei sale cele întâmplate, aceasta sesizând imediat organele de poliţie, împreună cu care s-a deplasat la locul faptei.
Martora F.A., când a ajuns la acel loc, a observat pe zăpadă căciula de blană a soţului său, mai multe urme de sânge, precum şi mai multe urme de încălţăminte de două tipuri.
Organele de poliţie au început cercetarea amănunţită a locului comiterii faptei, operative ce a continuat în dimineaţa zilei următoare, prilej cu care au fost fixate şi ridicate urmele de încălţăminte descoperite în acel loc.
În raportul de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit în cauză s-a concluzionat că urma de încălţăminte ridicată de la faţa locului a fost creată probabil cu încălţămintea pentru piciorul drept ridicată de la inculpat.
S-a mai reţinut că pe parcursul urmăririi penale inculpatul a recunoscut că la data de 26 decembrie 2003 a fost încălţat cu perechea de ghete predată organelor de poliţie, însă a negat comiterea faptei susţinând, totodată, că nici la data respectivă şi nici în zilele anterioare sau ulterioare acesteia, nu a fost deloc pe Câmpia Libertăţii.
Împotriva acestei sentinţe, inculpatul a declarat apel solicitând achitarea sa pentru că nu a comis el fapta.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia nr. 246/ A din 10 august 2004, a admis apelul declarat de inculpat, a desfiinţat sentinţa de la fond şi rejudecând în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., l-a achitat pe inculpat pentru infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
De asemenea, în baza art. 350 C. proc. pen., a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 3 din 12 februarie 2004.
Pentru a dispune astfel, Curtea a apreciat că din întreg probatoriul administrat în cauză nici o probă nu dovedeşte că inculpatul ar fi atacat victima şi i-ar fi sustras bunurile, sau că acesta a fost în seara de 26 decembrie 2003 în zona în care victima a fost tâlhărită.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate şi invocând drept motive de casare dispoziţiile art. 38510 C. proc. pen. şi art. 3859 cpt.171 C. proc. pen.
Astfel, parchetul a apreciat că în mod greşit Curtea de Apel Alba Iulia, a reţinut că probele administrate în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti sunt neconcludente. Ori, în speţă, declaraţiile martorilor T.V., S.N., C.V. şi M.A. sunt probe care dovedesc că inculpatul se afla în localul în care a fost văzută şi partea vătămată având asupra sa suma de 700 de euro, că tot acesta a fost cel care a părăsit localul după plecarea părţii vătămate din bar.
De asemenea, Parchetul a arătat că în ceea ce priveşte raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 12556 din 23 ianuarie 2004, care concluzionează că „urma de încălţăminte ridicată a fost creată, probabil, cu încălţămintea pentru piciorul drept, pusă la dispoziţie", această probă nu poate fi apreciată ca una neconcludentă.
A mai susţinut că raportat la probele de apărare, declaraţii ale unor rude şi prieteni ai inculpatului (A.L., J.M., V.C., C.D.), acestea trebuie interpretate în funcţie de gradul de subiectivitate în prezentarea evenimentelor, dat fiind relaţiile cu inculpatul.
Deci probe directe au fost găsite foarte puţine, întrucât derularea incidentului a avut loc pe timp de noapte, într-un loc izolat, însă Parchetul a solicitat că în practica judiciară „folosirea probelor indirecte este foarte frecventă tocmai datorită modului ocult de săvârşire a infracţiunilor".
În al doilea rând Parchetul a concluzionat că în măsura în care instanţa de apel a avut îndoieli cu privire la obiectivitatea administrării unor probe, putea şi trebuia să dispună refacerea acelor probe, sau chiar să dispună restituirea cauzei la procuror pentru refacerea şi completarea urmăririi penale. De aceea, în final a solicitat admiterea recursului, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., casarea hotărârii atacate şi menţinerea hotărârii primei instanţei.
Recursul declarat de Parchet este fondat, dar numai cu privire la motivul privind serioasele îndoieli cu privire la obiectivitatea administrării unei probe, caz în care cauza trebuie să fie trimisă, în baza art. 333 C. proc. pen., spre completarea materialului de urmărire penală la Parchetul Tribunalului Alba.
