ICCJ. Decizia nr. 1106/2006. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1106/2006
Dosar nr. 2744/1/2006
Şedinţa publică din 20 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 3 februarie 2006 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 513/2006 a fost menţinută măsura arestării preventive a recurenţilor inculpaţi:
B.A.;
O.S. şi,
V.T.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de recurs a reţinut că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă, astfel că se impune menţinerea acesteia faţă de natura şi gravitatea infracţiunilor pentru care au fost condamnaţi inculpaţii.
Împotriva încheierii au declarat recurs inculpaţii B.A. şi O.S., fără a motiva în scris.
Recursul nu este admisibil.
Potrivit art. 141 alin. (1) C. proc. pen., poate fi atacată separat cu recurs de procuror sau de inculpat, încheierea dată în primă instanţă şi în apel, prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea, încetarea sau menţinerea unei măsuri preventive ori prin care se constată încetarea de drept a arestării preventive.
Din aceste dispoziţii nu rezultă că ar putea fi atacată separat cu recurs şi încheierea pronunţată de instanţa de recurs.
De altfel, o încheiere a instanţei de recurs privind menţinerea arestării nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs şi pentru motivul că o asemenea posibilitate ar impune investirea unei instanţe ierarhic superioare celei fireşti cu calea de ataca recursului, ceea ce ar fi inadmisibil, deoarece în acest mod s-ar nesocoti normele legale referitoare la competenţa instanţelor.
În consecinţă, recursurile declarate de inculpaţii B.A. şi O.S. urmează a fi respinse, ca inadmisibile, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata sumelor de câte 120 lei cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 40 lei reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de inculpaţii B.A. şi O.S. împotriva încheierii din 3 februarie 2006 a Curţii de Apel Ploieşti, pronunţată în dosarul nr. 513/2006.
Obligă inculpaţii la plata sumelor de câte 120 lei cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 40 lei reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 februarie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 1105/2006. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 1107/2006. Penal. Menţinere măsură de... → |
---|