ICCJ. Decizia nr. 897/2005. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 897/2005
Dosar nr. 5197/2004
Şedinţa publică din 8 februarie 2005
Asupra recursului penal de faţă:
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1016 din 06 noiembrie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., au fost condamnaţi inculpaţii C.B.N. şi S.M. la câte 20 de ani închisoare şi câte 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pentru ambii inculpaţi.
A fost menţinută starea de arest a inculpaţilor şi s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului S.M., prevenţia de la 17 aprilie 2001 la zi, iar pentru inculpatul C.B.N. de la 19 aprilie 2001 la zi.
Au fost obligaţi inculpaţii, în solidar, să plătească părţilor civile M.D. şi M.A.R. câte 12.500.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile.
S-a reţinut ca situaţie de fapt că, în seara zilei de 16 aprilie 2001 inculpaţii C.B.N. şi S.M., au intrat în locuinţa victimei M.G., căreia i-au aplicat mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele, apoi au dezbrăcat-o şi au scos-o afară unde i-a aplicat o lovitură puternică în zona gâtului primul inculpat.
În urma acestei lovituri, victima a căzut în nemişcare, după care a fost dusă de inculpaţi cu autoturismul şi transportată pe un teren viran, în apropierea podului Fundeni, unde a fost abandonată, iar a doua zi, victima a fost găsită moartă.
Prin Decizia penală nr. 113/ A din 26 februarie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins apelurile declarate de inculpaţi, ca nefondate în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
S-au declarat recursuri de către cei doi inculpaţi şi Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, prin Decizia nr. 4452 din 14 octombrie 2002, a admis recursurile inculpaţilor şi au fost casate Decizia şi sentinţa, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală.
S-a prelungit arestarea preventivă.
În considerentele deciziei de casare, s-a menţionat că, încheierea de şedinţă din 29 octombrie 2002, în care au fost consemnate dezbaterile în fond şi s-a amânat pronunţarea pentru 5 noiembrie 2002, nu a fost semnată de preşedintele completului, cum nici cea din data de 5 noiembrie 2002, când de asemenea s-a amânat pronunţarea pentru 6 noiembrie 2002, astfel că încheierea prin care se consemnează desfăşurarea procesului în şedinţa de judecată şi se amână pronunţarea, nefiind semnată potrivit art. 305 alin. (2) C. proc. pen., este nulă.
Prin urmare, reţinând că prin nesemnarea încheierii de către preşedintele completului de judecată, nu se poate verifica dacă, au fost respectate cu ocazia dezbaterilor dispoziţiile legale, privind compunerea instanţei, participarea procurorului, publicitatea şedinţei, prezenţa părţilor şi asistenţa acestora de către apărători, a fost pronunţată o încheiere lovită de nulitate absolută şi înscrisă la art. 197 pct. 2 C. proc. pen.
Ca atare, s-au admis recursurile şi s-au casat hotărârile, fără a mai fi verificate celelalte temeiuri de casare invocate.
În fond, după casarea cu trimitere, Tribunalul Bucureşti secţia I penală a pronunţat sentinţa penală nr. 770 din 7 iunie 2004, prin care au fost condamnaţi inculpaţii S.M. şi C.B.N., în baza art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., la câte 16 ani închisoare fiecare şi câte 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) pentru inculpaţi.
A fost menţinută starea de arest şi s-a dedus prevenţia, de la 17 aprilie 2001 la zi pentru inculpatul S.M. şi de la 19 aprilie 2001 la zi, pentru inculpatul C.B.N.
Au fost obligaţi inculpaţii, în solidar, la despăgubiri civile în sumă de câte 12.500.000 lei către părţile civile M.D. şi M.A.R.
Au mai fost obligaţi inculpaţii să plătească către stat câte 4.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel s-a reţinut următoarele:
M.G. a trăit în concubinaj cu S.E. şi a ieşit din executarea unei pedepse cu închisoare, la data de 11 aprilie 2001, când au reluat viaţa de concubinaj, într-o casă din str. Gheorghe Iacobescu, proprietară fiind Ş.I., locuind împreună şi cu fiul acesteia S.F.
Încă din prima zi, M.G. a început să aibă un comportament violent faţă de concubină, reproşându-i că, în perioada în care s-a aflat în penitenciar aceasta ar fi întreţinut relaţii extraconjugale cu alte persoane.
În dimineaţa zilei de 16 aprilie 2001, în ziua de „Paşte", inculpatul a reluat aceeaşi temă a discuţiilor, iar la ele a participat şi S.F., care a decis să-l cheme pe fratele său, S.M., în ideea de a-i aplica o corecţie sau de a se muta la domiciliul acestuia, întrucât cei doi concubini ocupau o singură cameră.
