ICCJ. Decizia nr. 150/2006. Penal

Decizii penale ICCJ 2006

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.150/2006

Dosar nr. 18779/1/2005

(nr. vechi 5011/2005)

Şedinţa publică din 15 ianuarie 2006

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 341 din 16 martie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 215 alin. (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a fost condamnat inculpatul M.G., la 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., în condiţiile art. 65 C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă, reţinerea de o zi.

S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.

S-a constatat recuperat prejudiciul părţilor civile SC P.L. SA Ploieşti şi SC S.R. SA Câmpina.

S-a admis în parte cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă SC T. SA Constanţa şi a fost obligat inculpatul M.G. şi N.G., în solidar, la 6.796.229 lei despăgubiri civile cu dobânda aferentă de la rămânerea definitivă a sentinţei până la achitarea debitului, către această parte civilă.

În baza art. 348 C. proc. pen., s-a dispus anularea filelor C.E.C. A 03500003481, A 03500003482, A 03500003488.

În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la 3.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 300.000 lei onorariul avocatului din oficiu la urmărirea penală s-au avansat din fondul Ministerului Justiţiei.

În esenţă, prin actul de inculpare s-a reţinut că, în cursul lunii iulie 1998, în calitate de administrator la SC A.T. SRL şi SC P.L. SA a indus în eroare aceste societăţi, emiţând filele C.E.C. fără a avea disponibil în cont.

Anterior pronunţării sentinţei penale mai sus arătate, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a pronunţat sentinţa penală nr. 769 din 6 decembrie 2001, atât cu privire la inculpatul M.G., cât şi cu privire la coinculpatul N.G. care priveşte o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare.

Cei doi inculpaţi au fost obligaţi în solidar la despăgubirile civile către SC T. SA Constanţa în cuantum de 6.796.229 lei.

Împotriva acestei sentinţe şi a deciziei penale nr. 88/ A a Curţii de Apel Bucureşti a declarat recurs inculpatul N.G. şi prin Decizia penală nr. 581 din 6 februarie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie a fost admis recursul şi a fost casată Decizia Curţii de Apel Bucureşti, cât şi sentinţa tribunalului şi, rejudecând a stabilit ca pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului N.G. să fie executată prin suspendarea sub supraveghere, cu aplicarea art. 861, 862 C. pen., cu atragerea atenţiei asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.

Împotriva sentinţei penale nr. 341 din 16 martie 2005, care îl priveşte pe inculpatul M.G. au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul M.G.

Parchetul a criticat sentinţa penală nr. 341 din 16 martie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, în ce priveşte greşita obligare a inculpatului N.G. la plata despăgubirilor civile, întrucât în ce îl priveşte soluţia în prezenta cauză a rămas definitivă, prin Decizia Curţii Supreme de Justiţie.

Un alt motiv de apel se referă la înlăturarea pedepsei complementare prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen., fiind aplicabile numai cele prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

Inculpatul a solicitat prin apelul declarat exonerarea de plata despăgubirilor civile, întrucât nu a avut raporturi comerciale, sub nici un aspect cu SC T. SA Constanţa şi, în consecinţă să fie achitat.

Prin Decizia penală nr. 596/ A din 28 iulie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, pronunţată în dosarul nr. 1509/2005, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul M.G. împotriva sentinţei penale nr. 341 din data de 16 martie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală.

S-a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi rejudecând:

A fost înlăturată obligarea inculpatului N.G. la plata despăgubirilor civile către SC T. SA Constanţa.

A fost înlăturată aplicarea pedepsei complementare a dispoziţiilor art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pe o perioadă de 5 ani şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară prevăzută de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a constatat că prima instanţă a reţinut bine situaţia de fapt şi a stabilit vinovăţia inculpatului în legătură cu săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (3), (4) şi (5) C. pen. şi pentru care a fost condamnat la o pedeapsă de 10 ani închisoare.

