ICCJ. Decizia nr. 908/2005. Penal. Plângere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 908/2005
Dosar nr. 6028/2004
Şedinţa publică din 8 februarie 2005
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 119 din 14 octombrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul P.G.M., împotriva rezoluţiei nr. 314/II-2/2004 din 17 septembrie 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, la 6 august 2004, a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, plângerea numitului P.G.M., prin care a solicitat efectuarea de cercetări faţă de judecătorii de la Tribunalul Bucureşti care au alcătuit completul de judecată ce a pronunţat Decizia penală nr. 591/ R din 28 aprilie 2004, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
S-a constatat că numitul P.G.M., având calitatea de parte vătămată în dosarul penal nr. 1848/2004 aflat pe rolul Judecătoriei sector 6, a fost nemulţumit de soluţia de achitare a inculpatului G.G., pronunţată prin sentinţa penală nr. 623 din 10 martie 2004 de aceiaşi judecători şi a promovat recurs. Recursul a fost repartizat spre soluţionare completului de judecată format din judecătorii: C.M.C. - preşedinte, G.B. - judecător şi J.C. - judecător.
Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a pronunţat Decizia penală nr. 591/ R din 28 aprilie 2004, în completul format din magistraţii mai sus menţionaţi, prin care a respins recursul declarat de partea vătămată P.G.M., ca nefondat.
Fiind nemulţumit de respingerea recursului său, a depus o plângere la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, criticându-i pe magistraţi pentru soluţia nefavorabilă dată şi solicitând ca „judecătorul bărbat", să fie exceptat de la ancheta penală.
La 19 august 2004, emisă de un procuror al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii C.M.C., G.B. şi J.C., judecători la Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), întrucât din actele premergătoare efectuate nu au rezultat indicii că ar fi fost săvârşite fapte de natură penală.
S-a mai reţinut că deşi petiţionarul a arătat că „presupune" că soluţia pronunţată se datorează mituirii completului de judecată, acesta n-a descris fapte concrete şi nici nu a indicat eventualele mijloace de probă.
Împotriva acestei rezoluţii, petiţionarul a formulat o nouă plângere Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, considerând că în mod greşit, nu s-a dat curs cererii de începere a urmăririi penale împotriva judecătorilor reclamaţi.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, prin rezoluţia din 17 septembrie 2004, a respins plângerea, ca neîntemeiată, motivând că soluţia de neîncepere a urmăririi penale este temeinică şi legală.
Ulterior petentul a formulat o nouă plângere pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, soluţionată prin sentinţa penală nr. 119 la 14 octombrie. În motivarea soluţiei instanţa a reţinut că numai simplul fapt al pronunţării unei soluţii de către judecătorii reclamaţi, chiar dacă ar fi greşită, nu poate duce la trimiterea acestora în judecată penală, în lipsa dovedirii comiterii de către aceştia a vreunei infracţiuni.
A mai reţinut că însăşi concordanţa între soluţiile de la instanţa de fond şi de la cea în recurs exclud existenţa vreunui abuz în serviciu contra intereselor persoanelor aşa cum este prevăzut în art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi deci, în concluzie a constatat că rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale a fost temeinică şi legală.
Fiind nemulţumit de soluţia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în termen legal, petentul a formulat recurs. Deşi în cauză recurentul petiţionar a fost prezent la termenul anterior, 14 decembrie 2004, ulterior nu s-a mai prezentat pentru a-şi motiva apărările.
Recursul petentului este nefondat.
Instanţa de fond, pe baza actelor aflate la dosar, a respins în mod justificat plângerea formulată de petent, rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), fiind legală şi temeinică.
Aşa cum corect s-a învederat în motivarea sentinţei atacate şi a rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, nu există indicii care să justifice că intimaţii, magistraţi ar fi săvârşit vreo faptă penală atunci când au pronunţat o soluţie într-un dosar penal, nefavorabilă însă petentului ce avea calitatea de recurent parte vătămată în acea cauză.
Numai simpla „presupunere" a petentului că soluţia pronunţată s-ar datora mituirii completului de judecată, fără să aducă nici o probă în susţinerea afirmaţiilor sale, fără să contureze fapte concrete care să poată justifica asemenea acuze, nu poate sta la baza tragerii la răspundere penală a unor magistraţi ce n-au făcut decât să-şi îndeplinească în mod corect îndatoririle de serviciu şi cu respectarea prevederilor legale cu atât mai mult cu cât s-a constatat o concordanţă a soluţiilor pronunţate atât la fond cât şi în recurs.
În consecinţă, rezultând că motivele de casare invocate nu sunt întemeiate şi cum, alte motive susceptibile a fi luate în considerare, din oficiu, nu se constată, urmează a se respinge, ca nefondat, recursul declarat de petent şi a-l obliga să plătească statului cheltuielile judiciare efectuate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul P.G.M. împotriva sentinţei penale nr. 119 din 14 octombrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul petent la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 600.000 lei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 907/2005. Penal. Contopire pedepse. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 909/2005. Penal. Plângere. Recurs → |
|---|