În discuţiile purtate cu fratele său i-a sugerat că, în cazul în care merge la mama sa este bine să fie însoţit şi de alte persoane deoarece victima, M.G., este o fire violentă, astfel că acesta a apelat la prietenul său C.B.N. şi toţi trei au venit cu autoturismul inculpatului S.M.
Ajunşi în domiciliul mamei sale, inculpaţii au intrat în cameră, i-au cerut acesteia să iasă afară, după care cei doi au lovit pe victimă cca. 25-30 minute cu pumnii şi picioarele în zona capului, precum şi în alte părţi ale corpului apoi au dezbrăcat victima.
Inculpaţii au condus victima spre maşină, spunându-le persoanelor adunate că o duc în pădure, iar până să ajungă la autoturism, deşi aceasta nu avea stabilitate, neputându-şi ţine capul în echilibru, totuşi, inculpatul C.B.N. i-a aplicat o lovitură în zona gâtului, aceasta a căzut jos, după care cei doi deşi au stropit-o cu apă aceasta nu şi-a revenit, fiind urcată în autoturism.
Victima a fost transportată de către cei doi în apropierea podului Fundeni, unde, pe un teren viran, la o distanţă de cca. 15 – 20 metri de stradă, a fost abandonată.
Realizând gravitatea faptei de moment, aceştia au mers la Spitalul Oncologic Fundeni, apoi la Spitalul Fundeni anunţând paznicii că în apropierea podului se află o persoană căzută şi în stare de inconştienţă şi care are nevoie de ajutor, totodată apelând şi la serviciul de ambulanţă.
Întrucât inculpaţii nu au dat date precise serviciului de ambulanţă, cu privire la locul unde se află victima, personalul de specialitate a ajuns la locul indicat de aceştia, însă nu au găsit-o, încercându-se de a se face investigaţii cu privire la apelul telefonic primit, însă s-a renunţat deoarece nu a răspuns nimeni, considerându-se că este o farsă.
A doua zi, M.G. a fost găsit mort.
S-a apreciat că activitatea materială a celor doi inculpaţi, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat, prevăzut de art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., texte în baza cărora, au fost condamnaţi cei doi inculpaţi la câte 16 ani închisoare.
La individualizarea şi aplicare pedepsei s-a arătat că au fost avute în vedere toate criteriile înscrise în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), astfel că, pedepsele aplicate sunt de natură să ducă la reeducarea inculpaţilor.
Reţinând că nu au încetat cauzele şi condiţiile care au dus la arestarea celor doi, a fost menţinută starea de arest şi s-a dedus din pedeapsa aplicată fiecăruia timpul executat preventiv.
Latura civilă a cauzei s-a menţionat că a fost soluţionată în raport de dispoziţiile înscrise în art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., cum şi de art. 998 C. civ., fiind obligaţi inculpaţii la despăgubiri civile în cuantumul menţionat în prima parte a considerentelor deciziei şi justificate cu actele şi lucrările de la dosar.
Potrivit art. 362 şi art. 363 C. proc. pen., sentinţa a fost atacată cu apel de către inculpaţi, pe motive de nelegalitate şi netemeinicie.
Într-un prim motiv, s-a susţinut că greşit a fost încadrată activitatea lor materială în infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., în loc de leziuni cauzatoare de moarte, deoarece ei nu au acţionat cu intenţia de a omorî victima, rezultatul letal producându-se din culpă, scopul a fost acela de a-i aplica o corecţie cu privire la comportamentul agresiv ce-l avea faţă de S.E.
Al doilea motiv invocat, a vizat greşita individualizare a pedepsei, ca fiind mare, exagerată, solicitând redozarea.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a examinat apelurile declarate de inculpaţi sub prisma celor două motive, a actelor şi lucrărilor de la dosar, a sentinţei pronunţate în cauză, cum şi din oficiu potrivit art. 371 C. proc. pen. şi prin Decizia penală nr. 584/ A din 5 august 2004, apelurile declarate au fost respinse ca nefondate, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În considerentele decizie s-a arătat că nu sunt temeiuri care să justifice schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de leziuni cauzatoare de moarte, deoarece inculpaţii au lovit pe M.G. în mod repetat, cu intensitate, în special în zona capului, zonă vitală a corpului, şi, deşi nu au urmărit moartea acestuia au acceptat-o.
