ICCJ. Decizia nr. 957/2005. Penal
| Comentarii |
|
Petentele B.H., C.C. și D.M.C. au formulat plângeri penale, susținând fiecare că au fost înșelate cu prilejul încheierii contractelor autentificate de notarii publici D.N.A.C. (încheierea de autentificare nr. 57.581 din 10 octombrie 1995 a contractului între vânzătoarea D.M.C. și cumpărătorul S.C.), D.A.A. (încheierea de autentificare nr. 1317 din 9 februarie 1996 a contractului între vânzătoarea B.H. și cumpărătorul S.C.) și V.S.M. (încheierea de autentificare nr. 1506 din 15 iulie 1996 a contractului între vânzătoarea C.C. și cumpărătorul S.C.).
Petiționarele au susținut că nu ar fi încheiat contracte de vânzare-cumpărare a apartamentelor lor, ci în realitate ar fi contracte de împrumut în valută de la cumpărători, cu garanție imobiliară a apartamentelor.
Prin Ordonanța nr. 2/ P din 30 mai 1999 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, s-a dispus încetarea urmăririi penale față de S.C., sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1) - (3) C. pen., scoaterea de sub urmărire penală a lui S.C., sub aspectul aceleeași infracțiuni, neînceperea urmăririi penale față de notarii publici reclamați și trimiterea dosarului cauzei Judecătoriei Timișoara spre competentă soluționare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz de încredere, prevăzută de art. 213 C. pen., de către S.C.
Prin Ordonanța nr. 18035/3969 din 15 mai 2002 a secției de urmărire penală și criminalistică a Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, a fost admisă, ca întemeiată, plângerea formulată de petiționarele B.H., C.C. și D.M.C., a fost infirmată soluția adoptată în dosarul nr. 2/P/1999 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și s-a dispus redeschiderea urmăririi penale și continuarea cercetărilor.
Ulterior, după completarea cercetărilor, prin rezoluția din 28 mai 2003, procurorul șef secție judiciară al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a dispus:
1. Scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților S.C. și S.C., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1) și (3), art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) și art. 12 și 13 din Legea nr. 87/1994 și a învinuitei B.H., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) și art. 12 și 13 din Legea nr. 87/1994;
2. Neînceperea urmăririi penale, față de:
- notarii publici D.N.A.C., D.A.A. și V.S.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunii, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP);
- G.V., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 290 și art. 215 alin. (1) și (3) C. pen.;
- S.M., sub aspectul săvârșirii infracțiunii, prevăzute de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., și
- S.C., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 74 din Legea nr. 58/1998.
Noua plângere a petiționarelor împotriva soluției în dosarul nr. 2/P/1999 a fost respinsă prin rezoluția din 11 august 2003, a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Ulterior, petiționarii au formulat plângere în baza art. 2781C. proc. pen., care a fost îndreptată la Judecătoria Timișoara.
Prin sentința penală nr. 700 din 19 martie 2004, judecătoria și-a declinat competența de soluționare a plângerilor petiționarelor în favoarea Curții de Apel Timișoara, pentru considerentul că judecarea cauzelor penale, în primă instanță, privind pe notarii publici este de competența curții de apel.
Judecând plângerea, Curtea de Apel Timișoara, prin decizia penală nr. 62/ I din 31 mai 2004, a respins plângerea petentelor B.H., C.C. și D.M.V.C. împotriva rezoluției procurorului dată în dosarul nr. 2/P/1999 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
în esență, s-a motivat că se impune menținerea soluției de netrimitere în judecată, deoarece:
Deși există indicii temeinice că S.C. a practicat acordarea de împrumuturi cu dobândă, această faptă nu este incriminată.
Reținerea infracțiunii prevăzută de art. 74 din Legea nr. 58/1998, este exclusă, deoarece faptele au avut loc anterior intrării în vigoare a acestei legi.
Privitor la actele notariale s-a arătat că nu poate fi dovedită simulația, petiționarele declarând concordant că nu au semnat alt înscris public ori ocult, cu cumpărătorii, în afara contractelor de vânzare-cumpărare, autentificate prin actele notariale menționate. Acestea au semnat nu doar actele notariale, ci și petițiile adresate notarilor, ceea ce s-a conduce, o dată în plus, la concluzia că nu au fost înșelate, ci au fost în cunoștință de cauză și au acceptat încheierea actelor notariale respective, privind vânzarea-cumpărarea imobilelor și nu acte de împrumut bănesc.
Față de aceste considerente, s-a considerat că rămân fără relevanță penală faptele lui G.V., privind ajutorul dat de acesta lui S.C. în stabilirea raporturilor cu petenta B.H.
împotriva sentinței penale nr. 62/ PI din 30 mai 2004 a Curții de Apel Timișoara, au declarat recurs petiționarele B.H., C.C. și D.M.C., susținând, în esență, că soluția dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și decizia Curții de Apel Timișoara sunt greșite, reiterând motivele din numeroasele plângeri depuse la dosar.
Deși petentele nu au indicat textele de lege în care se încadrează susținerile lor, se constată că ele sunt susceptibile de a se încadra în cazurile de recurs, prevăzute de art. 3859alin. (1) pct. 171 și 18 C. proc. pen.
Recursul este fondat.
Potrivit art. 200 C. proc. pen., urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este cazul să se dispună trimiterea în judecată.
în cauză verificările și apoi probele strânse sunt incomplete și nu duc la concluzia certă că soluția adoptată este cea corectă.
Astfel, se constată că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara nu a aprofundat, nu a verificat și nu a clarificat în suficientă măsură aspectele arătate în ordonanța din 15 mai 2002 a secției de urmărire penală și criminalistică de la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.
Astfel, nu a fost audiat G.V. privind rolul acestuia în legătură cu actele notariale și nu a fost identificat și audiat numitul M., care a fost prezent la biroul notarului public în timpul întocmirii actelor.
De asemenea, nu au fost identificate și audiate persoanele care ar fi fost înșelate prin aceeași modalitate, de S.C.
Cu privire la notarii publici și la celelalte persoane reclamate, cu excepția lui S.C., s-au avut în vedere, în principal, declarațiile petentelor că plângerile nu îi vizează pe aceștia, deși pentru faptele imputate, sesizarea se face din oficiu.
De aceea, este necesară reascultarea petentelor pentru a li se cere explicații cu privire la faptele imputate, respectiv, referitor la împrejurările exacte în care s-au consumat faptele și contribuția concretă a fiecăruia.
Cu prilejul reascultării petentelor urmează a li se cere acestora, explicații amănunțite privitor la dovezile pe care le dețin sau despre care știu că ar exista pentru a putea fi administrate în cursul urmăririi penale.
Totodată, în raport de explicațiile petentelor, urmează să fie ascultați intimații și să fie strânse orice alte probe care vor apare necesare pentru stabilirea adevărului.
Pe de altă parte, este de observat că, Curtea de Apel Timișoara, în considerentele hotărârii, greșit intitulată decizie, a făcut inversiuni și aprecieri de natură economică care esced obiectului prezentei cauze.
Pentru aceste considerente, urmează să se constate că, hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru cazurile prevăzute de art. 3859alin. (1) pct. 171 _i 18 C. proc. pen.
în consecință, s-au admis recursurile declarate de petiționare, s-a casat decizia atacată și s-a admis plângerea formulată, s-a desființat rezoluția nr. 2/P/1999 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și s-a trimis cauza la sus-menționatul parchet pentru redeschiderea și completarea urmăririi penale.
| ← ICCJ. Decizia nr. 936/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 561/2005. Penal → |
|---|
