ICCJ. Decizia nr. 1010/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1010/2006
Dosar nr. 20773/1/2005
(nr. vechi 6008/2005)
Şedinţa publică din 16 februarie 2006
deliberând asupra recursului declarat de inculpatul A.M.G. împotriva deciziei penale nr. 307/ Ap pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, la 28 septembrie 2005, în dosarul nr. 898/P/AP/2005, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 353/ S, pronunţată la 1 iulie 2005, în dosarul nr. 2930/2004, Tribunalul Braşov, secţia penală, l-a condamnat pe inculpatul A.M.G., pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav în forma prevăzută de art. 176 lit. d), raportat la art. 174 şi art. 175 lit. h) şi i) C. pen., la o pedeapsă de 23 se ani de închisoare, precum şi la pedeapsa complimentară a interzicerii, de pe o durată de 5 ani, a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
De asemenea, inculpatul a fost condamnat, la 8 ani de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 lit. b) şi c) C. pen.
Totodată, prin sentinţă s-a făcut aplicarea dispoziţiilor:
- art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., în sensul contopirii pedepselor, inculpatul urmând să execute 23 de ani de închisoare şi 5 ani de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.;
- art. 357 C. proc. pen., în conformitate cu care i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., în perioada prevăzută de art. 71 C. pen.;
- art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), în baza cărora s-a dedus din pedeapsa rezultantă perioada cuprinsă între 12 octombrie 2004 şi 1 iulie 2005, în care inculpatul s-a aflat în stare de reţinere şi apoi de arestare preventivă şi
- art. 350 C. proc. pen., în conformitate cu care a fost menţinută starea de arest.
Prin hotărârea amintită au mai fost soluţionate, conform art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. proc. civ., chestiunile privind latura civilă a cauzei în sensul obligării inculpatului la plata: unor daune morale în valoare de 350.000.000 lei (vechi) către partea civilă M.A. şi a unor despăgubiri civile materiale în cuantum de 11.000.000 lei către partea civilă SC L. SRL ZĂRNEŞTI.
De asemenea, s-a dispus:
- restituirea către proprietarii lor, conform art. 357 alin. (2) lit. e) C. pen., a unor bunuri depuse la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Braşov;
- plătirea din fondul Ministerul Justiţiei a sumei de 400 000 lei, reprezentând onorariul cuvenit avocatului desemnat din oficiu pentru asistarea inculpatului şi
- obligarea inculpatului la plata către stat a unor cheltuieli judiciare în valoare de 12 200 000 lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut, în esenţă că, în noaptea de 11 octombrie 2004, în jurul orelor 4.00, inculpatul A.M.G., aflat în restaurantul-cramă aparţinând părţii civile SC L. SRL ZĂRNEŞTI, situat în zona H.C. Zărneşti, a omorât-o pe victima M.A., care era barman, lovind-o mai întâi cu o sticlă în cap, iar apoi strangulând-o cu mâinile şi cu un cablu.
S-a mai reţinut că omorul a fost comis în scopul sustragerii banilor rezultaţi din încasările restaurantului şi că inculpatul şi-a însuşit 15.000.000 lei vechi, un cartuş de ţigări şi o cutie de bere.
În ceea ce priveşte modul de soluţionare a laturii civile s-a avut în vedere că în cauză sunt întrunite condiţiile legale ale răspunderii civile delictuale şi că inculpatul şi-a exprimat necondiţionat acordul de a plăti daunele morale cerute de M.A., tatăl victimei şi respectiv de SC L. SRL ZĂRNEŞTI.
Apelurile declarate ulterior împotriva acestei sentinţe de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi de inculpatul A.M.G. a fost admise prin Decizia penală nr. 307/ Ap pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, la 28 septembrie 2005, în dosarul nr. 898/AP/2005.