Şi cel de-al doilea motiv de apel invocat, referitor la greşita individualizare a pedepsei, s-a apreciat că este neîntemeiat pe considerent că, instanţa de fond a interpretat în mod just criteriile înscrise în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Ca atare, apelurile au fost respinse ca nefondate.
În temeiul art. 3853 C. proc. pen., în termen legal, inculpaţii au declarat recurs, invocând aceleaşi critici ca şi în apel, vizând greşita încadrare a faptei în art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., solicitând schimbarea încadrării în art. 183 C. pen., pe considerent că rezultatul letal s-a datorat lovirii victimei cu pumnul de către inculpatul C.B.N. în timp ce aceasta era condusă la maşină, având drept consecinţă căderea de pietrele existente în curte, iar rezultatul a fost moartea victimei, înainte de a ajunge pe terenul unde a fost abandonată.
Al doilea motiv, tot comun, se referă la greşita individualizare a pedepsei, ca fiind mare, exagerată, fără să se ţină seama de atitudinea sinceră că nu au mai avut contact cu legea penală, fiind deci la prima abatere.
Motivele de recurs invocate, constituie cazuri de casare potrivit pct. 17 şi 14 de la art. 3859 C. proc. pen.
Examinând recursurile declarate, sub prisma celor două motive comune de recurs invocate de către recurenţi, de actele şi lucrările de la dosar, de Decizia şi sentinţa pronunţate în cauză, se constată că recursurile declarate sunt nefondate şi se vor respinge pentru considerentele ce vor fi expuse mai jos.
Cu privire la prima critică invocată de către recurenţi, constând în aceea că fapta lor nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat, ci infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte, se constată că este neîntemeiată.
Potrivit lucrărilor de la dosar, respectiv declaraţiile martorilor S.E. şi S.F., rezultă că recurenţii, cum au intrat în camera în care se afla victima, aceasta a fost lovită de către cei doi cu pumnii şi picioarele în cap şi în alte zone ale corpului în decurs de cca. 25-30 minute.
Declaraţiile acestor martori, vizând perioada mare de timp în care a avut loc agresiunea celor doi asupra victimei, se coroborează şi cu declaraţiile martorilor D.S., Ş.I. şi C.C., care arată că se auzeau lovituri aplicate victimei şi aceasta, deşi striga să-l lase în pace, aceştia au continuat să-l lovească culminând cu ultima lovitură aplicată de către inculpatul C.B.N. în momentul în care se deplasau către autoturism.
De altfel, martorii precizează că la ieşirea din casă victima nu se mai putea ţine pe picioare, se clătina, iar cei doi îl ţineau de braţ, iar la reîntoarcere fiind întrebaţi unde au dus-o, aceştia i-au răspuns martorei S.E. „nu-i nevoie să mai ştii şi matale unde l-am dus", „l-am aranjat noi" şi „roagă-te să mai scape cu viaţă, iar dacă te întreabă poliţia să nu mă bagi şi pe mine", cu referire la C.B.N.
Potrivit raportului medico-legal întocmit de I.M.L. Bucureşti, completat printr-un supliment efectuat de către instanţa de fond după casarea cu trimitere, rezultă că moartea lui M.G. a fost violentă şi a fost consecinţa unei hemoragii cerebrale survenită în urma traumatismelor cranio-cerebrale, prin lovire cu un corp dur. Aceste leziuni traumatice s-au putut produce în cadrul unei agresiuni prin loviri multiple cu corp dur.
În contextul mijloacelor de probă de la dosar rezultă că, inculpaţii prin lovituri repetate în zona capului i-au cauzat victimei traumatisme de natură ce au dus la decesul acesteia, iar moartea s-a instalat cu rapiditate şi urmarea faptului că, victima a fost abandonată în frig, în luna aprilie, dezbrăcată pe un teren viran.
Prin urmare, în mod corect instanţele au apreciat că în cauză nu se impune schimbarea încadrării juridice, deoarece, inculpaţii au acţionat cu intenţie indirectă de a ucide victima, prin lovituri repetate cu pumnii şi picioarele, în zona capului, cauzându-i traumatisme, care au avut drept consecinţă moartea victimei.
Susţinerea celor doi, că moartea victimei s-a datorat împrejurării că inculpatul B.C.N. a lovit-o în zona capului, iar în cădere aceasta a suferit un traumatism ce a avut drept consecinţă moartea, este infirmată de către actele medico legale potrivit cărora, decesul victimei a avut loc în urma lovirii acesteia cu corpuri dure (picioarele şi pumnii) şi nici de cum de corpuri dure, precum şi de celelalte lucrări de la dosar.