Este o apărare formulată pro cauza, respectiv aceea că, nu a avut raporturi comerciale cu firma păgubită, atâta vreme cât mijlocul fraudulos prin care a indus-o în eroare a fost tocmai C.E.C. - ul fals, fără acoperire pe care l-a lăsat la dispoziţia acesteia, apărare ce a fost înlăturată, întrucât nu are suport probator.

Cu privire la latura civilă şi care a făcut obiectul apelului parchetului şi în opinia instanţei, cu toată economia susţinerii motivelor de apel invocate, a considerat că atâta vreme cât hotărârea a rămas definitivă prin Decizia Curţii Supreme de Justiţie, în ce îl priveşte pe coinculpatul N.G., acesta urmează ca prin Decizia care îl priveşte pe M.G. să nu mai fie obligat şi N.G.

Apelul referitor la înlăturarea dispoziţiilor art. 64 lit. c) C. pen., ca pedeapsă complementară este corect pentru că a proceda altfel înseamnă a se agrava situaţia în propria cale de atac, rămânând ca pedeapsă complementară interzicerea drepturilor pe o perioadă de 5 ani în baza dispoziţiilor art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs inculpatul M.G., ale cărui motive de recurs formulate în scris de apărător au fost depuse la dosar.

Astfel, s-a învederat instanţei de recurs că inculpatul M.G. a fost asistat, atât la urmărirea penală, cât şi în calea de atac a apelului de acelaşi apărător, care a asigurat asistenţa şi a inculpatului N.G. la instanţa de fond, cât şi în recurs, în condiţiile în care rezultă din actele existente la dosar ca şi probele administrate în cauză a că cei doi inculpaţi au interese contrarii. Astfel, apărătorul celor doi a creat o situaţie nefavorabilă inculpatului recurent M.G., spre deosebire de cea a inculpatului N.G.

Se arată că apărătorul inculpatului M.G. a făcut o apărare incompletă a acestuia, în sensul că nu a formulat probe în apărare în calea de atac a apelului, nu a adus la cunoştinţa instanţei de apel că prima instanţă nu a administrat una din probele încuviinţate de instanţă, nu a pus în discuţie schimbarea încadrării juridice de către instanţa de fond, faţă de cum a fost trimis în judecată, prin rechizitoriu, nu a făcut vorbire despre situaţia juridică a SC T. SA, în sensul că sunt neconcordanţe între adresele emise de Oficiul Registrului Comerţului în dosarele primei instanţe şi al instanţei de apel, s-a creat o confuzie instanţei de fond, la rejudecare, prin concluziile sale, în sensul că ar fi apărătorul inculpatului N.G., deşi cauza nu se mai referea la acesta, inculpatul fiind nevoit într-o atare situaţie să încerce să-şi formuleze singur apărările, dovadă fiind motivele de apel ale inculpatului, care s-a văzut nevoit să suplinească obligaţiile avocatului său.

Apărarea celor doi inculpaţi cu interese contrarii de către acelaşi avocat constituie o gravă încălcare a dreptului la apărare, care atrage sancţiunea nulităţii absolute a tuturor actelor procesuale îndeplinite, în acest mod obligând organele judiciare, inclusiv instanţele de judecată, să refacă actele în strictă conformitate cu legea.

Totodată apărătorul recurentului inculpat a solicitat casarea hotărârilor şi restituirea cauzei la organul de urmărire penală în temeiul art. 333 C. proc. pen., apreciind că există contradicţie între situaţia de fapt şi încadrarea juridică reţinută în sarcina inculpatului M.G., în sensul că faptele sunt reţinute ca fiind trei infracţiuni distincte de înşelăciune, iar încadrarea juridică este calificată ca fiind infracţiune săvârşită în formă continuată, situaţie ce a fost de natură să îngreuneze şi să afecteze apărarea inculpatului în cauză. În realitate erau incidente dispoziţiile privind concursul de infracţiuni şi nu cele ale infracţiunii continuate, având în vedere că în cauză sunt trei pretinse părţi vătămate distincte, nefiind stabilită existenţa unei rezoluţiuni infracţionale unice şi anticipate.

Instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra motivelor de apel invocate în scris personal de inculpat, limitându-se să reproducă formal textul de lege, care obligă instanţa dă verifice din oficiu motivele de ordine publică.