Ca urmare, hotărârea primei instanţe a fost desfiinţată numai cu privire la încadrarea juridică a infracţiunii de omor şi individualizarea pedepsei principale, sens în care s-a procedat mai întâi conform art. 334 C. proc. pen., la schimbarea încadrării juridice, a infracţiunii de omor deosebit de grav, prevăzute de art. 176 lit. d), raportată la art. 174 şi art. 175 lit. I) C. pen., reţinându-se că în cauză sunt aplicabile numai dispoziţiile art. 176 lit. d), raportată la art. 174 şi art. 175 lit. h) şi I) C. pen.
Această măsură a fost motivată relevându-se că ipoteza enunţată de art. 176 lit. d) C. pen., aceea a omorului comis „pentru a săvârşi sau ascunde săvârşirea unei tâlhării sau piraterii", constituie o variantă determinată a situaţiei generice prevăzute de art. 175 lit. h) C. pen., care încriminează omorul comis „pentru a înlesni sau ascunde săvârşirea altei infracţiuni".
Tot prin Decizia menţionată s-a procedat la:
- repunerea în individualitatea lor a pedepselor stabilite prin sentinţă;
- majorarea de la 23 de ani de închisoare la 25 de ani de închisoare a pedepsei aplicate pentru infracţiunea de omor deosebit de grav;
- majorarea de la 8 ani la 10 ani a pedepsei aplicate pentru infracţiunea de tâlhărie şi l.
- aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa de 25 de ani sporită cu 5 ani, în total 30 de ani de închisoare.
Reconsiderarea acestor împrejurări a fost argumentată evidenţiindu-se în principal că pedepsele stabilite iniţial nu corespundeau pe deplin unora dintre criteriile de legale de individualizare, ca de exemplu acelea privind persoana inculpatului şi periculozitatea concretă a faptelor comise de el.
Celelalte dispoziţii ale sentinţei au fost menţinute de către instanţa de apel care a făcut de asemenea aplicarea prevederilor:
- art. 350 C. proc. pen., conform cărora a fost menţinută starea de arest a inculpatului;
- art. 381 C. proc. pen., în baza cărora s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive, calculate până la data pronunţării deciziei şi a
- art. 192 alin. (2) C. proc. pen., în temeiul cărora s-a stabilit că rămân în sarcina statului cheltuielile judiciare, urmând ca onorariul cuvenit apărătorul desemnat din oficiu pentru a-l asista pe inculpat în apel să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul A.M.G., cauza fiind ulterior înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, iniţial cu numărul (vechi) de dosar 6008/2005, iar apoi cu numărul de dosar 20773/1/2005.
În motivarea recursului inculpatul a criticat hotărârea atacată exclusiv în ceea ce priveşte individualizarea pedepselor aplicate pentru infracţiunilor concurente şi a celei rezultante.
În acest sens a afirmat că respectivele sancţiuni sunt excesiv de aspre deoarece nu iau în considerare:
- sinceritatea, regretul şi compasiunea faţă de familia victimei, manifestate de inculpat pe întreg parcursul procesului, aspecte care ar fi justificat acordarea de circumstanţe atenuante;
- faptul că nu este recidivist şi, în general, nu are antecedente penale;
- faptul că a acţionat violent datorită unor afecţiuni neuropsihice preexistente, potenţate de consumul de băuturi alcoolice ş.
- împrejurarea că, prin durata ei, pedeapsa de 30 de ani închisoare este de natură a-I afecta profund negativ pe soţia şi cei doi copii ai săi.
Având a se pronunţa asupra recursului astfel declarat Curtea reţine că, prin natura lor, argumentele aduse în susţinerea acestuia corespund, sub aspect strict formal, prevederilor art. 3859 pct. 14 şi 171 C. proc. pen., întrucât în discuţie este adus modul de aplicare de către instanţa de apel a prevederilor legale care reglementează individualizarea pedepselor.
Prin urmare aceste texte de lege pot fi avute în vedere în analizarea recursului, deşi nu a fost invocate în mod expres de către recurentul A.M.G.
