ICCJ. Decizia nr. 100/2006. Penal. Contestaţie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 100/2006
Dosar nr. 21830/1/2005
(nr. vechi 6536/2005)
Şedinţa publică din 10 ianuarie 2006
Asupra recursului penal de faţă:
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Contestatorul condamnat I.N., s-a adresat cu cerere Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, ca instanţă competentă, solicitând ca pe calea contestaţiei la executare şi în conformitate cu dispoziţiile art. 461 lit. d) C. proc. pen., să se dispună reducerea pedepsei la care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 149/2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, precum şi schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracţiunea de tâlhărie pentru care a fost condamnat, în infracţiunea de furt.
Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a ataşat dosarul în care s-a pronunţat sentinţa menţionată şi în raport de actele dosarului, de motivele invocate, ca fiind dispoziţiile art. 461 lit. d) C. proc. pen., prin sentinţa penală nr. 1211 din 16 septembrie 2005, a respins contestaţia la executare, ca inadmisibilă.
S-a arătat că, pe calea contestaţiei la executare nu se poate solicita redozarea pedepsei ori schimbarea încadrării juridice a faptei, deoarece aceste aspecte nu sunt ivite în cursul executării, ele ţin de faza judecăţii şi puteau fi făcute în faza căii de atac, a apelului sau recursului.
Sentinţa a fost atacată cu apel de către contestatorul condamnat, în termen legal, potrivit art. 362 şi art. 363 C. proc. pen., astfel că, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 764/ A din 10 octombrie 2005, a respins apelul, ca nefondat, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., pe considerent că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, chestiunile invocate nu constituie cazuri înscrise la art. 461 C. proc. pen., ele se puteau invoca în căile de atac ordinare.
În conformitate cu art. 3853 C. proc. pen., Decizia şi sentinţa au fost atacate cu recurs, pe motiv că sunt vădit nelegale şi esenţial netemeinice, în sensul că pedeapsa aplicată este exagerată şi la individualizarea pedepsei nu s-a avut în vedere valoarea pagubei, care a constat în sustragerea unei sacoşe de piersici, cum şi împrejurarea că are 5 copii minori în întreţinere.
Examinând recursul declarat, în raport de criticile invocate, de acte şi lucrările de la dosar, de Decizia şi sentinţa pronunţate în cauză, de cazurile de casare înscrise la art. 3859 C. proc. pen., se constată că recursul de faţă este nefondat, pentru considerente ce vor fi expuse mai jos.
Prin sentinţa penală nr. 149 din 12 februarie 2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 4943 din 04 noiembrie 2003 a fostei Curţi Supreme de Justiţie, recurentul a fost condamnat, la o pedeapsă de 10 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. h), cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Potrivit art. 461 C. proc. pen., contestaţia la executare se poate face în următoarele cazuri:
- când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
- când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
- când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
- când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei, precum şi orice alt incident ivit în timpul executării.
Având în vedere motivele invocate de către recurent în contestaţia la executare, precum şi în recurs, referitor la greşita încadrare juridică a faptei şi că pedeapsa aplicată este mare, se constată că aspectele relevate nu constituie cazuri de contestaţie în anulare şi înscrise în prevederile art. 461 C. proc. pen.
Ca atare, cele două instanţe, prin hotărârile pronunţate, în mod just au arătat că cele invocate de către recurent nu se regăsesc printre cazurile de contestaţie la executare, ele puteau constitui motive ce se puteau arăta în căile de atac pe care le-a avut la dispoziţie şi pe care le-a folosit recurentul.
În consecinţă, fiind pronunţate hotărâri legale şi temeinice, recursul declarat se va respinge, ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 189 şi urm. C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul I.N., împotriva deciziei penale nr. 764/ A din 10 octombrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă pe recurentul condamnat să plătească statului suma de 120 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 ianuarie 2006.
| ← CSJ. Decizia nr. 4719/2006. Penal. Art.197 alin.1 c.pen. Recurs... | ICCJ. Decizia nr. 1005/2006. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
