ICCJ. Decizia nr. 1508/2006. Penal. Furtul calificat (art. 209 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1508/2006
Dosar nr. 31444/2/2005
Şedinţa publică din 8 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 841 din 21 iunie 2005, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a soluţionat procesul penal privind pe inculpatul S.V.M. dispunând:
- achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., sub aspectul săvârşirii la data de 17 ianuarie 2005 a infracţiunilor de furt calificat şi distrugere prevăzute de art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (3) lit. f) C. pen. şi art. 276 alin. (1) C. pen., cu aplicaţia art. 33 lit. a) şi art. 37 lit. a) C. pen.
S-a constatat că inculpatul a fost reţinut/arestat preventiv în cauză de la 18 ianuarie 2005 la 9 mai 2005.
S-a luat act că partea vătămată C.N.C.F. C.F.R. SA –Regionala Bucureşti cu sediul în Piaţa Gării de Nord sector 1, nu s-a constituit în cauză parte civilă.
În baza art. 191 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus a rămâne în sarcina statului cheltuielile judiciare efectuate în cauză, inclusiv onorariul apărător din oficiu în sumă de 400.000 lei achitat din fondul Ministerului Justiţiei.
Prin rechizitoriu s-a imputat inculpatului că în după-amiaza zilei de 17 ianuarie 2005 a sustras prin demontare din magistrala de cale ferate nr. 800 Km 7 + 040 pod Mioriţa, staţia Bucureşti - Băneasa, singur, folosind o cheie specială găsită la faţa locului, contraşine în greutate de 200 kg/fiecare, pe care le-a transportat în acelaşi mod, o distanţă de 5-6 metri, amplasându-le la baza gardului ce delimitează zona căii ferate în lizierea din apropiere, cu intenţia de a le ridica ulterior şi comercializa.
Dislocarea celor 4 cupoane de şină a produs şi o degradare a liniei instalaţiilor de cale ferate având ca urmare punerea în pericol a siguranţei mijloacelor de transport.
Prejudiciul total cauza prin activităţile ilicite amintite a fost evaluat de Regionala C.F. Bucureşti la suma de 1.954.316 lei (având şi consecinţele arătate anterior).
Descoperirea faptelor a avut loc pe data de 18 ianuarie 2005 orele 10,00 de martorul A.A., picher care a anunţat organele de poliţie, fiind instalat un dispozitiv de supraveghere în zona în alcătuirea căruia a intrat şi martorul S.V.
Existenţa infracţiunilor şi vinovăţia penală a inculpatului S.V.M. s-au apreciat a fi fost stabilite şi probate în cauză de, organul de urmărire penală, prin depistarea în jurul orelor 14,00, de către dispozitivul de supraveghere sus-menţionat a inculpatului amintit, ajutat de coinculpatul C.M., faţă de care s-a disjuns cauza în vederea continuării cercetărilor cu privire la contribuţia sa la săvârşirea faptelor, în timp ce „încercau să ridice cele 4 cupoane de şină" (ulterior fiind obţinută declaraţie de recunoaştere din partea inculpatului S.V.M. care a condus în teren echipa de cercetare reţinând şi demonstrând cu ajutorul unei chei similare adusă din staţia CF „modalitatea în care a procedat la demontarea şinelor").
Cu ocazia verificării şi completării la cercetarea judecătorească a probelor strânse în cursul urmăririi penale inculpatul a retractat declaraţiile anterioare susţinând că a recunoscut faptele întrucât a fost găsit de poliţie lângă autoturismul parcat în apropiere, iar nu la locul sustragerii şi i s-a comunicat că va fi trimis în judecată pentru conducere fără permis a unui autovehicul pe drumurile publice, în realitate nefiind vinovat de comiterea infracţiunilor. Martorii au precizat că nu au fost de faţă la conducerea în teren ori depistarea inculpaţilor la locul faptei în timp ce îi cereau să sustragă cele 4 cupoane de şină, cele două procese verbale fiind redactate de organul de poliţie şi semnate de martori fără a fi citite anterior ori a avea cunoştinţă de conţinutul acestora.
