ICCJ. Decizia nr. 903/2005. Penal. Art.215 alin.2,3,4 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 903/2005
Dosar nr. 4400/2003
Şedinţa publică din 8 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 188 din 11 septembrie 2002, pronunţată de Tribunalul Suceava, inculpatul V.I. a fost condamnat, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) şi (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi cod, la 3 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen., au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 din acelaşi cod.
Inculpatul a fost obligat să plătească 96.220.180 lei despăgubiri civile părţii civile SC M. SA.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În cursul anului 1998, partea civilă SC M. SA a avut relaţii comerciale cu SC T. Sibiu. Inculpatul V.I. era împuternicit să reprezinte această societate. În derularea activităţilor comerciale, partea civilă a livrat către SC T. Sibiu filtre şi accesorii auto în valoare totală de 160.986.177 lei. Din această sumă inculpatul a plătit numerar o parte, iar pentru diferenţe, la data de 10.11.1998 a emis fila C.E.C. seria F 000 nr. 00442426 în valoare de 44.234.023 lei.
La aceeaşi dată, inculpatul a emis alte două file C.E.C. seriile F 000 nr. 00442427 şi F 000 nr. 00442428 pentru sumele de 40.000.000 lei respectiv 23.386.164 lei. B.C.R., sucursala Sibiu a comunicat părţii civile că firma reprezentată de inculpat nu are disponibil bancar.
Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru aceea că tribunalul s-a investit în mod greşit cu soluţionarea cauzei, competenţa aparţinându-i judecătoriei, impunându-se trimiterea dosarului pentru rejudecare la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc. A solicitat introducerea în cauză a părţii responsabile civilmente SC T. SRL Sibiu, iar în subsidiar, achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
Prin Decizia nr. 269 din 15 septembrie 2003, pronunţată de secţia penală de la Curtea de Apel Suceava apelul a fost respins, ca nefondat.
S-a motivat că inculpatul a fost trimis în judecată pentru o infracţiune care atrăgea competenţa tribunalului în primă instanţă, iar schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) şi (4) C. pen., nu are nici o relevanţă, câtă vreme investirea tribunalului s-a făcut potrivit legii. În acelaşi timp, probele administrate au condus la concluzia că inculpatul a săvârşit fapta cu vinovăţie, astfel că a fost condamnat la o pedeapsă pe care instanţa a individualizat-o cu respectarea dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Nemulţumit şi de această hotărâre, inculpatul, prin apărător a declarat recurs. Inculpatul nu şi-a motivat recursul şi nu s-a prezentat la 9 termene fiind legal citat. Prin apărătorul angajat de mandatarul său V.D. (frate) a criticat hotărârea ca nelegală, susţinând că se impune casarea şi trimiterea în vederea rejudecării la Judecătoria Suceava, instanţă competentă să soluţioneze cauza având ca obiect infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) şi (4) C. pen.
Recursul este nefondat.
Din actele şi lucrările aflate la dosarul cauzei rezultă că instanţele au reţinut o situaţie de fapt corectă, au dat încadrarea juridică legală faptei săvârşite de inculpat, iar pedeapsa de 3 ani închisoare situată la minimul special este just individualizată.
Potrivit art. 41 alin. (1) C. proc. pen., instanţa sesizată cu judecarea unei infracţiuni rămâne competentă să o judece chiar dacă constată, după efectuarea cercetării judecătoreşti, că infracţiunea este de competenţa instanţei inferioare.
Schimbarea calificării faptei printr-o lege nouă subsecventă în cursul judecăţii nu atrage incompetenţa instanţei de judecată afară de cazul când prin acea lege s-ar dispune altfel, dispoziţie cuprinsă în art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
La data sesizării primei instanţe, potrivit art. 27 pct. 1 lit. a), tribunalul era competent să judece înşelăciunea prevăzută de art. 215 alin. (5) (înşelăciune care a avut consecinţe deosebit de grave).
În timp cercetării judecătoreşti, prin OUG nr. 207/2000 au fost modificate dispoziţiile art. 146 C. pen., prin „consecinţe deosebit de grave" înţelegându-se o pagubă materială mai mare de 1.000.000.000 lei sau o perturbare deosebit de gravă a activităţilor, cauzată unei autorităţi publice sau oricăreia dintre instanţele la care se referă art. 145 ori altei persoane juridice sau fizice.
Aşa fiind, instanţa a pus în discuţie noua încadrare juridică cu ocazia dezbaterilor şi conform art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică, pronunţând sub acest aspect o hotărâre legală şi temeinică.
Hotărârile pronunţate fiind legale şi temeinice, motivul de recurs fiind nefondat, urmează ca recursul să fie respins, ca nefondat, conform art. 39515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.I. împotriva deciziei penale nr. 269 din 15 septembrie 2003 a Curţii de Apel Suceava.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.200.000 lei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 901/2005. Penal. Art.20, 215 alin.5 c.pen.... | ICCJ. Decizia nr. 904/2005. Penal. Art.20 rap.la art.174 c.pen.... → |
|---|