Astfel, Înalta Curte, examinând întreg materialul probator administrat în cauză, constată că deşi victima în mod constant a arătat că nu-l cunoaşte pe agresor şi nici în faţa Înaltei Curţi nu-l poate identifica cu certitudine în persoana inculpatului, ambele instanţe au trecut cu prea mare uşurinţă peste un aspect deloc de neglijat, respectiv faptul că partea vătămată se deplasa spre casa sa, în direcţia opusă barului, dar şi locuinţei inculpatului, iar cel ce l-a agresat a venit din faţa sa.
Nu reiese din întreg probatoriul administrat care e distanţa măcar aproximativă între locul săvârşirii infracţiunii şi locul unde s-au aflat la un moment dat inculpatul, partea vătămată şi martorii şi în cât timp se poate parcurge acest spaţiu.
De asemenea, nu s-a stabilit ce distanţă este între locuinţa inculpatului (unde acesta a fost zărit de mai mulţi martori, în jurul orelor 19,00) şi locul săvârşirii faptei şi, mai ales, timpul în care această distanţă se putea parcurge.
Acest fapt este deosebit de relevant dacă se ţine seama de declaraţia părţii vătămate, care a afirmat că i-au trebuit aproximativ 30-40 minute ca să ajungă de la bar la locul de pe Câmpia Libertăţii, unde s-a întâmplat incidentul. Ori, în cauză s-a reţinut că inculpatul a plecat la scurtă vreme după ce partea vătămată părăsise la rândul său barul, apoi după 10-15 minute s-a întors în local unde şi-a cumpărat o brichetă, după care iar a plecat, astfel că era imposibil să plece în urmărirea părţii vătămate, să o ajungă din urmă, iar apoi să o atace din faţă.
De asemenea trebuie elucidate o serie de aspecte, de o relevanţă deosebită în reţinerea exactă a situaţiei de fapt.
Dacă iniţial, în faţa organelor de poliţie martorii P.A. şi L.G. au declarat că au părăsit barul, în jurul orelor 19,00 şi că în local rămăsese atât partea vătămată, cât şi inculpatul, S.N. şi T.V. ulterior, în faţa procurorului, la 17 februarie 2004, au declarat că au părăsit localul după 20 de minute după ce partea vătămată plecase din bar, fără să dea nici o explicaţie în legătură cu modificarea acestor declaraţii. Se impune reaudierea acestor martori.
Nu reiese în mod clar când anume a părăsit barul martorul M.A., căci în declaraţia olografă precizează că partea vătămată a mai rămas în bar, iar „cei doi băieţi" respectiv martorii L.G. şi P.A. „au plecat înaintea mea de la bar". Dacă se reţine ca exactă precizarea că ora plecării martorului M.A. este 17,30, atunci cum rămâne cu ora plecării celorlalţi doi, câtă vreme ora 19,00, la care F.N. a părăsit barul este certă, fiind indicată de toţi ceilalţi martori.
În ce priveşte urma de încălţăminte pe zăpadă, găsită la locul faptei, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică efectuat în cauză a concluzionat că a fost creată „probabil" de încălţămintea pentru piciorul drept ridicată de la inculpat. Deci nu este o concluzie de certitudine şi mai mult, proba trebuia să fie coroborată cu alte probe care nu există în dosar.
Nu se poate găsi o explicaţie logică a faptului că nu au putut fi prelevate mai multe urme de talpă în zona incidentului măcar în cursul zilei de 27 decembrie 2003, câtă vreme soţia părţii vătămate a afirmat că erau două tipuri de urme de încălţăminte la locul unde s-a găsit căciula de blană a lui F.N., iar din fotografiile depuse la dosar se confirmă cele afirmate.
De altfel cei doi martori asistenţi G.V. şi T.V. (acesta din urmă fiind chiar unul din consumatorii, clienţi ai barului din ziua de 26 decembrie 2003 ce afirmă că „se află într-o stare avansată de ebrietate") ce au participat la cercetarea locului faptei a doua zi, adică pe 27 decembrie 2003, afirmă că s-a constatat existenţa unei urme de ghete de la piciorul stâng. În raportul de constatare tehnico-ştiinţifică se afirmă că este vorba de urma de încălţăminte de la piciorul drept. Chiar şi în procesul verbal de constatare încheiat la 27 decembrie 2003, se face referire tot la faptul că s-a constatat „urma cu toate caracteristicile tălpii ghetei stângi" ce corespunde ca model, formă, dimensiuni şi uzură cu urma de încălţăminte identificată cu ocazia cercetării la faţa locului.