În acest context tribunalul a pronunţat achitarea în baza art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., apreciindu-se că prezumţia de nevinovăţie nu a fost înfrântă întrucât în cauză nu există probe care să dovedească cu certitudine că inculpatul a comis faptele pentru care a fost trimis în judecată.
S-a reţinut şi motivat că declaraţiile date de inculpat în cursul urmăririi penale nu se coroborează cu alte mijloace de probă, nemaiputând constitui temei pentru condamnarea acestuia.
Dimpotrivă, declaraţia inculpatului dată în faţa instanţei, în care a negat săvârşirea faptelor, este susţinută de celelalte probe. Martorul C.M. a infirmat posibilitatea ca inculpatul să fi sustras cupoanele de cale ferată în după amiaza zilei de 17 ianuarie 2005 din moment ce au stat în zona gării numai pentru a întreţine relaţii sexuale cu prostituate, iar inculpatul a rămas în apropiere, în timp ce martorul a avut acte sexuale în condiţiile arătate, după care au plecat împreună din acea zonă.
În legătură cu C.M. s-a constatat că faţă de acesta s-a dispus disjungerea cauzei şi continuarea separată a cercetărilor fără indicarea vreunui temei de fapt. De asemenea, deşi se susţine că C.M. este participant la săvârşirea faptelor (coautor), astfel încât credibilitatea declaraţiilor sale este afectată. Totuşi, acestei împrejurări nu i s-a dat relevanţă cu ocazia stabilirii încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului S.V.M. [(care a fost trimis în judecată fără reţinerea agravantei prevăzută în art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen.)].
S-a mai reţinut că martorii au infirmat faptul că inculpaţii au fost depistaţi la locul faptei, iar procesele verbale de depistare, conducere în teren, au fost întocmite cu încălcarea dispoziţiilor art. 90-92 C. proc. pen. (căci potrivit declaraţiilor, martorii le-au semnat fără să le citească, fără să participe la toate actele procesuale despre care s-a făcut menţiune sau chiar înainte de efectuarea acestora, declaraţie S.V.). Manifestarea martorilor asistenţi în faţa instanţei, modul în care au depus mărturie şi au răspuns întrebărilor, nu a lăsat loc de îndoieli cu privire la sinceritatea acestora.
Existenţa antecedentelor penale şi faptul că a fost condamnat anterior pentru acelaşi gen de infracţiuni au fost considerate ca fiind lipsite de semnificaţie juridică cu privire la dovedirea faptelor penale actuale imputate inculpatului S.V.M.
În final, s-a apreciat că era mai plauzibil să se creadă că după ce ar fi demontat contraşinele în după-amiaza zilei de 17 ianuarie 2005 şi ar fi reuşit să le deplaseze singur deşi aveau peste 200 kg fiecare, aspect nedovedit şi infirmat categoric de martorii audiaţi/angajate partea vătămată, inculpatul s-ar fi întors să le ridice în cursul serii sau nopţii (iar nu a doua zi la amiază când muncitorii se aflau în zonă şi puteau fi uşor observaţi de aceştia).
Apelul declarat de procuror invocând ca motiv de nelegalitate şi netemeinicie greşita achitare a inculpatului a fost respins, ca nefondat, prin Decizia penală nr. 782/ A din 13 octombrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II penală pentru cauze cu minori şi de familie.
Împotriva ambelor hotărâri s-a declarat în termen recurs de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti invocându-se cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen., cu solicitarea de a fi înlăturată soluţia greşită de achitare în baza art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., şi a se dispune condamnarea întrucât sunt dovedite în cauză cu probele administrate în cursul urmăririi penale existenţa faptelor imputate şi vinovăţia penală a inculpatului S.V.M.