Hotărârea pronunţată în apel este nemotivată, instanţa limitându-se pe parcursul a trei fraze să reproducă texte de lege şi să afirme doar că apărarea inculpatului este „pro cauza şi că nu are suport probator", fără nici o referire concretă la motivele de apel formulate personal de inculpat.

Apărătorul inculpatului arată că M.S., administratorul SC C.I. SRL, căruia inculpatul i-a predat fila C.E.C. incriminată, cu privire la care parchetul a dispus scoaterea de sub urmărire penală, nu a fost audiat în nici una din fazele procesuale şi nici la urmărirea penală. De asemenea se impune refacerea urmăririi penale şi cu privire la remedierea situaţiei inculpatului N.G., care este contradictorie privind situaţia de fapt şi încadrarea juridică, fapt ce a avut consecinţe nefavorabile asupra posibilităţilor de apărare ale inculpatului M.G.

Se mai apreciază că se impune refacerea cercetării judecătoreşti de către instanţa de fond pentru stabilirea corectă a cadrului procesual cu referire la SC C.I. SRL, deoarece sunt neconcordanţele deja menţionate, iar trimiterea dosarului la organul de urmărire penală este necesară pentru a se administra probele solicitate de inculpat, care au fost admise în parte, dar nu au fost administrate, probe ce nu pot fi administrate în faza procesuală a cercetării judecătoreşti, cum ar fi audierea de martori, confruntări, expertize financiar-contabile cu obiectivul, relatarea circuitului comercial al mărfurilor ce au format mijlocul de plată cu fila C.E.C., audierea lui M.S., audiere care nu a fost efectuată sub nici o formă procesuală.

Motivelor de recurs ale inculpatului i-au fost anexate fotocopiile unor înscrisuri.

La dosarul cauzei se află depus şi un memoriu al recurentului inculpat M.G. în care a descris împrejurările faptice, că urmare a refuzului la plată a filei C.E.C. A 03500003488, SC T. SA a făcut plângere penală împotriva lui M.S., administratorul SC C.I. SRL, că a fost şi el audiat de către domnul procuror F.H., căruia i-a relatat cum s-au petrecut faptele şi că a avut la dispoziţie toate documentele din care rezultă că societatea sa nu a avut rolul de intermediar şi deşi a adus martori pentru a fi demonstrată nevinovăţia sa, a fost trimis în judecată, la instanţa de judecată au fost audiaţi doar o parte din martori, s-au refuzat nemotivat audierea lui M.S., precum şi solicitarea balanţei contabile pe luna iulie, august, septembrie 1998 depusă de SC C.I. SRL pentru a vedea dacă fapta lui M.S. a fost fără intenţie.

Apărătorul recurentului inculpat, în concluziile orale, în dezbateri a susţinut motivele scrise de recurs pe care le-a depus la dosar şi a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 6, 9, 10, 12, 14, 17, 171, 18 C. proc. pen., arătând că a fost încălcat dreptul la apărare, încălcare sancţionată cu nulitatea absolută prevăzută de art. 197 alin. (2) C. pen., creându-se imaginea unui infractor de tip mafiot.

Totodată apărarea a arătat că hotărârea instanţei de apel nu este motivată, că există contradicţii la instanţa de fond cu privire la partea civilă lichidator, probatoriile încuviinţate au fost abandonate, s-au invocat dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), dar se motivează pe dispoziţiile concursului de infracţiuni. În concluzie, apărătorul recurentului inculpat a solicitat ca rejudecând cauza să se dispună restituirea cauzei la organul de urmărire penală pentru efectuarea actelor de urmărire penală necesare lămuririi tuturor aspectelor, în temeiul art. 333 C. proc. pen.

Examinând recursul declarat de inculpatul M.G. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare invocate prevăzute de art. 3859 pct. 6, 9, 10, 12, 14, 17, 171, 18 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul inculpatului ca fiind fondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza cauzei a rezultat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, secţia anticorupţie, urmărire penală şi criminalistică emis la data de 5 august 1999 în dosarul nr. 576/P/1998 a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi trimişi în judecată în stare de libertate inculpaţii M.G. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în convenţii cu consecinţe deosebit de grave prevăzută de art. 215 alin. (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 146 C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi N.G. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), raportat la art. 2481 C. pen., cu referire la art. 258 C. pen.