Odată făcută această precizare prealabilă de ordin procedural, Curtea reţine că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Este de observat în acest sens că, potrivit art. 74 C. pen., acordarea de circumstanţe atenuante nu reprezintă o obligaţie pentru instanţele de judecată decât în măsura în care o astfel de modalitate de diminuare a pedepselor aplicate se justifică în raport cu scopul lor şi cu criteriile de individualizare prevăzute de art. 52 şi respectiv art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Nu poate fi considerată deci o încălcare a textelor de lege citate simpla împrejurare că instanţa de apel nu a dat relevanţa juridică dorită de inculpat atitudinii sincere manifestate de acesta pe parcursul procesului.
Este de observat de altfel că în plan probatoriu relevanţa sincerităţii inculpatului este cu totul nesemnificativă dat fiind că în cauză au fost administrate numeroase alte dovezi care atestau indubitabil vinovăţia sa, permiţând procurorului şi apoi instanţelor de judecată să clarifice pe deplin toate aspecte de fapt ale activităţii infracţionale.
Nu în ultimul rând, Curtea are în vedere că nici sinceritatea inculpatului nici regretul şi compasiunea faţă de familia victimei, exprimate formal de acesta pe parcursul procesului, nu erau de natură a diminua periculozitatea socială extremă a faptelor comise.
În acelaşi timp probele administrate în cauză au atestat că afecţiunile neuro-psihice de care inculpatul suferea nu au fost de natură a-I altera discernământul.
Faptul că, dincolo de lipsa sa de antecedente penale, inculpatul însuşi nu a ţinut seama de starea de labilitate pe care i-o induceau acele afecţiuni ori de câte ori consuma băuturi alcoolice, nu poate fi reţinut ca un element care să justifice diminuarea pedepselor.
De asemenea, nu pot fi primite argumentele recurentului referitoare implicaţiile negative pe care condamnarea sa le-ar avea asupra soţiei şi celor doi copii ai săi.
În acest sens, aşa cum corect s-a subliniat şi în considerentele deciziei recurate, Curtea are în vedere că la data comiterii faptelor penale inculpatul nu realiza venituri din muncă, cele două infracţiuni fiind săvârşite în scopul obţinerii de bani pentru băuturi alcoolice, după ce A.M.G. cheltuise în acelaşi scop peste 6 milioane de lei reprezentând toate rezervele băneşti ale familiei sale, obţinute exclusiv din munca soţiei lui.
Severitatea pedepsei principale rezultante aplicate inculpatului apare ca justificată şi în raport cu modul concret în care acesta a acţionat, fără să fi avut vreun conflict prealabil cu victima şi profitând de superioritatea forţei sale fizic.
Nu în ultimul rând este de observat că mobilul, oricum nelegitim, al obţinerii de bani pentru băuturi alcoolice, nu explică decât parţial persistenţa infracţională a inculpatului care a continuat să exercite violenţe fizice chiar şi după ce victima fusese deja adusă în situaţia de a nu-l mai putea împiedica să îşi însuşească bunurile pe care intenţiona să le sustragă.
Faţă de considerentele menţionate, în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 3859 pct. 14 şi 171 C. proc. pen.
În acelaşi timp, Curtea constată că în speţă nu îşi găsesc incidenţa nici alte motive de recurs dintre acelea care, potrivit art. 3859 alin. (2) C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi analizate inclusiv din oficiu.
Prin urmare, Curtea va face aplicarea art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, în sensul respingerii recursului ca nefondat.
Întrucât recurentul inculpat s-a aflat, fără întrerupere, în stare de reţinere şi apoi de arestare preventivă cu începere de la 12 octombrie 2004 şi până la judecarea recursului, perioada menţionată va fi dedusă din durata pedepsei conform art. 38516 alin. (2) raportat la art. 381 alin. (1) şi la art. 357 alin. (2) lit. a) C. proc. pen.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare prilejuite de judecarea cauzei în recurs, urmând ca onorariul, pentru apărătorul care, fiind desemnat din oficiu, a asigurat asistenţa juridică a acestuia în recurs, să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.M.G. împotriva deciziei penale nr. 307/ Ap din 28 septembrie 2005 a Curţii de Apel Braşov.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 12 octombrie 2004 la 16 februarie 2006.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 101/2006. Penal. întrerupere executare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1014/2006. Penal → |
|---|