S-a motivat că instanţele anterioare, contrar dispoziţiilor art. 63 alin. (3) C. proc. pen., au făcut aprecieri numai cu privire la probele administrate la cercetarea judecătorească fără a ţine seama de probele strânse la urmărirea penală cu ocazia încheierii procesului verbal de constatare când inculpatul a recunoscut faptele imputate şi a arătat modalitatea în care au fost comise. Ulterior s-a procedat la conducerea în teren fiind efectuate fotografii judiciar-operative. Pe parcursul urmăririi penale inclusiv în faţa instanţei cu ocazia luării menţinerii arestării preventive precum şi la prezentarea materialului de terminarea urmăririi penale inculpatul a recunoscut condiţionat săvârşirea infracţiunilor de furt şi distrugere. Susţinerea instanţei că martorii asistenţi au semnat procesele-verbale fără să le citească şi să participe la toate actele procesuale despre care s-a făcut menţiune a fost înlăturată ca fiind lipsită de temei legal întrucât aceştia aveau obligaţia să ceară să ia la cunoştinţă de cele consemnate înainte de a le semna.
Recursul este nefondat.
Probele administrate în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti nu au valoare mai dinainte stabilită, aprecierea lor făcându-se în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului [(art. 63 alin. (2) C. proc. pen.)].
În mod corect în scopul aflării adevărului, prima instanţă a înlăturat declaraţiile inculpatului date în faza de urmărire penală, întrucât acestea nu au putut fi coroborate cu restul probelor administrate. Martorii asistenţi menţionaţi în procesul verbal de depistare (S.V.) şi cu procesul verbal de conducere la faţa locului (S.V. şi A.A.) au declarat în faţa instanţei că nu au participat la îndeplinirea actelor procesuale menţionate şi că nu au făcut constatări personale cu privire la cele menţionate. Aceiaşi martori au limitat reconstituirea la demontarea celor 4 cupoane de cale ferată, şi au exclus categoric posibilitatea transportării acestora de o singură persoană (având peste 200 kg fiecare) până la locul unde au fost descoperite după comiterea sustragerii (făcând astfel verosimile susţinerile din faza de cercetare judecătorească).
Participarea martorilor asistenţi în deplină cunoştinţă de cauză este cerută de lege pentru asigurarea legalităţii proceselor-verbale ca mijloc de probă, iar nerespectarea acestei condiţii atrage nulitatea actului respectiv sancţiune procedurale care poate fi luată în considerare şi din oficiu în conformitate cu dispoziţiile art. 197 alin. (1) şi (4) teza II C. proc. pen. (astfel cum în mod corect s-a procedat în cauză de instanţele anterioare).
Condiţia prealabilă de valabilitate impusă martorilor de a citi procesele-verbale înainte de a le semna, constituie doar o prezumţie simplă a îndeplinirii acestei obligaţii legale [(art. 91 alin. (2) C. pen.)] care poate fi răsturnată motivat în fazele ulterioare ale procesului penal, astfel cum este situaţia şi în cauza actuală.
Faptul că s-a menţinut arestarea preventivă în cursul cercetării judecătoreşti în temeiul art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., nu poate constitui un motiv justificativ pentru condamnarea inculpatului având în sarcină raţiunile legale esenţial diferite ce justifică această instituţie penală necesară doar în vederea unei mai bune desfăşurări a procesului penal sau alte obiective similare [(art. 136 alin. (1) C. proc. pen.)].
În raport cu aceste considerente soluţia de achitare a inculpatului bazată în principal pe probatoriile administrate în etapa cercetării judecătoreşti este legală şi temeinică urmând a fi menţinută ca atare, în mod definitiv.
În consecinţă, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat în cauză de procuror se va respinge ca nefondat.
Onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului în sumă de 100 lei se va achita din fondul Ministerului Justiţiei urmând a rămâne în sarcina statului potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 782.A din 13 octombrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe inculpatul S.V.M.
Onorariul, în sumă de 100 lei (1.000.000 lei) pentru apărarea din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1506/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1510/2006. Penal → |
|---|
