ICCJ. Decizia nr. 561/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 1010 din 16 august 2004, Tribunalul București, secția I penală, a respins, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de condamnatul C.M., în temeiul dispozițiilor art. 461 lit. d) C. proc. pen.
Contestatorul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 200.000 lei.
S-a reținut că, prin sentința penală nr. 593 din 2 octombrie 2001, Tribunalul București, secția I penală, a admis cererea formulată de condamnatul C.M.
în baza art. 36 alin. (2) C. pen., s-a dispus contopirea pedepsei de 8 ani și 9 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1125 din 3 decembrie 1998 a Judecătoriei Tecuci, definitivă prin decizia penală nr. 1057 din 26 septembrie 2000 a Curții de Apel Galați, cu pedeapsa de 16 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 215 din 19 decembrie 1995 a Tribunalului București, secția a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 1569 din 20 iunie 1997 a Curții Supreme de Justiție, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 16 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
S-a menținut măsura obligării inculpatului la tratament medical până la însănătoșire.
S-au anulat mandatele de executare a pedepselor și s-a dispus emiterea unui nou mandat.
în baza art. 453 lit. a) C. proc. pen., s-a admis cererea de amânare a executării pedepsei de 16 ani închisoare până când condamnatul se va găsi în situația de a putea executa pedeapsa, fixându-se un termen de control la 2 octombrie 2002.
Prin sentința penală nr. 953 din 22 octombrie 2002, Tribunalul București, secția I penală, a constatat că petentul se află în imposibilitate de a executa pedeapsa dispusă prin sentința penală nr. 593 din 2 octombrie 2001 a Tribunalului București, secția I penală, și a fixat termen de control la 21 octombrie 2003.
Prin decizia penală nr. 186/ A din 8 aprilie 2003 a Curții de Apel București, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, s-a desființat sentința penală atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Tribunalul București, secția I penală, prin sentința penală nr. 1151 din 27 noiembrie 2003, a respins, ca nefondată, cererea de amânare a executării pedepsei formulată de condamnatul C.M.
Petentul a formulat o nouă cerere, iar prin sentința penală nr. 1217 din 24 decembrie 2003, Tribunalul București, secția a II-a penală, a dispus amânarea executării pedepsei de 16 ani închisoare până când petentul se va găsi în situația de a executa pedeapsa, stabilindu-se un termen de control la 11 ianuarie 2005.
Această sentință nu era încă definitivă la data judecării cauzei, întrucât Parchetul de pe lângă Tribunalul București a declarat apel.
Instanța de fond a constatat că încarcerarea condamnatului la data de 7 iunie 2004 în baza mandatului de executare a pedepsei nr. 758 din 17 octombrie 2001 emis de Tribunalul București, secția I penală, este legală, întrucât executarea pedepsei de 16 ani închisoare nu a fost amânată sau întreruptă.
împrejurarea că prin sentința penală nr. 1217 din 24 decembrie 2003 a Tribunalului București, secția a II-a penală s-a dispus amânarea executării pedepsei nu suspendă executarea mandatului întrucât hotărârea nu este definitivă.
Curtea de Apel București, prin decizia penală nr. 690/ A din 22 septembrie 2004, a respins, ca nefondat, apelul contestatorului, dispunând obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 400.000 lei.
împotriva acestei decizii penale a declarat recurs condamnatul C.M., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor pronunțate și, pe fond, internarea sa într-un spital de boli nervoase.
Recursul este nefondat.
Mandatul de executare a pedepsei nr. 758 din 17 octombrie 2001 al Tribunalului București, secția I penală, a fost emis în baza unei hotărâri judecătorești definitive (nr. 593 din 2 octombrie 2001, definitivă la 17 octombrie 2001).
Potrivit dispozițiilor art. 415 C. proc. pen., hotărârile instanțelor penale devin executorii la data când au rămas definitive.
Existența pe rolul instanțelor de judecată a unor cereri de amânare a executării pedepsei, cauze în care nu s-au pronunțat hotărâri judecătorești definitive, nu constituie un temei de suspendare a executării pedepsei.
De altfel, ultima sentință penală nr. 1217 din 24 decembrie 2003 a Tribunalului București, secția a II-a penală, prin care se amânase executarea pedepsei condamnatului, a fost desființată prin decizia penală nr. 654/ A din 8 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, care a respins, ca neîntemeiată, cererea condamnatului.
Recursul contestatorului C.M. împotriva acestei decizii penale a fost respins prin decizia penală nr. 5648 din 1 noiembrie 2004 a înaltei Curți de Casație și Justiție.
în consecință, Curtea constată neîntemeiată contestația la executare formulată de condamnat și urmează a respinge recursul ca nefondat.
Starea sănătății condamnatului nu poate face obiectul unei contestații la executare, putând fi rezolvată doar în condițiile prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Constatând din oficiu că nu există alte motive de casare.
S-au văzut dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) și art. 189 C. proc. pen.
| ← ICCJ. Decizia nr. 957/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 6/2005. Penal → |
|---|