În actul de sesizare menţionat, la măsurile procesuale se arată că, la 26 aprilie 1999, a fost prezentat materialul de urmărire penală învinuitului N.G., iar învinuitul M.G. s-a sustras urmăririi penale, neputându-i-se prezenta materialul de urmărire penală.

În procesul-verbal de prezentare a urmăririi penale învinuitului N.G. se face referire că aceasta a avut loc în prezenţa apărătorului ales R.V., având delegaţia nr. 412 din 25 ianuarie 1999 Cabinet individual.

La dosarul de urmărire penală se află împuternicirea avocaţială a domnului avocat P.M. pentru M.G., având menţiunea contractului de asistenţă juridică nr. 29383 din 5 ianuarie 1999 pentru a asigura asistenţa juridică la I.G.P. cercetări penale.

Totodată, în dosarul instanţei de apel cu nr. 1509/2005 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, a cărei decizie pronunţată face obiectul prezentului recurs, se află împuternicirea avocaţială a domnului avocat P.M. pentru inculpatul M.G., Cabinet individual, cu menţiunea contractului de asistenţă juridică nr. 38512 din 25 mai 2005, asistenţă juridică art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), apel inculpat, Curtea de Apel Bucureşti, secţia penală.

La dosarul instanţei de apel mai sus menţionat se află depuse motivele de apel formulate în scris, personal, de către apelantul inculpat M.G., în care acesta solicită achitarea pentru cele două fapte având ca părţi vătămate SC P.L. SA şi SC S.R. SA, pentru lipsa elementelor constitutive şi anume urmarea directă, legătura de cauzalitate şi latura subiectivă, respectiv intenţia directă, greşita sa condamnare pentru fapta a cărei parte vătămată este SC T. SA, să se constate că instanţa de fond a admis să se constituie parte civilă în numele SC T. SA, persoane fizice care nu mai reprezintă societatea, aceasta fiind în procedură de lichidare, schimbarea încadrării juridice din înşelăciunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 84 din Legea nr. 59/1934, întrucât nu se constată din probatoriu elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, solicitând admiterea apelului, iar pe fond pronunţarea unei hotărâri temeinice şi legale, în sensul achitării pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. pen., în baza probatoriului administrat.

În partea introductivă a deciziei penale nr. 596/ A din 28 iulie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, se face menţiunea că se prezintă apelantul inculpat M.G., în stare de arest şi asistat de avocat P.M., în baza împuternicirii avocaţiale nr. 38512 din 25 mai 2005 emisă de Baroul Bucureşti, Cabinet individual, consemnându-se concluziile acestuia, în sensul admiterii apelului parchetului, ca fiind întemeiat sub toate aspectele, iar cu privire la apelul inculpatului a considerat că în mod greşit s-a constatat că există elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, avându-se în vedere că inculpatul nu a avut raporturi comerciale sub nici un aspect cu SC T. SA Constanţa, iar celelalte file C.E.C., inculpatul le-a lăsat cu titlu de garanţie, neavând intenţia inducerii în eroare a reprezentanţilor societăţilor comerciale părţii civile, solicitând achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

Totodată, domnul avocat P.M. a asigurat asistenţa şi inculpatului N.G. în faza recursului, potrivit împuternicirii avocaţiale emisă în baza contractului de asistenţă juridică nr. 438027 din 22 octombrie 2002 pentru Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, asistenţă juridică recurs (dosarul nr. 1719/2002 al Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală).