Însă, un aspect deloc de neglijat mai este faptul că încălţămintea inculpatului A.N., respectiv perechea de ghete maro cu care a fost încălţat în seara zilei de 26 decembrie 2003, a fost luată de organele de poliţie de la acesta în chiar noaptea de 26 decembrie 2003, iar acesta a fost dus la locul faptei unde i-a fost prezentată urma abia a doua zi. Martora I.M., afirmând chiar că inculpatul a fost dus la locul săvârşirii faptei, în jurul orelor 13,00.
Organele de cercetare penală au efectuat cercetarea locului faptei în seara de 26 decembrie 2003, în jurul orelor 22,00, consemnându-se în procesul verbal încheiat că s-a descoperit această urmă, a fost fotografiată şi s-a ridicat mulajul, ori fotografiile judiciare efectuate, în mod evident că nu au fost efectuate la acea oră din noapte, ci pe timp de ziuă (a doua zi, când la locul faptei se puteau produce modificări sau se puteau crea urme). Deci trebuie clarificat şi acest aspect.
În ce priveşte depoziţiile martorilor A.L. şi L.S. acestea trebuiau coroborate cu ale martorilor audiaţi de instanţa de fond. C.D. şi V.C. care au confirmat prezenţa la poarta casei sale a inculpatului, în jurul orelor 19,15 – 19,30.
Nu este de neglijat nici faptul că principalul martor T.V. este cel care a stat cel mai mult în bar, a observat că partea vătămată avea asupra sa o importantă sumă în valută şi le-a atras atenţia şi celorlalţi comeseni asupra acestui fapt şi, tot el este cel ce a sugerat faptul că i se poate întâmpla ceva rău, „bătrânului" sfătuindu-l pe celălalt martor S.N. să-şi mai întârzie plecarea.
Este cel puţin curios cum îşi aminteşte cu lux de amănunte discuţiile purtate cu toţi interlocutorii, inclusiv cu barmaniţa C.V., dar nu-şi mai aminteşte dacă martorul M.A. era plecat din bar la momentul când partea vătămată a părăsit barul, iar despre ceilalţi doi bărbaţi, ştie sigur că au părăsit localul înaintea părţii vătămate.
Faptul că T.V. a atras atenţia tuturor martorilor ce se aflau în incinta barului că partea vătămată F.N. are asupra sa o sumă importantă în valută, apreciem noi, că a lărgit cercul eventualilor suspecţi cu privire la tâlhăriei comisă, iar organele de cercetare penală nu au depus suficientă stăruinţă pentru a elimina orice suspiciune. Poate fi considerat autor de tâlhării oricare din martorii ce au auzit discuţia relativ la valuta ce o avea partea vătămată F.N. asupra sa şi care au părăsit barul chiar înainte de a pleca acesta.
Un alt aspect demn de analizat este şi acela al lămuririi urmelor de sânge de pe hainele inculpatului. Dacă A.N. este autorul tâlhăriei, în condiţiile în care a lovit în mod repetat în faţă, partea vătămată, aceasta era plină de sânge, ce s-a impregnat şi pe lenjeria de corp, aspect ce nu trebuia neglijat. Hemoragia nazală şi cea de la nivelul urechii în mod sigur au lăsat urme măcar pe mâneca hainei, cu care era îmbrăcat autorul agresiunii a aplicat loviturile şi trebuia elucidat şi acest aspect.
Presupunerile organelor de urmărire penală bazate pe probe echivoce nu pot constitui un temei al reţinerii vinovăţiei unei persoane chiar şi recidivist, întrucât partea vătămată nu a putut indica cine este făptuitorul, iar la ora când s-a comis fapta, inculpatul s-a dovedit că se afla în altă parte, în direcţia opusă.
Pentru toate considerentele enunţate, Înalta Curte, apreciază că în cauză probele administrate nu pot conduce în mod cert la dovedirea vinovăţiei inculpatului, şi se impune casarea ambelor hotărâri şi completarea materialului de urmărire penală în sensul celor arătate.
Faţă de cele reţinute, Înalta Curte, în baza art. 333 C. proc. pen., se va restitui cauza la Parchetul Tribunalului Alba, în vederea completării de urmărire penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, împotriva deciziei penale nr. 246/ A din 10 august 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia, privind pe inculpatul A.N.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 121 din 24 mai 2004 a Tribunalului Alba şi în baza dispoziţiilor art. 333 C. proc. pen., restituie cauza la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba pentru completarea urmăririi penale.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 858/2005. Penal. încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 865/2005. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs → |
|---|