Aşa fiind, această critică este neîntemeiată întrucât inculpaţii au comis infracţiunea de omor calificat cu intenţie indirectă, în sensul că nu au dorit-o însă, au acceptat-o prin modul în care au acţionat.
Şi cel de-al doilea motiv de recurs, aşa cum s-a arătat, vizând greşita neaplicare a art. 74-76 C. pen., se constată că este neîntemeiat.
Potrivit art. 74 C. pen. pot constitui circumstanţe atenuante, următoarele împrejurări:
- conduita bună a infractorului înainte de săvârşirea infracţiunii;
- stăruinţa depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracţiunii sau a reparării pagubei pricinuite;
- atitudinea infractorului după săvârşirea infracţiunii rezultând din prezentarea sa în faţa autorităţii, comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestării participanţilor.
Prin urmare, raportând aceste împrejurări înscrise în art. 74 C. pen., la datele personale ale inculpaţilor care nu au recunoscut comiterea infracţiunii de omor, că au avut o poziţie oscilantă pe parcursul procesului penal, că nu au acordat despăgubiri civile, se constată că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 74 C. pen., astfel încât să le fie reduse pedepsele sub limita minimă de 15 ani închisoare, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 76 lit. a) C. pen.
Ca atare, instanţele, au făcut o justă şi corectă individualizare a pedepsei fiind avute în vedere toate criteriile de individualizare înscrise la art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), referitoare la gradul de pericol social mărit al faptei comise, împrejurările şi modul în care a fost săvârşită, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, care sunt cuprinse între 15 - 25 ani închisoare, precum şi datele personale ale inculpaţilor.
Pedeapsa de 16 ani închisoare nu este o pedeapsă mare, exagerată, fiind aproape de limita minimă prevăzută de lege şi ea reflectă gravitatea faptei, vinovăţia fiecărui inculpat şi periculozitatea lor socială, fiind de natură să ducă la reeducarea acestora şi să atingă finalitatea înscrisă în art. 52 C. pen.
Conchizând că, în cauză au fost pronunţate hotărâri legale şi temeinice, atât sub aspectul reţinerii corecte a situaţiei de fapt, a încadrării juridice, a vinovăţiei inculpaţilor, cum şi a tragerii la răspundere penală prin durata pedepsei aplicate, că motivele de recurs invocate nu constituie cazuri de casare în sensul art. 3859 pct. 14 şi 17 C. proc. pen., iar din oficiu nu se constată cazuri de casare, recursurile declarate se vor respinge ca nefondate, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se va deduce detenţia faţă de inculpaţi.
Prin încheierea din 07 decembrie 2004, s-a dispus amendarea cu 1.000.000 lei a apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul S.M., avocat E.N., întrucât în mod nejustificat nu s-a prezentat pentru a susţine apărarea.
Avocatul E.N., apărător desemnat din oficiu pentru inculpatul S.M., la data de 1 februarie 2005, a depus o cerere prin care solicită anularea amenzii de 1.000.000 lei aplicată prin încheierea din 7 decembrie 2004, pe două considerente; unul legal de faptul că a fost în eroare cu privire la termenul fixat, iar celălalt vizează faptul că inculpatul a solicitat termen pentru a-şi angaja apărător ales şi cum nu a mai avut loc o amânare a cauzei din vina sa, trebuie să fie avute în vedere aceste aspecte.
Înalta Curte, apreciază că această cerere este întemeiată, că apărătorul a fost în eroare faţă de solicitarea inculpatului S.M. că îşi va angaja apărător ales şi în consecinţă, se va admite şi va fi scutit de plata amenzii aplicate prin încheierea din 7 decembrie 2004.
Văzând şi dispoziţiile art. 189 şi urm. C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.B.N. şi S.M., împotriva deciziei penale nr. 584/ A din 5 august 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, timpul arestării preventive de la 17 aprilie 2001, la 8 februarie 2005, pentru inculpatul S.M. şi de la 19 aprilie 2001, la 8 februarie 2005, pentru inculpatul C.B.N.
Admite cererea formulată de avocat E.N. şi în baza art. 199 alin. (3) C. proc. pen., dispune scutirea de plata amenzii de 1.000.000 lei, aplicată prin încheierea de şedinţă din 7 decembrie 2004.
Obligă pe recurentul inculpat C.B.N. la plata sumei de 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar pe recurentul inculpat S.M., la plata cu acelaşi titlu, a sumei de 1.600.000 lei din care, suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 894/2005. Penal. încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1049/2005. Penal. întrerupere executare... → |
|---|