La acel dosar se află note scrise pentru recurentul inculpat N.G. (dosar nr. 1719/2002 al instanţei supreme) în care, însă se fac referiri şi la inculpatul M.G., respectiv că acesta „are mandat de urmărire generală prin ordinul D.G.P.M.V. cu nr. 228720 din 20 aprilie 1999 şi mai are încă câteva condamnări substanţiale pentru acelaşi gen de infracţiuni, de înşelăciune", „inculpatul M.G., deşi are mandat de urmărire generală prin ordinul D.G.P.M.B. cu nr. 228720 din 20 aprilie 1999 este trimis în judecată prin rechizitoriu în stare de libertate, deoarece prezintă un grad de pericol social minim şi în acest context, deşi este deţinătorul unui palmares bogat de condamnări, prin toate mijloacele juridice, nu poate fi audiat de instanţă pentru clarificarea situaţiei de fapt şi de drept", „vom demonstra prin probe noi, care vor fi administrate, că M.S. a acţionat în acest tablou infracţional cu maximă vinovăţie, alături de martorul N.R., T.Şt. şi inculpatul M.G., fiind organizatorii unei reţele de tip mafiot, care au premeditat realizarea acestui prejudiciu, aflându-se într-o legătură de cauzalitate directă şi nemijlocită, iar participarea inculpatului N.G., identică cu a martorului L.G.O., directorul general, se situează în afara răspunderii penale".

De asemenea, se mai arată de domnul avocat P.M. că reţeaua de tip mafiot este demonstrată de două elemente „existenţa unor multiple condamnări pentru activităţi infracţionale de aceeaşi natură, cu acelaşi mecanism infracţional, conform unor hotărâri judecătoreşti evidente, definitive privind pe martorul N.R., T.Şt., M.S. şi inculpatul M.G., imposibilitatea aducerii în faţa instanţei, indiferent de măsurile luate de preşedinte, aspect care demonstrează sfidarea justiţiei, pe de-o parte şi frica de a apărea în faţa justiţiei, pe de altă parte; dacă audierea lor s-a făcut cu maximă uşurinţă în faza de cercetare penală la poliţie, unde aceştia s-au prezentat cu o plăcere surprinzătoare şi fără nici un fel de teamă, acolo unde martorul M.S. a dat o singură declaraţie olograf nesemnificativă, acolo unde nu s-a efectuat nici o confruntare, apare acest paradox juridic că audierea lor este imposibilă în faza de cercetare judecătorească."

Ulterior, în dosarul nr. 5633/2003 al Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, în care figurează ca inculpat M.G., la data de 5 ianuarie 2005, a fost depusă împuternicire avocaţială de către domnul avocat P.M. pentru N.G. emisă în baza contractului de asistenţă juridică nr. 237501 din 5 ianuarie 2005 pentru Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 5633/2003 inculpat.

La termenul din 5 ianuarie 2005 domnul avocat, în dosarul mai sus menţionat, a solicitat audierea lui N.G. în calitate de martor, întrucât faţă de acesta procesul penal s-a terminat, se află în faza de executare a pedepsei de 3,6 ani în condiţiile dispoziţiilor art. 862 C. pen., considerând că în aceste condiţii nu mai are calitatea de inculpat ci de martor, în condiţiile prevăzute de art. 78 C. proc. pen., apreciind că prin audierea acestuia în calitate de inculpat se încalcă un drept fundamental la apărare a-l audia în această calitate, cerere faţă de care, atât reprezentantul Ministerului Public, cât şi apărătorul inculpatului M.G. nu s-au opus, instanţa procedând la audierea martorului N.G. în conformitate cu art. 327 C. proc. pen., aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la 5 ianuarie 2005 în dosarul arătat.

În raport cu cele menţionate, Înalta Curte consideră ca fiind întemeiate criticile recurentului inculpat M.G. referitoare la lipsa de apărare a acestuia, ca urmare a existenţei unei contrarietăţi de interese între apărarea sa şi aceea a inculpatului N.G., deoarece în faze procesuale diferite recurentul inculpat a beneficiat de serviciile aceluiaşi avocat ales, la nemotivarea deciziei instanţei de apel, precum şi nelămurirea tuturor aspectelor ce ţin situaţia de fapt, atât în latură penală, cât şi civilă privind fapta de care a fost învinuit, motive ce presupun preeminenţă în examinarea lor, deoarece încălcările arătate au drept consecinţă, nulitatea absolută a hotărârii, precum şi o incorectă rezolvare a fondului cauzei.

