ICCJ. Decizia nr. 962/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 1056 din 3 septembrie 2004, Tribunalul București a hotărât în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., achitarea inculpatului C.M. trimis în judecată, pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. ultim C. pen., cu aplicarea art. 13 și art. 37 lit. a) C. pen.
S-a reținut că, inculpatul a fost trimis în judecată, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie urmată de moartea victimei, prevăzută de art. 211 alin. ultim C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), constând în aceea că, în jurul datei de 13 decembrie 1993, inculpatul împreună cu altă persoană a pătruns în locuința victimei V.M., C.M. a aplicat victimei lovituri cu pumnul în față doborând-o la pământ, după care a continuat s-o lovească cu picioarele pentru a o determina să-i predea bunurile de valoare.
S-a mai reținut că potrivit actului de sesizare inculpatul și complicele lui rămas neidentificat au furat din casă haine, un televizor și bijuterii de mică valoare. Ulterior, inculpatul C.M. l-a omorât pe complicele lui M. faptă pentru care ulterior a fost condamnat.
Pentru a dispune achitarea, instanța a motivat că nu inculpatul C.M. este autorul infracțiunii. în acest sens este invocată declarația inculpatului din 16 aprilie 2004 dată în fața instanței în care acesta susține că nu el a făcut autodenunțul, că nu știe să semneze și că organele de urmărire penală au declanșat procesul împotriva lui fără un temei real.
S-a mai analizat de instanța de fond declarația martorei S.V. din 14 mai 2004 despre care se afirmă că "habar nu are despre moartea bătrânei" și declarația din 3 septembrie 2004 a martorei S.Șt. care conține relatări potrivit cărora inculpatul nu a fost supus la presiuni atunci când s-a efectuat reconstituirea.
în final, s-a conchis "cu fermă convingere" că inculpatul nu este autorul faptei.
împotriva sentinței au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul C.M.
în apelul procurorului hotărârea a fost criticată pentru greșita achitare a inculpatului prin aprecierea eronată a probelor și pentru neintroducerea în cauză a rudelor victimei în calitate de părți civile.
Prin decizia penală nr. 848 din 11 noiembrie 2004, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis apelul declarat de procuror și a dispus în baza art. 211 alin. ultim cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), condamnarea inculpatului la 20 de ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
Recursul a fost respins ca nefondat.
împotriva deciziei penale sus menționate, inculpatul a declarat recurs solicitând menținerea sentinței penale nr. 1056/2004, considerându-se nevinovat.
Recursul declarat este nefondat.
Potrivit art. 1 alin. (3) C. proc. pen., procesul penal are drept scop constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel că orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.
Pe de altă parte, potrivit art. 3 C. proc. pen., în desfășurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la persoana făptuitorului, iar conform art. 4 C. proc. pen., organul de urmărire penală și instanțele de judecată sunt obligate să aibe rol activ în desfășurarea procesului penal.
Verificând actele și lucrările dosarului se constată că instanța de apel dovedind rol activ în administrarea tuturor probatoriilor necesare justei soluționări a cauzei a reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpatului.
în declarațiile pe care le-a dat inculpatul a confirmat prezența sa în câmpul infracțional, descriind cu amănunte modul în care a acționat, bunurile pe care le-a furat din casa victimei și locul unde s-a refugiat, arătând totodată că nu s-au exercitat presiuni de orice fel asupra lui, cu ocazia reconstituirii în prezența martorilor asistenți s-au verificat afirmațiile inculpatului făcute în declarația sa.
Au existat așadar probe care duc la concluzia indubitabilă că inculpatul este vinovat, Curtea a constatat că hotărârea atacată este legală și pe cale de consecință s-a dispus conform dispozitivului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2341/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 936/2005. Penal → |
|---|
