ICCJ. Decizia nr. 1107/2006. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1107/2006
Dosar nr. 2745/1/2006
Şedinţa publică din 20 februarie 2006
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 10 februarie 2006 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 119/P/2006, a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului T.B.N.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că prin sentinţa penală nr. 551 din 12 decembrie 2005 a Tribunalului Constanţa inculpatul a fost condamnat, în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) şi a art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., la 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Conform sentinţei, la data de 26 iunie 2005, inculpatul a vândut coinculpatului T.L. cantităţile de 30 şi respectiv 126 comprimate ecstasy, conţinând drog de mare risc.
Instanţa de control judiciar investită cu apelul inculpatului împotriva hotărârii de condamnare, a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea impune în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul care a susţinut că măsura de menţinere a arestării preventive nu este legală, solicitând punerea în libertate.
Recursul declarat nu este întemeiat în conformitate cu dispoziţiile art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat instanţa sesizată este datoare să verifice în cursul judecăţii legalitatea şi temeinicia arestării preventive, iar potrivit art. 160b alin. (3) din acelaşi cod, când se constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate instanţa dispune prin încheiere motivată menţinerea stării de arest.
Din examinarea actelor dosarului se constată că, împotriva inculpatului T.B.N., s-a luat măsura arestării preventive în baza art. 148 lit. h) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), reţinându-se că la 28 iunie 2005, în două rânduri, a vândut coinculpatului T.L. cantităţile de 30 şi respectiv 126 comprimate ecstasy.
Tribunalul Constanţa, secţia penală, prin sentinţa nr. 551 din 12 decembrie 2005, a reţinut, în urma analizării probelor cauzei, vinovăţia inculpatului şi a dispus condamnarea acestuia, prin recunoaşterea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea unor drepturi.
Având în vedere probatoriul administrat şi soluţia pronunţată de tribunal, Curtea consideră că nu au dispărut temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, că menţinerea acestei măsuri de către instanţa de apel este pe deplin justificată în raport cu dispoziţiile legale evocate coroborate cu cele ale art. 5 din C.A.D.O.L.F. şi că punerea în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de temere în cadrul comunităţii, ţinând seama de natura faptei şi împrejurările săvârşirii ei.
Faţă de considerentele arătate, constatând nefondate criticile formulate de recurent, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) şi a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge recursul declarat de inculpat cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.
Se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.B.N. împotriva încheierii din 10 februarie 2006 a Curţii de Apel Constanţa, pronunţată în dosarul nr. 119/ P/2006.
Obligă inculpatul la plata sumei de 120 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 februarie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 1106/2006. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 1109/2006. Penal. Menţinere măsură de... → |
---|