Astfel, inculpatul M.G. a fost asistat, atât în faza urmăririi penale, cât şi în apel de acelaşi apărător ales, domnul avocat P.M., apărător, care, însă a asigurat asistenţă juridică şi coinculpatului N.G., în faza recursului, iar la instanţa de fond, în rejudecarea cauzei privind pe inculpatul M.G. i-a asigurat asistenţă, martorului N.G., deoarece prin Decizia instanţei de recurs, procesul penal privind pe acesta s-a finalizat, condamnarea sa de 3 ani şi 6 luni, în condiţiile art. 861 C. pen., rămânând definitivă, instanţa apreciind că acesta are calitate de martor.

Înalta Curte consideră că în cauză a fost încălcat dreptul la apărare al inculpatului M.G., apreciind că au existat interese contrare între acest inculpat şi coinculpatul N.G., cărora le-a fost asigurată asistenţă juridică de către acelaşi avocat ales, chiar dacă a avut loc în faze procesuale distincte şi ale cărui concluzii au fost esenţialmente divergente, concretizate în mod expres, prin sublinierea, pe de-o parte, a contribuţiei inculpatului M.G. la săvârşirea infracţiunii şi inexistenţa unei răspunderi penale a coinculpatului N.G., în recursul acestui din urmă inculpat, iar, pe de altă, în cazul apelantului inculpat M.G., greşita constatare a existenţei elementelor constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, faţă de lipsa unor raporturi comerciale sub nici un aspect cu SC T. SA Constanţa, şi respectiv a intenţiei inducerii în eroare a reprezentanţilor societăţilor comerciale părţi civile, solicitând achitarea acestui inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

Aşadar, prin manifestarea evidentă a contrarietăţii de interese între cei doi inculpaţi asistaţi de acelaşi avocat ales, concretizată prin apărările formulate, inculpatul M.G. a fost lipsit de apărare, asistenţa acestuia fiind obligatorie, în raport cu infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată, respectiv art. 215 alin. (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi cod, înşelăciune în formă continuată, ale cărui limite de pedeapsă sunt prevăzute de lege de la 10 la 20 ani şi interzicerea unor drepturi, încălcare ce se sancţionează cu nulitatea absolută, în condiţiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 6 din acelaşi cod.

De asemenea, Înalta Curte apreciază ca fiind întemeiată şi critica recurentului inculpat M.G. referitoare la nemotivarea deciziei instanţei de apel, deoarece, aşa cum s-a arătat, prin expunerea considerentelor hotărârii pronunţate în apel, instanţa de control judiciar nu a făcut un examen propriu al cauzei în fapt şi în drept cu privire la infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, în raport cu ansamblul probelor administrate şi reevaluarea lor, ci s-a rezumat la aprecieri generalizante asupra modului de soluţionare de către prima instanţă, fără o analiză a tuturor motivelor de apel invocate personal şi depuse la dosar, cât şi ale avocatului său.

Astfel, curtea de apel nu a răspuns apărărilor formulate de apelant, respectiv solicitării de achitare pentru cele două fapte având ca părţi vătămate SC P.L. SA şi SC S.R. SA, pentru lipsa elementelor constitutive şi anume urmarea directă, legătura de cauzalitate şi latura subiectivă, respectiv intenţia directă, greşita sa condamnare pentru fapta a cărei parte vătămată este SC T. SA, deoarece instanţa de fond a admis să se constituie parte civilă în numele SC T. SA, persoane fizice care nu mai reprezintă societatea, aceasta fiind în procedură de lichidare, schimbării încadrării juridice din înşelăciunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 84 din Legea nr. 59/1934, întrucât nu se constată din probatoriu elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, încălcare ce echivalează cu o nerezolvare a fondului cauzei, fiind aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen.

Totodată, Înalta Curte apreciază ca fiind fondată şi critica recurentului inculpat cu privire la nelămurirea tuturor aspectelor ce ţin situaţia de fapt, atât în latură penală, cât şi civilă privind fapta de care a fost învinuit.

Astfel, Înalta Curte consideră că, deşi în cauză cu ocazia judecării fondului şi a rejudecării acestuia, ca urmare a desfiinţării cu trimitere au fost administrate şi readministrate probatoriile propuse prin actul de sesizare, respectiv ascultarea inculpatului M.G., a inculpatului N.G. iar, ulterior a acestuia, în calitate de martor, a celor 11 din cei 12 martori din lucrări, audierea martorului propus de inculpat V.T., nefiind ascultaţi martorii din acte N.R. şi A.C., propus de inculpat şi încuviinţat de tribunal la 11 noiembrie 2004, conform încheierii de şedinţă de la acea dată (dosarul nr. 5633/2003 al Tribunalului Bucureşti, secţia I penală), în raport şi cu apărările invocate în apel, referitoare la situaţia juridică a societăţilor comerciale SC T. SA, aflată în prezent în lichidare judiciară prin lichidator C.C. şi SC C.I. SRL, totuşi nu au fost lămurite toate aspectele în fapt şi în drept, faţă de fapta de care a fost învinuit şi de schimbarea încadrării juridice solicitate, impunându-se rejudecarea cauzei în scopul unei rezolvări corecte a fondului cauzei, cu respectarea tuturor garanţiilor procesuale ale inculpatului, care a fost lipsit de apărare, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.

Înalta Curte apreciază că în ceea ce priveşte celelalte motive de recurs invocate, acestea vizează aspecte legate de rezolvarea fondului cauzei, urmând a fi avute în vedere cu ocazia rejudecării.

Înalta Curte consideră că nu poate fi reţinută solicitarea recurentului inculpat, cu privire la restituirea cauzei la parchet, deoarece criticile formulate nu se circumscriu condiţiilor impuse de art. 333 C. proc. pen., instanţa de fond, putând readministra şi completa probatoriul fără a produce o mare întârziere.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpatul M.G. împotriva deciziei penale nr. 596/ A din 2 8 iulie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie.

Se vor casa Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 341 din 16 martie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, şi se va trimite cauza pentru rejudecare la instanţa de fond, respectiv Tribunalul Bucureşti, care va efectua o nouă cercetare judecătorească, prin readministrarea tuturor probelor efectuate în cursul urmăririi penale, cu respectarea principiilor ce guvernează faza judecăţii procesului penal, respectiv a publicităţii, oralităţii, nemijlocirii şi contradictorialităţii cu asigurarea dreptului la apărare, în condiţiile legii, prin ascultarea inculpatului M.G., a martorului N.G., a martorilor din lucrări, respectiv L.G.O., N.R., B.B., T.Şt., A.O., M.J., S.P., C.E., N.V., R.A.G., B.A., I.E., D.N., a martorilor propuşi şi încuviinţaţi de către instanţă, respectiv, V.T. şi A.C., în condiţiile prevăzute de art. 323 şi 327 C. proc. pen., pentru lămurirea tuturor împrejurărilor faptice, efectuarea de confruntări, în condiţiile unor declaraţii contradictorii, potrivit art. 87 – art. 88 C. proc. pen., efectuarea adreselor necesare pentru lămurirea aspectelor civile arătate în motivele de apel, precum şi administrarea oricăror probe, utile, pertinente şi concludente, în scopul stabilirii situaţiei de fapt, a vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpatului, în ceea ce priveşte fapta reţinută în sarcina sa, a laturii civile a cauzei, în scopul aflării adevărului, ţinându-se cont şi de efectele principiului neagravării situaţiei inculpatului, pentru pronunţarea unei hotărâri legale şi temeinice.

Se va constata că inculpatul este arestat în altă cauză.

În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de inculpatul M.G. împotriva deciziei penale nr. 596/ A din 28 iulie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia II penală şi pentru cauze cu minori şi familie.

Casează Decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 341 din 16 martie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, şi trimite cauza pentru rejudecare la instanţa de fond, respectiv Tribunalul Bucureşti.

Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.

În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 ianuarie 2006.

← ICCJ. Decizia nr. 1480/2006. Penal. Contestaţie la executare...  ICCJ. Decizia nr. 1506/2006. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 150/2006. Penal